• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 22 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 13 Septembrie , 2010

Atac iredentist in Baia Mare

* Iredentismul maghiar ataca din nou Baia Mare * Saptamana trecuta, la Casa maghiara Teleki s-a derulat o actiune cu caracter extremist, intitulata sugestiv: „Redobandirea Baii Mari” * Actiunea este prima dintr-o lunga serie de evenimente programate in Ardeal si organizate la implinirea a 70 de ani de la cel de-al doilea Tratat de la Viena, in urma caruia, o parte a Transilvaniei, a fost cedata Ungariei * Grav este faptul ca extremismul si sfaturi de genul „politica este arta posibilitatilor si ceea ce nu putem realiza imediat, poate fi realizat pana la urma cu diplomatie si daca trebuie cu pasi militari”, au fost servite unor copiii, elevi la Liceul „Nemeth Laszlo” * Mai mult, se doreste prezentarea unui nou film al controversatului regizor Koltay Gabor: „Horty conducatorul”. Extremistii unguri vor sa „redobandeasca” Baia Mare. Dupa prezentarea publica a unor filme interzise ca „Trianonul care traieste in noi” si prezentarea unor date istorice catalogate de specialisti drept „elucubratii”, maghiarii incep un nou „turneu iredentist” al carui punct de plecare e Baia Mare. Numai ca, de aceasta data, stindardul revansei maghiare, care incalca grav Constitutia Romaniei, e predat unor tineri, unor copii usor de manipulat si de molipsit de nostalgii revizioniste. In preajma comemorarii a 70 de ani de la cel de-al doilea dictat de la Viena, in urma caruia, o parte a Transilvaniei a fost cedata Ungariei, „Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM) din Partium si Transilvania au organizat o serie de expuneri, un „adevarat turneu iredentist”, cu istoricul literar Tompa Laszlo pe post de invitat de onoare. Tema conferintelor: „eliberarea Ardealului de Nord de catre trupele horthyste". De fapt, asa si suna unul din anunturile filialelor HVIM din Ardeal, care anunta ca: „comemoreaza ziua in care orasul a revenit la patria straveche, atunci cand Horty Miklos, viteazul din Baia Mare, s-a reintors, pe un cal alb, in fruntea soldatilor sai, redand ce ne-a apartinut timp de o mie de ani”. Programul „caravanei” a inceput in Baia Mare, lunea trecuta, si a continuat cu Oradea – 7 septembrie, Huedin- 8 septembrie, Cluj – 9 septembrie, Mures – 10 septembrie, Gheorgheni – 11 septembrie, Miercurea Ciuc- 12 septembrie si Targu Secuiesc – 13 septembrie. HVIM, organizatorul principal al manifestarilor este condusa de controversatul Toroczkai László si este organizata dupa modelul organizarii administrativ-teritoriale a fostului regat ungar. HVIM are drept scop refacerea Ungariei Mari, declarandu-se impotriva Uniunii Europene. O parte din actiunile organizate de HVIM s-au lasat in alte judete cu dosare penale. Iar liderul organizatiei a devenit celebru dupa ce, in iunie 2008 a fost expulzat din Canada, unde sosise la invitatia organizatiei „Dreptate pentru poporul maghiar” cu scopul de a participa la o demonstratie intitulata „Trezeste-te, maghiare!”. Imediat dupa aterizarea avionului, liderul HVIM a fost retinut de catre canadieni. Dupa cinci ore de audieri, Toroczkai a avut dreptul sa aleaga: ramane in Canada si va fi pornita o procedura impotriva lui, ca pentru o persoana ce reprezinta pericol pentru siguranta nationala sau pleaca din tara. Pe lista organizatorilor s-a aflat si „Tineretul Maghiar din Ardeal” (EMI), celebra pentru taberele paramilitare de la Gheorgheni, care anul acesta au generat un scandal monstru dupa ce, mai multi tineri au fost acuzati de trafic de droguri, si de organizatia „Turul Sas”, a carui presedinte este Nagy Zoltan. Evenimentul organizat la Casa Teleki din Baia Mare a fost intitulat sugestiv: „Nagybanya Visszavetele”, adica „Redobandirea Baii Mari”, iar mesajele extremiste si laudele aduse lui Horty au fost transmise unor... copii. Altfel spus, extremistii maghiari nu s-au mai multumit sa incalce