Atentatul neelucidat

Oficialii guvernului german au descoperit dovezi care indica faptul ca Uniunea Sovietica a ordonatul comiterea atentatului impotriva Papei Ioan Paul al II-lea din 13 mai 1981. Thomas Joscelyn (economist specializat pe probleme antitrust si de securitate, semnatarul unui comentariu publicat de The Weekly Standard , citat de Rompres), scrie ca documentele reprezinta corespondenta dintre spionii serviciilor secrete est-germane STASI si spionii bulgari si discuta ordinul de asasinat dat de URSS, precum si eforturile depuse pentru ascunderea oricaror dovezi ale implicarii spionilor bulgari. Elita mass-media din SUA nu a manifestat nici o intentie de a investiga indiciile ce ar fi putut indrepta atentia anchetei inspre Bulgaria si URSS, fapt care nu constituie o surpriza. Pe de alta parte, CIA, inregistrand unul dintre cele mai rasunatoare esecuri, nu a reusit sa fructifice indiciile. Mesajul New York Times In zilele de dupa atentat a aparut o poveste ce explica situatia: Mehmet Ali Agca, presupusul atentator, era membrul unei grupari turce neofasciste de extrema dreapta (Lupii Cenusii) - investigatiile ulterioare au dezvaluit faptul ca Agca era membru si al unei alte grupari. Cotidianul The New York Times (NYT) a incercat imediat sa inabuse orice banuiala in legatura cu o posibila conspiratie, titrand: „Politiei ii lipsesc dovezi ale legaturii dintre alte tari si atentator” (in 17 mai 1981), sau „Turcii declara ca suspectul din atentatul impotriva Papei are legaturi cu grupari de extrema dreapta”. O saptamana mai tarziu, NYT a realizat o investigatie in urma careia a aparut articolul intitulat „Pe urmele lui Mehmet Agca: Sase ani de legaturi cu neofascistii”, in care se consemna ca: „Timp de cel putin sase ani, Mehmet Agca (...) a fost asociat cu o retea xenofoba, nationalista fanatica, neofascista ce incurajeaza violenta (...) Stirile transmise de o echipa de corespondenti ai ziarului The New York Times in Orientul Mijlociu, Europa si SUA, indica existenta unor legaturi intre tacutul Agca si o alianta internationala de extremisti turci de dreapta”. Potrivit ziarului, nu era vorba despre o conspiratie: „Investigatiile asidue au esuat in a furniza dovezi privitoare la o posibila conspiratie internationala pentru uciderea Papei, in ciuda presupunerilor prezentate de presa italiana. Agca nu a interactionat cu nici un terorist care nu era turc in decursul ultimului an, si cu atat mai putin nu a actionat in numele unei grupari anume atunci cand a atentat la viata Papei Ioan Paul al II-lea”. Mesajul lansat de NYT era clar: nu exista nici o dovada a unei conspiratii si nu era nevoie sa se desfasoare alte anchete. Informatii similare au fost prezentate si de Washington Post, Los Angeles Times si aproape orice alta publicatie care s-a ocupat de acest subiect. Toate articolele il prezentau pe Agca ca fiind neofascist, extremist islamic sau, pur si simplu, un lup singuratic cu legaturi in crima organizata. Investigatia Reader’s Digest Dar ceva nu mergea in acest scenariu, existau prea multe indicii care sugerau ca ar exista o conspiratie mult mai ampla, implicand si spionajul bulgar, controlat de URSS. Cotidienele italiene, citand politicieni de prima marime si judecatori, au raportat in mod regulat existenta unei legaturi cu Bulgaria. Cu toate acestea, prefigurand evolutia investigatorilor particulari, nu elita presei americane a fost cea care a scos la iveala noi dovezi, ci Reader’s Digest. In august 1982, la 15 luni dupa atentat, expertul in terorism Claire Sterling a publicat rezultatele primei investigatii complete a legaturii cu Bulgaria. Traind in Italia inca din 1940, Sterling s-a interesat de anchetele desfasurate in continuare in Italia si a refuzat sa accepte varianta oferita de SUA. Sintetizand indiciile, Sterling a reusit sa formuleze un argument valabil privitor la faptul ca Agca actiona la ordinele URSS. Activitatea lui Sterling a fost urmata de un articol de investigatie care a fost utilizat in realizarea unui documentar NBC. „Neutralitatea” Reactia generala a elitei mediatice a fost acea de nemultumire si negare. Michael