ATITUDINE / ANCHETE / POLITICA

* Amanare in procesul Rosiianu-Barboloviciu
TIME-OUT JUSTITIAR

* Baimarenii asteapta ca Teculescu sa dea unda verde

* Afacerea cu patrimoniul fostelor cooperative de consum
Patroni “federali”

* Neconcordante intre ce au zis si ce au cumparat cei de la HHC
Darabus, vrajitorul dolarilor

* Gheorghe Vucea este cercetat penal pentru abuzul consemnat de GAZETA
Executorul “executat”

* Coltu’ meu
Semne

* Cel mai dur aparat represiv al sistemului comunist
In slujba dictaturii

* Interesele care ii prejudiciaza pe transportatorii sigheteni
Piratii Soselelor

* Schimbul de azi
Ridica-ti privirea spre stele!

* Locurile clandestine de depozitare a gunoaielor din Maramuresul istoric
Regii gunoaielor

* Ma tot mir
Prea Sfantul Dracul

* Informari si dezinformari despre situatia padurilor din Remeti
Justificarile lui Halas

* Istoria padurii care a incins spiritele in Sapanta
Partaj sublim, care ne-ndeamna sa fim hoti

* Culti si desculti
Recensamantul cunostintelor

* Amanare in procesul Rosiianu-Barboloviciu
TIME-OUT JUSTITIAR

Vineri, in ultima zi de campanie electorala, la Judecatoria Baia Mare urma sa aflam sentinta intr-un proces devenit celebru prin partile implicate, ziaristul baimarean, Ioan Romeo Rosiianu si primarul din Baia Sprie, Valer Barboloviciu. N-a fost sa fie.

Ciudat este modul in care s-a procedat. Citirea sentintei a fost anuntata pentru ora 14. Firesc, mai multi ziaristi baimareni au vrut sa fie de fata. S-a cerut aprobarea si s-a primit acordul pentru a fi filmat momentul in care judecatorul va da citire sentintei asteptate. La ora anuntata, in fata salii 22, jurnalistii baimareni il asteptau cu nerabdare pe judecator. In fine, acesta a venit si a intrat in sala dezolant de goala. Dupa o scurta discutie cu grefierul de serviciu, a fost chemat Rosiianu si, spre stupoarea generala, ceilalti ziaristi au fost poftiti afara. In urma protestelor, civilizat formulate, din “sala pasilor pierduti” s-a auzit doar: “…cu usile inchise”. Pana sa ne dezmeticim, Rosiianu a iesit cu o figura calma si fara nici o reactie. Brusc, tensiunea a ajuns la cote ridicate. “S-a amanat citirea sentintei pentru ziua de marti, din cauza complexitatii cauzei. Traim in Romania, nu?”, au fost cuvintele ziaristului baimarean.

O miza politica?

Relatam, pe scurt, motivele acestui proces ce se prelungeste in mod straniu. Intr-un ziar local, cu ceva vreme in urma a fost publicat un material despre primarul Barboloviciu (unul din cei mai “mediatizati” primari maramureseni). In timpul unei emisiuni TV, moderator fiind, Rosiianu a prezentat camerei de luat vederi materialul respectiv si a facut referire la el. A urmat un drept la replica al primarului, in care paragrafe intregi au fost dedicate jurnalistului baimarean. Considerandu-se calomniat, atat el cat si familia sa, Rosiianu l-a actionat in instanta pe “descurcaretul” primar. Mai mult, jurnalistul s-a adresat si Curtii Drepturilor Omului de la Strasbourg, unde s-a deschis alt proces impotriva Primariei Baia Sprie si a primarului Barboloviciu. Vineri, urma sa fie data solutia in procesul de la Baia Mare. N-a fost sa fie.

Reactii la cald

Ananei Gagniuc, redactor sef ”Glasul Maramuresului”: ”Mi se pare normal ca s-a amanat pana dupa alegeri. Sentinta, oricum, era in prima instanta, era clar ca va fi atacata si Barboloviciu, oricum, participa la alegeri. Cate voturi i-ar fi rapit sentinta asta, e greu de apreciat. Cred ca nu e important ca se mai sta doua-trei zile, important e sa se faca dreptate. In privinta judecarii cu usile inchise, nu ma pronunt, pentru ca nu am reusit pana la ora asta sa vorbesc cu Pop-Cerneanu, am inteles ca s-a ocupat cu alegerile, dar poate ca a facut cineva cerere in sensul asta, sa se judece cu usile inchise. In rest, astept sa castige un jurnalist un proces de genul acesta, ca pe viitor sa se gandeasca bine impricinatii daca ne mai taraie in tribunale pentru orice virgula. Si daca mai trebuie sa si plateasca, probabil ca vom avea mai mult timp de scris si mai putin de umblat prin tribunale. Asta nu inseamna ca anticipez sentinta, m-as bucura sa apara o astfel de sentinta ca o lectie pentru suparaciosii care una-doua, hai la tribunal.” Grigore Ceascai, redactor sef ”Informatia Zilei”: ”Si procesul pe care il are acum Barboloviciu cu Rosiianu, parerea mea e ca se inscrie intr-un sir intreg de procese din care el a scapat tot timpul basma curata. Curtea de Conturi Maramures i-a gasit atatea si atatea ilegalitati, exista un dosar care are peste 4.000 de pagini si din toate, indiferent ce capete de acuzare ar avea, din toate a scapat. E aproape imposibil ce dexteritate are omul asta sa fenteze justitia! Este imposibil sa nu aiba pe cineva, undeva, ca altfel, un om simplu, daca ar fi avut atatea procese, in mod sigur se finaliza macar unul. El nu are nici unul penal, cu exceptia acestuia cu Rosiianu, toate s-au transformat in procese civile. Ceva nu-i in regula.”

Ciprian Dragos



* Baimarenii asteapta ca Teculescu sa dea unda verde

In urma cu o saptamana, Inspectoratul Judetean de Politie Maramures a finalizat dosarul Simona Mihalache si l-a trimis Parchetului Cluj pentru continuarea cercetarilor. Avand in vedere ca este vorba de un prejudiciu de peste 12 miliarde de lei, rezolvarea cauzei este de competenta Parchetului clujean.

Din informatiile pe care le avem, Mihalache urma sa fie chemata la sfarsitul saptamanii trecute la Cluj, pentru o prima runda de cercetari. Nu avem o confirmare oficiala, dar se pare ca dosarul inca nu a ajuns in municipiul de pe Somes. In fine, suntem convinsi ca toti cei care au trudit la acest dificil caz doresc ca el sa fie finalizat. Pe de alta parte, suntem convinsi ca ne aflam doar la inceput. Dar, sa nu anticipam.

Astenia de la Sucursala

In timp ce, pe procedura, sontac, sontac, cazul a ajuns in atentia celor abilitati, iar PNA a luat in vizor cercetarile, in Sucursala Maramures este liniste si pace. Mai ca ne-am adus aminte de celebrul slogan “Dormi linistit… vegheaza”. In cazul de fata, evident, directorul Sucursalei, Amelia Chiuzbaian este pe post de “inger protector”. Are timp de interviuri la televiziunile nationale, cu siguranta vor mai fi, iar angajatii se pitesc prin cotloanele birourilor pentru a nu fi in atentia directorala. Aceasta “pace” am denumit-o “linistea dinaintea furtunii”. Daca la Baia Mare astenia a dat in unii sefi ai Sucursalei, iar altii precum Maria Rizea (fosta directoare) nu a mai dat pe la serviciu de doua saptamani, la Centrala CEC linistea este suspect de “linistita”. Parca am fi in “Absurdistan”. Doua controale tematice venite de la Centrala constata o multime de “deficiente manageriale” cu iz penal, iar Presedintele CEC, Constatin Teculescu, ezita sa ia masuri. Domnule Presedinte, stim ca este greu sa luati o decizie, ar fi o recunoastere a faptului ca, din punct de vedere managerial, Sucursala Maramures prezinta deficiente grave, dar trebuie sa luati “taurul de coarne”. Ezitarile, balbele dumneavoastra sau ale celor care va sfatuiesc nu fac decat sa alimenteze zvonul ca Mihalache si Compania a “pompat” din greu spre Institutia pe care o conduceti. Este un zvon ca multe altele, dar ne este greu sa credem ca sunteti insensibil la toata aceasta porcarie maramureseana. Va mai spunem ca baimarenii pagubiti sunt decisi sa se adreseze tuturor organismelor internationale, daca este nevoie. Noi credem ca nu. Deocamdata.