Constitutia si sa atenteze la siguranta si integritatea tarii. De acesta data, si-au varsat „naduful” revizionist asupra unor copii, elevi ai Liceului Nemeth Laszlo, care au participat la manifestare. Insistand asupra importantei Dictatului de la Viena pentru Ungaria (redobandirea unei suprafete de 43.492 km patrati din Nordul Transilvaniei si din Secuime si a unui numar de 1.344.000 de locuitori), s-au lansat mesaje periculoase de genul: „fiecare cetatean maghiar trebuie sa traiasca cu speranta ca politica este arta posibilitatilor si ceea ce nu putem realiza imediat, poate fi realizat pana la urma cu diplomatie si, daca trebuie, cu pasi militari”. De altfel, „victimizarea” este una dintre componentele de baza ale propagandei maghiare, folosita, in functie de conjunctura, atat ca argument in solicitarea de drepturi suplimentare, cat si in justificarea unor atitudini revizioniste. Invitatul de onoare, Tompa Laszlo, pledeaza, de cate ori are ocazia, pentru implicarea intelectualilor maghiari in prezentarea „istoriei adevarate”, respectiv pentru sustinerea de catre mass-media a demersurilor „restauratoare”, ambele coordonate avand rolul de a mentine treaza „constiinta natiunii maghiare”, uitand ca, istoria adevarata se preda in scoli, nu la manifestari care incalca Constitutia. Cum ar fi, de exemplu, daca Germania si-ar aniversa anexarea Poloniei, ca tot a fost „prietena” Ungariei? Pe langa atacul la integritatea teritoriala, astfel de manifestari sunt folosite si pentru denigrarea poporului roman. Daca ungurii sunt prezentati ca si „factor civilizator”, atunci cum se explica evenimentele dintr-o lunga lista de localitati ca si Trasnea, Ip, Marna, Zalau, Muresenii de Campie, Nadasel, Huedin etc.? Mai mult, sunt lansate mesaje uluitoare, de genul: „maghiarimea a fost sustinuta de literatura, daca nu ar fi fost literatura, am fi putut deveni poate chiar romani”. Pentru ca balciul iredentist sa fie complet, s-a dorit prezentarea, in cadrul evenimentului de la Casa Teleki, filmului „Horty a kormanyozo”, adica „Horty, conducatorul” a controversatului regizor Koltay Gabor, autor al celebrului film despre Trianon, interzis in Ungaria, prezentat in premiera tot in Baia Mare si care a generat un scandal monstru in Romania. Numai ca, prezentarea filmului a fost amanata cu o saptamana. Potrivit presei, documentarul prezinta numai aspectele pozitive din viata si activitatea fostului dictator de dreapta, de care s-a legat istoria Ungariei timp de un sfert de veac. Pelicula nu este altceva decat un instrument de propaganda iredentist-nationalista. Prima parte a peliculei este consacrata copilariei si adolescentei lui Horthy, apoi sunt surprinse imprejurarile in care acesta a ajuns sa preia puterea in Ungaria. Opera lui Koltay pune accent pe politica dusa de Horthy in perioada interbelica, insa o parte importanta din documentar este consacrata rolului pe care conducatorul ungurilor l-a avut in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Nu lipsesc nici imagini cu intrarea triumfala a lui Horthy in Cluj, dupa Dictatul de la Viena din 30 august 1940. De asemenea, poate fi urmarita si o inregistrare cu discursul lui Horthy tinut in piata centrala a orasului. Am incercat sa aflam pozitia lui Nagy Zoltan, unul dintre organizatorii evenimentului, dar, dupa modelul obisnuit, acesta a adoptat pozitia strutului, incercand, prin diferite tertipuri, sa scape de explicatii. Nagy Zoltan s-a scuzat ca: „avem un purtator de cuvant, daca doriti sa vorbiti cu dansul. Trebuie sa vorbiti cu domnul Levente Szika. Acum nu am numarul de telefon, va trimit un sms”. Dupa o vreme, ne-a trimis un sms cu numarul purtatorului de cuvant, numai ca, acesta nu a raspuns la telefon. Oare o fi avand si el, la randul sau un purtator de cuvant? In schimb, reprezentantii UDMR, se dezic de astfel de manifestari. Istvan Ludescher, liderul UDMR Maramures, a declarat ca: „Eu n-am nicio influenta acolo, la Casa Teleki. Nu