Atentatul de la Rastenburg

Incercarea de a-l asasina pe Adolf Hitler pe 20 iulie 1944 a fost punctul culminant al actiunilor rezistentei germane, complotistii urmand sa preia controlul asupra Germaniei. Omul caruia i-a revenit sarcina de a-l elimina pe Hitler a fost Claus von Stauffenberg. Esecul complotului a dus la arestarea a peste 5000 de oameni si la executarea a 200 dintre acestia, practic la zdrobirea rezistentei germane. Pana pe la mijlocul anului 1943, soarta razboiului s-a schimbat decisiv in defavoarea Germaniei. Complotistii din randurile armatei si aliatii lor civili ajunsesera la concluzia ca numai asasinarea lui Hitler ar fi putut deschide drumul catre formarea unui guvern acceptabil pentru aliatii occidentali, guvern care sa fi inceput tratativele pentru o pace separata. Semnarea unei paci separate cu occidentalii ar fi impiedicat Uniunea Sovietica sa invadeze Germania si ar fi oprit varsarea de sange. In august 1943, Tresckow, principalul conspirator impotriva lui Hitler, a intalnit un tanar ofiter de stat major, colonelul Claus Schenk Graf von Stauffenberg, care fusese grav ranit in luptele din Africa de Nord, pierzan-du-si un brat. Stauffenberg era un politician conservator, nationalist si catolic practicant. Daca, la inceput, el a intampinat cu entuziasm venirea la putere a nazistilor, coruptia si ineficienta regimului instaurat de Hitler l-au deziluzionat. Stauffenberg a fost dezgustat de tratamentul aplicat evreilor si prizonierilor de razboi sovietici. Incepand cu anul 1942, alaturi de alti ofiteri ai armatei germane, a devenit constient ca Hitler conducea Germania catre dezastru si ca, din acest motiv, dictatorul trebuia inlaturat de la putere. Anumite scrupule de ordin religios l-au impiedicat o vreme sa accepte ca singura cale de inlaturare de la putere a führerului era asasinatul. Dupa dezastrul de la Stalingrad, Stauffenberg a ajuns la concluzia ca asasinarea lui Hitler era cel mai mic rau moral. Un alt ofiter, Olbricht, le-a prezentat lui Tresckow si Stauffenberg o noua strategie a loviturii de stat. Armata de rezerva avea un plan de actiune numit „Operatiunea Walkiria”, care urma sa fie declansata in cazul izbucnirii miscarii anarhice din cauza bombardamentelor aliate sau in cazul unei rascoale de proportii a muncitorilor straini care prestau munca fortata in industria germana. Olbricht a sugerat ca planul operational putea fi folosit pentru mobilizarea Armatei de Rezerva, care ar fi putut prelua controlul asupra oraselor tarii, ar fi dezarmat SS-ul si ar fi arestat conducerea nazista, totul numai dupa asasinarea lui Hitler. Operatiunea Walkiria putea fi declansata doar de generalul Friedrich Fromm, comandantul Armatei de Rezerva, care trebuia ori sa fie castigat de partea conspiratorilor ori neutralizat. Fromm, ca si multi alti ofiter de rang inalt, stia cate ceva despre conspiratiile militare care se pregateau, dar nu le sprijinise niciodata activ, nici nu le tradase Gestapoului. Cum situatia de pe front se deteriora constant, Hitler nu mai aparea aproape deloc in public si vizita foarte rar Berlinul. El isi petrecea timpul in special la cartierul general din Prusia Rasariteana sau la vila sa din Berchtesgaden, in muntii Bavariei. In ambele locatii, Hitler era foarte bine pazit, iar printre vizitatori se numarau numai oameni pe care dictatorul ii cunostea bine si in care avea deplina incredere. Himmler si Gestapoul erau tot mai ingrijorati in privinta unui posibil complot impotriva lui Hitler, ofiterii de stat major fiind principala sursa de amenintare la siguranta dictatorului. In vara anului 1944, era clar ca Gestapoul se apropiase primejdios de mult de cercul conspiratorilor. Tot mai multi conspiratori au ajuns sa creada ca mai aveau o singura sansa: lichidarea lui Hitler. Daca toti complotistii despre care existau informatii sigure ar fi fost arestati, Gestapoului i-ar fi fost posibil sa descopere si grupul din cadrul Grupului de Armate Centru, iar atentatul din 20 iulie 1944 nu ar mai fi avut loc. Unii cercetatori au avansat ipoteza ca Himmler a lasat complotistii, dintr-un motiv necunoscut, sa-si continue incercarile de asasinare. Este posibil ca Himmler, care inca din 1943 stia ca razboiul este pierdut, sa fi lasat cu buna stiinta desfasurarea complotului, avandu-se in vedere si imprejurarea ca succesorul lui Hitler ar fi fost chiar el, Himmler, si ca ar fi putut negocia pacea. La 1 iulie 1944, Stauffenberg a fost numit seful statului major al generalului Fromm la cartierul general al Armatei de Rezerva din Bendlerstrasse, in centrul Berlinului. Aceasta pozitie i-a