Nicolae TEREMTUS



* Afacerea cu patrimoniul fostelor cooperative de consum
Patroni “federali”

Locuinte sociale evaluate la peste un miliard de lei! Imobile construite din banii si munca taranilor au ajuns in proprietatea FEDERALCOOP. Strategiile si ordonantele guvernamentale de revenire la normalitate s-au dovedit promisiuni aiuristice. E rezumatul afacerii cu patrimoniul fostelor cooperative de consum. Razboiul continua in Justitie.

Unul dintre abuzurile regimului comunist a fost obligarea taranilor sa achite o cotizatie la fondul cooperativei de consum din comuna. Cei care refuzau, nu aveau acces la marfa din magazinul satesc (singurul apropiat de unde se puteau aproviziona). Cei care plateau (sau munceau “voluntar” la constructia bacaniilor, bufetelor sau blocurilor pe care autoritatile ii obligau sa le construiasca in sate), primeau carnete care certificau ca sunt coproprietari ai patrimoniului cooperativei de consum. Dupa binecunoscutul model sovietic, “totul e al tuturor”. Dupa anii ’90, carnetele de cotizant ale taranilor s-au dovedit fituici fara mare valoare. Fostele cooperative de consum (UJCC) si-au schimbat denumirea in Federatia Teritoriala a Cooperativelor de Consum (FEDERALCOOP). Nou infiintata federatie a mostenit toate bunurile fostelor cooperative. Cei care au vrut sa-si desfasoare activitatea in spatiile respective, au incheiat contracte de cooperatie cu FEDERALCOOP. Federatia (prin cooperatia din comuna respectiva) a pus la dispozitie spatiile, profitul urmand a fi impartit intre parti. Dupa o vreme, pentru ca acele imobile erau situate pe domeniul public, unii primarii au trecut in proprietatea comunei atat terenurile, cat si cladirile! FEDERALCOOP a demarat un interminabil sir de procese, cele mai multe ajunse la Curtea Suprema de Justitie si Casatie Bucuresti.

In instanta

Viorel Merlas, primarul din Valea Chioarului, declara ca in comuna exista trei-patru cladiri care au apartinut fostei cooperative. “Prin 2002 le-am trecut in domeniul public si ne-au dat in judecata. Acum am ajuns la Curtea Suprema de Justitie”, a spus Merlas. Unii dintre edili si-au recunoscut greseala de a trece si cladirile fostelor cooperative in patrimoniul comunei si au incercat sa repare hotararea pripita. “A fost vorba de o greseala. Am facut o adresa catre guvern si Consiliul Judetean in care specificam ca imobilele nu sunt ale noastre. Dar vad ca sirul proceselor continua”, a spus Sabin Rat, primarul comunei Coas. Insa unii primarii considera ca decizia lor e corecta, bazandu-se pe un articol din Codul Civil, conform caruia proprietarul unui teren este si proprietarul imobilului construit pe acel teren. “Ne prelevam de faptul ca aceste magazine au fost facute pe baza contributiei locuitorilor din comuna. Al doilea aspect ar fi ca terenul se afla in proprietatea Consiliului Local, iar Codul Civil spune ca imobilul urmeaza terenul. La noi e vorba de trei magazine, si ce ne doare mai mult este ca FEDERALCOOP tine o parte din spatii goale. Sunt atat de mari chiriile, incat nu le ia nimeni. Nu inteleg de ce nu se gandesc sa faca o activitate productiva, care sa ofere niste locuri de munca. Pana acum am castigat peste tot, dar au facut recurs la Curtea Suprema de Justitie”, a spus Gheorghe Visovan, primarul comunei Rozavlea. Primaria din Ocna Sugatag a cumparat cladirea cooperatiei (construita de localnici inainte de ’90) din… bugetul local! “Ne-am judecat pentru o cladire din Hoteni si am pierdut. Dar cum terenul era al nostru, am cumparat cladirea cu 180 de milioane de lei si am transformat-o in camin cultural”, a spus Mihai Ivaszuk, primarul din Ocna Sugatag.

Schelete ruginite

In ultimii ani ai ”inaintarii Romaniei spre comunism”, Nicolae Ceausescu a demarat programul de urbanizare fortata a spatiului rural. Atunci au fost rase de pe harta multe sate, care s-au metamorfozat in ”centre agro-industriale”. In Maramures, directiva partidului s-a concretizat in centrele mai multor comune (Oncesti, Rona de Sus, Bogdan Voda etc.) unde vechile case maramuresene au fost demolate, iar in locul lor au prins a se ridica blocuri. Dupa ’89, structurile de beton au incremenit. Astazi, comunele sunt uratite de scheletele parasite ale ”fostelor posibile viitoare blocuri de locuinte destinate muncitorilor de la sate”. O ordonanta din 1994 prevedea definitivarea blocurilor si transformarea lor in locuinte sociale. A fost doar un mare fas. Motivele nefinalizarii sandramalelor sunt multe: regimul juridic incert al proprietatii (cele mai multe cladiri au fost detinute de cooperatii, respectiv FEDERALCOOP-ul de azi), lipsa banilor, preturile enorme ale apartamentelor (in Bogdan Voda, un apartament cu trei camere a fost evaluat la peste 1 miliard de lei, in conditiile in care o casa costa jumatate) si indiferenta autoritatilor care au promis, dar au uitat…

Explicatii de la FEDERALCOOP

“Se face o confuzie intre inchiriere si contractul de cooperatie. Din vreo 700 de magazine, nu stiu daca 5 sunt construite in totalitate din contributiile oamenilor (pentru acelea se dau dividente dupa partile sociale cu care e inregistrat fiecare). Restul magazinelor au fost incepute din contributiile oamenilor, apoi au fost preluate de cooperativele din comunele respective si au fost finalizate din fondurile de investitii ale fostului UJCC (actualul FEDERALCOOP). Acestea functioneaza in baza unui contract de cooperatie intre cooperativa de consum din localitatea respectiva si persoana care desfasoara activitatea acolo. Acea persoana, prin contract, devine angajat al cooperativei (parte din FEDERALCOOP - n. red.), deci nu poate plati chirie.” - Stefan Vendlinger, directorul Federalcoop Baia Mare.

Cazul “Rona de Sus”

In comuna Rona de Sus exista un bloc neterminat (fara acoperis, netencuit). Acesta este structurat in felul urmator: sase apartamente (care apartin Consiliului Local) si un spatiu comercial la parter (care apartinea FEDERALCOOP). “Am zis ca daca suntem proprietari pe intreaga cladire, il vindem si reinvestim banii, pentru ca nu il putem termina. Ne-ar trebui cam 3,5 miliarde de lei si in fiecare an cerem bani de la Consiliul Judetean, dar n-am primit nimic. In 1998, am cerut celor de la FEDERALCOOP sa ne vanda partea lor. Am vrut sa le dam vreo 100 si ceva de milioane, dar ne-au solicitat 270 de milioane de lei. La vremea respectiva, atat costau trei apartamente in centrul Baii Mari! Desi le-am spus ca toti locuitorii comunei au platit cotizatia lunara la cooperatie si au ajutat la constructie, deci oamenii sunt actionari! N-a avut nici un rezultat. Am ajuns si in instanta, dar am pierdut. Prin 2002, FEDERALCOOP a vandut partea de jos fara ca macar sa ne anunte, fara licitatie, fara nimic”, a spus Ioan Romaniuc, primarul din Rona de Sus. Varianta lui Stefan Vendlinger, directorul Federalcoop Baia Mare, este ca a tot purtat corespondente cu autoritatile, dar au vandut spatiul altcuiva, fiindca primaria nu avea fonduri.

Ioana Lucacel, Teofil Ivanciuc



* Neconcordante intre ce au zis si ce au cumparat cei de la HHC
Darabus, vrajitorul dolarilor

Inca de la infiintarea sa in 1997, ca serviciu descentralizat aflat in subordinea Consiliului Judetean, actuala DPDC a fost un controversat subiect atat in presa, cat si in sedintele Consiliului Judetean. Ani intregi, problema Directiei nu a fost reprezentata de copiii institutionalizati, ci de contestatii la adresa sefului institutiei. Situatia continua si azi.

Lupta pentru scaunul de director al Directiei Protectiei Drepturilor Copilului Maramures (DPDC) ramane un mister. De ce s-or razboi atatia pentru o Directie dificil de condus, cu un numar record de angajati si cu probleme penale? Pentru ca aceasta intrebare sa nu ramana retorica, va reamintim sumele de bani derulate prin aceasta institutie. Probabil e suficient bugetul pe 2004: 105 miliarde de lei, plus “donatiile sigure” din partea organizatiilor europene cu profil caritabil. Toti directorii care s-au perindat in ultimii ani la carma Directiei au uitat de responsabilitatile pe care le au si de faptul ca in centrul tuturor eforturilor ar trebui sa fie copiii, si nu alte interese adiacente.

