ASSIG - povestea adevarata a unui faliment deliberat

Societatea sigheteana ASSIG SA a mostenit, inca de la „nastere”, un capital impresionant. Afacerea se preconiza a fi una de succes, aproape 600 de muncitori robotind in sectii de prelucrare marmura, constructii, lemn, confectii metalice sau fabrica de sticla. Numai ca in doar 10 ani, un stralucit management a „reusit”, cu neprecupetite eforturi, sa falimenteze intreprinderea. Acum, pe ruinele fostelor fabrici se produc... buruieni. Banal! Cititi despre inca un exemplu clasic de faliment al unei foste prospere intreprinderi de Stat, actiune in urma careia au crescut, nestingherite de oamenii legii, cateva impresionante averi private. Urmeaza povestea strategiei unui faliment anticipat in laboratorul smecheriei. reludiu Momentul decembrie 1989 a coincis cu un soc suferit de Asociatia Economica Intercooperatista cu Profil Industrial (AEIPI) Sighetu Marmatiei: pierderea contractelor cu Casa Poporului, principalul beneficiar al productiei atelierelor intreprinderii. In februarie 1990, personalul TESA e acuzat de muncitori ca-si da salarii fabuloase si „birocratii” sunt fortati sa-si sigileze birourile si sa paraseasca intreprinderea. In 6 martie 1990, are loc Adunarea Extraordinara a muncitorilor contestatari ai TESA. In cadrul acelei „actiuni de masa” se concluzioneaza ca starea dezastruoasa a intreprinderii „se datoreaza numitilor Knobloch Otto, Bledea Aurel si Todinca Floare”. Muncitorii decid ca cea mai buna solutie e sa-i inlocuiasca pe sefi. Astfel, cuplul Vasile Bota si Iustinian Rosca e ales la conducerea intreprinderii „cu unanimitate de voturi” (inca nu se stinsesera „reflexele socialiste”). Documentul numirii noii conduceri are o savoare aparte: „domnul Bota Vasile si-a luat angajamentul in fata adunarii generale ca s-a reintors la cererea noastra pentru dragostea (!) purtata acestei unitati, si va face totul ca unitatea sa-si desfasoare activitatea corespunzator si in colaborare cu muncitorii sa ducem activitate buna si o viata linistita”. Mostenire Dupa ce s-a mai muncit o scurta perioada („deruta” cauzata de reflexul neconditionat format in trecutul socialist), „toti oamenii muncii” decid ca economia de piata e taman buna pentru schimbari esentiale prin care fabrica sa treaca din patrimoniul Statului in patrimoniul „truditorilor”. Asa ca, pe scheletul AEIPI Sighet (care vreme de un deceniu a fost unul dintre principalii furnizori de marmura, lemn si sticla arta pentru Casa Republicii - azi Palatul Parlamentului din Bucuresti), a luat fiinta ASSIG ca o societate pe actiuni. Toti angajatii care au lucrat in perioada 1974-1990, aproape 600 de oameni, au devenit actionari. Prin actul constitutiv, ASSIG cuprindea impresionanta mostenire a fostei AEIPI: un complex (situat pe strada Xenopol din Sighet) format din o multime de hale de productie; o fabrica de sticla in satul Piatra (comuna Remeti); fostele CAP-uri situate in apropiere (gest inutil, deoarece nimeni nu s-a folosit niciodata de bunurile sau forta de munca a acestora). Practic, la 30 iunie 1990 ASSIG „mostenise” de la defuncta AEIPI nu mai putin de 275 mijloace fixe: 11 cladiri, doua duzini de hale si soproane, 30 de autovehicule si remorci (chiar si un autobuz) etc., iar valoarea inventarului era cotata la 33 de milioane de lei, o avere pe vremea aceea. Actionarii ASSIG (muncitorii) si-au ales conducerea pentru o perioada de 4 ani in persoana fostilor tovarasi: Vasile Bota (director), Iustinian Rosca (inginer sef) si Floare Todinca (contabil sef). Numai ca dupa expirarea perioadei de 4 ani, timp in care intreprinderea galopa spre faliment, conducerea a refuzat sa mai convoace Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) stiind ca actionarii-muncitori au de gand sa-i inlocuiasca din functii din cauza managementului defectuos. Vanzare Ulterior, in urma dovezilor stranse si a rapoartelor specialistilor, grupul actionarilor