Ateul care a devenit zeu

Potrivit traditiei budiste, la 8 aprilie 563 i.Hr., s-a nascut Gautama Siddhartha, cel care avea sa fie cunoscut in istoria lumii sub numele de Buddha (in sanscrita, „Iluminatul”). Buddha s-a nascut la Kapilavastu, astazi in Nepal, ca fiu al regelui tribului Sakya, de unde si apelativul Sakyamuni („inteleptul tribului Sakya”). Potrivit scrierilor budiste, nasterea lui Buddha a fost anuntata de un mare cutremur si treizeci si doua de miracole, printre care vindecarea orbilor, a surzilor, a mutilor si a schilozilor din regat, precum si stingerea focului in toate infernurile. Legendele budiste spun ca, la nasterea lui, un intelept a prevestit ca printul va ajunge ori un mare monarh si razboinic, ori un ascet. Tatal lui Gautama a dorit sa se asigure ca fiul sau va ajunge conducatorul regatului si un mare razboinic, motiv pentru care a cautat sa-l protejeze de implinirea profetiei ca ascet. Este probabil ca s-a casatorit la varsta de nouasprezece ani cu o printesa numita Yasodhara si a trait cu ea cei zece ani, care au precedat nasterea fiului sau, Rahula. Stim ca tatal sau a incercat sa-l scuteasca de griji si de suparari si ca locuia in palate izolate, fara a banui ca, dincolo de zidurile acestora, oamenii erau nefericiti. Ori de cate ori tanarul print pleca sa faca o plimbare calare in afara palatului, tatal sau trimitea oameni care sa indeparteze din calea printului toti nenorocitii. Povestea spune ca, in ciuda precautiilor luate de rege, tanarul Gautama a vazut in timpul unei plimbari un batran, un bolnav, un mort si un ascet. Profund impresionat de cele vazute, printul Gautama si-a parasit palatul si familia in cautarea eliberarii si a unei solutii la problema suferintei umane. Gautama si-a parasit familia in saptamana in care sotia sa i-a daruit un fiu. Au urmat ani de intensa cautare spirituala. In aceasta perioada, Gautama a ajuns un ascet ratacitor, supunandu-se unei intense discipline fizice. Sase ani a postit adeseori si s-a supus unor torturi severe. In acest timp, a fost insotit de cinci discipoli, care il priveau ca pe un sfant. Si totusi, progresul spiritual intarzia sa apara. Mai tarziu, Buddha avea sa spuna despre acesti ani ca au reprezentat o perioada in care a incercat „sa lege aerul cu noduri”. Se spune ca dupa ce a acceptat un bol cu orez cu lapte (o incalcare a practicii religioase din cadrul disciplinei ascetice pe care o urma), Gautama s-a asezat pe o rogojina de paie sub un smochin sfant si a jurat ca nu se va clinti din acel loc pana nu va atinge adevarata eliberare. In dimineata celei de a saptea zile, el a deschis ochii si a privit in zare, spre steaua diminetii. In acea clipa, a atins iluminarea spirituala. Printul Gautama, devenit Buddha in urma iluminarii, a fost tentat sa ramana in recluziune pentru tot restul vietii, dar curand i-a intalnit pe primii dintre viitorii sai insotitori si discipoli, calatori ca si el, care l-au urmat pe calea ascetismului. Dupa ce a experimentat in mod direct iluminarea, Buddha si-a petrecut restul vietii calatorind prin tara, predicand si organizand o comunitate monastica, numita sangha. Cel dintai discurs al lui Buddha, pe care acesta l-a tinut intr-un loc numit Parcul Caprioarei, a ramas cunoscut ca „punerea in miscare a rotii dharmei”. In acest discurs, Buddha a dezvaluit doctrinele de baza ale budismului. In predica din Parcul Caprioarei, Buddha a prezentat cele Patru Adevaruri Nobile care, dupa doua milenii si jumatate de la acel eveniment, constituie inca temelia credintei budiste. Budismul si-a tradus invatatura despre iubirea divina si telul transcendent intr-un pacifism capabil sa modeleze pe scara larga actiunile omului. In acelasi timp, budismul pune un puternic accent pe eliberarea de iluzie si, prin extensie, de cele trei deprinderi ce dau nastere la perceptiile umane distorsionate: dorinta, furia si ignoranta. Buddha a recunoscut principiul reincarnarii. Crezul sau era acela ca fiintele vii sunt prinse in capcana ciclului fizic al nasterii si mortii, supusi legii dharmei pana ce este atinsa eliberarea totala. Buddha a afirmat ca nimic nu exista in mod independent sau etern si ca sinele imuabil este o iluzie. Prin samadhi, Buddha a introdus ideea de concentrare ferma intr-o singura directie. Impreuna cu moralitatea si intelepciunea, samadhi este vazuta ca un instrument important pentru a progresa pe calea trezirii de sine. Nimic nu este vesnic, afirma Buddha. Nici o forma nu dureaza pentru totdeauna, nici o manifestare perceputa drept unica nu exprima pe deplin realitatea suprema si nici nu trebuie cautata interventia divina in aceasta viata. Buddha a sustinut ca zeii cunoscuti hindusilor exista cu adevarat, dar nu guverneaza viata de zi cu zi a oamenilor. In schimb, ei sunt supusi acelorasi legi universale pe care oamenii trebuie sa le respecte intocmai. Buddha a fost primul din lume care a pretins ca omul isi obtine salvarea nu datorita interventiilor unor divinitati din exterior, ci printr-o disciplina