permis sa participe la conferintele militare ale lui Hitler, atat in Prusia Rasariteana, cat si la Berchtesgaden. Stauffenberg a fost astfel in masura sa atenteze la viata dictatorului, cu ajutorul unei bombe sau al unui pistol. Intre timp, de partea conspiratorilor a fost adus un nou aliat important, generalul Carl-Heinrich von Stülpnagel, comandantul militar al trupelor de ocupatie din Franta, care urma sa preia controlul Parisului dupa asasinarea lui Hitler si sa negocieze cu fortele aliate un armistitiu imediat. Complotul era gata de a fi declansat. La inceputul lui iulie, Stauffenberg a participat, purtand o bomba in geanta, la doua conferinte ale lui Hitler. Dar, datorita faptului ca s-a considerat ca nu numai Hitler, dar si Himmler si, poate, si Göring ar fi trebuit sa moara pentru ca operatiunea Walkiria sa aiba sansa de reusita, atentatul a fost amanat de fiecare data in ultima clipa, din cauza ca Himmler nu era prezent la conferintele militare. O alta tentativa de asasinare a fost anulata in ultima clipa, din motive care raman necunoscute. La 18 iulie, au aparut zvonuri, auzite si de Stauffenberg, conform carora Gestapoul ar fi aflat de conspiratie si ca urmau sa aiba loc arestari masive. Se pare ca a fost o alarma falsa, dar zvonurile au fost suficient de ingrijoratoare pentru a-i determina pe conspiratori sa actioneze imediat. La ora 10:00 a zilei de 20 iulie, Stauffenberg a zburat la cartierul general de la Rastenburg, ca sa participe la o noua conferinta militara cu Hitler. Din nou, Stauffenberg avea o bomba in geanta. De mentionat ca, in ciuda maniei lui Hitler pentru securitate, ofiterii care se prezentau la conferintele militare nu erau supusi vreunei perchezitii. Conferinta a inceput pe la ora 12:10. Stauffenberg a activat detonatorul, l-a plasat in masa de exploziv plastic si intreg ansamblul l-a introdus intr-o geanta. A intrat in sala de conferinte si a plasat geanta cu bomba sub masa in jurul careia se adunasera Hitler si mai mult de 20 de ofiteri. Dupa zece minute, Stauffenberg a parasit camera, sub un pretext oarecare. La 12:40, bomba a explodat, demoland cea mai mare parte a salii de conferinte. Trei ofiteri si un stenograf au fost grav raniti si au murit curand, dar Hitler a supravietuit, suferind doar cateva rani neglijabile. Stauffenberg, dupa ce a auzit explozia si a vazut fum iesind prin ferestrele cu geamuri sparte ale cladirii ravasite de explozie, a presupus ca Hitler a murit, a sarit intr-o masina si a plecat la aeroport. La ora 13:00, a decolat la bordul unui avion He 111 spre Berlin. Inainte ca avionul lui Stauffenberg sa aterizeze la Berlin (pe la ora 15:00), un alt membru al conspiratiei prezent la Rastenburg, generalul Erich Fellgiebel, a telefonat si a raportat ca Hitler a supravietuit atentatului. Acest telefon a facut ca majoritatea complotistilor sa isi piarda curajul, judecand, poate pe buna dreptate, ca mobilizarea „Walkiriei” nu mai avea nicio sansa in conditiile in care lumea urma sa afle ca Hitler supravietuise. Confuzia a sporit in momentul in care Stauffenberg a aterizat la Berlin si a telefonat de la aeroport, anuntand moartea lui Hitler. Complotistii nu mai stiau pe cine sa creada. In cele din urma, la ora 16:00, Olbricht a dat ordinul de declansare a Operatiunii „Walkiria” si inceperea mobilizarii. Sovaielnicul general Fromm i-a telefonat maresalului Wilhelm Keitel, pentru a se asigura ca Hitler este in viata. Keitel i-a cerut lui Fromm sa-l gaseasca pe Stauffenberg, spunandu-i si ca toate itele complotului duc la cartierul lui general si ca se afla in mare primejdie sa fie gasit vinovat de participare la atentat. Fromm a raspuns ca crezuse tot timpul ca Stauffenberg a fost alaturi de Hitler. Fromm a profitat de situatie, a schimbat tabara si a incercat sa-l aresteze pe Stauffenberg, dar a fost la randul lui retinut de Olbricht si Stauffenberg sub amenintarea armelor. In acel moment insa, Himmler preluase controlul asupra intregii situatii. El a dat ordinele necesare pentru contramandarea mobilizarii operatiunii Walkiria. In unele locuri, actiunile loviturii de stat au continuat, fiind conduse de ofiteri incredintati ca Hitler murise. Ministerul Propagandei din Wilhelmstrasse, cu Joseph Goebbels in incinta, a fost inconjurat de trupe rebele. La Paris, Stülpnagel a dispus arestarea comandantilor SS si ai SD-ului. La Viena, Praga si in alte cateva orase mari, trupele rebele au ocupat birourile naziste si au arestat gauleiterii si ofiterii SS. Momentul decisiv a venit la ora 19:00, cand Hitler a contactat Ministerul Propagandei. Goebbels a aranjat ca Hitler sa