contestatari au aflat in ce a constat strategia falimentarii ASSIG: vanzare la preturi derizorii si instrainarea mijloacelor fixe (cladiri si utilaje). Cateva „capitole din strategie”: marmura prelucrata a fost trimisa la Primaria Panciu si in Elvetia; vagoane intregi de roci ornamentale extrem de scumpe “au facut picioare”; produse de sticlarie au fost exportate in Italia si Elvetia. Apoi a inceput „concursul de vindere” a tot ceea ce mai putea fi vandut: o basculanta (lui Vasile Baias, angajat al societatii), un tractor cu troliu (la Poienile de sub Munte), un IFRON (la Ocolul Silvic Sighet - fara licitatie, sub pretextul primirii la schimb a unei cantitati de busteni brad), un ARO (lui Ioan Rusalim), un excavator hidraulic (in Baia Mare), un strung (la Ocolul Silvic Poieni), un autotrailer pentru transport autoturisme, o auto remorca, un SAVIEM, un autotractor Skod etc. Cateva vagoane de cuburi de piatra s-au vandut firmei elvetiene Natursteinwerk Bossart AG Flawil. In 1997, expertul contabil Traian Maries de la Traexcont SRL Baia Mare a fost solicitat sa verifice posibile infractiuni si gestiunea frauduloasa la ASSIG. Raportul expertului consemneaza ca s-a renuntat la un magazin inchiriat si reamenajat cu bani grei in favoarea unei foste salariate (Nicoleta Ardelean); in 1990, desi trecea prin momente deloc fericite, ASSIG a donat (de doua ori!) mobilier pentru unitatea de graniceri din Sighet (in conditiile in care unitatea militara putea fi mobilata din taxele incasate de Primarie de la cetatenii care trecereau frontiera – in schimbul generoasei donatii, ASSIG a primit dreptul de a face lucrarile pentru punctul vamal de la Campulung la Tisa); in 1992, Muresan Ioan (inspector la Banca Agricola Baia Mare) a obtinut un credit mare (in valoare de 161.000 lei, o caruta de bani pe vremea aceea) cu dobanda mica de la banca la care lucra si i-a dat societatii ASSIG, care i-a cumparat mobila de la o firma care isi vindea produsele la export si nu facea vanzari catre persoane fizice!; in 1993 firma a vandut un autocamion Raba unui salariat al firmei, desi la licitatie s-au inscris si alti doritori, cu bani mai multi. Si exemplele pot continua, insa ar fi inutil, pentru ca nici autoritatile, nici instantele de judecata „n-au fost interesate sa valorifice expertiza”. Justitie In 10 februarie 1997, un grup de actionari (Petru Marza, Petru Nemes, Vasile Pasca, Vasile Dumnici, Ioan Bilaniuc, Ioan Muresan si Ioan Mois) cere “conducerii” convocarea AGA, insa sunt refuzati. Nemultumiti, se adreseaza instantelor (la toate nivelele) si institutiilor care au putut face lumina daca ar fi vrut. Principalele acuze erau neconvocarea AGA (care hotarase sa schimbe conducerea) si managementul defectuos care a dus la indatorarea societatii la buget cu 1,3 miliarde de lei (in 1997, la doar 7 ani de la preluarea unei intreprinderi foarte prospere)! Intre fostii actionari si conducerea ASSIG au fost peste 20 de procese si s-au trimis duzine de petitii la mai toti cei abilitati sa faca lumina. Rezultatul? A ramas intuneric. Cea mai importanta intrebare la care se cauta raspuns era legata de statutul real al ASSIG. Mai exact: a cui era societatea? Raspunsul era cheia problemei. Daca societatea era a actionarilor (conform actului constitutiv), acestia aveau dreptul sa ceara constituirea AGA, iar daca era a salariatilor (cum sustinea directorul Bota, conform unui act pe care l-a semnat chiar el in... noiembrie 1999!), nu. In 1999, Tribunalul Maramures a dat dreptate grupului de actionari: “salariatii nu au varsat nici o suma, respectiv contravaloarea actiunilor, pentru ca acestea erau oricum acoperite (de capitalul social)” - asadar, acestia au dreptul sa traga la raspundere conducerea. Insa, ulterior, toate instantele au negat dreptul acestora! Faptul ca ASSIG era societate comerciala pe actiuni este confirmat si de catre Camera de Comert si Industrie Maramures (in 1999) si de catre