Așteptăm demisia lui Robert Ștrebeli

Muzeul de Artă din Baia Mare continuă să fie un butoi cu pulbere, devenind locul în care politicul și afacerile dau mâna cu arta și cultura într-un melanj periculos pentru Baia Mare, pentru muzeu, pentru noi toți. De mai multe săptămâni, minu­natul nostru săptămânal încearcă să prezinte, obiectiv, situația de acolo. Memorii depuse la Consiliul Județean prezintă din interior modul în care actualul manager conduce. Este un fel de-a spune de a conduce. Robert Ștrebeli este un individ care dictează, iar subalternii trebuie să execute. Ce poate fi mai mizerabil pentru o instituție de cultură?
 

Dar, dincolo de problemele interne, există și o componentă politică, pe care am descoperit-o pe parcursul acestor săptămâni. E drept că se vorbea prin municipiu despre aceste in­gerințe politice, dar, până nu vezi și nu auzi, e greu să crezi și să  realizezi că se încearcă acapararea Centrului Artistic Baia Mare de zona politică maghiară. În speță UDMR, un partid politic care nu este, de fapt, un partid politic. Pe lângă  aceste influențe politice, au apărut fundații ce doresc să con­fiște tot ce e mai bun în cultura băimăreană. Lucrurile trebuie puse cap la cap, iar românii trebuie să reacționeze cât se mai poate. În fond, suntem în România.

Nu vrem să provocăm cu conflict interetnic, dar trebuie explicată situația de  acum. Se pare că maghiarii din Ungaria nu s-au împăcat niciodată cu faptul că Tran­silvania este aici și, în decursul anilor, au încercat și au cam reușit să se implice tot mai puternic în economia românească. Dar o dispută interesantă se dă pentru cultura de pe aceste meleaguri. Nimeni nu contestă faptul că o perioadă - nu vrem să facem istorie - maghiarii au fost implicați în zona economică, administrativă, culturală.  Din păcate, românii sunt mai puțini pre­zenți, dar nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că au fost ținuți pe margine de cei care se credeau eterni pe pământul românesc.
Așa este și cu Școala de Pictură de la  Baia Mare, de fapt termenul corect este Centrul Artistic Baia Mare. Mai nou și mai vechi, se acreditează că această mișcare  artistică se termină la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu plecarea maghiarilor în țara lor.
 

Nimic mai fals!
 

După cum am spus și în numărul trecut al GAZETEI de Maramureș, există o continuitate în Școala lui Hollosy până în zilele noastre. Ea nu a fost o școală exclusiv a maghiarilor, a avut un caracter inter­național și au fost și români, chiar din perioada de începuturi.

Toate acestea sunt explicate profesionist de către criticul de artă, dr. Tiberiu Alexa, într-o serie de materiale pe care am început să le publicăm și noi pentru o sfântă demonstrație. Materiale despre Școala lui Hollosy, ce a fost și ce-a ajuns.

Pe de altă parte, nu putem să nu amintim unele situații care alimentează toate aceste dispute. De exemplu, la Facultatea de Artă din cadrul fostului Nord se vorbește despre o încercare de maghiarizare a facultății. Să ne amintim că decanul acesteia, un pictor deosebit, Nicolae Suciu, un român adevărat, a trebuit  să plece, că așa au dorit unii. Suciu are meritul incontestabil de a aduce această  facul­tate în Baia Mare. O în­tre­prindere realizată cu Liviu Suhar, un cunoscut pictor și cadru didactic universitar la Iași.

Și Nicolae Suciu, ca și Tibi Alexa, a plecat fără o chestie în care mulțumești pentru tot ce s-a făcut. În fine, sperăm că maghiarizarea învățământului universitar de artă  din Baia Mare să fie doar bârfe.

Zilele trecute, a avut loc la Muzeul de Artă băimărean, o expoziție adusă de la  Budapesta, din colecții private. Este o acțiune ce face parte din efortul de acaparare a artei băimărene. Acum chiar pe față. De când e Ștrebeli manager la muzeu, se întâmplă aceste lucruri incredibile, pe față, fără jenă. De parcă i-a pus cineva mâna pe cap în semn de binecuvântare. O mână udemeristă? Cu prelungiri în Budapesta? Rămâne de văzut.

Revenim la expoziție, despre care un cunoscut specialist ne-a spus că sunt lucrări, unele posibile falsuri, dar una peste alta o încercare de promovare a unor galerii private maghiare. Galerii ce, probabil, vor dori să vândă în Baia Mare, poate chiar la muzeul manageriat de individul Ștrebeli.

