Autoproclamatul „Napoleon al Vestului”

La 21 februarie 1794, s-a născut Antonio de Padua Maria Severino Lopez de Santa Anna, mai cunoscut sub numele de Santa Anna sau Lopez de Santa Anna, important lider politic mexican, general şi preşedinte al Mexicului.

Santa Anna a luptat la început împotriva independenţei Mexicului faţă de Spania, după care a întors armele şi a susţinut-o. A fost printre primii caudillo, lideri militari ai Mexicului. A ajuns general şi preşedinte al Mexicului în mai multe rânduri de-a lungul unei agitate cariere politice de patruzeci de ani. În douăzeci şi doi de ani a fost de unsprezece ori preşedinte al Mexicului.

Santa Anna s-a născut la 21 februarie 1794, la Jalapa, Veracruz, în Noua Spanie. Familia sa era una respectată şi părinţii săi, Antonio Lopez de Santa Anna şi Manuela Perez de Lebron, făceau parte din clasa medie, numită criollo, fiind destul de înstăriţi pentru    a-şi trimite fiul la şcoală. Tatăl lui a fost pentru o vreme subdelegat pentru provincia spaniolă Veracruz.

În iunie 1810, la 16 ani, Santa Anna s-a înrolat în regimentul de infanterie Fijo de Veracruz ca şi cadet, împotriva dorinţei părinţilor săi, care voiau ca el să urmeze o carieră comercială. În 1810, an în care Miguel Hidalgo y Costilla a iniţiat prima tentativă de cuceririi independenţei faţă de Spania, Santa Anna s-a alăturat armatei coloniale spaniole.

În 1811, Santa Anna a fost rănit în braţul sau mâna stângă de o săgeată în timpul unei campanii în oraşul Amoladeras, din statul San Luis Potosi. În 1813, Santa Anna a luptat în Texas împotriva expediţiei Gutierrez-Magee şi în bătălia de la Medina, în care curajul său a fost remarcat. Santa Anna a fost promovat rapid, devenind sublocotenent în februarie 1812 şi locotenent până la sfârşitul anului.

După rebeliune, tânărul ofiţer a fost martor la politica de contrainsurgenţă a comandantului său, Arredondo, aceea de execuţii în masă. Istoricii au speculat că Santa Anna şi-a modelat propriile politici şi propriul comportament din timpul revoluţiei texane pe baza experienţei de sub comanda lui Arredondo. În următorii ani, în care războiul de independenţă a ajuns în impas, Santa Anna a ridicat sate pentru cetăţenii refugiaţi în apropiere de Veracruz. Atunci s-a apucat de jocurile de noroc, obicei la care nu a mai renunţat toată viaţa sa.

În 1816, Santa Anna a fost promovat la rangul de căpitan. El a efectuat ocazional campanii împotriva amerindienilor sau de restaurare a ordinii după câte o răscoală. Teritoriul Mexicului se întindea la acea vreme până la Oregonul de astăzi spre nord şi până în Panama la sud. Teritoriul era prea vast pentru a putea fi controlat de coroana Spaniei.

În 1821, Santa Anna şi-a declarat loialitatea faţă de El Libertador, viitorul împărat al Mexicului, Agustin de Iturbide. Santa Anna s-a remarcat rapid, reuşind în acelaşi an să îndepărteze forţele spaniole din importantul port Veracruz. Iturbide l-a răsplătit cu rangul de general. Santa Anna a exploatat aceste onoruri în interes personal. A achiziţionat o mare hacienda şi a continuat jocurile de noroc.

Santa Anna nu era ferm de partea lui Iturbide, care nu fusese niciodată popular şi avea nevoie de armată ca să-şi păstreze puterea. Dorinţa lui Santa Anna era de a se alia cu cei bogaţi şi privilegiaţi, dar ţinea şi să fie mereu de partea învingătorilor. Trecerea dintr-o tabără în alta nu l-a deranjat niciodată. La un moment dat, Santa Anna s-a declarat retras din activitate, „în condiţiile în care ţara nu are nevoie de mine”.

În anul 1822, Santa Anna a trecut în tabăra liderilor militari care susţineau un plan de răsturnare de la putere a lui Iturbide. În decembrie 1822, Santa Anna şi generalul Guadalupe Victoria au semnat un plan de abolire a monarhiei şi de transformare a Mexicului într-o republică. În mai 1823, în urma abdicării lui Iturbide, Victoria a devenit primul preşedinte al Mexicului. Rolul lui Santa Anna în răsturnarea lui Iturbide i-a adus susţinerea altor lideri, deşi aceştia erau conştienţi de oportunismul lui. Până în 1824, Vicente Guerrero l-a numit pe Santa Anna guvernator al statului Yucatan. Din proprie iniţiativă, Santa Anna s-a pregătit să invadeze Cuba, rămasă sub dominaţie spaniolă, dar nu a dispus de fondurile şi de susţinerea necesare pentru un asemenea demers.

