• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 2 August , 2004

ATITUDINE, ANCHETE, POLITICA

* In loc de editorial, o poveste despre feciori cu flori albastre-n palarie, chiuind de bucurie
Ghidusilor, ati luat PSD in franciza!

* Trafic cu monede romane provenite din Sighetu Marmatiei
Porumb sigilat cu denari romani

* Activitatea unei casei de tip familial a fost suspendata din cauza de jeg!
“Poetul”, in ilegalitate

* Padurea Primariei Borsa a fost exploatata in pierdere!
Mostenirea lui Grec

* Coltu’ meu
Democratia democratilor

* Doamnelor si domnilor, familia Moldovan va prezinta colectia de
Chiloti in… Bibilioteca Judeteana!

* ANL raporteaza fals, dar cu elan tovarasesc, depasirea planului
Duhoare de izmene electorale

* Schimbul de azi
Inchisoarea animalelor

* Centrul de plasament de la Gardani, prada restructurarii
“Ceia de la Centru or furat!”

* Ma tot mir
Jurnal de vacanta

* Despre un ajutor financiar ”dezinteresat”
Falsele perspective

* Taranistii, dupa plecarea lui Barbul

* Noua garnitura de consilieri locali sigheteni a intrat in pita
Revolutie in bastionul barbatilor?

* Cheltuirea fondurilor UE pentru dezvoltarea administratiei publice
Chirurgia estetica a birourilor

* Working Blue, reteta unei colaborari de succes
Blue jensi romanesti

* Bursa vorbelor

* “Judecatoria” firmelor

* In loc de editorial, o poveste despre feciori cu flori albastre-n palarie, chiuind de bucurie
Ghidusilor, ati luat PSD in franciza!

Imi cer scuze iubitorilor de folclor pentru interpretarea à la Dan a unui celebru cantec popular, in supratitlu. Cine nu stie “Vin feciori in sat/vin de la arat/cu flori albe-n palarie/chiuind de bucurie”? Bine, gasca glumetilor din PSD Maramures nu-i compusa din feciori, ci din ditamai barbati smecheri; nu vin de la arat, ci de la cules in interes personal; au trandafiri albastri doar de parada, sa-si poata face jocurile cu cusma partidului pe frunte; si nici nu prea chiuie, ci mai degraba mormaie stupizenii, ca sa ne convinga pe noi cat sunt de destepti

Si atunci de ce scriu “la misto” (ca sa ma mentin in sfera elevatului lor discurs)? Pentru ca prea le mistocaresc ei pe toate, prea se dau cu cercul prin curtea judetului, incercand sa ne vare pe gat analize savante despre motivele pentru care au pierdut alegerile (nu fiindca sunt ei incapabili de un management politic eficient, desigur). Cand ma gandesc ca Marina opreste masina la semafor ca sa faca economie, imi vine sa-mi trag palme singur gandindu-ma cum isi pun unii sortul pentru a scoate pe piata argumente ce tin, eventual, doar la cei pe care ii sustin pe la municipiu...

Vreti analiza?

va dau analiza. Le pot da si lor, ca sa recunoasca daca au atata tarie, dar mai ales onorabililor nostri cititori. Iar pentru a porni de la o idee de baza, am sa spun ca mie situatia din PSD Maramures mi se pare ca seamana cel mai bine cu o statie de benzina luata in franciza. Niste baieti de la Centru au pus pe picioare o afacere de succes si au deschis o mare benzinarie politica. Ei, dupa o istorie ce nu-si are locul aici, ghidusii de azi au ajuns sa preia intreaga daravela, jucandu-se acum de-a eficienta si bucurandu-se de pretentia de onorabilitate pe care le-a conferit-o cupola bucuresteana. Ii putem observa amusinand printre pompele de benzina. Si-au impartit responsabilitatile pentru ca lor sa le fie bine (nu clientului-electorat), pun “de-un plin” in masina personala, sar in haita si se sprijina unul pe altul - ba cu o limba gretos de catifelata prin sedinte, ba cu un bocanc in tampla celui care indrazneste sa le ceara socoteala.

Blajane, Blajane,

cum stii tu sa analizezi care au fost cauzele rezultatului la locale! Tanase sau Cristian Tudor Popescu sunt mici copii (ma scuzi) fata de ce a trantit pe masa seful de la municipiu. Ce-am aflat? Ca 1. Cearta din ultimii 3 ani din organizatie este o cauza. De-ar spune servieta doctorului purtata prin Prefectura cate excluderi sau razbunari a auzit pielea sa fina... Desigur, doctorul nu era cu servieta, ea a mers de capul ei atatia ani, asa ca lui nu i se poate imputa nimic, nu are nici o vina “din acei ani”. El era pe Luna sau mirosea trandafirii. 2. Presa e dusmanoasa si ostila, de parca ar trebui sa linga pantofii partidului sau e de datoria ei sa gaseasca in partid oameni normali, de onoare, cu care sa dialogheze. Da’ parca v-am vazut si auzit prin emisiuni gretoase cat de mari-tari-facem-dregem, sau m-am inselat? Si parca nici in presa scrisa n-ati dus lipsa de articole, dar, desigur, iar ma insel. Daca tot s-a identificat problema cu presa, cine v-a oprit sa o rezolvati prin stabilirea unor canale de comunicare, nu cumva propria neputinta de gestionare? 3. Electoratul. Ei, da, e un mare adevar. Electoratul a identificat echipa PSD ca fiind incapabila sa rezolve altceva decat interesele voastre personale, ale grangurilor. Electoratul v-a demonstrat ca nu-i cunoaste pe Dolha si Hofer, pe care i-ati impins in fata pe motive ce tin de alimentarea cu “benzina”. Electoratul e prost, naiv, neinstruit, nu vede cat sunteti voi de geniali, cat de mult va zbateti sa-i faceti viata mai buna. 4. Lascar Pana. Pana nu mi-a fost niciodata “favorit”. Dar, politic vorbind, Pana, antrenorul, rezultatele, constituie mai degraba un nume care sa traga dupa el voturi decat jalnicele glume cu Dolha sau Hofer. Lipsa unor solutii la retragerea lui Pana este tocmai dovada amatorismului politic marca Blajan, Buda sau Deghid, care au dus la smecheria cu pesedisti in fuste LADO, de m-a pufnit rasu-plansu’ cand le-am vazut parul politic de pe picioare. Stati linistiti, grave deficiente organizatorice s-au inregistrat si in alte localitati, iar problema lipsei listelor complete si cea a “mutarii cu un pas inainte” sunt dovezi ale “genialului” management politic. 5. In fine, atmosfera anti-PSD. Oare cum s-o fi manifestat atmosfera asta la Sighet sau Seini, ca am auzit ca acolo s-a castigat. Sau nu ati aflat inca, fiind preocupati sa va scremeti sa faceti analize?

Deghid o tine cu normalitatea,

pentru ca asta-i pofta ce-a poftit. Totul e normal, s-a realizat linistea (“Liniste, tovarasi!”), trebuie lasat si Tavi Cosmanca sa se bucure in liniste ca se poate harjoni cu judetul o tura. Ocupat cu benzinareala, Deghid o ia razna cu declaratiile. Ei, intrucat documentarea nu-i gata (inca) nu-i cred deloc, dar deloc!, pe rautaciosii care spun ca are smenuri cu firme (desigur, nici Buda, pe alta parte, mai lemnoasa, sa zicem, nu face), dar mi-a cazut sub ochi “Informatia zilei”. I-auziti cum o ia prin miriste, introducandu-l in eroare pe ziarist: “Daca va trebui sa-l trimitem pe Aurel Iancu in Camera Deputatilor, noi suntem pregatiti in orice moment. Sa ni se ceara si vom actiona imediat. Problema se cunoaste, am comunicat-o, asa ca asteptam dispozitiile”. Stimate domnule Deghid, intrucat sunteti ocupat cu problemele alea cu normalu’, doresc sa va sesizez, umil, ca habar n-aveti despre ce-i vorba-n PSD, Iancu nu este pe lista! Intrucat sunteti venit de la PUR de numai un an, timp in care nu ati avut vreme sa va documentati, tin sa va anunt componenta listei PSD pentru Camera Deputatilor, dupa doamna Trifoi: Delia Ardelean, Augusta Mos, Marcel Buzdugan, Ana Moldovan. Eu asa stiu, da’ poate gresesc, ca eu sunt presa dusmanoasa si sigur nu-s informat cu privire la realitatile din partid. Din PSD, nu PUR, ca sa fie clar. Ma bucur ca sunteti pregatit si, mai ales, ca ati comunicat “problema” la Centru. Ce v-au spus, sunt chiar curios? V-a laudat Tavi? Era bucuros ca reusiti sa trimiteti in Parlament, in premiera mondiala, pe cineva care nu e pe lista? Tavi v-a promis ca problema se rezolva, ca puteti face orice? Nu era preocupat ca sunteti prea surmenat?

