Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Au reînceput lucrările de modernizare a Drumului Național 18 B, între Baia Mare și Târgu Lăpuș
Lucrările de reabilitare a Drumului Național DN 18B Baia Mare – Târgu Lăpuș începute în august 2018 și întrerupte în ultimele luni din cauza vremii potrivnice au reînceput zilele acestea. Pentru reabilitarea drumului se foloseşte o tehnologie inedită, respectiv reciclarea in situ, o metodă care presupune decopertarea drumurilor, iar materialul astfel realizat se refoloseşte. Metoda mai presupune folosirea unui utilaj denumit tren de reciclare in situ, care execută frezarea straturilor distruse pe care le amestecă cu diverse adaosuri, urmată de aşternerea acestora pe drum.
Reînceperea lucrărilor pe DN 18B, legătura dintre Baia Mare și Târgu Lăpuș a fost anunțată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a arătat că reciclarea in situ a fost verificată anul trecut, iar acum execuția a reînceput din zona Copalnic Mănăștur, urmând să fie finalizată în acest an.
„La acostamentul drumului se lucrează în paralel cu procesul de reciclare, prin așezarea unui strat de piatră spartă cilindrată, care să asigure o masă compactă, evitând astfel evenimentele neplăcute atunci când se iese de pe carosabil”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.