Ideea incipienta

In perioada de inceput, DPDC s-a dorit un camin pentru copiii institutionalizati, drept pentru care a preluat casele de copii din judet si leaganele Directiei Sanitare. Putini se gandeau la acea vreme ca institutia va ajunge dintr-o alternativa a sistemului dezastruos al protectiei sociale din Romania intr-una dintre cele mai pervertite institutii, ai carei angajati sunt mai preocupati de propriile interese decat de viitorul copiilor pe care ii cresc. La aceea vreme, Consiliul Judetean (CJ) a incercat atragerea de fonduri externe, prin implementarea de programe de protectie a copiilor si implicarea fundatiilor de caritate straine in acest demers. In acest sens, au fost incheiate acorduri de finantare cu fundatiile respective, iar banii veniti erau gestionati de Directia Economica a CJ, in functie de proiectele avute in vedere. DPDC era beneficiarul investitiilor, fara atributii majore in rulajul fondurilor.

HHC, forever

Daca pana atunci conducerea CJ nu se implica in amanunt in problemele Directiei, atributiile acestea revenind lui Ioan Mihaila (secretarul CJ), dupa alegerile din 2000 si schimbarile la varf in cadrul CJ, implicarea institutiei in repartitia banilor a luat o noua dimensiune. In acest context s-a accentuat si colaborarea cu fundatia Hope and Home for Children (HHC) Marea Britanie, care era decisa in implementarea unor proiecte majore, ce aveau la baza inlocuirea treptata a centrelor de plasament din Maramures cu casele de tip familial (idee promovata de curentul britanic sustinut de baroneasa Ema Nicholson, in opozitie cu cel american, care considera adoptia ca fiind masura ideala pentru rezolvarea problemelor in sistem). Proiectul, conceput pe o perioada de 16 luni (ianuarie 2002, iunie 2003), includea achizitionarea de case in Maramures si amenajarea lor pentru a fi locuite de 8-10 copii, sub indrumarea persoanelor specializate in acest sens.

Fundatia caselor

Cu un deosebit spirit de ”anticipatie”, doi oameni ai Directiei, Stefan Darabus (la inceput un simplu traducator, “implementat de filiera Mihaila-Alexandru Cosma) si Delia Pop, au pus bazele HHC Romania, un fel de replica la institutia britanica, dar cu personalitate juridica distincta. Cu sprijinul lui Mihaila si al presedintelui CJ (nasul din prima casatorie a sotiei din acea vreme a lui Darabus), fostul traducator Darabus ajunge directorul HHC Romania. Aceasta combinatie Cosma - Darabus - director DPDC (sa zicem Ana Moldovan) a devenit o foarte eficienta masina de “spalare” a banilor. In baza proiectelor amintite, HHC a cumparat 17 case in Maramures, pe care le-a amenajat pentru a fi puse la dispozitia copiilor. Termenul limita pentru finalizarea proiectului (iunie 2003), l-a prins pe Darabus descoperit. Casele nu corespundeau cerintelor proiectului si, asa cum s-a dovedit ulterior, prezentau grave defectiuni la sistemele de asigurare a utilitatilor, fara a avea avizele necesare pentru efectuarea reparatiilor si functionarii (vezi incendiul casei din Sighet, care nu avea avizul pompierilor!).

Samanta de scandal

Fapt si mai grav, dupa asa-zisa finalizare a proiectului, respectiv achizitionarea caselor, Darabus avea datoria de a incheia contracte de donatie cu CJ, iar Directia urma sa le preia prin hotarare de CJ. Casele puteau fi ori ale HHC Marea Britanie (principalul finantator), ori ale Consiliului Judetean (prin DPDC), care a fost un finantator secundar si nicidecum nu puteau ramane in proprietatea HHC Romania, patronata de Darabus. Problema acestor case a fost motiv de disputa in cadrul CJ. Simtind ca ii scapa printre degete obiectul muncii, Darabus propune consilierilor din cadrul comisiei pentru protectia copilului incheierea unor contracte de folosinta. A iesit un scandal de pomina, iar solutia Darabus nu a fost acceptata. In final, s-au incheiat contracte de comodat (sau imprumut gratuit) intre HHC Romania si DPDC, pe o perioada de 15 ani (adica pana la iesirea tuturor copiilor din sistem, dupa 18 ani, iar casele sa ramana in proprietatea HHC Romania, adica Darabus). Semnarea acestor controversate contracte de comodat a fost “executata” de actualul director interimar al Directiei. Incepuse Era “Botis”.

Duhneste a penal

Pentru superficialitatea cu care a tratat problema caselor si renovarea lor (preocupat probabil de achizitionarea propriei vile si a altor casute ale caror termopane seamana izbitor de mult cu cele montate la casele de tip familial pe banii HHC Marea Britanie), Darabus plateste acum un pret mare. Speriat de gandul ca fostul nas al fostei sotii, si inca partener de afaceri, nu va mai prinde viitorul fotoliu de prezident al CJ, Darabus incearca, in disperare de cauza, sa dreaga busuiocul. In mod firesc, predarea caselor catre DPDC trebuia sa fie insotita de o hotarare de CJ, de infiintare a caselor de tip familial si receptionate de Comisia tehnica a CJ. Mai trebuiau receptionate mijloacele fixe din casele respective (mobilier, aparatura electro-casnica etc.), pe baza de liste de inventar. Contractul de donatie trebuia autentificat la notariat, ca si listele de inventar cu echipamentul destinat copiilor, echipament care era, de asemenea, obiecul unor acte de donatie. Astazi, la aproape un an de la incheierea proiectului derulat cu HHC, singurele acte pe care le are Darabus sunt cele de vanzare-cumparare ale imobilelor. Saptamana trecuta, speriat de semnalele ca toate aceste “inginerii imobiliare” vor trebui clarificate in fata organelor de ancheta, Darabus si-a trimis oamenii pentru a face, in sfarsit (dupa mai bine de un an de la predarea lor!), inventarul obiectelor date in comodat DPDC. A rezultat un haos in care personalul DPDC din casele de tip familial se opune listelor intocmite de “specialistii” HHC Romania, care numara din trei in trei, sporind numarul obiectelor, inventand situatii care nu se regasesc in realitate. Doar banii HHC cheltuiti de Darabus trebuie sa aiba o explicatie! Vom reveni.

“O, ce tampenie!”

“Aceste inventare se fac atunci cand vrem noi! Toate aceste echipamente au fost donate din banii nostri. Cand le donam efectiv DPC-ului tine de vointa noastra. Este o gaselnita ieftina. Faptul ca sunt discutii cate noptiere… sunt maruntisuri. Noi dispunem de ele in felul in care dorim, cate vrem, cum vrem, cand vrem. Este un bun privat. Le donam acum pentru a fi mai bine intretinute”, a declarat Stefan Darabus. Legat de contractul cu furnizorii de utilitati, Darabus sustine: “O, ce tampenie! Noi transferam catre DPC obligatia de plata a utilitatilor. Teoretic asta trebuia sa se intample cand au fost finalizate proiectele. Nu s-a intamplat asa si HHC a platit multe din utilitati. Unii fosti proprietari nu au inteles ca trebuie sa declare ca nu mai au in proprietate casa respectiva. Problema este ca unii nu au facut aceste declaratii si nu este vina noastra ca ei figureaza ca fiind proprietari si li se solicita plata utilitatilor, dar si noilor proprietari”. Problema ramane deschisa.

Deocamdata, intrebam

Ne raspunde cineva?
1. Care este valoarea reparatiilor efectuate de Darabus si cine le-a receptionat?
2. De ce nu a fost recompartimentat Leaganul 2, apartinand DPDC?
3. Daca proiectele au fost finalizate in iunie 2003, de ce HHC incheie actele pentru bunurile donate in aceste case doar de saptamana trecuta? Ca o concluzie, putem spune ca duplicitatea directorului HHC Romania este evidenta, Darabus avand ca scop accesul la finantarea fundatiei britanice. Ca un amanunt, mentionam ca HHC Romania a beneficiat de 60 miliarde lei, in numele DPDC Maramures.

Nicolae Teremtus, Ciprian Dragos



* Gheorghe Vucea este cercetat penal pentru abuzul consemnat de GAZETA
Executorul “executat”

In Baia Mare activeaza patru executori judecatoresti. Oameni ai justitiei, dar si ai banilor. Valorile cu care lucreaza zilnic i-au facut pe unii dintre ei sa-si piarda onoarea si demnitatea cu care ar trebui sa isi indeplineasca atributiile de a executa silit debitorii.