spirituala permanenta. Calea lui Buddha s-a concentrat asupra cautarii hotarate a telurilor spirituale ale unei persoane, nu asupra constituirii unor noi conceptii despre Divinitate. In budism, accentul cade pe meditatie si pe respectarea preceptelor morale importante, intelese mai mult ca expresii ale adevaratei naturi a individului decat ca standarde derivate din autoritatea divina externa. Noua religie a exercitat o mare atractie asupra populatiilor din Orient, chiar in conditiile in care a atacat cu hotarare celelalte doctrine si credinte. Cu siguranta, Buddha a fost un bun orator si a avut indiscutabile calitati de misionar. Atat budistii laici, cat si calugarii, se supun urmatoarelor precepte: sa nu ucida, sa nu fure, sa nu actioneze in mod imoral, sa nu minta, sa nu consume bauturi alcoolice. In afara de acestea, calugarii jura sa nu manance in momentele care nu sunt stabilite, sa nu vada spectacole considerate lumesti, sa nu se parfumeze si sa nu-si impodobeasca trupul, sa nu doarma in paturi care sunt prea inalte sau prea spatioase si sa nu accepte bani. Desi de-a lungul secolelor budismul a evoluat in numeroase feluri, exprimandu-se intr-un numar urias de secte si dezvoltand un extraordinar de vast sistem de concepte filozofice, aceste credinte budiste fundamentale au ramas neschimbate inca de pe vremea lui Buddha. Printre religiile majore ale lumii, Cele Patru Nobile Adevaruri sunt o exceptie: un set de principii fondatoare care nu au fost niciodata folosite ca justificare pentru actiunile unei clase sau culturi razboinice ori pentru orice actiuni militare. In numele lui Buddha nu s-a purtat nicio „cruciada” si, avand in vedere natura Celor Patru Nobile Adevaruri, este putin probabil ca se va intampla vreodata. Buddha a ramas si singurul dintre fondatorii de mari religii care nu s-a declarat trimisul lui Dumnezeu si care a respins ideea unui zeu suprem. S-a spus ca Buddha a petrecut 45 de ani invatandu-i pe altii, consacrand calugari si calugarite si promovand un stil de disciplina spirituala solitara si izolata. Se pare ca pe Buddha nu l-a interesat sa alcatuiasca un corpus de texte care sa-i reproduca invataturile. Discipolii i-au transmis pe cale orala cele mai importante predici. La sute de ani dupa moartea sa, acestea au fost, in sfarsit, incredintate hartiei. Dar nici macar aceste scrieri, la origine redactate in sanscrita, nu exista. Cele mai vechi relatari despre invataturile lui Buddha care au supravietuit sunt in limba pali, un dialect antic din nord-vestul Indiei. Daca existenta lui Moise si cea a lui Zoroastru au fost puse la indoiala din punct de vedere istoric, nu trebuie sa ne mire ca multi savanti au vazut in Buddha un manunchi de legende populare si nu un personaj istoric. Cu toate acestea, la ora actuala, o treime din populatia lumii o formeaza adeptii lui. Continuatorul si sustinatorul noii religii a fost regele Asoka, cel care a trait la doua veacuri dupa Buddha. Se spune ca el a pus temeliile a 80.000 de manastiri budiste si a impus budismul cu forta in numeroase regate ale Indiei. Fiul lui Asoka a raspandit budismul in Ceylon, unde s-a dezvoltat cu mare repeziciune. La fel s-a intamplat si in Birmania, Siam, Tibet, China si Japonia. Cele Patru Nobile Adevaruri „In Cele Patru Nobile Adevaruri, Buddha propovaduieste ca: 1. Viata inseamna suferinta. Natura existentei umane este in mod inerent dureroasa. Din cauza naturii ciclice a mortii si renasterii, moartea nu pune capat suferintei. 2. Suferinta are o cauza: dorinta si atasamentul. Suferinta este consecinta dorintei noastre egoiste si a atasamentului. In schimb, aceasta dovedeste ca noi ignoram realitatea. 3. Dorinta si atasamentul pot fi invinse. Cand individul reuseste sa-si depaseasca dorinta egoista, el intra in starea de Nirvana, iar suferinta inceteaza. 4. Calea pe care se poate ajunge la incetarea dorintei si a atasamentului este Calea Octupla: Intelegerea corecta Intentia corecta Cuvantul corect Comportamentul corect Mijloacele de existenta corecte Efortul corect Atentia corecta Concentrarea corecta.” – Brandon Toropov si Luke Buckles, Religiile lumii Moartea lui Buddha Traditia ne spune ca Buddha a murit cand avea 80 de ani, fara a desemna vreun succesor. Ultimele sale cuvinte, transmise de-a lungul secolelor, sintetizeaza perfect esenta credintei pe care a fondat-o: „Supuse descompunerii sunt toate lucrurile compuse. Straduiti-va mai departe cu daruire, pentru a va elibera”. „Buddha a murit intr-un mic sat, unde se afla impreuna cu cinci sute din discipolii sai. Dupa ce a mancat prea multa carne de porc, batranul a fost cuprins de dureri de nesuportat. Dupa trei nopti de chin, suferinta sa a luat sfarsit. (...) Trupul a fost incinerat si osemintele s-au pastrat ca relicve. Locurile unde au fost depuse au devenit, mai tarziu, locuri sfinte. Ramasitele lui Buddha au fost intai venerate, apoi adorate si s-au ridicat temple in cinstea celui care interzisese orice cult. Ateul a devenit zeu!”, afirma C. F. Potter. Ioan BOTIS