Buda, visand ca e tradator

sau marturisind ca astea mi-ar fi cosmarurile in locul sau, e pregatit sa recunoasca importanta “zonei tampon” care s-a numit Petre Moldovan? Nu voi sti, probabil, niciodata daca teoria cu cei 3 ani si ceva de dezastru, care s-a adus in discutie, face parte si din gandirea prefectului. Molcom, asa cum il stim, Moldovan a lasat inteligent apele sa curga de la sine, neintervenind, iar actuala configuratie s-a conturat pornind tocmai de atunci. Iar daca pe glumetii benzinari ii vedem folosindu-se de pozitiile castigate pentru rezolvarea micilor (marilor) probleme personale, nu o sa-i vedem asumandu-si responsabilitatile – tot personal – ei dand-o la intors doar cu responsabilitatile colective. Sa primesc, vreau!, am un interes personal in urma functiei, daca e gresit, suntem noi, hai sa diluam raspunderea, impartind-o! Mi-a parut bine ca ne-am revazut, pana la urmatoarea intalnire puneti mana pe un pix si o foaie si dati raspuns la urmatoarele intrebari:
a) De ce nu recunoaste nimeni imensul deserviciu de imagine facut de Blajan prin nerenuntarea la postul de deputat, cand era clar ca nu-l va obtine?
b) Incercuiti cifra corecta de voturi adusa de Dolha-Hofer: 5, 10, 25, 50.
c) Intrucat catastrofa de la Baia Mare a insemnat lipsa posibilitatii de a avea un viceprimar, deci lipsa posibilitatii de a “juca” la negocierile pentru CJ, cine le va explica primarilor de ce trebuie sa mearga cu caciula in mana?
d) Cate “’j de mii” de voturi au adus platformele PNL-PUR-PSM absorbite, cine a analizat impactul si rostul acestora?
e) Cat va mai inghiti Centrul joaca pe la pompe, cand se va prinde ca o faceti in interes personal; sau daca nu, le faceti plinu’ cumva?
f) Ce parere aveti despre ultimul sondaj IMAS (realizat la comanda PSD!) in care Alianta D.A. are 42,8% iar partidul de guvernamant 38,9% si cat credeti ca veti obtine in Maramures?
g) Avand in vedere ceea ce stie Deghid despre “omul ce urmeaza la Camera Deputatilor”, puteti sa-l rugati pe Tavi sa va ceara sa ma trimiteti pe mine in Parlament? Va rooog!
h) Mai am voie sa scriu despre PSD?
Acum, la munca! In liniste (si normalitate), tovarasi. Si, apropo, sa nu va prind ca-mi aduceti hartiile patate cu benzina!

Dan Parcalab



* Trafic cu monede romane provenite din Sighetu Marmatiei
Porumb sigilat cu denari romani

Pe la mijlocul lunii iunie, un cetatean italian a fost prins in vama Bors, in timp ce incerca sa scoata din tara peste 50 de valoroase monede romane, bunuri de patrimoniu. In urma cercetarilor, a rezultat ca italianul achizitionase respectivele piese de la un colectionar din Sighetu Marmatiei!

Cazul traficantului italian prins la vama Bors cu peste 50 de monede romane, provenite din Sighet, a determinat demararea unei anchete care sa elucideze si numele misteriosului care a comercializat obiectele de patrimoniu. Monedele gasite asupra italianului sunt denari romani si sunt cotate pe piata colectionarilor pana la cateva zeci de mii de euro! Desi numele italianului este tinut intr-un ciudat secret, pornind de la informatia ca piesele numismatice fusesera achizitionate din Sighet, GAZETA a depistat cel putin o parte a celor implicati in circuitul respectivelor obiecte de patrimoniu.

Vanzatorul misterios

In Sighet nu sunt decat vreo 10 ”strangatori de vechituri”, asa ca in scurt timp am dat de urma colectionarului care ii vanduse monedele traficantului italian. Acesta se numeste Barothy Samuel, dar cei din “bransa” ii spun “Samu baci”. Inca din anii socialismului, batranul sighetean era cunoscut ca infocat colectionar si comerciant de antichitati. Despre Samu baci se spune ca a pendulat intreaga sa viata printre legi, cumparand bunuri de multe ori dubioase, declarandu-se jefuit de zeci de ori (probabil ca sa poata scapa linistit de obiectele ”fara pedigree”), pacalind uneori vanzatorii varstnici sau cumparand tablouri de Scoala Baimareana la pretul unei paini. Cu toate tarele afacerilor sale, Samu baci a iesit mereu curat, desi unele dintre tranzactiile sale au eludat bugetul de stat, prin neplata taxelor (lucra ”la negru”). Explicatiile ar putea fi cel putin doua: fie Samu baci lucra pe-o mana cu militia (si “succesorii” acestora), fie s-a facut scapat la ananghie, prin cadouri ce constau tocmai in bunuri de arta. Adevarul nu-l poate sti decat el insusi si eventualii beneficiari ai “cadourilor”.

Ce spune Samu baci

Privitor la provenienta pieselor romane, Barothy a confirmat ca a fost verificat de politisti. “Am probleme. Am fost verificat de politie. Eu nu am pasaport, nu am telefon, nu am reclama. Politia are dreptate, trebuia verificat, si asta imi place. Acuma nu stiu ce urmeaza, stii, nu-i voie sa vinzi orice. Un singur lucru nu inteleg. Sunt multe targuri de antichitati in tara. De ce nu se baga nimeni sa vada cate (bunuri de patrimoniu, n. red.) se scot de acolo?”, s-a intrebat Samu baci. Legat de provenienta pieselor, colectionarul a dat-o la intors, nerecunoscand ca acestea au fost cumparate din Sighet: “Banii aia semanau cu sigiliile de plumb. Eu nu am stiut ce valoare au (!), au stat la mine o gramada. Monedele le-am dat cu 200.000 de lei, toate, la un italian. Eu am cumparat demult banii aia, de la cineva din Satu Mare.” Trecand peste naivitatea slab interpretata de batranul colectionar (care stie foarte bine ce sau cat inseamna un denar roman), cam in aceeasi perioada in care Samu baci a vandut monedele italianului, lui Fredi Fabri, al doilea mare specialist al Sighetului din acest domeniu initiatic, si proprietar al unui magazin de antichitati, i-a fost spart magazinul. Hotii au sustras o multime de icoane si alte obiecte de pret (cel putin asa sustine proprietarul). Investigand insa prin mediile specializate, o sursa care a dorit pastrarea anonimatului mi-a spus ca primul detinator al monedelor romane ar fi fost V.H., din satul Craciunesti, si ca acesta ar fi vandut monedele ori familiei Fabri, ori direct lui Samu baci.

Supozitii deranjante

Gheorghe Todinca, muzeograf sighetean si specialist cu o vechime de 20 de ani in probleme de patrimoniu, ridica mai multe semne de intrebare privitoare la traficantii sigheteni, intrebari la care ofiterii de politie sigheteni insarcinati cu cercetarea cazului ar trebui sa gaseasca raspunsuri:
1) De ce Fredi Fabri este speriat de ceea ce a patit Barothy Samuel?
2) Fredi Fabri a oferit monedele traficantului italian?
3) Este adevarat ca sotia lui Fredi Fabri i-a aratat, discret, unui cunoscator, niste monede romane pentru evaluare, cam in aceeasi vreme in care a avut loc manevra depistata in vama Bors?
4) De unde a avut Barothy Samuel monedele? Proveneau piesele din colectia Pipas sau Mihaly de Apsa (caz in care sunt clasate in patrimoniul national si au o valoare iesita din comun)?
5) Ce legatura exista intre Fredi Fabri si Barothy Samuel si de ce par a fi protejati cei doi, in mod evident, de fiecare data cand dau de belea ?
Solicitam organelor de ancheta sa-si asume raspunsurile, pentru ca de prea multe ori obiecte patrimoniale au iesit din tara si nimeni nu s-a sesizat. De prea multe ori vinovatii au fost acoperiti, desi exista un act normativ in vigoare, cel al patrimoniului national mobil. E doar o alta lege inutila?