Ledeen a remarcat ca NYT a publicat varianta prezentata de Sterling in 17 august 1982, plasand-o pe pagina 12; doua zile mai tarziu, publicatia americana a prezentat si declaratiile oficiale ale URSS, care a negat ca ar fi avut vreo legatura cu atentatul si si-a exprimat nemultumirea fata de articolul lui Sterling. De aceasta data, articolul aparea pe pagina 7. Atitudinea NYT a fost mai putin neutra in momentul in care a fost difuzat documentarul NBC. In ziua in care acesta a fost transmis (21 septembrie), NYT nu s-a aratat impresionat de concluzii. Autorul comentariul a notat: „Fara indoiala, lipsa dovezilor a constituit un impediment major intampinat de cei care au realizat investigatiile”. Citand postul de radio moscovit care a negat implicarea Rusiei in atentat, comentariul publicatiei NYT s-a incheiat astfel: „Declaratia sovieticilor nu a fost inclusa in documentarul NBC”. Confirmarea Situatia a ramas neschimbata pana in anul 1983, cand personalitati de marca ale politicii, printre care Zbigniew Brzezinski (fost consilier pe probleme de securitate nationala) si Henry Kissinger (fost secretar de stat), au facut declaratii prin care confirmau teoria implicarii bulgarilor si sovieticilor in atentatul impotriva Papei. Abia in acest moment, NYT a inceput sa investigheze cu seriozitate problema. Insa chiar si atunci, dovezile au fost subapreciate sau puse intr-un context care situa CIA si KGB la acelasi nivel de moralitate. CIA nu a investigat posibilitatea unei complicitati sovietice sau posibilitatea ca sovieticii sa fi ordonat chiar atentatul. Ideea unui atac terorist sprijinit de Stat, realizat la comanda URSS, contrazicea orice logica a CIA legata de intelegerea actiunilor teroristilor. CIA a raportat Comisiei pentru servicii secrete din Senatul american ca nu exista nici o dovada concludenta privitoare la implicarea bulgarilor sau a rusilor in atentat. Investigatia a starnit mania multor politicieni, senatorul Alfonse D’Amato fiind indignat de maniera in care CIA s-a ocupat de problema. Potrivit unui articol din NYT, D’Amato era de parere ca eforturile depuse de CIA au fost „socant de incompetente” si ca un oficial al agentiei i-a spus ca „nici macar o persoana nu a fost insarcinata cu monitorizarea urmarilor”. In mod ironic, cel mai vehement critic al atitudinii CIA fata de ancheta legata de atentatul impotriva Papei Ioan Paul al II-lea si al modului in care aceasta problema a fost abordata de elita mass-media a fost unul dintre editorialistii de la NYT, William Safire. Intalnirea de taina Relatarea unei intalniri din 9 noiembrie 1982, intre Virginio Rognoni (pe atunci ministrul de interne al Italiei) si vicepresedintele CIA din filiala italiana constituie cea mai socanta dezvaluire facuta de Safire. Oficialul CIA a intrebat: „Ce dovezi detineti?”, iar o rezumare a raspunsului lui Rognoni ar fi urmatoarea: atentatorul era un ucigas cu sange rece angajat, nu un fanatic si nici un mare ideolog; a fost foarte usor pentru el sa treaca in Ungaria cu un pasaport indian, si sa locuiasca intr-un hotel de prima clasa (ceea ce presupune interventia unor persoane din serviciile secrete). El a intrat in Bulgaria fara nici un ban si a parasit-o detinand 50.000 de dolari; a fost capabil sa descrie cu exactitate sediul oficialilor bulgari care il contactau si ii controlau activitatea. Reactia americanului a fost: „Nu detineti nici o dovada!” In acest timp, in alte capitale ale lumii, membrii CIA isi faceau cunoscuta opinia conform careia investigatia a fost de-a dreptul rusinoasa. Bazandu-se pe surse din CIA si din Departamentul american de Stat, ce nu aveau nici un interes sa ancheteze implicarea sovieticilor in atentat, elita mass-media americane a refuzat sa ancheteze numeroasele dovezi. Iar atunci cand acestea au devenit evidente, ziaristii le-au ignorat sau subapreciat. Lectiile ce ar trebui invatate din aceasta experienta sunt multe. Este foarte usor pentru serviciile secrete sa greseasca, insa este important ca toate pistele de investigare sa fie luate in considerare. Din nefericire, presa a ignorat un subiect important. The Weekly Standard