Poate cel mai rasunator nume al executorilor judecatoresti din Maramures este Gheorghe Vucea, omul care si-a facut in cursul activitatii sale atat dusmani, cat si amici, datorita (sau din cauza?) “profesionalismului” cu care isi duce la indeplinire atributiile conferite de functie. Recent, Ministrul Justitiei (singura institutie din Romania care poate dispune verificarea activitatii executorilor judecatoresti) a trimis “Cazul Vucea” spre cercetare penala, pentru abuzurile acestuia in cazul Pribilesti, consemnat pe larg in paginile GAZETEI.

Daca doriti sa revedeti

Desi am scris despre ceea ce s-a intamplat in urma cu doi ani in Pribilesti (si se pare ca nu fara ecou), pentru cititorii care au ratat exemplarele respective, vom relua pe scurt povestea. In mai 2002, executorul judecatoresc Gheorghe Vucea din Baia Mare, insotit de Dorel Anitei (asistentul sau), de Papuc (sef adjunct al Postului de Politie Satulung) si un cameraman TV, s-au deplasat in localitatea Pribilesti (comuna Satulung) pentru a o evacua pe Maria Maghiari (pensionara vaduva) dintr-o casa revendicata de fiica acesteia. Satenii cunosteau situatia si au dorit preintampinarea unei situatii dezastruoase pentru fosta invatatoare, intervenind inaintea lui Vucea si rugandu-l sa amane executarea. Vazand atitudinea de superioritate si agresivitatea sa verbala, localnicii (in numar de 100) s-au postat inaintea casei lui Maghiari. Vucea a recurs cu rapiditate la folosirea spray-ului paralizant, ametind “dintr-un flit” doi sateni. Apoi a evacuat-o pe Maghiari si i-a amenintat pe sateni ca ii va amenda. Ceea ce s-a si intamplat. Peste cateva zile, 30 dintre localnici s-au trezit cu citatii si sentinte judecatoresti. Initial, Vucea a dorit amendarea tuturor cu sume cuprinse intre 4 si 6 milioane de lei, dar in final instanta a decis reducerea acestora pentru cei mai multi localnici la 500.000 de lei. Totusi, unii nu au fost la fel de norocosi si au suportat amenzi usturatoare: preotul Vasile Pop a platit 6 milioane, iar Dumitru Buia, 5 milioane. Pentru a-si arata “capacitatea” de a respecta legea, Vucea nu s-a multumit cu atat si, cu orgoliul ranit, a pretins achitarea acestor sume in contul sau personal sau direct la Biroul de Executor, plus onorariu la executare de 1 milion de lei.

Executorul lacom

Se impun doua precizari. In primul rand, legea (OG 138/2000, de modificare a Codului de Procedura Civila) nu mai prevede in sarcina executorilor judecatoresti incasarea amenzilor judiciare stabilite prin hotarare judecatoreasca, acestea trecand in atributiile executorilor financiari-bugetari (in speta Directia Generala a Finantelor Publice), asa cum rezulta si din noua Lege a creantelor bugetare. Fara a insista prea mult, retinem ca Vucea si-a depasit atributiile incasand acei bani. In al doilea rand, onorariul de 200% (1 milion lei pentru 500 mii) pare ridicol, avand in vedere ca oamenii s-au conformat si au platit (unii dintre ei vanzandu-si porcul pentru a avea bani) si ne indreptateste sa-l consideram pe executor lacom. Cel putin.

“Un nebun sau dezaxat”

Fata de toate aceste abuzuri ale lui Vucea, localnicii au intocmit memorii, care au ajuns acolo unde trebuie, adica pe masa Ministrului Justitiei, care a dispus cercetarea penala a executorului judecatoresc Vucea Gheorghe. Spicuim din memoriul satenilor: ”... executorul nu a dat dovada de intelegere si a devenit agresiv si nervos, ordonand localnicilor sa paraseasca zona fiindca are puteri depline si ii va baga pe toti la puscarie. A fost chemat preotul paroh, caruia Vucea Ghorghe i-a urlat: . Vucea a folosit spray-ul paralizant, iar doi cetateni au cazut la pamant. Atunci multimea si-a dat seama ca au de a face cu un calau, cu un nebun sau dezaxat... Rugam ca fata de executorul Vucea Gheorghe sa se efectueze cercetari cu privire la comiterea infractiunilor de abuz in serviciu, inselaciune si evaziune fiscala. Solicitam ca sumele percepute ca onorariu sa ne fie restituite, deoarece au fost percepute ilegal.” Memoriul este semnat de 28 de petenti. Asa a ajuns cel mai faimos executor judecatoresc sa fie cercetat penal, iar pe “teava” este un nou proces, la fel de penal, cu acelasi Vucea in rol de prim solist. Suntem pe faza, mai ales ca unii sateni sustin ca Vucea a inceput sa-i roage pe unii sa vina sa-si ridice niste bani. Or fi cei pretinsi pentru executare. O fi intrat frica-n oasele executorului Vucea Gheorghe? Timpul, instanta si investigatiile noastre ne vor lamuri.

Ciprian Dragos



* Coltu’ meu
Semne

Paradoxal, la sfarsitul acesta de saptamana s-au scos la iveala mai multe subiecte de presa intresante, din categoria “electorale”, decat in toata campania de pana acum. Din pacate, sunt “intangibile”, din cauze electorale. Asa ca am ramas la subiectul “vietii mele”, cum ar spune un prieten, cazul Mihalache. Brusc, interesant, zic unii, aceasta poveste fara, deocamdata, happy end a starnit interesul unei televiziuni nationale. A iesit ce a iesit si, e bine ca saga Mihalache a ajuns pe “sticla” dambovitenilor. Poate transmisia, atat cat a fost, sa fie molipsitoare. In timp ce in Bucuresti subiectul este o noutate pe fluxul media, la noi el a inceput sa fie obositor. Nu pentru ca nu ar fi ce scrie (stiti cine are o cabana?), dar, dintr-un motiv sau altul, se merge in pas de dans, unul inainte, altul pe loc. Unii isi fac meseria, altii asteapta nu se stie ce. Normal, toate se sparg in capul meu, al lui Dan…”V-am spus ca nu va iesi nimic. O sa fiti voi vinovati. Tampitilor! Oamenii astia nu-si vor mai vedea niciodata banii”, striga zilele trecute un amic. Eu nu cred asta, dar traim intr-o tara libera sau cel putin ne facem ca traim liberi. Daca ar fi sa-i dau dreptate amicului, problema banilor lui Mihalache (12 miliarde la prima strigare) e rezolvata. Ce mare branza sa cheltui atata amar de bani intr-un an? Basca, doua apartamente, ceva teren si cate si mai cate or fi. Interesul unora se leaga de modul in care am obtinut informatii, nu de fondul cazului. Nu are importanta ca sunt imbogatiti peste noapte din schema lui Mihalache, astia nu au nici o vina. Si tot asa, discutii sterile cu oameni care nu pot concepe ca un caz de frauda neobisnuit, de escrocherie, spuneti cum vreti, poate fi, in sfarsit, rezolvat. Inteleg nerabdarea oamenilor, poate si eu as fi la fel, dar am incredere ca pana la urma totul, s-au aproape totul, va iesi la suprafata. E ca un fel de test de rezistenta. Un maraton. Am semne ca asa se va intampla. Nu pot sa spun mai mult, dar cu siguranta sunt semne, chiar daca persoane isterice striga in gura mare: “Mai vedem noi!” Ce semn mai bun poate fi ca atunci cand, din reflex, formezi un numar de telefon din sapte cifre si la capatul firului suna in gol.

Nicolae Teremtus



* Cel mai dur aparat represiv al sistemului comunist
In slujba dictaturii

Identic cu orice regim totalitar, dincolo de indoctrinare, si regimul comunist a creat mecanisme destinate sa distruga violent orice atitudine care s-ar fi putut transforma intr-o opozitie organizata. Astazi va prezentam motivul crearii si structura Securitatii.