Posibile piste

Privitor la provenienta monedelor, in afara pistelor probabile relevate in articol se mai pot contura alte doua. Denarii ar putea proveni din nordul Tisei, de la dava dacica de la Malaia Kopanya (un fel de Sarmisegetuza transcarpatica), de unde se scot cu regularitate asemenea piese, sau din vreun sit arheologic necunoscut, maramuresean. Daca se va adeveri ca monedele provin din zona Sighetului, valoarea lor este foarte ridicata (denarii romani rarisimi pot atinge la licitatii sume de pana la 500 de euro bucata, iar piesele de exceptie chiar zeci de mii). Daca acestia sunt de serie, pretul acestora este mult diminuat, putand cobori pana la 20 de euro bucata.

Teofil Ivanciuc



* Activitatea unei casei de tip familial a fost suspendata din cauza de jeg!
“Poetul”, in ilegalitate

De mai bine de o luna, Casa de Tip Familial de pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare functioneaza fara autorizatie sanitara. Autorizatia a fost retrasa in urma unui control efectuat de inspectorii Inspectiei Sanitare de Stat, care au constatat grave probleme igienico-sanitare la majoritatea caselor si centrelor de plasament verificate. Augustin Botis considera ca problema este minora (!), iar Stefan Darabus are telefonul mobil inchis.

Dupa scandalul iscat de incendiul casei de tip familial din Sighetu Marmatiei, apartinand Directiei Judetene de Protectie a Drepturilor Copilului Maramures (DPC), dupa abuzurile sexuale care au loc intre unii copii institutionalizati din judet, dupa scoaterea la iveala a jongleriilor de la licitatii, un nou soc zguduie institutia mamut a protectiei sociale. Casei de Tip Familial aflata pe str. Colonia Topitorilor nr. 98 din Baia Mare i s-a retras autorizatia sanitara de functionare. In paralel, Casele de Tip Familial din Viseu de Sus si Barsana, precum si Centrul de Plasament Copii Prescolari cu Deficiente Baia Mare nu au autorizatie sanitara de functionare.

Copii in mizerie!

In raportul ISS se precizeaza: ”Centrul de Plasament pentru Copii Valea Borcutului, Baia Mare – apa din cele trei fantani nu indeplineste conditiile de potabilitate prevazute de lege; spatii de cazare neigienizate, camere de baie fara becuri, plafoane si pereti deteriorati, curatenie si dezinfectie necorespunzatoare, spalatorie puternic degradata (pericol de surpare) fara circuite igienice, nu se asigura asistenta medicala permanenta... Centrul de Plasament Copii Prescolari cu Deficiente Dragos Voda, Baia Mare – datorita deficientelor de ordin structural si functional si neefectuarii reparatiilor si igienizarii, unitatea functioneaza fara autorizatie sanitara. Lucrarile care se executa in prezent nu au aviz sanitar... Centrul de Plasament Copii Prescolari Ocna Sugatag – apa nu indeplineste conditiile de potabilitate, lucrari de igienizare si reparatii neefectuate timp de 4 ani (camere nezugravite, usi fara clante, saltele uzate, dezordine si murdarie in spatiile anexe), spalatorie fara circuite igienice, scaune fara spatar (...).” Raportul este semnat de dr. Kristina Cucu, seful Serviciului ISS. Lista continua cu descrierea catastrofala a situatiei din centrele de plasament din Targu Lapus, Sighetu Marmatiei, Viseu de Sus si a sapte dintre Casele de Tip Familial din Baia Mare, Ardusat si Mogosesti.

Probleme… “minore”

Daca situatia din centrele de plasament nu e o surpriza, avand in vedere managementul dezastruos din ultimii ani a DPC, mira deficientele majore la Casele de Tip Familial ale lui Stefan Darabus, directorul HHC Romania. Este vorba de case achizitionate cu sume ce se invart in jurul a 50.000 euro, de “pretentii la standarde europene” (la “barba” asta am ras amar, domnule Darabus), de programe sponsorizate de tipi cu portofelul larg din Marea Britanie. “Nu ne putem permite luxul de a le face praf proiectul”. Totusi, Darabus demonstreaza contrariul. ”Casa de Tip Familial str. Prunului, Baia Mare – instalatii sanitare defecte, neefectuarea curateniei in bucatarie si dormitoare, examinari medicale incomplete... Casa de Tip Familial str. Colonia Topitorilor, Baia Mare – conditii igienico-sanitare necorespunzatoare: pereti nezugraviti, saltele foarte murdare, neprotejate, paturi fara lenjerie, lenjerie de corp si de pat insuficienta, mobilier deteriorat, instalatii sanitare defecte, neintretinerea curateniei si dezinsectie necorespunzatoare in anexele sanitare, examinari periodice medicale incomplete... Casa de Tip Familial str. Oltului, Baia Mare – izolatie termica necorespunzatoare, peretii bucatariei si dormitoarelor degradati si invadati de mucegai, masina de spalat defecta... Casa de Tip Familial str. Grivitei, Baia Mare – pereti nezugraviti, instalatii sanitare defecte, aspirator si masina de spalat defecte... Casa de Tip Familial Ardusat – camere nezugravite, cubaj/copil necorespunzator... Casa de Tip Familial Mogosesti – camere nezugravite, geamuri sparte, usi blocate, lenjerie murdara, grupuri sanitare neintretinute, neefectuarea dezinsectiei, apa nu e potabila...”, specifica dr. Cucu in raportul intocmit in urma controlului din luna iunie.

Campioni la scuze

Unii dintre sefii de centru au fost sanctionati de ISS si s-au stabilit masuri si termene de remediere a deficientelor constatate. Masura cea mai drastica a fost luata fata de Casa de Tip Familial str. Colonia Topitorilor din Baia Mare, careia i s-a retras autorizatia sanitara de functionare incepand cu 25 iunie 2004, redeschiderea unitatii fiind conditionata de un nou aviz al ISS. Referitor la aceasta situatie deosebit de grava, directorul Augustin Botis a avut o atitudine relaxata, dand vina pe angajatii unitatii. ”Nu discut acum cat de corecti au fost cei de la ISS. A fost o deficienta (ciudat, ISS a sesizat o multime, n. red.) pe care o vom remedia. Vinovati sunt seful de centru si administratorul, fata de care vom lua masurile care se impun. Acolo suntem in plina renovare de doua saptamani. Saltelele s-au inlocuit… zugravim. E simplu sa stai pe margine sa arati cu degetul vinovatii. Toata lumea vrea sa fie bine, dar nu sunt bani. De exemplu, pe Valea Borcutului este nevoie de o investitie de 10 miliarde”, a declarat, poetic, Botis. “O deficienta”? Lista cuprinde 13 centre inspectate la care se adauga inca doua fara autorizatie sanitara de functionare.

Pestilential

Smaranda Marincas, sefa casei de pe Topitorilor, a ridicat din umeri, sustinand ca lipsa banilor si a interesului din partea conducerii DPC stau la baza tuturor problemelor. ”Avem aici 12 copii cu deficiente severe si doi oameni pe tura. Nu ii poti supraveghea pe toti. Merge cate unul la toaleta si rupe ceva. Ce sa faci cu el? Am facut nenumarate sesizari la Directie si HHC referitor la situatia de aici, dar nu s-au alocat fonduri pentru remedierea problemelor”, a declarat Marincas. Vineri, 30 iulie, ne-am deplasat la casa respectiva constatand ca cele mentionate in raportul inspectorilor ISS se adeveresc. Calorifere degradate, corpuri de iluminat jegoase, zarurile usilor distruse, zugraveala cojita. Copiii se jucau intr-o singura camera, in care nu am putut sta mai mult de cateva secunde din cauza mirosului pestilential. Am inteles care au fost argumentele retragerii autorizatiei de functionare intr-o casa cumparata si renovata de Stefan Darabus pe banii finantatorilor britanici. Cine raspunde? Casele sunt proprietatea HHC Romania, Darabus refuzand predarea lor in patrimoniul Consiliului Judetean. Oricand, omul de la HHC poate sa spuna DPC sa-si retraga copiii daca nu-i convine situatia. Am incercat in nenumarate randuri sa luam legatura cu Darabus pe telefonul mobil (ultima oara vineri, la ora 20,12, inainte de inchiderea editiei), dar nu am reusit. Poate pentru ca tara arde, Botis compune poezii, iar Darabus e bine, mersi... Rima a fost involuntara.

Ciprian Dragos



* Padurea Primariei Borsa a fost exploatata in pierdere!
Mostenirea lui Grec

Democrat sau nu, Matei Mihali a reusit in timpul scurt de la constituirea Consiliului Local Borsa sa obtina date si acte care confirma ce a sustinut de ani de zile. Padurile Borsei au fost jefuite fara mila de mafia “aurului verde”, mafie sustinuta de administratia orasului. Mostenirea fostului primar PSD, Gavrila Grec, este o “gaura” in bugetul Primariei de peste 800 de milioane de lei.