Parchetul Sighet (in 2002), insa totul a fost tratat suspect de aservit intereselor celor care au devenit influenti tocmai prin falimentarea intreprinderii. Faliment Rezultatul managementului stralucit a condus „mortul-clinic ASSIG” spre anul 2001, cand Tribunalul Maramures a admis cererea de faliment a ASSIG SA Sighet. Un an mai tarziu, societatea avea deja datorii de 8 miliarde de lei, asa ca s-a decis reorganizarea judiciara. Desi actionarii contestatari au dovedit ca „echipa lui Bota” (cei care nu mai erau abilitati din 1995) a administrat nelegal si a jefuit capitalul social prin vanzari de active, instantele nu au confirmat, in ciuda dovezilor evidente. De aceea, dupa toate tentativele de a gasi vinovatii de falimentul rapid al ASSIG, in 7 februarie 2005 au trimis un memoriu presedintelui Traian Basescu (anterior s-a reclamat si la Guvern si PNA - care si-au declinat competenta!) prin care se cere cercetarea numitilor Vasile Bota, Floare Todinca, Iustinian Rosca si actualul administrator Hotea Vasile pentru: fals in declaratii, lichidarea frauduloasa a societatii prin falsificarea structurilor actionariatului, radierea din Registrul Comertului a listelor de actionari si actiuni la purtator, instrainarea prin jaf a bunurilor societatii (evaluate initial la aproximativ 33 de milioane de lei, echivalent cu 180 de miliarde azi), neachitarea datoriilor catre stat, refuzul convocarii AGA. Astazi In martie 2005, sediul ASSIG din Sighet (de pe strada Xenopol nr. 43) arata dezolant. Sutele de lucratori care animau halele de productie sunt amintire. Gaterele care taiau marmura au incremenit, muntii de blocuri din piatra s-au evaporat, sectiile de prelucrari metalice si productie semifabricate sau sculptura lemn au devenit crescatorii de paianjeni. Prin curte zburda praful, iar un caine vagabond dormiteaza in poarta. Totul parea pustiu, insa in clipa in care intentionam sa intram, „de niciunde”, a rasarit un cetatean cu o haina tip camuflaj (semn al autoritatii!), si ne-a spus rastit sa parasim „incinta!” I-am spus ca dorim sa discutam cu un sef. Usor domesticit, dar refuzand sa isi decline identitatea, ne-a spus: “eu sunt paznic, contabil, muncitor, eu sunt si director, eu tot! Bota nu mai are ce cauta aici, nici n-a mai fost demult. Fabrica e cum o vedeti. O parte din hale le-am vandut. Lista de active pe care o vedeti afisata este valabila, suntem in lichidare, iar o firma din Baia Mare se ocupa de vanzarea ramasitelor. Cum sa fie bine? Ce merge bine in Sighet? Nu vedeti ca toate fostele intreprinderi au dat faliment? Uite in CIL, cea mai mare fabrica din Sighet, ce a ajuns! Nu merge, va spun eu! Nu avem cu ce ne lauda, ce sa scrieti voi, ca ziaristi, despre asta?” Concluzii? Societatea e pe butuci, patrimoniul s-a evaporat, nimeni nu e vinovat, iar conceptul de management defectuos nu se aplica legal retroactiv. Cat despre fostul personal al firmei, unii s-au pensionat, altii au murit, multi s-au recalificat, iar cei mai valorosi sculptori in marmura si lemn (odata mandria ASSIG), cioplesc prin Suedia (Sanda Butoi), Germania (Ovidiu Bledea), Franta, Spania, Portugalia, Italia, Israel, adica peste tot unde nu exista ASSIG-uri si nici manageri de talia lui Vasile Bota. Ce spune Bota? La Politie, fostul director Vasile Bota, acum pensionar, a declarat: “am fost director in perioada 1974-2000. Numai o parte a actionarilor au achitat suma de 500 de lei pentru a primi drepturile, restul nu, asa ca si-au pierdut dreptul de a mai fi actionari”. El nu explica de ce a ajuns societatea datoare si falimentara, dar sustine ca convocarea AGA s-a efectuat, cu publicarea in ziarele vremii. Despre neconcordantele dintre diferitele liste de actionari (in care dispar unii vechi si apar altii noi), Bota sustine varianta greselilor de dactilografiere si existenta “multor angajati cu acelasi nume”, confundati intre ei (actionarii numara, de la lista la lista, ba 501, 509 sau 583 oameni). “Acest aspect n-a influentat cu nimic numarul actionarilor, deoarece numai 113 pesoane au achitat suma de 500 de lei aferente aportului social. Persoana care a intocmit listele a decedat”, se spala elegant pe maini fostul director, cu zicala “mortul e de vina”. Cronologia unui faliment 1974: se infiinteaza Asociatia Economica Intercooperatista cu Profil Industrial (AEIPI) Sighetu Marmatiei. 