În 1822, Santa Anna, Vicente Guerrero, Lorenzo Zavala şi alţi politicieni au pus la cale o lovitură de stat împotriva preşedintelui ales, Manuel Gomey Pedraza. La 3 decembrie 1828, armata a bombardat Partidul Naţional; rezultatele alegerilor au fost anulate şi Guerrero s-a instalat în fotoliul de preşedinte.

În 1829, Spania a făcut o ultimă încercare de a recuceri Mexicul la Tampico, cu o forţă invadatoare de 2.600 de soldaţi. Santa Anna a luptat împotriva expediţiei Barradas cu o forţă mult mai mică şi i-a învins pe spanioli, profitând şi de faptul că mulţi dintre aceştia sufereau de febră galbenă. Înfrângerea armatei spaniole nu doar că i-a sporit popularitatea lui Santa Anna, dar a şi consolidat independenţa noii republici mexicane. Santa Anna a fost declarat erou. De aici înainte, el s-a autoproclamat „Învingătorul de la Tampico”, „Salvatorul patriei” şi, în cele din urmă, „Napoleon al Vestului”. 

Într-o nouă lovitură de stat, din decembrie 1829, vicepreşedintele Anastasio Bustamante s-a ridicat împotriva preşedintelui Guerrero, a ordonat executarea acestuia şi, la 1 ianuarie 1830, a preluat preşedinţia. În 1832, a izbucnit o revoltă împotriva lui Bustamante, cu scopul de a-l înlocui pe Manuel Pedraza, despre care rebelii considerau că a fost ales legitim în 1828. Rebelii i-au oferit generalului Santa Anna comanda trupelor.

În august 1832, Bustamante l-a numit temporar pe Melchor Muzquiz în funcţia de preşedinte. El a acţionat împotriva rebelilor şi i-a învins la Gallinero. După încă două bătălii, Bustamante, Pedraza şi Santa Anna au semnat acordul de la Zavaleta (21-23 decembrie 1832) pentru instalarea lui Pedraza în funcţia de preşedinte. Bustamante a plecat în exil, iar Santa Anna l-a însoţit pe noul preşedinte în capitală, la 3 ianuarie 1833.

Preşedintele Pedraza a convocat Congresul, care l-a ales preşedinte pe Santa Anna, la 1 aprilie 1833. Santa Anna l-a numit pe Valentin Gomez Fariaz în funcţia de vicepreşedinte şi i-a lăsat în sarcină guvernarea ţării. Reformele acestuia i-au nemulţumit pe conservatorii mexicani care i-au cerut lui Santa Anna să preia din nou puterea.

La cererile lor, Santa Anna a denunţat administraţia vicepreşedintelui şi i-a obligat, pe el şi pe susţinătorii lui, să plece în Statele Unite. Santa Anna a format un nou guvern centralist, catolic şi conservator, care a suspendat constituţia din 1824, înlocuind-o cu un document intitulat „Cele Şapte Legi”. Santa Anna a dizolvat Congresul şi a început centralizarea puterii. Regimul a devenit o dictatură centralizată, susţinută de armată.

Mai multe provincii mexicane s-au răsculat deschis împotriva acestor schimbări, însă doar Texasul l-a învins pe Santa Anna şi şi-a cucerit independenţa. Santa Anna a recurs la represalii împotriva adversarilor învinşi. La Alamo, Santa Anna a pierdut timp preţios, iar Houston l-a învins în bătălia de la San Jacinto, la 21 aprilie 1836. A doua zi, un mic grup de soldaţi texani, conduşi de James Sylvester l-au prins pe Santa Anna, ascuns într-o mlaştină şi îmbrăcat în uniformă de soldat de dragoni.

Preşedintele Texasului, David G.Burnet şi Santa Anna au semnat tratatele de la Velasco, prin care liderul mexican a recunoscut independenţa Republicii Texas, în schimbul promisiunii de a fi transportat în siguranţă la Veracruz. La Ciudad de Mexico, însă, un nou guvern a declarat că Santa Anna nu mai este preşedinte şi că tratatul cu Texasul este nul şi neavenit.

După o perioadă de exil în Statele Unite, şi după ce s-a întâlnit cu preşedintele american Andrew Jackson, în 1837, lui Santa Anna i s-a permis să revină în Mexic la bordul navei USS Pioneer pentru a se retrage la hacienda sa din Veracruz.