In urma discutiilor contradictorii, dar si din cauza situatiei neclare a padurii de peste 5.500 de hectare a Primariei Borsa, Matei Mihali a solicitat, in calitate de consilier local, clarificarea acestei probleme. S-a cerut suprafata padurii in cauza de la Ocolul Silvic Borsa si balantele de venituri si cheltuieli pe ultimii ani. Din raportul primit reiese clar ca fosta conducere a Primariei a fost un administrator catastrofal cu averea comunitatii. In loc ca padurea sa aduca fonduri la buget, cum ar fi normal (se stie ca exploatarea unui amenajament silvic cu padure de 100 de ani nu poate fi decat profitabil), afacerile gestionate de Grec au adus pierderi. “Am fost acuzati mereu ca vorbim fara acoperire. Am aici raportul primit de la Ocolul Silvic, oglinda a ceea ce s-a facut cu aceasta padure. Am vrut sa pun in discutia Consiliului Local acest raport, dar multi dintre consilieri nu au fost de acord. De ce? Va spun. Este o chestie penala. Sa vina organele de control sa verifice si sa ia masuri. Multi vor trebui sa plateasca pentru furturile din averea orasului”, ne-a declarat Mihali.

Padurea care nu exista

Mihali a solicitat Ocolului Silvic Borsa amplasamentul padurii din care “se taie ca in codru”. Numai cine nu a vrut nu a exploatat din padurea Primariei. Interesant este ca cele 5.162 de hectare, cat are padurea in cauza, au fost obtinute cu sprijinul nemijlocit al Composesoratului Borsa condus de Mihali. Dar iata ce spune raportul: “In 2002, prin procesul verbal de punere in posesie inregistrat la Primaria Borsa, padurea este reflectata in Unitatea de Productie (UP) VII - 4.497 de hectare si UP VIII - 665 hectare. Trei luni mai tarziu, cu ocazia incheierii Contractului de administrare, aceasta suprafata este reflectata in alt mod, respectiv in UP IV - 665 hectare si UP VII cu 4.497 hectare. Pe de alta parte, in 2004, actele doveditoare cu privire la administrarea padurii Primariei fac referire la UPV cu 893 de hectare si UP VII cu 4.209 hectare”, se arata in raport. “Cine a hotarat sa cedeze in mod abuziv si ilegal, fara nici un act la baza, o suprafata de 288 de hectare de padure de 100 de ani din unitatea de productie VII? Cine a cedat padurea din unitatea de productie IV in schimbul celei din UP V? Aici este una din smecheriile pe care le-a facut Grec si ai lui. Padurea care a fost primita la schimb nu exista! Totul este ras de mult de mafia din Borsa. In actele Primariei apare padure, in teren, in realitate totul este ras. Se vede cum este Prislopul”, ne-a spus Mihali. In acest sens, consilierul borsean a facut o adresa catre CL Borsa, prin care solicita toate procesele verbale de punere in posesie si hotararile judecatoresti prin care unele procese verbale au fost anulate la fiecare schimbare de amplasament. Toata aceasta “morisca” cu padurea Primariei a avut ca scop, afirma Mihali, ascunderea “hotiilor facute de Grec si trepadusii lui”.

Afaceri cu lemn

Mihali a constatat ca nu exista nici un proces verbal de predare/ primire a padurii Primariei, ceea ce a favorizat afacerile girate de fostul primar. “In anul 2003, Ocolul Silvic vinde din padurea Primariei 5.343 mc material lemnos pentru care s-a incasat 2,3 miliarde lei, iar Ocolul are cheltuieli cu exploatarea de 2,4 miliarde lei. Primaria nu a incasat nici un leu si a ramas datoare cu 120 de milioane de lei. Pe anul 2004, pana la data de 30 iunie, Ocolul Borsa vinde 1.171 mc material lemnos, realizeaza venit de 481 de milioane, dar are cheltuieli in suma de 1,1 miliarde lei. Tot Primaria plateste. Datoria pe aceasta perioada este de 688 de milioane lei”, se arata in raport. “Hotie pe fata! Sarlatanii astia nu au facut decat sa fure din averea orasului. Mergeti si vedeti cum au prosperat, iar borsenii trebuie sa plateasca taxe si impozite pentru a plati sute de milioane. Nu se mai poate! In acte, Primaria ar fi incasat in 2002 5,1 miliarde lei, iar in 2003 a avut un profit de trei miliarde de lei. Unde sunt acesti bani si de ce nu se solicita varsarea acestora in contul Primariei? Poate ne spune Politia”, a spus Mihali.

Se pregateste o noua vanzare

Scandalul din momentul de fata a fost alimentat de graba cu care unii consilieri au dorit sa scoata la vanzare 6.000 mc de material lemnos. Raportul lui Mihali a tulburat apele celor obisnuiti sa voteze cum doreau muschii lui Grec si a celor care-l sustineau. In acest sens, consilierul Mihali a solicitat prefectului Ioan Buda sa verifice oportunitatea mentinerii in functia de consilier a lui Gheorghe Bobosan, seful pazei la Ocolul Silvic Borsa. “Cand am solicitat aceste acte, consilierul Bobosan s-a opus vehement. Este angajat la Ocol, dar e si consilier si conduce Comisia pentru Agricultura, Paduri si Mediu. Este un conflict de interese. Sper ca prefectul sa analizeze acest aspect”, a mai spus Mihali. Vom reveni.

Nicolae Teremtus



* Coltu’ meu
Democratia democratilor

Se cunoaste scandalul care a dus la dizolvarea BEx-ului organizatiei PD Borsa. In urma cu o luna, in timp ce la Baia Mare se juca de-a ”hai sa facem Consiliul Judetean”, democratii au trecut la “devorarea” propriilor alesi. Doi consilieri judeteni de peste Deal au fost schimbati, existand suspiciunea ca au cochetat cu PSD, iar organizatia PD din Borsa a ramas fara conducere, din motive nu prea clare. Este drept, Matei Mihali, presedintele organizatiei, a facut un taraboi de toata frumusetea la Palatul Administrativ, in fata consilierilor judeteni. Acesta poate fi un motiv de a fi sanctionat pe linie de partid. Atunci, liderii democrati nu au spus ca Mihali ar fi fost exclus din PD, ci doar ca vor avea loc alegeri in termen de treizeci de zile. Nu as fi scris nimic de acest scandal, o problema de bucatarie interna, daca nu as fi citit zilele trecute intr-un ziar local ca Mihali a fost exclus din PD, ca a fost constituit un comitet interimar de conducere format din trei consilieri locali. Printre ei este numit Vasile Bologa. Am cautat prin hartiile mele si am gasit adeziunea lui Bologa la partidul “Noua Generatie”. Dupa scandalul de acum o luna, cei trei consilieri locali PD, Mihali, Bologa si Stetcu au hotarat sa plece din PD. Si au trecut la PNG. Faptul ca ce spun cei din Borsa nu pusca cu ce spun liderii filialei demonstreaza ca democratii au o problema peste Deal. Mai mult, aceste modificari importante sunt anuntate la aproape o luna dupa ce evenimentele au avut loc. Acum, ori Bologa este un neserios, pleaca din PD pentru ca dupa trei saptamani sa revina, ori cei din Baia Mare nu stiu ce au in ograda proprie. Pe de alta parte, Mihali a plecat dupa ce a incercat sa vorbeasca cu toti liderii de aici si de la Bucuresti. La recenta conferinta de presa a PD, noi nu am fost invitati, poate a fost o scapare sau poate asa s-a dorit, stiindu-se ca se va discuta despre situatia din organizatia Borsa. Nu sunt un fan al lui Mihali, dar cred ca acest om a facut mai mult pentru PD decat altii ce au functii inalte in filiala. Altfel, de ce ar fi vrut liderii baimareni sa-i ofere un loc in Consiliul Judetean? In acest context, anuntul ca a fost exclus nu are nici o relevanta, ci doar conotatii de razbunare. E frumos sau nu vom vedea la alegerile generale. Poate liderii baimareni au dreptate, dar deocamdata Mihali a punctat. Incep sa iasa la iveala afacerile lui Grec. Cine stie pe cine deranjeaza?

Nicolae Teremtus



* Doamnelor si domnilor, familia Moldovan va prezinta colectia de
Chiloti in… Bibilioteca Judeteana!

Decibeli scapati din frau, tinere in lenjerie intima si agitatie mare. In sinteza, asa s-a prezentat ultimul “eveniment cultural” gazduit de Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”, construita ca edificiu de cultura cu foarte multi bani din bugetul public. GAZETA va prezinta cronica acestei potlogarii.