1989: in ultimul an al comunismului, se exporta sticlarie fina in tarile occidentale (alte produse fiind furnizate Gospodariei de Partid si Casei Poporului) si erau produse mare parte din sculpturile de marmura si calcar din gigantul palat al lui Ceausescu. 1990: se schimba conducerea (Vasile Bota devine director). 1991: AEIPI se transforma in ASSIG SA Sighet, cu un capital social de 41 milioane lei, 583 de actionari-angajati, si o situatie economica buna (numai stocul de marmura se cifra la 2.500 de metri cubi, apoi existau bani in cont, etc), fara datorii. 1995: expira mandatul conducerii compuse din Vasile Bota, Iustinian Rosca si Floare Todinca. Nu se convoaca o noua AGA, pentru alegerea conducerii. 1998: cel mai viguros oponent al distrugerii societatii, Petru Marza, este dat afara si pensionat cu forta. Incepe o lunga suita de procese, motivul principal fiind negarea dreptului de a fi actionari a unui grup de fosti angajati, ba pe motivul ca nu si-au platit “partile sociale”, ba ca firma nu mai e SA, ci a salariatilor. 2000: se decide reorganizarea judiciara (datorii imense, lipsa de activitate). 2001: se declara falimentul intreprinderii. 2005: ruinele care nu au fost vandute inca, se degradeaza. „S-au comis cateva greseli (!)” Declaratia lui Vasile Hotea, director incepand din 2000, seamana ca doua picaturi cu cea data de Bota: “numai in 2001 si-au mai achitat 83 de persoane diferenta de 500 lei. In anul 2000 s-a numit SC Telesonic SRL Baia Mare ca administrator judiciar, cu un plan de redresare pe 3 ani. Am facut somatii colective in ziare pentru convocarea actionarilor in vederea informarii lor, dar nu s-au prezentat in 2001 decat 6 persoane. Nu s-a falsificat certificatul de inmatriculare al ASSIG, ci s-au comis greseli de dactilografiere (cum va spuneam, mortul e de vina, n.red.). “ De asemenea, fostul contabil sef Todinca Floare, declara in 2003 din postura de martor: “am lucrat ca si contabil sef la ASSIG intre 1988-2003. Desi la constituirea din 1991 erau trecuti peste 500 de actionari, in realitate erau doar 115, deoarece restul nu si-au achitat partile sociale. Poate s-au facut greseli de dactilografiere in ce priveste listele de actionari, fara rea intentie. S-a facut o AGA in 2001. Nu s-a schimbat forma juridica a societatii si nimeni n-a impiedicat pe actionari sau pe asa-zisii actionari sa participe la AGA. Noi eram preocupati in acea perioada mai mult de functionarea societatii, deoarece trecerea la economia de piata a fost un soc pentru toate firmele (asta ne-a placut, „preocuparea” ducand la faliment!, n.red.).” In scena, Adriean Videanu! Raportul expertului contabil Traian Maries de la Traexcont SRL Baia Mare referitor la posibile infractiuni si gestiune frauduloasa la ASSIG releva cateva piste pentru investigatii (in caz ca mai e cineva interesat de asta). “ASSIG voia sa faca o linie taiere placi de marmura pentru export, care costa 360.000 dolari. S-a apelat la SC Marmosim SA Simeria (patronata de Adriean Videanu, vicepresedintele PD si primar general al Capitalei, n.red.) care a mai vandut utilaje de acest gen. Asa s-a achizitionat o parte din utilajele necesare, achitate doar partial, deoarece firma din Simeria s-a angajat ca va da tot sprijinul pentru punerea lor in functiune, lucru care nu s-a realizat nici pana in prezent (!). Subansamblele de taiat marmura au fost aduse in septembrie 1995 pe baza de aviz de expeditie, iar factura propriu-zisa s-a intocmit in ianuarie 1996 (miroase a ilegalitate, n.red.)!” Teofil IVANCIUC