Vladimir Ilici Lenin, creatorul ideologiei de reprimare violenta a “inamicilor” comunismului, afirma: “Conditia sine qua non a dictaturii proletariatului o constituie reprimarea prin violenta a clasei exploatatorilor si, in consecinta, violarea democratiei pure.” Cel care a implementat ideologia lui Lenin in Romania a fost Andrei Ivanuevici Vasinski. Era pregatit de NKVD si a fost trimis peste Prut ca emisar personal al lui Stalin, pentru a “coordona”, cu pistolul in mana, impunerea guvernului comunist al lui Petru Groza. ”Bravada” infaptuita in 6 martie 1945, sub presiunea amenintatoare a tancurilor rusesti comandate de maresalul Malinovski. Vasinski, un fanatic al sistemului, era convins ca “dictatura proletariatului excepteaza inevitabil pe exploatatori de la beneficiul libertatii” si, ca urmare, orice mijloace de eliminare a acestora sunt permise si organizate chiar de catre Stat.

Inceputul Terorii

O data cu castigarea, prin frauda, a alegerilor din 1947, “autoritatile rosii” au schimbat si structura Directiei Generale a Sigurantei Statului. In 30 august 1948 s-a infiintat, in baza Decretului nr. 221, Directiunea Generala a Securitatii Poporului (DGSP). Aceasta se afla sub comanda Ministerului Afacerilor Interne. Conducerea DGSP, creata de comunisti pentru a deveni cel mai dur organism de represiune, a fost impusa de NKVD (Narodnij Kommisariat Vnutrennih Del - transformat apoi in KGB, in fapt, Politia Secreta Sovietica). Astfel, primii comandanti ai Securitatii romanesti au devenit trei cadre sovietice ale MGB. Gheorghe Pintilie (pe nume real Pantelei Bondarenko, zis Pantiusa) a fost numit director cu rang de ministru, iar Alexandru Nicolschi (pe numele real Boris Grumberg, evreu basarabean, fost spion sovietic prins de Serviciul Special de Informatii din Romania in primavara lui 1941) si Vladimir Mazuru (pe nume real Vladimir Mazurov, ucrainean din nordul Bucovinei), directori adjuncti cu rang de secretari de stat. In 1949 a fost infiintata si Directia Generala a Militiei, iar Jandarmeria a fost desfiintata, fiind inlocuita oficial cu trupele de securitate. Oficial, Securitatea era singura abilitata in a “instrumenta infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului”. Neoficial, rolul Securitatii a fost definit cel mai bine de fanaticul Vasinski, dar si de Alexandru Draghici (cel care l-a urmat pe Pintilie la sefia institutiei, pe care a detinut-o pana in 1965). Draghici spunea: “Securitatea (...) este obligata sa respecte legalitatea, dar legalitatea o intoarcem cum ne convine.” Orice comentariu e inutil. Desi Securitatea a suferit numeroase modificari de structura in urmatorii 50 de ani, toate reorganizarile au avut in comun acelasi model functional. Si au urmarit acelasi tel: pastrarea dictaturii comuniste. Cu orice pret.

Ultima structura maramureseana

In 1989, Inspectoratul Judetean al Ministerului de Interne (IJMI) era format din Securitate, Militie si Pompieri (cadrele erau atent selectionate de Serviciul de cadre, invatamant si organizare-mobilizare). In componenta IJMI mai intrau si serviciile Secretariat, Arhivele Statului, Pasapoarte si Administrativ. Ultima structura a Securitatii Maramures (decembrie 1989), avea in aparatul de conducere un Sef si doi loctiitori, si era organizata in felul urmator: 1) Serviciul 1 A, condus de maiorul Sabau Nicusor (informatii interne pe dosarele-problema: trecerea frauduloasa a frontierei; invatamant; cultura-scriitori; justitie; culte-secte, culte neo-protestante, culte protestante; arta; sport; foste partide istorice; Eterul; PVA - persoane cu antecedente penale de Securitate; francmasonerie; Petarda - inscrisuri dusmanoase la adresa Statului). Acest serviciu monitoriza si nemultumirile minerilor din judet, informa pe primul secretar Barbulet despre liderii acestora aflati in atentia organelor de securitate, ca fiind ”potrivnici oranduirii socialiste”. Masurile preventive luate de conducerea judeteana de partid erau de obicei concretizate prin mutarea ”turbulentilor” in alte bazine miniere din tara, sub acoperirea intereselor de serviciu. Ulterior, serviciul s-a extins prin crearea a doua compartimente: 1 A (dizidenti romani) si 1 B (minoritati). Ofiterii serviciului supravegheau si problema ”Eterul” (ascultatori si colportori de informatii ai posturilor de radio straine). In Maramures exista un mare numar de persoane care ascultau si colportau stirile postului de radio Europa Libera. La capitolul ”culte” erau vizati preotii reformati, romano-catolici, pastorii sectelor religioase si preotii ortodocsi ”nereceptivi” la sistemul comunist. Ca o paranteza, cel care coordona Serviciul 1 A pe probleme de antidizidenti era locotenentul Gal Ioan. 2) Serviciul 1 B (informatii interne pe linia minoritati: maghiara, ucraineana, ruteana, nationalistii iredentisti cu activitate ostila Romaniei si toate dosarele-problema de la Serviciul 1 A aplicate minoritarilor).

Alte structuri

3) Serviciul 2 contrainformatii. Aplicatii: in sectoarele economice; 4) Serviciul 3 contraspionaj; 5) Compartimentul cercetari penale (subordonat si Directiei VI); 6) Serviciul Filaj (cu serviciile Filaj si Investigatii - subordonat si Unitatii Speciale ”F”); 7) Serviciul ”S” (interceptarea corespondentei - subordonat Unitatii Speciale ”S”); 8) Biroul ”C” (transportul corespondentei secrete); 9) Serviciul ”T” (”Tonola”, supravegherea telefoanelor si monitorizare video - subordonat si Unitatii Speciale ”T”); 10) Compartimentul ”R” (transmisiuni radio intre DSS, IGM si trupele de securitate, precum si interceptarea transmisiunilor radio straine - subordonat Unitatii Speciale ”R”); 11) Compartimentul ”D” (dezinformare, discreditare - avea incadrat un singur ofiter); 12) Compartimentul Apararea secretului de Stat (avea incadrat un singur ofiter, era subordonat si la UM 0500); 13) Birou de informatica si documentare (subordonat si la Centrul de Informatica si Documentare); 14) Biroul USLA (subordonat si la UM 0620 - Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista); 15) Compartimentul UM 0110 (contrainformatii tari socialiste); 16) Antena CIE (UM 0544, Centrul de Informatii Externe - actualul SIE).

“Inchiriez terorist milionar!”

Ilici Ramirez Sanchez s-a nascut in 12 octombrie 1949, in familia unui bogat lider al Partidului Comunist. A fost unul dintre coordonatorii de atentate comandate de Securitatea din Romania. Platile se faceau din fondurile Securitatii. Membru al Partidului Comunist din Venezuela inca de la 14 ani, cel cunoscut sub numele Carlos Sacalul si-a desavarsit studiile la Moscova si “pregatirea militara” in luptele de gherila din Cuba si Iordania. Conform arhivelor STASI (serviciul german de securitate), Sacalul a executat la cererea Securitatii atentatul cu bomba (20 de kilograme nitopenta - material exploziv) de la sediul postului de radio Europa Libera din Munchen (din 21 februarie 1981). Pentru aceasta operatiune, Carlos a fost platit cu 1 milion de dolari. Arhivele serviciilor secrete germane detin si documente care atesta ca atentatul impotriva jurnalistului disident Emil Georgescu (20 iulie 1981) a fost executat de oamenii lui Carlos, la comanda primita din Bucuresti.

Catalin Vischi



* Interesele care ii prejudiciaza pe transportatorii sigheteni
Piratii Soselelor

Singurul operator important cu plecare din Sighetu Marmatiei care deserveste transportul nord-judetean de calatori este SC Calatori Mara SRL. Desi in aceasta calitate ar fi trebuit sustinuta, societatea este obstructionata atat de autoritatile locale, cat si de ”piratii” soselelor. La mijloc par a fi interese obscure.

SC Calatori Mara SRL asigura, in special, transportul elevilor si muncitorilor navetisti din comunele Remeti, Sapanta, Stramtura, Rona de Sus etc., carora li se ofera o reducere a pretului abonamentului lunar. Cele 22 de autobuze de care dispune SC Calatori Mara (administrata de Gheorghe Prodaniuc) sunt la zi cu RAR-ul si verificarile tehnice. Adica, sunt in legalitate (o normalitate care a devenit atat de rara, incat o subliniem). De asemenea, pentru toate traseele exista licente de traseu. Cea mai mare problema pentru societatea transportatoare o constituie ”piratii soselelor” (care transporta pasageri, fara a dispune de autorizatiile necesare).