Joi, ora 18. O ora la care iubitorii cartilor inca mai trec pe la biblioteca. Dar, sa lasam la o parte literatura, deoarece holul institutiei a fost cotropit de peste 20 de fete, gatite foc. Ce se intampla? Linda Moldovan, fiica Anei Moldovan (presedintele fundatiei Catharsis, consilier judetean PSD, ex-director DPC) se lanseaza in afaceri. Bineinteles, tot in moda. Inarmati cu o doza dubla de curiozitate, la ora 17,50 am intrat pe usa bibliotecii. Pe hol, la “intampinare” (era sa scriu la intimidare) a fost Ana Moldovan. Ciudat, doar se anuntase lansarea omului de aface… pardon!, “fetei de afaceri”. Fiecare invitat era apoi preluat de cate o domnisoara care, probabil din lipsa de experienta, trebuia sa se multumeasca cu “muncile colaterale”.

Sponsorii chilotilor culturali

“Evenimentul cultural” (de cand mama lui Dostoievski o prezentare de chiloti are veleitati culturale?) s-a desfasurat in Salonul Artelor. Adica, in una din incaperile celebrei bibilioteci, care a inghitit, de dragul artei, miliardele maramuresenilor si in care acum se prezinta lenjerie intima. In fine, intram in “salon”. Singurul invitat prezent era Teodor Ardelean, directorul bibiliotecii. Coborase probabil din biroul directorial sa-si spele ochii cu minunatul eveniment artistic, doar pusese la bataie sediul institutiei (Salonul Artelor, chiar!). Dupa putina vreme au sosit ziaristi, invitatii, sponsori. Pana la urma, a fost o sueta mondena sau ce? Fiindca nu dadea bine ca Biblioteca Judeteana sa fie singura institutie implicata in eveniment, peste putin timp si-a facut aparitia si Aurel Santa, directorul Teatrului Dramatic. Si uite asa, de amorul artei, doua institutii publice de cultura din Baia Mare au sustinut o prezentare de chiloti, organizata printre altele de o agentie de modele privata. Cu 20 de minute de intarziere (“c-asa e de bon ton, draaaga!”) a inceput ceremonia. Maestru de ceremonie, Ana Moldovan. Manuta pe microfooon si prezentarea succinta a noii agentii (care va utiliza, printre altele, vechile modele de la Catharsis – fundatia mamicii Moldovan). Un fel de “oameni vechi, cu nume nou”. In treacat s-a mentionat ca noua agentie va fi condusa de Linda Moldovan, desi dupa cum decursese treaba pana atunci nu eram prea convinsi de cine pe cine conduce. Apoi s-a facut public faptul ca Teatrul Dramatic a oferit fetelor obiectele de recuzita. Chilotii, nu. Banuim. In fine, eveniment cultural, nu gluma!

Sa inceapa show-ul!

Prima si-a facut aparitia o domnisoara suav echipata in chiloti. Ii pasa cuiva ca suntem in Biblioteca Judeteana? Inarmata cu un bici sado-maso si cu scuturand o coafura pe care am mai vazut-o la Tina Turner in Mad Max II, tanara a deschis prezentarea. Avea si acompaniament sonor ales dupa natura vesmintelor, bineinteles. Decibelii trecuti de pragul de normalitate mi-au amintit cum, intr-una din trecerile mele pe la biblioteca (pe noi nu ne doare capul cand citim), in timp ce studiam in sala de lectura a institutiei, telefonul meu “a indraznit” sa sune. Constiincios, bibliotecarul m-a invitat sa-mi inchid telefonul, daca mai vreau sa studiez in solemna institutie. Ma intrebam acum ce face constiinciosul bibliotecar. Probabil tace, inghitind in sec (sau privind cu jind), doar insusi seful isi delecta privirea la eveniment. De cititori, cui ii pasa? “Regia” evenimentului s-a limitat la a imita tot ce s-a putut imita. Au fost pisicute, iepurasi Playboy, am vazut-o pe Cleopatra in varianta baimareana, un cowboy, un toreador etc. Da’ asta n-a fost un pacat, pentru ca, recunoastem, nu ne-am fi asteptat la originalitate. In ce le priveste pe fete, s-a vazut ca au facut cat au putut. “Cel mai iubit pamantean dintre spectatori” a fost directorul Teatrului, care a primit flori de la modele. In a doua parte a prezentarii, fetele si baietii au fost nitel mai imbracati. De data aceasta a fost o parada a modei, unde s-au prezentat tinute de la diferite magazine.

Momentul adevarului

Dupa aproape o ora, prezentarea s-a incheiat, iar “media” a fost invitata la o conferinta de presa in barul institutiei. La conferinta a fost prezent si directorul Ardelean, martor si la ciocnirea unei cupe de sampanie in cinstea noii lansari. Trebuie sa recunoastem ca suntem usor nedumeriti, fiindca din cunostintele noastre, consumul bauturilor alcoolice in interiorul bibliotecii e interzis. Ne inselam? La conferinta, satula probabil de stat de o parte, Linda Moldovan a luat fraiele in mana si a tinut sa-si precizeze telurile (mama, care “tot mama ramane”, mai intervenea, asa, o data la trei cuvinte de-ale fiicei). Printre completari, Ana Moldovan ne-a dumirit si in privinta schepsisului prezentarii de chiloti. “Am primit o oferta de colaborare din partea ANAM (Asociatia Nationala a Agentiilor de Moda) pe fundatie. Dar fiindca nu puteam sa ne inscriem cu fundatia, am creat agentia”, a marturisit mamica. Pe linie de PSD, lansarea a fost sustinuta si de Ioan Blajan si Alexandru Metes, care insa nu au fost prezenti la manifestare. In pas voios am iesit din cladire, bifand inca un “eveniment cultural”.

Mihaela Mihalea



* ANL raporteaza fals, dar cu elan tovarasesc, depasirea planului
Duhoare de izmene electorale

In 22 iulie, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Locuintei (condus de Adancimea Sa, baronul Miron cel Mitrea) a remis un comunicat demn de vremea cand titulatura tarii incepea cu Republica Socialista... Fapta nu ar fi de o gravitate extrema, cel mult de o stupiditate extrema, problema e ca acel comunicat e impanat cu minciuni.

Pricinosul comunicat mincinos care raporteaza ca judetul are locuintele ANL finalizate nu e semnat de baronul Munchausen, ci de o institutie publica din Romania, “obiectiv strategic” de care raspunde ministerul condus de cel vrancean Mitrea Miron. Sonoritatile comunicatului au reusit sa abureasca presa aservita, care a inghitit galustile electorale cu indeplinirea productiei de locuinte pentru tineri.

“Mitomunicatul”

”In judetele Botosani si Maramures au fost finalizate primele locuinte din luna iulie. In Sighetu Marmatiei au fost finalizate lucrarile la blocul U15 din cartierul Unirii. Celor 48 de familii tinere care s-au mutat deja in cartierul Unirii, li s–au mai adaugat alte 24 de familii. Blocul U15 are un regim de inaltime de P+3E, valoarea investitiei fiind de peste 16,5 miliarde lei. Tot in Sighetu Marmatiei, pe strada Alexandru Ivasiuc, au mai fost finalizate 24 de locuinte, valoarea investitiei fiind de 12,5 miliarde lei”, mentiona raportul ANL. Stiind ca nici pomeneala ca tinerii ”mutati deja in cartierul Unirii” sa fi savarsit asta realizare si ca dorm, de fapt, pe la parinti si neamuri, am intrebat factorii locali de decizie care-i adevarul. Suntem noi prosti sau vor sa ne prosteasca astia? Mai ales ca onor comunicatul ANL mentiona 72 de familii “gata mutate in cartierul Unirii”, desi nici macar repartitiile teoretice nu s-au facut pentru atatia! Amintim, in treacat, ca despre blocul de pe strada Ivasiuc s-a mai dat un comunicat, la vremea sa, atunci cand acesta a fost dat in folosinta. Dar, nu-i bai, repetitio mater studiorum est. Stefan Beres, viceprimar in Sighet, s-a declarat surprins de comunicatul… mitoman. ”E adevarat, recent am receptionat tehnic doua dintre blocurile din Unirii. De asemenea, o data cu intocmirea listei repartizatilor de pe strada Ivasiuc s-au aprobat si listele beneficiarilor (48 de pozitii) pentru noile blocuri ANL din Unirii. Insa, din cate stim, nimeni nu s-a mutat inca acolo. Ma mir ca, din cate spuneti, ANL a emis un asemenea comunicat”, a declarat Beres. Realitatea este ca de vreo doi ani, ANL pompeaza bani in Sighet, dar inca nu s-a implinit mare lucru de pe urma investitiilor. Din cele vreo 280 de apartamente sociale si pentru tineri promise in urbe, doar 24 au fost pana acum finalizate. Desigur, vor fi finalizate si restul (doar nu le-or lasa in aer), dar mai pe-ndelete, ca nu dau turcii. Pana atunci, dati la pompa, baieti, sa gonflam adevarul. Pe langa faptul ca ne-am revenit cu greu din uimirea ce ne-a cuprins la aflarea informatiilor din comunicatul ANL, e necesar sa privim spre “Triunghiul Urban al Bermudelor Financiare” (format din Botosani, Sighet si Targu Lapus - singurele orase care au avut ”norocul” de a obtine bani pentru finalizarea constructiilor ANL pomenite in comunicat). Faptul ca aceste trei orase sunt conduse de primari PSD nu are nici o legatura cu finantarile, desigur. Despre suma investitiilor la aceste blocuri va lasam sa va exprimati singuri, dupa ce veti afla ca in Viseu de Sus, un imobil devastat a fost renovat cu doar 3 miliarde de lei (s-au facut 44 de garsoniere), iar cele doua blocuri de la Bocicoi (in fosta casa de copii) vor fi amenajate ca locuinte cu doar 350 de milioane. Revenind la aiuristicul comunicat, acesta se explica prin doua variante: ori ANL cunoaste situatia reala si minte, ori cineva din partea locului i-a aburit pe ministerialii lui Mitrea cu rapoarte contrafacute. Vom afla curand cine este de vina pentru minciuna care are duhoare de izmene electorale.

