Aurul cel de toate zilele

La începutul lunii noiembrie, conform BNR, nivelul rezervei de aur a României s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 5.141 milioane euro. Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2021 au fost de 44.984 milioane euro, faţă de 46.187 milioane euro, la 30 septembrie 2021.

La  31 octombrie 2021, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 39.843 milioane euro, faţă de 41.216 milioane euro, la 30 septembrie 2021. În acest timp, toate țările dezvoltate și care au resurse minerale produc sau cumpără aur pentru tezaurul țării respective. Doar România refuză. România, care stă pe niște rezerve de aur și alte metale rare consistente. După cum se știe, BNR a refuzat să mai cumpere aur din producția românească, în urmă cu mai mulți ani, motiv pentru care România a pierdut poansonul de țară.

În 2015, la primul Forum Minier european se spunea foarte clar: „Relansați mineritul! Scoateți-vă resursele la lumină! Ieșiți din marasmul economic bazându-vă pe resursele proprii! 95% din resursele minerale ale Europei sunt importate!” Și au tras un semnal de alarmă extraordinar. Atunci, România nu mai exista pe harta aurului nici măcar în Europa, să nu mai vorbim de harta lumii. De ce? E o resursă. Aurul trebuie să îl găsești și să îl produci. Aurul este valută forte. Și să ne închipuim ce ar însemna ca România să producă aur la nivelul actual de cunoaștere. Nu vorbim de contextul economic, politic, financiar de la Roșia Montana, unde ar fi putut produce șase tone de aur. Mai sunt încă două, trei proiecte care ar putea să producă, de mâine, încă cinci, șase tone. O țară în Europa care ar produce o așa cantitate de aur pe an ar avea o monedă cu altă stabilitate și putere. Dar aici intervin alte elemente. O țară care nu este în sistemul euro să aibă un asemenea element de presiune economică, circa 12 tone de aur care se produc aici și se vând de aici, indiferent că o face privatul sau statul, ar influența foarte interesant raportul valutar și puterea economică.

După cum se știe, în România se producea mult aur, eram o țară ce dețineam „poansonul de ţară”, iar aurul extras putea fi vândut pe bursa de la Londra. Țara noastră făcea parte din clubul țărilor producătoare de aur, cele care-şi fixau prețul metalelor nobile prin bursă. Chiar dacă nu eram un jucător de calibru mare, eram acolo. Dar să vedem ce am avut și ce am putea avea în materie de metale nobile. Am discutat cu fostul parlamentar Nicolae Bud despre acest subiect. Ne-a oferit mai multe date și informații, din care rezultă că România are multe resurse minerale ce ar putea fi exploatate. Ne referim strict la re­surse, nu și la capacitatea de prelucrare, ceea ce este o altă poveste. Nemuritoare.
România ocupă locul 33, în grupul celor 34 de state cu rezerve de peste o sută de tone de aur. Ultima pe o listă de o sută de țări este Malta, cu 200 kg de aur. La finele anului 2017, conform raportului BNR, țara noastră deținea 103,7 tone (mai mult cu 36 tone față de anul 1989).
Nu sunt 240 de tone, ca în 1944, chiar și fără tezaurul de 93,5 tone pe care a uitat să ni-l înapoieze Rusia, dar nici 45,8 tone, ca în 1955, după plata daunelor de război, ori 42,4 tone, ca în 1987, după achitarea datoriei externe. Anul de vârf a fost 1985, cu o rezervă de 118,7 tone. În anul 1989, rezerva de aur a ajuns la 67,6 tone. După 1989, BNR a accelerat cumpărările, rezerva ajungând la 103,1 tone în 1999. Acum BNR nu cumpără aur. Decizia a fost luată la începutul anului 2001. În raportul din acest an al Băncii Naționale Române, după cum am spus și mai sus, sunt 103,6 tone de aur în rezerva națională. Cam ca în 1999.
Cantitatea de aur extrasă de-a lungul timpului pe teritoriul de azi al României se ridică la circa 2.070 tone. În perioada romană, s-au extras circa 24% din acest total.
Perioada Evului Mediu (270-1492 ): 24%; Perioada Imperiului austro-ungar (1492-1918): 27%; Perioada interbelică (1918-1945): 4%; Perioada comunistă (1945-1989): 9%; Perioada postcomunistă (1990-2006): 2%.
Puțin peste jumătate din rezervele naționale actuale sunt depozitate în afara țării. Ca să avem o imagine și o explicație a acestei poziții, trebuie știut că noi și polonezii stăm aproa­pe de ceilalți, între țările cu peste o sută de tone aur. Bulgaria are 40,37 tone, Slovacia, 30 de tone, Cehia, 10 tone, Ungaria, 3 tone.
Apoi, să mai spunem că, potrivit Institutului Geologic român, în momentul de față sunt zeci de tone de aur în zăcăminte cu explorarea finalizată și care așteaptă decizia statului pentru a intra în exploatare. Aici vorbim de zona de stat și de cea privată. Pentru a începe exploatarea, după ce în 2007 a fost închis mineritul neferos, ar trebui făcuți mai mulți pași. Ar fi necesar modificată sau emisă o altă lege a minelor. O operațiune care pentru oamenii normali ar fi simplă, dar pentru guvernanți, indiferent de partid și perioadă, s-a dovedit a fi o problemă foarte complicată. Dacă am avea o nouă lege și s-ar da drumul la exploatare, ar trebui să avem unde prelucra minereul scos din subteran ori din minele de suprafață. Ar trebui să avem flotații și uzine de preparare. Nu mai avem nimic, totul a fost închis, și tăiat la fier vechi. În Baia Mare se spune că Flotația Centrală ar fi funcțională, cu anumite modificări și modernizări. Dar cam atât.