este o casa administrata de noi. UDMR nu are nimic cu casa respectiva, cu programele pe care le fac ei acolo, asa ca nu va pot da niciun fel de relatii. Nici macar nu am stiut ca a avut loc asa ceva acolo. N-am fost informat, de participat, nici vorba”. Pe langa incalcarea Constitutiei si manipularea unor tineri, mai exista un aspect interesant: anul viitor, Ungaria va prelua presedentia UE. Oare din acesta postura va lupta pentru obiective importante, ca relansarea economica, ori va tensiona atmosfera cu pusee paseiste? Pentru ca astfel de manifestari, numai in spiritul principiilor europene, nu se inscriu. Vom reveni. Discursul lui Horthy Pe langa discursurile revizioniste ale participantilor, elevii de la Nemeth Laszlo urmau sa asculte, din filmul lui Koltay Gabor si discursul lui Horty. Filmul a fost amanat cu o saptamana. Va prezentam insa discursul din pelicula, pentru a va da seama ce fel de mesaje si educatie se transmit tinerilor maghiari: „Cu fericire, salut din Cluj partea redobandita a Transilvaniei. Dupa incercari de 22 de ani, s-a adeverit ceea in ce nu am renuntat sa cred, si acum, cand stau pe pamantul liber al Transilvaniei, asa de tare ma misca maretia acestui moment istoric, ca de abia gasesc cuvinte potrivite sa ma exprim. Bucuria prezentului se combina cu tristetea trecutului si nu pot sa nu ma intreb cum destinul ne-a pus aici intre vest si est... si pe cand alte natiuni ale Europei s-au putut dezvolta, poporul maghiar a sangerat si a murit in lupte crunte. Intre timp, s-au infiltrat natiuni straine, unii s-au refugiat din fata dusmanilor, altii aici au sperat sa se descurce. Stramosii nu numai ca i-au primit, dar i-au acordat si intreaga libertate, aceste libertati au fost asigurate si prin lege. In acesta patrie nimeni nu a avut de ce sa se planga. Totusi, a aparut pretextul sa schilodeasca, sa imparta si sa umileasca tara noastra 1000 de ani. Nu arma ne-a deposedat de pamanturile noastre, ci asa numitul Tratat de Pace. Vrem sa uitam aceste amintiri triste. S-a terminat cu suferinta acestui pamant eliberat. Poate ramane si ceva bun dupa el, deoarece stim ca bunastarea excesiva, lipsita de griji, te incovoaie fizic si psihic. Asuprimea, suferinta si lupta insa antreneaza omul, creste capacitatea de rezistenta si tine treaz in el dragostea de patrie. Vreau sa multumesc celor doi prieteni din Italia si Germania ca intrarea s-a putut realiza fara varsare de sange. S-a incheiat o era trisa a istoriei maghiarilor… toata lumea sa isi ia parte in lucru, si cei care nu sunt maghiari, pentru ca la noi se poate descurca oricine. Fata de ei se va evidentia spiritul impacarii… ce promitem sa o si respectam”. „Iredentist si revizionist” Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene Petre Dulfu, a spus ca astfel de manifestari: „au un caracter iredentist pe de o parte, si, bineinteles ca si revizionist. Intr-un fel nu ma mira foarte tare, pentru ca exista astfel de ganduri si preocupari de mai multa vreme. Dar in ultima vreme, ori n-am stiut noi, ori au stat cuminti. Uite ca si despre asta n-am stiut, bine ca ati aflat voi. Este in firea lor sa nu se impace cu situatia existenta si sa incerce puterile. Implicarea elevilor este mai grava. Adica de cate ori sunt manifestari la ambasada Romaniei din Budapesta se aduna cativa indivizi pe care nici politia maghiara nu-i poate opri sa nu strige lozinci urate la adresa Dictatului si a celorlalte pe care ei nu-l accepta. Dar, ma rog, ei sunt oameni in varsta. Daca implicam in asta si copii, inseamna ca scopul este acela de a perpetua ideile, de a le transmite ca o mostenire culturala limba maghiara. Ei n-o sa incerce sa faca asa ceva in Slovacia sau in Croatia pentru ca li s-ar pune piciorul in prag imediat. Ei profita de neputintele noastre, ca nu ne putem nici conduce, de dezorganizarea noastra si pana la urma, de prea marea toleranta pe care o avem”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.