Sesizare inutila

Zeci de ”pirati” ai soselelor, ce pornesc din Sighet, folosesc in special microbuze 8+1, dar si autoturisme, chiar Dacii. Pe langa faptul ca lucreaza ”la negru”, de multe ori ei se situeaza in afara legii si prin supracapacitarea autovehiculelor, incarcand chiar 15 pasageri. In cazul ca sunt prinsi, amenda pe care o incaseaza este de doar 300 de mii de lei. ”Intampinam greutati cu ”piratii”, care stationeaza in special in zona Spitalului (pe ruta Sapanta-Remeti). Altii pandesc in zona Ileana (pe rutele de pe Iza si inspre Baia Mare) si la Romtelecom (catre valea Viseului si Ronisoara). Politia stie, le-am facut o adresa, iar ei ne-au raspuns ca au prins si sanctionat vreo 15 transportatori ilegali. Si... cam atat. fac cam 8-10 curse pe zi, nu platesc nici o taxa, nici nu elibereaza bilete. Microbuzele lor sosesc in statie mai repede cu 10 minute decat plecarea autobuzelor noastre si culeg toti pasagerii. Nici politia si nici politia de frontiera nu-si fac treaba, primii probabil din indiferenta, ceilalti din nestiinta. Nu demult, a avut loc un proces cu un , castigat de acesta, din cauza ca agentul de politie constatator a omis sa retina numele pasagerilor transportati, asa ca n-au existat martori incriminatori!”, marturiseste Gheorghe Cosor, directorul autogarii.

Adrese

Una din nemultumiri este legata de spatiul in care societatea isi desfasoara activitatea. Pentru terenul de 585 mp (situat vizavi de gara) se achita 28 de milioane de lei pe luna catre administratia locala. Pentru diminuarea taxei, SC Calatori Mara a depus in august 2003 o adresa la primarie.

Interesul suspus

Doi dintre actionari (Prodaniuc si Cosor) cred ca la mijloc este un interes al lui Grigore Moldovan. Biroul si casa de bilete au fost initial inchiriate in spatiul detinut de Grigore Moldovan (a carui sotie are o cladire vizavi de gara, el fiind totodata seful Centrului de Executie Bugetara), pentru suma de 5 milioane lei. Din cauza chiriei foarte ridicate, autogara s-a mutat intr-un spatiu detinut de Consiliul Local, unde platesc doar 1,3 milioane pe luna, la care se adauga plata curentului electric. Dupa anularea intelegerii cu Moldovan, in iunie 2002, au inceput problemele. La licitatia pentru parkingul de autobuze, Moldovan a adus o firma concurenta din Borsa, insa SC Calatori Mara a avut castig de cauza. Privit prin “binoclul” realitatii, viitorul societatii este sumbru. In apropiere se afla in stadiu avansat de executie santierul unui depozit de materiale de constructie si cateva peroane destinate noii autogari, investitie privata a SC Orizont. Se pare ca Sighetul va avea o noua autogara si, probabil, un nou transportator de calatori, adica chiar SC Orizont. Asta nu inseamna ca n-ar fi loc de concurenta, si ca SC Calatori Mara si-ar pierde obiectul muncii.

Teofil Ivanciuc



* Schimbul de azi
Ridica-ti privirea spre stele!

Un coleg de breasla, deznadajduit de interdictiile electorale din fatidica zi a votului, s-a declarat incapabil sa scrie despre orice altceva. Era sfarsit, epuizat de noptile-n care a mestecat nervos capatul pixului, dialogand conjunctural (si conform contractului cu echidistanta!) cu toti candidatii - acesti indivizi care dupa alegeri vor iesi din viata noastra, la fel de brusc precum, nemeritat, au intrat. E greu sa fii echidistant, pana la urma si “ziaristii astia” tot oameni sunt. Cu simpatiile si antipatiile lor. Dar ziaristul i-a ascultat, i-a suportat, a incercat sa-i inteleaga si chiar a incercat sa-i creada pe toti… Si uite asa, se scurgea noapte dupa noapte de mai, sub priviri galgaind in rauri de cafele sleite si irisi “prajiti” la ecranul computerului. Pana la urma, probabil pentru ca nu s-a inventat inca perpetuum mobile sau pentru ca natura si Cel de Sus a avut grija sa ne protejeze gradul nostru de suportabilitate, limitandu-l, campania electorala s-a terminat. Pentru ca devenise dependent de subiectul despre care nu mai avea voie sa consemneze nimic, ziaristul a intrat intr-o carciuma si s-a imbatat chiaun, in prealabil dand un telefon in redactie si anuntand ca are o migrena crancena. Dupa ce sfarsiti zambetul, incercati sa analizati starea pe care o traieste acest om. E starea generala a unei bresle inversunate pe cei care au indurerat chipul unei natiuni, facand-o sa uite sa zambeasca. Drama pe care o traieste Romania e cauzata de boala de a nu fi gasit antidotul impotriva tristetii. Priviti-ne, politicieni. Suntem “furnicarul” de pe strada, votantii. Gri, cenusii… Suntem un popor posac, o natie care a uitat sa se bucure, sa uite, sa ierte, sa mearga la teatru, sa cante, sa rada, sa iubeasca, sa se ajute. Am uitat sa privim spre stele. Suntem Romania celor cu capul in pamant! Probabil, odata (chestia cu “perpetuum mobile si gradul de suportabilitate”, va mai amintiti, nu?) vom depasi aceasta stare. Insa cel care va gasi solutia trebuie sa se gandeasca sa ofere romanului un medicament-miracol care sa provoace dependenta de uitare. Altfel, de fiecare data cand ne vom aminti, ne vom metamorfoza in oamenii gri de astazi. “Imi vine sa-mi iau basca, numai de dragul de a o mototoli intre palme si a o izbi de pamant”, asa mi-a spus ziaristul care, inainte de a se imbata chiaun, a inceput sa se autoconfeseze. P.S.: “Costele, pana la ce ora tineti deschis duminica? Aha, atunci mai ada-mi un coniac, ca s-a terminat campania asta afurisita!” Si nu uitati, nicicand, sa va ridicati capul din pamant si sa priviti spre stele. Si tu, Costele.

Catalin Vischi



* Locurile clandestine de depozitare a gunoaielor din Maramuresul istoric
Regii gunoaielor

In intreg Maramuresul istoric nu exista nici macar o groapa de gunoi. Adica sunt destule, chiar si prea multe, insa niciuna nu este autorizata de Mediu, pentru ca nu indeplinesc parametrii ecologici. De la Remeti la Borsa, se intind patru orase si peste 20 de comune. Peste tot, gunoiul este rege.

Situatia “curateniei” judetului se vede cel mai bine din elicopter. De-acolo, de sus, locurile clandestine de depozitare nu mai pot fi ascunse ochiului. Fiecare primar, inainte de numirea in functie, a promis ca va face, va drege si va rezolva problema gunoiului. Nimeni n-a facut-o, desi in urmatoarele patru-cinci luni, Romania trebuie sa incheie capitolul de negociere ”politici de mediu” cu Uniunea Europeana. Cum va putea-o face, in halul de mizerie in care se afla?

Pasivitatea autoritatilor

La Remeti, groapa principala de gunoi se afla la iesirea vestica a localitatii, la cativa pasi de drumul national. O suprafata de vreo 500 de metri patrati, inconjurati cu un gard rudimentar si care, colac peste pupaza, este spalata de un parau ce se varsa, cateva sute de pasi mai incolo, in raul de frontiera Tisa! Primarul in exercitiu, Stefan Halas, este nedumerit de nedumerirea noastra: ”Groapa de gunoi avem. Da, este un parau acolo, dar nu e chiar prin mijloc, ci pe marginea gropii. Avem si un proiect. Am facut-o in acel loc, in graba, din cauza inundatiilor din 2001.” La Rona de Sus nu exista deloc groapa de gunoi. Ivan Romaniuc, ce sta de opt ani pe scaunul primariei din localitate, arunca pisica moarta in ograda vecinului: ”Legea nu ne permite sa facem groapa in comuna. Oricum, treburile se rezolva. Vom face o groapa ecologica impreuna cu Sighetul. Acum, cetatenii isi rezolva problema mizeriei, fara s-o arunce pe malul raului. Ei isi ard gunoiul in gospodariile proprii”, a aburit-o Romaniuc, nereusind insa sa ne pacaleasca. De-a lungul apei Ronisoarei zac mormane de gunoi, iar arderea deseurilor de plastic sub cerul liber degaja cea mai toxica substanta cunoscuta pe Terra, dioxina, care, respirata in cantitate de doar un miligram, declanseaza cancerul… In comuna ”voievodala” Bogdan Voda, viceprimarul Lutai, care viceguverneaza si peste groapa neautorizata din localitate, pare satisfacut (doar a facut ceva in acest sens!): ”Avem groapa, dar nu e amenajata. Oricum, comuna e curata. Avem trei angajati la primarie care se ocupa numai de curatenie. Am avut un proiect pentru o groapa ca lumea, dar ni l-au respins.” Bocicoiul Mare, administrat jalnic de catre Nicolae Santa, are nu una, ci doua gropi! Prima se afla intre satele Bocicoi si Lunca la Tisa si este sapata intr-o rapa ce aluneca incet la vale, rapa transformata in sezonul umed intr-un lac pe care plutesc gunoaiele, si care este drenata de un paraias care, banuiati, se varsa imediat in Tisa, raul ce coboara apoi in Ungaria, Serbia si in Dunare. A doua groapa a fost improvizata, recent, langa drumul national, pe imasul comunal, intr-un loc sapat pentru argila necesara fabricii de caramizi din apropiere. Pute de te ineaca. La 100 de metri de groapa incep casele, imasul este otravit, dar nimanui nu-i pasa. Din cauza unei tentative de proiect centralizat (Maramuresul istoric nu va avea decat una sau doua gropi ecologice, amenajate la standarde europene), care s-a pierdut prin cine stie ce sertar, totul sta pe loc, iar primarii din zona sunt pasivi: ”Stiti, noi am incercat ceva, dar ne-au oprit, pentru ca se va face groapa ecologica.” Cand, unde, si cu ce bani, nimeni nu stie sa raspunda.

