Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„ATELIER” este cel mai vechi festival internaţional de teatru din România. Se desfășoară la Baia Mare şi a ajuns la ediţia a XXV-a
Teatrul Municipal Baia Mare și Asociația Culturală „THESPIS” organizează la Baia Mare, în perioada 01- 09 iunie 2018, cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER”, manifestare teatrală neconvenţională cu caracter exploratoriu, care îşi propune să realizeze, prin intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI.
Festivalul Internaţional de Teatru „ATELIER” (început şi desfăşurat timp de treisprezece ani la Sfântu Gheorghe şi continuat apoi la Sighişoara, Satu Mare şi Baia Mare) a urmărit încă de la prima sa ediţie (1992) să creeze un cadru instituţionalizat pentru afirmarea formelor noi de expresie teatrală, să provoace apariţia acestor forme inovatoare şi în teatrele de repertoriu, să stimuleze spiritul de avangardă aflat în hibernare în ultimele decenii şi să reînnoade o tradiţie pe care teatrul românesc a abandonat-o, silit de contextul politic nefavorabil, până în 1990, să creeze o rampă de lansare pentru tinerii artişti interesaţi de experienţele novatoare, să ofere companiilor particulare posibilitatea de a-şi prezenta producţiile axate în principal pe înnoirea limbajului teatral.
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” (a zecea desfășurată în Baia Mare) are în program spectacole din Italia, Belgia, Coreea de Sud, Spania, Ungaria şi România.
ORGANIZATORI ŞI FINANȚATORI:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE,
ASOCIAȚIA CULTURALĂ „THESPIS”,
PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL BAIA MARE,
ADMINISTRAȚIA FONDULUI CULTURAL NAȚIONAL,
MINISTERUL CULTURII ȘI IDENTITĂȚII NAȚIONALE,
CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREȘ,
UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA,
SPONSORI ȘI MECENA.