În 1838, Santa Anna a avut ocazia de a răscumpăra pierderea Texasului. După ce Mexicul a respins cererile Franţei de compensare financiară pentru pierderile suferite de cetăţenii francezi, o armată franceză a debarcat la Veracruz, în aşa-numitul „război al prăjiturilor”. Guvernul Mexican i-a dat lui controlul armatei şi i-a cerut să apere ţara prin orice mijloace găseşte de cuviinţă. I-a atacat pe francezi la Veracruz. În timpul retragerii mexicane care a urmat, Santa Anna a fost rănit la o mână şi la un picior. Glezna sa distrusă a dus la amputarea piciorului, pe care a ordonat să fie îngropat cu onoruri militare. În ciuda faptului că în final Mexicul a cedat şi a satisfăcut cererile francezilor, Santa Anna s-a folosit de participarea la război pentru a reveni în politica mexicană ca erou.

Santa Anna a utilizat o proteză pentru piciorul pierdut; în timpul războiului americano-mexican, proteza a fost capturată şi păstrată de soldaţii americani, fiind expusă la Muzeul Militar al statului Ilinois, din Springfield. Guvernul mexican a cerut de mai multe ori, în zadar, returnarea ei.

În scurt timp, preşedinţia lui Bustamante a devenit haotică, susţinătorii lui cerându-i lui Santa Anna să preia guvernul provizoriu. Santa Anna a devenit preşedinte pentru a cincea oară, preluând o ţară cu visteria goală. Războiul cu Franţa sleise Mexicul, iar poporul era nemulţumit. O armată rebelă, condusă de generalii Jose Urrea şi Jose Antonio Mexia, s-a îndreptat spre capitală împotriva lui Santa Anna.

În fruntea armatei, Santa Anna a zdrobit rebeliunea, regimul lui devenind mai dictatorial decât înainte. Ziarele antisataniste au fost interzise şi disidenţii au fost închişi.

În 1842, Santa Anna a condus o expediţie militară în Texas, expediţie care nu s-a soldat cu nici un câştig, convingând în schimb mulţi texani de potenţialele beneficii ale unirii cu Statele Unite ale Americii, vecinul mai puternic.

Încercând să reechilibreze bugetul, Santa Anna a crescut taxele, dar aceasta a dus la creşterea rezistenţei populaţiei. Mai multe state mexicane au încetat să mai trateze cu guvernul central, iar Yucatan şi Laredo s-au declarat republici independente. În urma opoziţiei crescânde, Santa Anna s-a retras de la putere. Temându-se pentru viaţa sa, Santa Anna a încercat să fugă, dar în ianuarie 1845 a fost prins de un grup de amerindieni lângă Xico Veracruz. Aceştia l-au predat autorităţilor, iar Santa Anna a fost încarcerat. Viaţa i-a fost cruţată, dar dictatorul a fost exilat în Cuba.

În 1846, Statele Unite ale Americii au declarat război Mexicului. Santa Anna a scris la Ciudad de Mexico, declarând că nu are nici o aspiraţie la preşedinţie, dar că-şi va folosi experienţa militară pentru a respinge invazia străină asupra Mexicului, aşa cum a mai făcut-o în trecut.

Preşedintele Valentin Gomes Farias era destul de disperat să accepte oferta şi să-i permită lui Santa Anna să revină. Acesta, între timp, tratase în secret cu Statele Unite ale Americii, angajându-se că, dacă i se permite să treacă de blocada maritimă americană pentru a pătrunde în Mexic, va vinde tot teritoriul revendicat de americani la un preţ rezonabil. După ce s-a văzut în Mexic, în fruntea unei armate, Santa Anna a încălcat ambele angajamente. El s-a proclamat din nou preşedinte şi a încercat, fără succes, să respingă invazia americană.

În 1851, Santa Anna a plecat în exil în Kingston, Jamaica, iar după doi ani s-a mutat la Turbaco, Columbia. În aprilie 1853, a fost chemat înapoi de conservatorii rebeli, cu care a reuşit să vină la putere. În acest nou mandat, lucrurile nu au stat mai bine: a deturnat fonduri în propriile buzunare, a vândut alte teritorii Statelor Unite şi s-a declarat dictator pe viaţă.

În ciuda mitelor plătite armatei pentru loialitate, până în 1855 şi aliaţii conservatori s-au săturat de Santa Anna. În acel an, o grupare liberală, în frunte cu Benito Juarez şi Ignacio Comonfort,   l-au răsturnat pe Santa Anna, iar acesta a plecat din nou în Cuba. A fost judecat in absentia pentru corupţie şi trădare, toate moşiile fiindu-i confiscate. Santa Anna a trăit în exil în Statele Unite, Cuba, Columbia şi St.Thomas.

În 1869, la 74 de ani, Santa Anna trăia în exil în Staten Island, New York şi încerca să strângă o armată pentru a recuceri Ciudad de Mexico. În 1874, Santa Anna a profitat de o amnistie generală şi s-a întors în Mexic. Fără un picior şi aproape orb din cauza cataractei, Santa Anna a fost ignorat de guvernul mexican. După doi ani, la 21 iunie 1876, a murit la Ciudad de Mexico.