Am urmărit imagini de la expo­ziție, mulți maghiari, multe persoane mai în vârstă, între care fețe trecute prin administrația băimăreană și care sunt cunoscute ca fiind promotori ai maghiarismului.
Am urmărit și discursul lui Ștre­beli. Băi, frate, ce porcărie! A citit de pe o foaie ceva scris de  cucoanele din jurul lui.  Nici măcar asta nu a putut să o facă la modul cursiv, corect.
Am ascultat și o parte din dis­cursurile venite din Budapesta, din păcate ale unor persoane  care  fac parte din zona oficială maghiară.
„Expoziția este un început demn pentru planurile noastre de a reînvia tradițiile Școlii de Pictură Băimăreană. Scopul nu este doar de a prezenta opere de artă remarcabile unui public cât mai larg, ne dorim să și ajutăm generațiile viitoare de pictori în creația și dezvoltarea lor”, a subliniat Orsolya Pacsay-Tomassich, reprezentantul Pro–gramului Patrimoniului Central Eu­ropean, secretar de stat la Ministerul de Externe al Ungariei.
I-auzi, mă!

Solicităm!

Așa cum am precizat și în numărul trecut, cerem demisia lui Robert Ștrebeli. Așa nu se mai poate.
Solicităm celor de la  DNA să verifice, să ancheteze cum au fost făcute achizițiile în mandatul Ștre­beli. Cerem politicienilor să afle de ce individul de la muzeu nu promovează patrimoniul muzeului, ci galerii dubioase sau galerii private din Budapesta. Are vreun interes meschin sau chiar financiar în toată  această poveste? Cerem celor în drept să verifice cum a dat concurs pentru funcția de manager și  de ce nu a declarat ce studii are, de fapt.
Se vorbește prin târg că își con­struiește o casă, vilă, pe Valea  Roșie! Are vreo legătură cu activitatea lui prodigioasă de la muzeu? Întrebăm, nu dăm cu parul.  
Pentru a explica încă o dată că maghiarii nu dețin Centrul Artistic Baia Mare, că, la Colonia Pictorilor, nu au fost numai unguri, că, așa cum se folosește în vorbirea curentă, Școala de Pictură de la Baia Mare nu a fost apanajul maghiarilor exclusiv, prezentăm un studiu al lui Tiberiu Alexa, un material ce va avea mai multe episoade. Acum episodul doi.

ARTIȘTI ȘI TOPOSURI.
Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (II)
 

2. JUBILEU ANIVERSAR 125 – Prima expoziție profesionistă de arte plastice, 11 iulie 1897, parcul orașului, Atelierul „Școlii Hollósy”

PRIMA EXPOZIȚIE PROFESIONISTĂ DE ARTE PLASTICE ORGANIZATĂ LA BAIA MARE:
Atelierul „Școlii Hollósy”, Parcul orășenesc, 11 iulie 1897

Dincolo de activitățile educa­ționale curente desfășurate timp de patru decenii (1896-1926), în mai multe împrejurări, Atelierul „Școlii Hollósy” a fost utilizat și pentru găzduirea unor evenimente expo­ziționale, precum în 11 iulie 1897 – deci în urmă cu exact 125 de ani –, atunci când studenții Școlii Hollósy au organizat, pentru o zi, cea dintâi ex­poziție de grup de artă profesionistă, în era modernă, la Baia Mare!
Printre cerințele condiționale formulate de către ministrul budapestan al Cultelor și Instruc­țiunii Publice Gyula Wlasici în nota nr. 18551/10 martie 1897, cu prilejul acordării subvenției de stat pentru a sprijini acti­vitățile colonismului artistic la Baia Mare în 1897, astfel încât „…de-a lungul verii, artişti şi studenţi artişti talentaţi, silitori şi plini de dăruire, să se unească sub o îndrumare experimentată aici, într-o provincie a ţării, pentru studierea nemijlocită a naturii şi vieţii, şi merită preţuire îndeosebi faptul că comunitatea manifestă un însufleţit interes şi spirit de sacrificiu faţă de acest ţel”, se număra și realizarea unui proiect expozițional la Budapesta din producția artistică de peste vară. Probabil pentru a extinde și în profitul publicului gazdelor băimărene beneficiile cul­turale ale unei astfel de experiențe culturale, Simon Hollósy a decis organizarea unei expoziții scurte (de o zi), în 11 iulie, sub pretextul premierii celor mai per­formanți studenți–coloniști ai școlii, remarcați prin studiile efectuate în perioada mai-iulie. Finanțarea premiilor s-a făcut din resursele alocate prin sub­venția de stat. Aceasta avea să fie cea dintâi expoziție profesionistă de artă plastică organizată la Baia Mare în timpurile moderne.
Luni, 5 iulie, conducătorii școlii – Simon Hollósy (lider artistic) și Béla Grünwald (manager administrativ) înaintează către autoritățile administrației locale o informare despre „prima decernare de premii” în cadrul școlii și, pentru susținerea financiară a acestora, solicită eliberarea fondurilor necesare din sub­venția de stat alocată în acest scop:

„Domnule Primar [/] Onorat Consiliu al oraşului!  Avem onoare să vă aducem respectuos la cunoştinţă că în şcoala noastră a avut loc cea dintîi distribuire de premii, ocazie cu care vă rugăm ca, din suma de patru sute de florini destinați pentru acest scop şi depuși provizoriu la casieria orașului, să ordonanţaţi pe adresa noastră două sute (200) de florini.  Rezultatul distribuirii premiilor este următorul:
I. premiu întâi - 100  coroane
- cîştigător Jakob Nussbaum (german)
II. premiu al doilea - 70 coroane
- Edward Okun (polonez)
III. premiu al treilea - 50 coroane
- Rufin Schereschewsky (rus) (ucrainean)
- Emil Pottner (german)
- Ferdinand Kiszely (maghiar) (slovac)
- Michal du Lausans (polonez)
IV. premiu al patrulea - 30 coroane
- Georg Schlemensohn (rus) (ucrainean)

Aceste lucrări premiate, împreună cu cele ce sunt în pregătire, vor putea fi văzute deopotrivă la expoziţia de la Baia Mare şi la expoziţia de iarnă de la Budapesta.
Rămînem cu deplin respect   [ss] Hollósy Simon [ss] Grünwald Béla
Baia-Mare, la 5 iulie 1897”
Miercuri, 3 iulie, Consiliul Local Baia Mare rezoluționează favorabil solicitarea:
„Artiştii pictori Simon Hollósy şi Béla Grünwald informează că în şcoala lor a avut loc prima distribuire de premii, iar din suma de 400 florini reţinuţi pentru acest scop în baza dispoziției din hotărîrea 2113 anul curent, solicită ordonanţarea a 200 florini.
Hotărâre
Din suma de 400 florini reţinută din subvenţia de stat acordată pentru sprijinirea şcolii aflată sub conducerea artiştilor pictori petenţi, şi instituită prin dispoziţia hotărîrii 2113 anul curent, se ordonanţează la cererea petenţilor 200 – adică două sute – florini din suma instituită şi se îndrumă oficiul casieriei să achite această sumă personal artiştilor pictori Simon Hollósy şi Béla Grünwald pe bază de chitanţă netimbrată. Despre care se înştiinţează, prin transmitetea prezentei hotărâri serviciul financiar, contabilul Dezső Marosfy respectiv artiştii pictori Simon Hollósy şi Béla Grünwald.
Baia Mare, 1897 iulie 7  Consiliul oraşului   [ss] Gellért  secretar şef”