Teofil Ivanciuc





* Schimbul de azi
Inchisoarea animalelor

... cand eram mic (ma rog, da’ cat de mic puteam fi?) eram convins ca gradina zoologica era locul unde erau inchise animalele ”indisciplinate”. Alea rele, care nu respectau regulamentele de ordine interioara. Adica, pana si animalele... nu? Deci: erau inchisori pentru oameni mari (cinicii, ne-au dus chiar sa vizitam una, sa nu avem senzatia ca-i de gluma!), inchisori pentru copii (casele alea cu zabrele de puscarie feudala unde sunt tinuti ”cei care nu-si asculta parintii si tovarasii educatori”) si existau inchisori pentru animale. Toate aveau in comun... gratiile. Tampenia asta cu inchisoarea animalelor ne-o inoculasera un fel de oameni carora le tremurau izmenele multilateral dezvoltate si care respectau cu abnegatie de ”adevarati oameni ai muncii”, orice directiva socialista. Unora li se spuneau dascali. Booon, c-am lamurit-o si pe asta, va marturisesc (cu sinceritate, ca-n confesional) ca de fiecare data cand mergeam la gradina zoologica eram bantuit de o stare confuza formata din amalgamul retinerii si repulsiei fata de salbaticiunile inchise. Doar erau ”animale rele”. Trecand peste partea cu ”detinutii salbatici”, din postura de vizitator-copil al gradinii zoologice din Baia Mare reuseai sa te fascinezi privind struti, feline exotice, hipopotamul, reptile de toate soiurile (erau chiar si crocodili), girafe, caini dingo, cobai, lebede, pesti (imi amintesc de rechinul-pitic), ursi, colonia de nutrii, pasari care isi zbateau culorile vii in voliere uriase, cimpanzei sau ”pensionarii autohtoni” (lupi, vulpi, rasi, mistreti etc). Explicatie pentru generatiile post-decembriste: National Geographic sau Animal Planet erau prohibite. Cu cateva zile in urma am fost la gradina zoologica. Nu voi stationa la capitolul ”Impresii” (jalnicul e acasa si sta comod, picior peste picior). Pavianii mananca Danone de fructe la greu (argument fiind covorul gros de ambalaj din cusca). Porcul spinos avea la pranz macaroane cu varza, o paine intarita si o portocala stricata. In afara de feline, erau o haita de lupi subnutriti, doua vulpi polare (despre care aflu ca ”Traieste in cercul polar” - sa nu cumva sa crezi ca, polara fiind, traieste la ecuator), un dihor alb care e sur si multe animale... domestice (gaini, magar, caine, pisica, porci etc.)! Pe cusca tigrului scrie ”Vaneaza nopatea”, starnind nedumerirea unui pusti ciufulit. Ce-i ”noaptea”? Privesc in ”Liberatea” fotografia ursului polar din Parcul zoologic din Tokio care, pentru a face fata la canicula este alimentat zilnic cu banchize de gheata si fructe exotice glasate si inghetate. Apoi, ma gandesc la cei doi ursi care au mai ramas in cusca ruginita de la gradina zoologica din Baia Mare. Innebuniti de canicula, stau inerti intr-o apa jegoasa. P.S.: Imi vine sa concluzionez dupa modelul Tetelu din ”Catavencu”: ”Doamne, aj vrea sa fiu on (1) pui de urs polar.”

Catalin Vischi



* Centrul de plasament de la Gardani, prada restructurarii
“Ceia de la Centru or furat!”

Descentralizarea sistemului de asistenta sociala a afectat si evolutia Centrului de plasament din Gardani, care functiona in paralel cu Scoala pentru Copii cu Deficiente din localitate. Cele doua institutii au avut o existenta comuna pana in vara anului trecut, cand copiii din centru au fost mutati in case de tip familial. Atunci a inceput si impartirea “patrimoniului”. Insa, ce a mai ramas dupa restructurare? Pereti, praf si igrasie.

Cele doua institutii administrau un complex de trei cladiri, in fapt un fost conac boieresc, caruia satenii ii mai spun si acum “castel”. Pentru a ajunge la castel trebuie sa o cotesti la dreapta, pe langa Scoala Generala si sa mai parcurgi vreo 200 de metri pe un drum pietruit, de tara.

“Incurcatura” si distrugerile

Este vineri la pranz si norii ameninta satul cu ploaie. Castelul este asezat pe un deal. Din dreptul portii inchise nu se vede decat una din lateralele cladirii. Cat timp dam tarcoale, se apropie o femeie. Intrebam de director si ne indica o cladire, dar nu stie daca-l gasim in birou. Probabila lipsa este motivata de vacanta si de lipsa copiilor din scoala. Totusi, in biroul directorial e cineva care isi aranjeaza grabit niste hartii si se prezinta. Se numeste Gheorghe Chivu, directorul Scolii pentru Copii cu deficiente. Ii spunem motivul vizitei: evolutia scolii dupa transferarea copiilor. Dupa o prezentare de vreo 20 de minute a activitatii sale inaltatoare, ajunge si la subiect. “Inainte, una dintre cladiri a fost a scolii, dar acolo era organizat internatul, iar noi, cu salile de clasa, am functionat in celelalte cladiri, care de fapt erau ale Centrului de plasament. Era o intreaga incurcatura, care de fapt a generat si mari distrugeri in vara anului trecut. Cei de la Centru au inceput sa-si ia prize, intrerupatoare, tot. Cladirile au ramas goale si sunt acum ale Consiliului Judetan, care le-a lasat in administratia noastra. Noi am incercat sa intretinem sau sa reparam ce a mai ramas. Am pus si sticla in geam. A existat si o cladire unde a fost bucatarie si sala de mese, pe care am preluat-o tot noi, dar practic ne-a ramas acolo un aragaz, instalatia de gaz si o plita rea. In rest, am cumparat noi totul”, a spus Chivu. Scoala functioneaza cu 11 sali de clasa, pentru clasele I-VIII si trei clase de “profesionala”, care apartin de Scoala Speciala Baia Mare. Anul trecut, pe langa aceste 11 sali de clasa mai functionau si 13 dormitoare pentru 238 de copii. Acum, s-au amenajat doar doua dormitoare.

Turul… peretilor

Pentru a ne convinge de bunele sale intentii, directorul se ofera sa ne fie ghid. Parasim biroul si intram intr-o alta cladire, care adaposteste salile de clasa. Curtea este imensa, cuprinde chiar si un amfiteatru. Tot in curte sunt si doua casute de lemn, bineinteles, devastate. Directorul le priveste si schiteaza un zambet: “le-au distrus si pe acestea.” Intram in cladirea destinata cursurilor. Aici se fac reparatii. Salile goale se arata in toata “micimea” lor. Nu au mai mult de 15 metri patrati. Dupa mai multe sali de clasa, ajungem la baie. Daca cladirea mai pastreaza urme de decenta, in baie mai gasesti cu greu instalatii mai noi de 50 de ani. Robinetii curg, bazinele WC-urilor sunt distruse, oglinzile lipsesc.