Teofil Ivanciuc



* Ma tot mir
Prea Sfantul Dracul

Ilie Furcea, un preot ortodox norocit c-o parohie si nenorocit prin caracter, a intrerupt slujba de Rusalii pentru a face campanie electorala PSD-ului. Tocmai sosisera la locul faptei prefectul judetului in care-si are suspectul parohia, insotit de cativa pesedisti de marca neinregistrata. Fumul de tamaie ce se ridica din cadelnita n-a reusit sa-i alunge pe misionarii partidului de guvernamant. Enoriasii au asistat, de nevoie, la o predica ad-hoc, tinuta cu tot dichisul: inspectori de la invatamant pe post de cantori, prefect pe post de popa, lingai de meserie pe post de corul bisericii coborat din scorus, statutul PSD in loc de liturghier, “realizarile” guvernului nastasian in loc de pilde si faptele apostolilor, pomana electorala in loc de anafura si agheasma, afise in loc de icoane cu Precista, serafimii si heruvimii ce populeaza raiul, minciuni in loc de rugaciuni si matanii, costume in loc de sutane si promisiuni desarte in loc de proorociri. Un inger trist de pe peretele din stanga al pronaosului si-a astupat urechile cu aripa dreapta, flacara lumanarilor din sfesnice a incetat sa mai palpaie, un arhanghel din naos s-a apucat sa-si ascuta sulita ce rapune balauri si iconostasul a trecut pe post de panou publicitar, in vremea in care prefectul-protopop slujea interesele de partid. S-a trecut peste spovada, ca n-avea prefectul cui sa puna patrafirul pe cap, si peste trasul clopotelor dupa raposatul pedesere. La vestea ca viitoarea guvernare pesedista va face minuni (botezarea viitorului drum comunal, lansarea programului “Pasca si vinul sfintit”, mantuirea si iertarea pacatelor pacatosilor cu carnet de partid, aurirea cristelnitei cu fonduri nerambursabile, vecernii la televiziune prin cablu si azime sociale pentru napastuiti) s–au pus pe transpirat – mai ceva decat statuia Fecioarei din Lourdes – lemnul catapetesmei, matasea prapurilor si izmenele diacului, intamplator consilier local din partea partidului-stat. E drept ca n-am fost la slujba despre care va povestesc, dar se pare ca lucrurile chiar asa au stat. Si–atunci, cum sa nu ma mir ca nu l-a traznit pe popa proorocul Ilie sau nu l-a luat cel nechemat cu Furcea?

Ioan Botis



* Informari si dezinformari despre situatia padurilor din Remeti
Justificarile lui Halas

In ultimele saptamani, GAZETA a scris despre ilegalitatea unor masuri intreprinse de primaria Remeti, in privinta retrocedarii padurilor, ca si alte stiri privitoare la abuzurile lui Stefan Halas, primarul in exercitiu. Acesta si-a expus punctul de vedere, iar dumneavoastra hotarati care sunt informarile si care dezinformarile.

In primavara anului 2002, s-a incheiat un protocol de predare in administrare si paza a padurii comunale a Remetiului, efectuat intre primaria Remeti si Ocolul Silvic Sighet (pe raza caruia se afla localitatea). “Comuna detine 4.500 de hectare de vegetatie forestiera (dintre care 1.262 sunt proprietatea primariei, iar 348 hectare sunt detinute de persoane fizice). Persoanele fizice care au fost puse in posesie in padurea primariei au proprietatile legate una de alta, doar vreo 10 nefiind puse inca in posesie”, si-a inceput naratiunea primarul Stefan Halas. “Intaia autoritate a Remetiului” sustine ca “de fiecare data cand ne-am dus sa punem in posesie am facut-o in prezenta organelor silvice, toate procesele fiind avizate de Ocolul Silvic (OS), iar amplasamentele sunt clar demarcate in teren.” Primarul confirma ca Istvan Beres (pana acum cateva luni, fostul sef al OS Sighet) si Arpad Kosa (fostul primar al comunei Campulung la Tisa) detin paduri pe raza comunei Remeti, dar ca aceste pesonaje “dezinteresate” au fost puse in posesie (in locul numit Bongaz) “in 1996, de catre primarul de atunci, Ion Macioca.” Despre proprietatile sale de padure, Halas infirma ca ar detine circa 15 hectare de padure. ”Am mostenit padure dupa bunicul meu, adica 0,8 hectare, iar dupa tata alte 1,2 hectare. Noi suntem opt frati, iar dupa bunica 11 frati. Daca am fi impartit mostenirea pe fiecare membru de familie, niciunul nu am fi avut mai mult de 0,5 hectare. Asa, eu am primit partea mamei in intregime, la intelegere cu restul familiei”, a incercat Halas sa clarifice. Nu a lamurit insa daca ar detine codri pe numele altor membri ai numeroasei sale familii. Halas sustine ca pentru rezolvarea multiplelor diferende legate de proprietatile forestiere, administratia comunei Remeti (alaturi de cele din Sapanta si Campulung la Tisa) intentioneaza constituirea unui OS privat, pentru a scapa de povara platirii a 400 de milioane de lei pe an catre OS Sighet (in contul pazei si administrarii). Taxa este cu atat mai greu suportabila, cu cat bugetul local al comunei este de doar un miliard de lei pe an.

Cu scaun la dinti

In ce priveste informatia conform careia stomatologul Cristian Halas (fiul primarului) a primit cadou un “scaun stomatologic” in schimbul improprietaririi familiei Sofinet cu un hectar de teren, primarul de Remeti are o alta varianta. ”Fiul meu a cumparat scaunul stomatologic de la Sofinet inainte de a fi eu primar. Am dat pe scaun, pardon, fiul meu a dat, o groaza de bani. Ca daca stiam… luam doua scaune din alta parte. Fiul meu lucreaza si particular, plateste toate taxele (asa ca noi, care am auzit ca Halas Junior ar castiga zeci de milioane de lei pe luna la Dentmedica din Sighet, loc unde nu da ”dreptul” sefului, cazand astfel in dizgratie, am fost din nou dezinformati?, n. red.). Urmasii lui Sofinet Francisc au fost pusi in posesie cu acel teren (pentru care se judeca cu vecinii!) pe data de 30 mai 1996, atunci cand primar era Andrei Sofinet.”