Duminică, 11 iulie, în presa locală se anunță organizarea expoziției în atelierul Școlii Hollósy din parcul orașului:
„Şcoala de pictură Hollósy organizează o expoziţie în atelierul şcolii azi, duminică, cu prilejul decernării premiilor, şi roagă distinsul public să binevoiască a vizita expoziţia. Orarul de vizitare a expoziţiei este între orele 9–12 dimineaţa şi 2–5 după amiaza.”
Duminică, 18 iulie, același săptămânal local de limbă maghiară relatează despre expoziție într-o scurtă notă jurnalistică în care, prin exprimarea unui punct de vedere întrucâtva critic privitor la pre­ferințele și percepția selectivă a sufragiului public, putem intui existența în germene a viitoarei evoluții înspre subspecia jurnalistică cronica de artă, pe care o vom întâlni în presa băimăreană câțiva ani mai încolo în format matur (1900), și tot în legătură cu o expo­ziție a studenților Școlii Hollósy:
„Expoziţia Şcolii Hollósy a avut un succes deosebit. Duminica trecută a avut loc un adevărat pelerinaj la atelierul de pictură, unde îndeosebi studiile de cap au obţinut sufragiul publicului. Peisajele nu au mai plăcut în aceeaşi măsură. După cîte cunoaştem, dintre membri şcolii, Jakob Nussbaum, Edward Okun, Rufin Schereschewsky, Emil Pottner, Ferdinand Kiszely, Michal du Laurans şi Georg Schlemensohn sînt artiştii care au cîştigat premii mai mari sau mai mici. Este cu adevărat surprinzător acest frumos succes de care Şcoala Hollósy este capabilă în pofida răstimpului scurt şi a vremii continuu ploioase care stînjeneşte activitatea în aer liber.”
Așadar, pe podiumul premianților întâlnim coloniști germani, doi ruși/ ucraineni, doi polonezi și un slovac/ maghiar. În afara lor, nu cunoaștem, din păcate, și numele celorlalți expozanți. Putem doar presupune că printre aceștia se vor fi numărat și alți coloniști despre care știm că erau prezenți, deja, la Baia Mare, la acea dată, precum nemții Max Loose, Queck Walter și Konrad von Kardorff, polonezii Ignacy Marek și Konrad Krzyzanowski, românul Arthur Verona, ungurii Lajos Tegyei, Viktor Belányi (slovac), Béla Plechl (sârb) și Ferenc Tóth Molnár, ucrainenii Lazar Goldstein și Lazar Diamnt (venit din Turcia), austriacul Arthur Ratzka, americanul Adolf Weill și alții. În biografiile marii lor majorități, participarea la expoziția băimăreană consemnează debutul public absolut în carierele lor!
Duminică, 1 august, presa din Budapesta își informează cititorii despre evenimentul expozițional băi­­mă­rean, subliniază apăsat caracterul interna­țional al comunității studențești constituite în cadrul Școlii Hollósy, și consemnează premierea celor mai merituoși studenți din fondurile asigurate prin subvenția de stat acordată pentru susținerea colonizării din 1897:
„Expoziția coloniei de artiști din Baia Mare. Școala de artă a maestrului Simon Hollósy din Baia Mare și-a ținut propriul său mic salon: a organizat o expoziție, la care cele mai reușite dintre studiile școlii, șapte, au fost premiate cu câte un premiu din subvenția cu care guvernul sprijină eforturile școlii Hollósy. Studenții, dintre care mulți sunt străini: germani, polonezi, ruși, câte un spaniol, american (există chiar și turc și indian), progresează foarte bine în studiile lor. S-au îndrăgostit într-atât de mult de Ungaria încât vor să se întoarcă la noi în fiecare an. Între timp, acești numeroși tineri artiști își iau cu ei impresiile despre Ungaria în toate direcțiile rozei vântului și își ademenesc compatrioții în acest oraș artistic maghiar pentru vară, unde locuitorii din Baia Mare îi întâmpină cu ospitalitatea tra­di­țională maghiară. Mai mult de atât, unii tineri pictori s-au apucat să învețe limba maghiară, ceea ce este un caz destul de rar în rândul străinilor care vin în Ungaria”.
Un incident – desigur neprevăzut și neplăcut – avea să marcheze evenimentul expozițional. Din motive (rămase necunoscute, dar printre care putem intui eternul motiv al clasificării și distribuirii premiilor, care macină dintotdeauna comu­nitățile artistice), polonezul Edward Okun a refuzat premiul al II-lea și, în semn de nemulțumire, s-a retras din colonie dimpreună cu soția sa Zofia Tolkemit Okun.
Marți, 21 septembrie, Simon
Hollósy informează autoritățile adminis­trației băimărene despre incident, precum și despre măsurile disciplinar–financiare întreprinse împotriva artistului insurgent:
„Domnul Okun  – fost membru al şcolii a fost distins cu premiul al doilea – de 70 coroane. El nu a acceptat premiul şi cu această ocazie s-a retras din şcoală fără să achite taxa de studii pe două luni. Pentru acoperirea acesteia, conducătorii şcolii au reţinut din premiul ce îi revine 24 de florini, iar restul rămas – 11 florini – l-au ordonanţat ca subvenţie pentru cumpărarea de culori unui student talentat. În acelaşi timp, domnul Okun şi soţia sa se privează de utilizarea biletelor de favoare pe calea ferată.
Dat la Baia-Mare, în 21 septembrie 1897 [ss] Hollósy Simon  [ss] Grünwald Béla”