Vinovatii

“Stiu ca sunt distruse, dar nu am avut bani sa le reparam. Asa au ramas de anul trecut din vara. S-a distrus mult atunci. Cine? Copiii… Nu pot sa zic nimic, nu stiu exact. Copiii au zis ca oamenii le-au distrus. Nu stiu ce sa zic? Poate ca oamenii le-au dat de inteles copiilor ca nu-i mai vor in sat si copiii de aceea au distrus’’, incearca Chivu sa schiteze o explicatie cu urme usoare de logica. Intr-o alta cladire, la etaj, functioneaza o sala festiva, dar parterul este nefolosit, salile sunt abandonate. Praf si mizerie. Imaginea nu este foarte primitoare, iar mirosul… Nici sala de spectacol nu arata bine, dar macar nu se prabuseste, desi pentru tavan nu ai putea baga mana in foc. Ajunsi in curte ne despartim de director, care ne atrage atentia ca se numeste Gheorghe Chivu, si nu Cristi Chivu. Mai jos de castel, intalnim si doi sateni pe care ii intrebam despre castelul devastat. “Nu o furat nici un copil nimica, pentru ca ei nu aveau familie. La cine sa duca? Ei, toti de acolo, ei or furat tot. Mergeti numai la angajati acasa si vedeti ce mobile si mochete au. Ceia de la Centru or furat, nu copiii”, a spus unul dintre sateni. Varianta lui este sustinuta de insotitor. “Nu-i adevarat ca satenii nu i-au vrut pe copii. Noi toata vara ii chemam la lucru, sa-si mai faca si copiii un ban. Credeti ca-i lasau? Doar ii puneau sa munceasca la ei, pe gratis.” Cladirile Scolii din Gardani nu sunt singurele care au cazut prada restructurarii. Situatie este aproximativa si in celelalte foste Centre de plasament. Directia Judeteana pentru Protectia Copilului (DPC) are propria varianta pentru situatia de la Gardani. ”Ne-am luat din Centru doar bunurile de care aveam nevoie in alte centre. Nu stiu ce s-a intamplat cu restul (ramase la Gardani, n. red.) si nu cred ca are rost sa ne acuzam unul pe altul. Cu directorul de la Gardani am avut tot felul de discutii, deoarece voia o parte din bunuri si a amanat predarea inventarului. Multe din bunurile ramase au fost casate”, a spus Augusta Mos, director adjunct la DPC. Chiar daca acuzatiile zboara dintr-o parte in alta, ramane certitudinea imaginii: starea precara a castelului, fost centru de plasament si scoala pentru copii cu deficiente, adica o institutie care a beneficiat din plin de ajutoare din strainatate.

Mihaela Mihalea



* Ma tot mir
Jurnal de vacanta

Orice s-ar zice despre litoralul romanesc, marea aferenta acestuia e frumoasa. Turistul roman stie sa aprecieze aceasta calitate si se inghesuie ca ghiolbanul, in fiecare an, ca sa-si intinda cearceaful pe un petec de plaja. Luarea asta in posesie presupune o “marcare” a teritoriului, dupa modelul oferit de specimenele din lumea celor care nu cuvanta. Pentru cei care poseda copil, lucrurile sunt mai simple; progenitura se pisa dezinvolt in jurul teritoriului rezervat plajei familiale si beneficiaza si de asistenta juridica – in caz de reclamatii – furnizata de o bunica care face topless. De regula, pentru a scapa de imaginea terifianta a decrepitei ajunsa la varsta majoratului, daca numara anii din momentul instalarii ireversibile a menopauzei, potentialul reclamant tace si se intoarce cu fata spre marea care, orice s-ar zice, e frumoasa, combinand dupa o reteta romaneasca autentica ultravioletele, lotiunile de plaja si urinoterapia. Turistul roman stie ca in Antalya, Paralia sau Cartagena e acelasi soare, dar pana acolo drumul e prea lung si, in plus, locatiile amintite l-ar vaduvi de spectacolele estivale sustinute de idolii pe care a visat tot anul sa-i vada laiv: regii, imparatii si printesele manelelor, atat de incatusati in kilograme de aur, bronzati de la natura si tampiti de la aceeasi sursa. Doar spectrul acestei perspective il enerveaza atat de tare incat arunca pe plaja pachetul gol de tigari, punga de seminte molfaite de soacra, peimparsul lui ala micu’, sticla lui de bere si “integralele” abandonate de nevasta-sa pe motiv ca s-a incurcat la definitia “Ganditor licentiat”. Partea buna e ca toate terasele ii transmit turistului roman versurile minunatelor cantari, astfel incat, pana la ora spectacolului, invata tot repertoriul. Aflat in acesta stare de euforie, turistul roman nu se mai poate supara nici macar pe faptul ca un confrate nu si-a putut duce copilul la spital, pentru ca acesta se afla intr-o zona pazita de “mascati” si unde accesul era interzis din motiv de mare tabara a tinerilor social-democrati si de cearta post-amoroasa intre Victor Ponta si Daciana Sarbu. Ultima i-a cedat totusi masina lui Victoras, caruia nu-i venise elicopterul la scara, ramanind ca turista sedusa si abandonata pe litoralul unei mari care e frumoasa, orice s-ar spune…

Ioan Botis



* Despre un ajutor financiar ”dezinteresat”
Falsele perspective

In ultima vreme, liderii institutiilor culturale si politice ale minoritatii maghiare au initiat o campanie de atragere a copiilor spre invatamantul cu predare in limba materna. Cum lipsa locurilor de munca este una dintre probleme stringente ale societatii, am fost curiosi sa aflam care sunt perspectivele tinerilor ce urmeaza o forma de invatamant cu predare in limba materna.

Alarmati de scaderea numarului de elevi care urmeaza scoli cu predare in limba materna, liderii organizatiilor maghiare au demarat o campanie de convingere a parintilor pentru ca acestia sa-si inscrie copiii la o scoala de acest gen. Munca de convingere a fost sustinuta prin pliante publicitare ale facultatilor sau liceelor de specialitate din tara si strainatate, unde copiii si-ar putea continua studiile. Nu era omis nici avantajul fianciar: burse in valoare de 20.000 de forinti, oferite de Guvernul Ungariei, si bani pentru rechizite.

Prozelitismul

Aceasta “latura” a ofertei a cantarit decisiv in decizia parintilor cu venituri modeste, care si-au inscris copiii la scoli cu predare in limba maghiara. Numai ca absolventii acestor institutii de invatamant s-au lovit de zidul unei intrebari fara raspuns: “unde o sa lucrez?” Liderii organizatiilor maghiare, care incearca sa atraga copiii spre astfel de forme de invatamant, mizeaza si pe faptul ca elevii vor stapani mai multe limbi straine (printre care si maghiara), dar uita sa precizeze ca acesti elevi nu stapanesc suficient limba nationala (romana), ceea ce nu are cum sa-i avantajeze. Totusi, din punctul lor de vedere, situatia e roz. “Au perspective destul de mari. Au posibilitatea de a-si continua studiile atat in tara, cat si in Ungaria. Iar apoi pot lucra in invatamant, dar sunt si suficiente firme romano-maghiare. Unul dintre avantaje ar fi faptul ca acesti profesori sunt bine pregatiti, multi urmand cursuri de specializare in Ungaria, si cum numarul elevilor din clase este mai redus decat in invatamantul cu predare in limba romana, copiii pot beneficia de mai multa atentie. Noi le-am pus la dispozitie pliantele cu facultatile, respectiv liceele cu predare in limba magiara. In plus, cunosc mai multe limbi straine. Unul dintre dezavantaje ar fi faptul ca acestia nu se pot exprima corect in limba romana, dar in ultima vreme s-au inscris la scolile cu predare in limba maghiara si copiii de cetatenie romana”, a spus Felix Hupka, presedintele Tineretului Maghiar din Baia Sprie.

Schepsisul caritatii

Ajutorul financiar “dezinteresat” nu presupune ca elevul sprijinit sa aiba etnie maghiara, ceea ce creeaza o imagine deformata a numarului de membri ai comunitatii. Totusi, multi dintre absolventii scolilor cu predare in limba maghiara s-au orientat ulterior spre facultatile cu predare in limba romana. Probabil, tocmai datorita faptului ca au constientizat ca necunoasterea limbii nationale constituie un dezavantaj insurmontabil. In mod paradoxal, multi dintre cei care mediatizeaza intens invatamantul cu predare in limba maghiara si-au inscris copiii la scoli cu predare in limba romana, generand dilema ca perspectivele de realizare profesionala oferite de scolile maghiare sunt valabile numai pentru ceilalti. Cert e ca parintii si elevii implicati au dreptul sa primeasca informatii corecte, in joc fiind viitorul unor tineri.