Mita in Ucraina

In Remeti se vehiculeaza informatii conform carora unii localnici, pentru a pune mana pe paduri, isi dovedesc drepturile de proprietate pe baza unor documente ”confectionate” fraudulos in Ucraina, contra cost. Astfel, se spune ca cineva a platit 2.000 de dolari dincolo de Tisa, pentru un pachet de documente justificative, pentru 30 de hectare de padure. Asta pentru ca mai demult, composesoratul Teceu (cu sediul pe malul ucrainean, in Teceul Mare), era intins pe ambele maluri ale Tisei. Apoi a venit nationalizarea si proptirea frontierei prin mijlocul proprietatii devalmase. Arhiva composesorala a ramas in actuala Ucraina, asa ca cei care doresc sa-si dovedeasca vechea mostenire, apeleaza la ”cei de dincolo.” L-am intrebat pe Halas despre legalitatea acestor demersuri. ”Composesoratul Teceu-Piatra s-a reorganizat dupa 1996, grupul de cetateni care a intreprins demersurile obtinand validarea de catre Comisia Judeteana a 328 de hectare. Eu cred ca sunt in regula. 48 de pozitii au fost validate de judet, iar circa 50 de pozitii prin sentinta judecatoreasca data de Sighet. Daca era fals, nu cred ca se valida. Eu unul n-am fost dincolo sa aduc documente, n-am posibilitatea sa verific autencitatea lor, dar daca justitia le-a luat in considerare, nu pot sa ma opun”, spune impaciuitorul primar. In apropierea frontierei, in tara vecina, se afla nou constituita comuna Bilovaret (infiintata abia prin 1996). Exista acuze conform carora o parte a remetenilor si-au ”confectionat” acte de mostenire de paduri in Remeti, papire ce poarta stampila din Bilovaret. Halas, informat, ne-a lamurit cum sta treaba: ”Bilovaret exista de mult, dar a apartinut inainte de comuna Teresva. Stiu ca au fost cativa care si-au adus acte de acolo. Din moment ce judecatoria Sighet le-a luat in considerare, cred ca sunt in regula. Obligatia Comisiei locale de punere in posesie este de a inainta dosarele organelor competente, care valideaza sau nu proprietatile.” In fine, Stefan Halas a gasit raspunsuri la aproape toate problemele spinoase de care a fost acuzat. Iar adevarul se afla, ca de obicei, pe undeva pe la mijloc. Sau poate, nu. Cert e ca sunt destui bugetari “abilitati” (si platiti!) care sa-i verifice legalitatea actiunilor primarului Halas. Daca vor.

Teofil Ivanciuc



* Istoria padurii care a incins spiritele in Sapanta
Partaj sublim, care ne-ndeamna sa fim hoti

Povestita de Vasile Stetca, brigadier silvic timp de 47 de ani, istoria padurii “Livada” din Sapanta are un farmec aparte. Pe locul acesteia, pe terasa Tisei, in urma cu 150 de ani se afla o padure compacta de stejar, ca in multe alte zone ale Maramuresului.

O parte a codrului aflat azi pe locul padurii Livada a fost defrisata, pentru a fi transformata in fanata. Proprietar pe intreaga suprafata era biserica greco-catolica. A venit comunismul cu nationalizarea, apoi colectivizarea, in 1962. “Ceapistii” au vrut sa rada intreaga suprafata, pentru a construi grajduri colhoznice. Fostul brigadier sustine ca s-a opus (iubeste padurea, e padurar de moda veche, cu drag, nu cu interes - a facut chiar preinfarct cand s-a intrat abuziv pe valea Belmezeu, dar asta-i o alta poveste). A propus autoritatilor silvice, sutinut si de inginerul Buciuta, sa se constituie acolo un parc dendrologic.

Sub comunism si democratie

Intre anii 1963-1974, in padure a inceput plantarea unor noi soiuri de arbori. Intreaga “Livada” a fost ingradita cu gard din sarma, s-au trasat alei, s-au sadit garduri vii, s-au adus banci de odihna si s-a construit filigoria, pe locul actualului altar de vara. In 1987 s-a exploatat un prim patrid de lemn secular, apoi, in 1991, primarul Toader Stetca a initiat sfintirea locului manastirii in mijocul padurii. Toader a intrat ulterior la apa, a fugit in Franta, iar treaba a ramas de izbeliste pana prin 1996. Intre timp, procedurile de stabilire a dreptului de proprietate si-au urmat cursul. In 10 martie 1997, parohia ortodoxa Sapanta a primit titlul de proprietate, Comisia judeteana acordandu-i suprafata de 9,75 hectare distribuite astfel: 4.366 mp arabil extravilan in locul ”Sub Scaun”, 7,2 hectare de fanete la ”Cleja”, 4.084 mp intravilan pe locul bisericii, 6.986 mp la parohie si un hectar de fanete, intr-o parcela inconjurata de teritoriul Romsilva, pe deja celebrul loc ”Livada” (transformata azi in santier manastiresc). Pe langa hectarul de fanat (presarat, totusi, cu arboret), pentru construirea bisericii s-a mai defrisat spre vest un culoar destul de larg, motivandu-se ca era numai puiet tanar, fara valoare!

Partaj esuat

Apoi, in temeiul legii, au inceput procedurile de recuperare a celor 30 de hectare detinute inainte de nationalizare de parohia greco-catolica. Aceste paduri constituie, de fapt, marul discordiei. Catolicii vor padurea doar pentru ei, ortodocsii vor o impartire pe numar de enoriasi, motivand ca unitii sunt doar 50. In anul 2002, Vasile Stetca sustine ca s-ar fi propus (fapt dovedit cu acte) urmatoarea diviziune a proprietatii: 3 hectare la greco-catolici, peste 5 hectare la adventistii de ziua a saptea (a doua comunitate ca marime a Sapantei), restul, peste 22 de hectare, urmand sa revina parohiei ortodoxe. Enoriasii preotului ortodox Lutai doresc ca suprafata ce urmeaza sa le revina sa fie exact restul trupului de padure ”Livada”, care are un total de 22 de hectare. Manastirea de maici ce urmeaza a fi edificata acolo va include, pe langa biserica si altar de vara, o casa staretiala, una de oaspeti si alte acareturi. Ei vor sa ingradeasca codrul, sa-l curete si sa-l puna in valoare sub forma unui parc. Dar sa si taie o parte a stejarilor seculari, care sunt prea batrani si ale caror varfuri au inceput sa se usuce, sustine fostul brigadier silvic. Catolicii nu vor decat sa fie improprietariti cu o padure buna, nu neaparat in ”Livada”, au declarat ei. Se cauta inca solutii pentru marul discordiei, padurea care adaposteste Manastirea Sapanta-Peri. N-aveti vreo idee?

Teofil Ivanciuc



* Culti si desculti
Recensamantul cunostintelor

Un prim tur al campaniei electorale s-a incheiat (spre bucuria unor candidati) si urmeaza un al doilea. O buna parte din munitia grea a fost pastrata, probabil, pentru ceea ce are sa urmeze. Potul cel mare este aproape si nu trebuie ratat. Apropo de rateuri, anumite persoane tin cu tot dinadinsul sa ne arate ca ”stiu” sa gafeze in fata intrebarilor simple, fara a ne convinge ca motivul pentru care nu ne ofera un raspuns este acela ca sunt “prea ocupati” cu functia pe care o au. ”Care este numarul locuitorilor Baii Mari, conform ultimului recensamant?” Ca buni baimareni ce suntem, ar trebui sa stim aceste cifre si noaptea, in somn. Se pare ca unii din cei care se cred mari directori ai institutiilor administratiei publice locale, au lacune grave tocmai in campul muncii. ”Intrebari dintr-astea nu se pun la telefon. Vorbim lucruri profesionale, dar nici acelea la telefon. Este o intrebare particulara (!). Daca aveti ceva pe specialitate, va astept la Directie”, ne-a lansat o ispititoare invitatie, Lavinia Orzac, sex-simbolul Directiei de Protectie a Drepturilor Copilului Maramures, actualul sef al biroului Alternative-Adoptii. Am mai citit si noi pe site-ul “neoficial” al Directiei, dar nici acolo nu e consemnat raspunsul la dilema noastra. Din vorba in vorba, am ajuns si la o mai veche cunostinta a GAZETEI, arhitectul sef al orasului Baia Mare, Rodica Pandi, de la care am aflat ca ne poarta raca pentru ultima gafa cu care am scos-o la inaintare. ”Nu va mai dau nici o informatie decat in scris. M-ati tras in piept cu denumirile alea: pilon, coloana... Le stiam, voiam sa vi le dau. Nu ati vrut... Acum discutam numai in baza unei cereri scrise”, s-a trezit Pandi din amorteala in declaratii “oficiale”. Dar, oricum, doamna, la expresia “trasul in piept”, nu ne asteptam din partea unei “elitiste”. Mai ales ca s-ar putea intelege altceva si chiar nu ne dorim. Si apoi, ce e atat de trist sa admiteti ca nu stiti? Asta e. Ceva mai pe faza a fost Vasile Span, directorul tehnic al Consiliului Judetean. ”137.000 si ceva. Ar fi culmea sa stiu exact”, a replicat Span. Chiar ca era culmea sa mai retineti trei cifre. 137.976 de locuitori. Da’ oare, Dan Mester ar fi stiut? Ca tot are obiceiul de a memora cifrele...

Ciprian Dragos