poata vorbi cu Otto Remer, comandantul trupelor care impresurasera cladirea ministerului. Otto Remer a fost asigurat ca führerul era in viata si a primit de la acesta comanda sa preia controlul asupra capitalei germane. Cam in acelasi timp, preluarea puterii la Paris a fost abandonata, cand von Kluge, care fusese numit de curand comandant sef al trupelor din vest, a aflat ca Hitler era in viata si a trecut de partea regimului. Von Kluge l-a arestat in graba pe Stülpnagel. Membrii mai putin hotarati ai conspiratiei din Berlin au inceput sa schimbe, unul dupa altul, tabara. La Bendlerblock, au izbucnit lupte intre sustinatorii complotului si cei care se opuneau continuarii lui. In timpul luptelor, Stauffenberg a fost ranit. Pana la 23:00, Fromm a recastigat controlul asupra garnizoanei, sperand ca, prin zelul aratat, sa-si salveze pielea. Beck s-a sinucis, exemplul lui fiind urmat de mai multi alti complotisti. Fromm i-a condamnat pe Olbricht, Stauffenberg si alti ofiteri la moarte. La ora 00:10 a zilei de 21 iulie, condamnatii au fost executati in curtea cartierului general. In saptamanile care au urmat, Gestapoul a arestat aproape pe oricine care ar fi putut avea o cat de mica legatura cu atentatul din 20 iulie. Descoperirea unor scrisori si jurnale ale ofiterilor implicati au dezvaluit politiei secrete si existenta comploturilor din 1938, 1939 si 1943, ceea ce a dus la o noua serie de arestari. Mai multi complotisti s-au sinucis (Tresckow, Kluge, Erwin Rommel). Stülpnagel a incercat de asemenea sa se sinucida, dar a supravietuit si a fost mai tarziu spanzurat. Cativa complotisti au incercat sa fuga sau sa nege participarea la complot. Celor care au supravietuit interogatoriilor li s-au organizat procese rapide la Tribunalul Poporului. In total, aproximativ 5000 de oameni au fost arestati si cam 200 dintre ei au fost executati. Nu toti cei executati au avut o legatura cu atentatul din 20 iulie, dar se pare ca Gestapoul s-a folosit de ocazie pentru a-si regla conturile cu diferiti indivizi incomozi. Executiile complotistilor nou descoperiti au continuat pana in ultimele zile ale razboiului. Hitler a ramas convins ca supravietuirea sa a fost „un moment divin al istoriei” si a ordonat infiintarea unei noi decoratii, pe care a acordat-o tuturor celor care s-au aflat in sala de conferinte in momentul atentatului. Comploturi inainte de complot Grupuri de conspiratori care planuiau lovitura de stat existau in Wermacht si in Abwehr inca din 1938. Primii lideri complotisti au fost generalul de brigada Hans Oster, seful serviciului de informatii militare, fostul sef al Marelui Stat Major, generalul Ludwig Beck si feldmaresalul Erwin von Witzleben. In 1938 si 1939, au fost concepute planuri pentru rasturnarea de la putere a lui Hitler, pentru a-l impiedica sa declanseze un nou razboi mondial. Toate aceste planuri au fost abandonate din cauza nehotararii generalilor armatei, dar si din cauza incapacitatii, pana in 1939, a puterilor occidentale de a se opune agresiunii lui Hitler. Acest grup de rezistenta militara si-a amanat planurile, dupa ce führerul a castigat o popularitate imensa, ca urmare a succesului neasteptat obtinut in batalia Frantei. Atentate esuate In 1941, colonelul Henning von Tresckow, membru al statului major al feldmaresalului von Bock (care ii era unchi), a format un grup conspirativ, recrutand sistematic membri ai opozitiei din cadrul Statului Major. Impotriva lui Hitler nu puteau fi organizate lovituri, atata vreme cat armatele germane inaintau victorioase pe frontul de rasarit. La sfarsitul anului 1942, Tresckow si Friedrich Olbricht, personajul care controla un sistem independent de comunicatii al unitatilor de rezerva din toata Germania, au pus la punct un plan de asasinare a lui Hitler, lovitura de stat urmand sa aiba loc in martie 1943, in timpul unei vizite a lui Hitler la cartierul general al Grupului de Armate Centru de la Smolensk. Pentru eliminarea lui Hitler, fusese planuita plasarea unei bombe la bordul aparatului de zbor cu care urma sa se deplaseze führerul. Bomba nu a functionat. A esuat, de asemenea, o incercare de asasinare a lui Hitler in timpul vizitarii unei expozitii de armament sovietic capturat. In 1943, conspiratorii au incercat fara succes sa recruteze comandanti de pe front importanti, precum maresalul Erich von Manstein si maresalul Gerd von Rundstedt. La sfarsitul anului 1943 si inceputul anului urmator, au existat cel putin patru tentative esuate ale conspiratorilor de a ajunge suficient de aproape de Hiler, pentru a-l ucide cu o grenada de mana sau cu focuri de pistol.