Ce spun cei implicati

“Am absolvit liceul Nemeth Laszlo in urma cu doi ani, iar in prezent urmez o facultate cu predare in limba romana. Consider ca asa voi avea mai multe sanse sa-mi gasesc un loc de munca. Perspectivele celor care urmeaza doar o forma de invatamant in maghiara sunt destul de reduse.” - Istvan Fetkes. “Dupa absolvirea liceului cu predare in limba maghiara, urmez un colegiu tot cu predare in limba materna. E dificil sa-mi gasesc un loc de munca, fiindca nu ma exprim corect in limba romana. Nu regret ca am facut scoala in limba maghiara, dar probabil aveam mai multe sanse daca absolveam o forma de invatamant cu predare in limba romana, desi lipsa locurilor de munca e o problema generala.” - Erika Papp.

Ioana Lucacel



* Taranistii, dupa plecarea lui Barbul

Dupa ce “a citit o jumatate de raft de carti” (conform propriilor afirmatii, n. red.), Ioan Avram Muresan a aparut saptamana trecuta in fata presei pentru a lamuri situatia taranistilor maramureseni. Muresan se considera “sef” (o fi vreo titulatura mai noua in PNTCD, n. red.) al filialei maramuresene si taranist autentic la centru. In opinia lui situatia organizatiei judetene poate fi extrapolata la intreg partidul. “Am avut tinte gresite, mesaje gresite, i-am uitat pe tarani. Se stie ca in Romania toata lumea este cu ochii pe Bucuresti. Toata lumea se uita la televizor. Ori acum, membrii nostri din comune nu au mai vazut nimic bun la televizor”, recunoaste Muresan, gandindu-se probabil si la propria persoana. In ce priveste plecarile din partid, taranistii sustin ca au pierdut cinci membri activi. Plecarea lui Vasile Barbul la PNL l-a surprins pe Muresan. “Vasile Barbul a fost omul pe care l-am cunoscut aici in partid. Un om in care am vazut un viitor si care a fost propulsat in administratia publica locala de acest partid. Eu i-am spus ca daca sta tot timpul in trena lui Anghel o sa fie tot timpul pe locul II. Acum era nevoie sa ramana in primarie, dar nu sa plece la PNL”, a spus Muresan. Rezultatele proaste obtinute de Barbul la alegeri au si o explicatie. “Daca aplica Vasile (Barbul, n. red.) tot ce l-am invatat eu, era in administratia locala. Nici macar copiii care au pus afise in campanie nu au fost lasati sa-si faca treaba. Ca sa nu pune afise pe stalpi, sa nu puna peste celelalte afise, sa respecte regulile. Nu domnule, sa nu-mi spuna nimeni de democratie! Era campanie, trebuia sa fie galben peste tot”, e convins Muresan. PNTCD Maramures a anuntat ca a intrat in campanie si va descinde in teritoriu. Pentru alegerile din toamna si-au propus doua fotolii de deputat si unul de senator si un 10% din voturile maramuresenilor. Isi vor realiza (sau nu) obiectivul, toamna va decide, atunci cand plopul face mere...

Mihaela MIHALEA



* Noua garnitura de consilieri locali sigheteni a intrat in pita
Revolutie in bastionul barbatilor?

Prima sedinta a noului Consiliu Local Sighet a avut loc abia pe data de 23 iulie, in prezenta a 16 din cei 19 consilieri alesi (au absentat pesedistii Tiberiu Trif, Sorin Vlasin si peremistul Ioan Marculescu).

Structura noului Consiliu Local Sighetu Marmatiei (CL) include 10 consilieri PSD, 3 UDMR, 2 PNL, 2 PD, unul de la PRM si un independent. Daca in legislatura trecuta intre consilieri se afla si o femeie (Doina Voina de la PSD), acum lotul este alcatuit, prin grija partidelor, exclusiv din barbati, CL aratand ca un veritabil bastion al barbatilor. La prima sedinta am remarcat si pozitia in sala a noilor membri ai legislativului: independentul Vasile Godja s-a asezat, poate pur intamplator, ”in coltul Opozitiei”, intre cei doi consilieri ai PD. Discutiile pe tema celor 10 proiecte de hotarari au fost lungi si animate. Prestatia noului CL a denotat ca acesta nu este chiar asa de sters ca cel de dinainte. Daca or s-o tina tot asa, viitorul orasului se va afla in maini mai atente ca altadata, dar totusi, ceva imi spune ca minunile tin putin…

Imparteala

Mai intai si la-nceput s-a votat rectificarea bugetului local cu suma de pe 26 de miliarde lei, obtinuti recent de la Bucuresti de ”mama Jenny” (cum o poreclesc apropiatii pe primarita Eugenia Godja). Banii in cauza au fost impartiti in urmatoarele directii: 12,5 miliarde au fost alocati catre reparatiile strazilor Gheorghe Doja si Gheorghe Sincai, alti 6,5 miliarde urmand a fi folosite pentru lucrarile ce au loc la unele blocuri din cartierele Alexandru Ivasiuc, Unirii si 1 Decembrie 1918. Tot acum au iesit la iveala si unele cheltuieli (la momentul dat inexplicabile) efectuate in campania electorala. Pentru strada Sugau (asfaltata in pripa in ajunul alegerilor) s-au alocat 2,85 miliarde lei, iar 4,4 miliarde s-au bagat in strada Bogdan Voda (modernizata cu acelasi maret prilej). La urma de tot, falimentara societate de transport urban SC Mara Transport, a fost ”ajutata” cu 2,4 miliarde lei, pentru a nu intra in incetare de plati. CL a mai votat, dar cu scandal, infiintarea unei unitati medico-sociale (azil de noapte). Au facut galagie pentru ca evaluarile din proiect erau aiurea si nu s-a specificat clar ce si cum. Din cate spun hartiile, personalul azilului va fi constituit din doi medici, sase cadre medii si alte zece persoane la intretinere, totalul cheltuielilor lunare urmand a se cifra la circa 335 milioane lei (bani ce vor fi suportati de CAS).

Senzatie vs. Stupoare

S-au constituit alte cateva noi comisii (sunt deja vreo 7-8, vorba ceea, cand vrei sa nu rezolvi ceva, infiintezi o comisie), in care consilierii, ”la propunerea primarului”, s-au trezit gata numiti (cum s-a intamplat mai mereu in anii 2000-2004), fapt ce a generat alt scandal. Liberalul Teodor Almas a comentat caustic, ca unul care cunoaste legea (el este singurul jurist al Consiliului): ”primarul n-are ce cauta aici, noi am fost alesi de municipiu, nu angajati de primarie, deci noi ne nominalizam”, ceea ce a starnit pe de o parte senzatie, iar pe de alta stupoare. Revolutie in CL! Dominat net tot de partidul aflat la putere, noul legislativ pare mai pertinent si inteligent ca precedentul. Cu unele exceptii. Poate faza a mers doar pentru ca primarul a fost lipsa (aflandu-se in concediu), iar viceprimarul Stefan Beres este un tip tanar si deschis la nou. Ramanem totusi prudenti cu elogiile. Ramane de vazut cum vor evolua lucrurile. Mai e destul de mult pana la sfarsit de mandat!

Teofil Ivanciuc



* Cheltuirea fondurilor UE pentru dezvoltarea administratiei publice
Chirurgia estetica a birourilor

La nici trei ani de la mult asteptata integrare in UE, dupa ani buni in care fondurile nerambursabile au curs cu nemiluita, autoritatile locale demonstreaza (pentru a cata oara?) ca nu stiu sau nu vor sa investeasca “pomana” in folosul comunitatii care i-a ales. Rezultatele proiectelor nu justifica cheltuirea puhoiului de bani decat prin benefiicile unor functionari ai primariilor.

Cum cei mai multi dintre primarii de pe minunatele noastre plaiuri habar n-au sa utilizeze calculatorul, administratia publica, relatia cu comunitatea sau cu Centrul, Uniunea Europeana (UE) a rezervat o felie din tortul fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea administratiei publice locale. Incepand din 2000, membrii comisiei europene au pus la bataie milioane bune de euro, asteptand ca din puhoiul de bani administratia publica locala sa se transforme peste noapte din cersetor, in print. Dar, cum prognoza europeana nu prea se potriveste cu cea romaneasca, din obiectivele temerare ale UE s-au pus in practica aproximativ jumatate. Programul avea tinte precise cum ar fi: managementul performat la nivel local, functionari bine instruiti, dezvoltarea colaborarii intre diferite nivele ale administratiei publice, elaborarea unui sistem informational si infiintarea unui fond pentru sprijinirea si elaborarea unor proiecte-pilot. Numai din obiectivele UE, fiecare a facut ce-a inteles. Si cei mai multi n-au inteles mai nimic. In Maramures, fondurile nerambursabile ale UE s-au revasat in punga primariilor din Seini, Cavnic si Dumbravita. Cum banii nu au

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.