• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 27 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 31 Octombrie , 2023

AUR propune o administrație locală și centrală mai suplă

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că AUR consideră că este momentul pentru o schimbare în România în ceea ce privește organizarea teritorială. Potrivit liderului AUR, în prezent țara noastră funcționează pe baza unei organizări teritoriale stabilite în 1968.

 

“Multe lucruri s-au schimbat de atunci. S-au făcut și lucruri bune pe organizarea asta teritorială și lucruri mai puțin bune, dar noi, AUR, considerăm că este momentul pentru o schimbare”, a declarat George Simion.

 

În cadrul conferinței, liderul AUR a invitat reprezentanții partidelor politice, atât din coaliția de guvernare, cât și din opoziție, să participe la dezbaterea pe care AUR o organizează joi, 2 noiembrie, despre reforma administrativă a României. Printre invitații menționați de liderul AUR se numără, pe lângă parlamentarii partidelor politice, reprezentanți ai coalitiei de guvernământ dar și ai opoziției din teritoriu.

 

George Simion a subliniat că, „dacă nu ia măsuri de urgență, Marcel Ciolacu o să rămână în istoria acestei țări ca fiind premierul care a tăiat hârtia igienică. Credem că domnul Ciolacu poate mai mult. Îl încurajăm să facă mai multe, îl invităm joi la dezbaterea noastră”.

 

Propunerea AUR este de a avea un primar doar dacă există 5.000 de locuitori. În plus, partidul propune reducerea numărului de unități administrativ-teritoriale (UAT) de la 3.300, câte sunt în prezent, la 1.300. De asemenea, AUR propune modificarea hotarelor județelor, astfel încât să avem între 12 și 15 județe.

 

“AUR respinge orice formă de regionalizare și separatism pe criteriu etnic, dar asta nu trebuie să ne împiedice să gândim o administrație locală și centrală mai suplă”, a subliniat George Simion.

 

Președintele AUR a criticat creșterea numărului de angajați la stat, care a ajuns la 1,3 milioane, cu 500.000 mai mulți decât la începutul anilor 2000. El a susținut că acest surplus este format din membri de partid care blochează activitatea administrației locale și centrale și care ar trebui reorientați către mediul privat.

 

În încheiere, George Simion a afirmat că AUR va susține și va vota pentru proiectul de lege privind reorganizarea teritorială supus dezbaterii Camerei Deputaților astăzi. “Așteptăm să vorbim și cu celelalte formațiuni, pentru că, de la tribuna Parlamentului, de la PSD până la PNL și USR, cu toții s-au exprimat cu privire la utilitatea acestei propuneri. Să vedem dacă sunt serioși, dacă înțeleg că nu trebuie să așteptăm până în 2025 pentru această schimbare absolut necesară”, a concluzionat liderul AUR.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.