Atentie, cad aripi de ingeri! (in loc de cronica la o expozitie)

* De camera obscurae, purtand semnatura Laurei Ghinea, o instalatie-expozitie, o expozitie-instalatie sau o instalatie cat o expozitie? Nu stiu, si nici nu cred ca asta e important. Poate ca e din fiecare cate putin. Cert este ca in spatiul alb al Galeriei de Arta s-a „instalat” un corpus pe dinafara alb (pe dinauntru nu stiam cum), care la prima vedere (exterioara) nu spune mare lucru, dar cu siguranta incita, fiind ca un pantece mare, bine gonflat de maruntaie care se cer degraba cercetate si, de ce nu, explicitate. Ioan Anghel Negrean Primul contact vizual cu „mastodontul” a fost unul lapidar, la ceas de seara, realizat in preziua vernisajului, din goana troleului 51 cu care trec aproape zilnic prin fata Galeriei de Arta. La vernisajul expozitiei-instalatie aveam sa aflu de celebrul Hangar 51 (ciudata coincidenta cu numarul troleului baimarean!), o uriasa camera obscura americana in care s-a reusit realizarea celei mai mari imagini pe suport fotografic. Desi stiam de iminenta „instalare” a instalatiei, la primul impact vizual, aproape ca nu am distins nimic din cauza albului pe alb care domina spatiul bine iluminat. Era ca si cum n-ar fi. Buimaceala mi-a trecut repede pentru ca umbrele marelui volum „intrus” m-au ajutat sa percep forma aceea mare (constructie in constructie), invelisul acela misterios, in interiorul caruia simteam si stiam ca trebuie sa se intample ceva. Camera obscura este acel sistem optic cu un interior negru, prevazut cu o deschidere foarte mica prin care patrunde o fanta de lumina; diametral opus este un ecran alb sau mat-transparent pe care fasciculul luminos proiecteaza o imagine reala si rasturnata. O buna perioada din insomnia acelei nopti m-am tot intrebat, retoric fireste, ce poate sa faca un artist plastic cu un astfel de sistem, sau referitor la un astfel de sistem. Raspunsul concret aveam sa-l primesc a doua zi cand am pasit, nu fara emotie, in interiorul acelei „constructii”. Am intrat de fapt, intr-un spatiu plin de mister, o camera obscura compusa si complexa, un spatiu intunecat prevazut cu mai multe surse de lumina si mai multe ecrane verticale mat-transparente, dispuse intr-un soi de labirint, pe care, metaforic vorbind „se proiectau” imagini cu aripi de ingeri, imagini desenate si/sau pictate de artista direct pe celuloid, intr-un registru aproape acromatic, imagini realizate cu o forta de expresie si totodata cu o dezinvoltura care dau ansamblului o expresie plastica puternic personalizata, ce o caracterizeaza pe graficiana si ii definesc personalitatea artistica. Dar, dincolo de toate acestea m-a frapat faptul ca imaginea aripilor era dreapta si nu rasturnata, asa cum apare ea intr-o camera obscura. Pentru mine aceasta a fost „cheia” descifrarii mesajului. Adica, in lumea din afara camerei obscure, acele aripi trebuiau sa fie rasturnate, cu capul in jos, ca sa se poata proiecta in interior in pozitie verticala. Atunci am vrut sa strig celor de afara: atentie, cad aripi de ingeri!... Am continuat sa meditez in mirajul acelui interior si la un moment dat m-am intrebat, asa, din senin, daca nu cumva si eu sunt, de fapt, o proiectie, o dedublare a propriului eu, exterior acelei camere obscure si pentru moment am perceput lumea de dinafara acelei instalatii ca fiind pe dos, rasturnata, cu ingeri cu tot. Dupa o buna perioada de timp petrecuta inlauntrul acelui spatiu, am pasit in afara cu grija, smerit, atent, incercand sa-mi pastrez verticalitatea.