Asoka primul unificator al Indiei

Conducător al primului mare imperiu din istoria indiană, Asoka a dorit să-şi consolideze puterea, adoptând principiile elaborate de Buddha. Astfel, el a iniţiat răspândirea budismului în Asia. După moartea sa, imperiul creat de el s-a destrămat. Deşi a regretat atrocităţile petrecute în timpul cuceririlor, Asoka nu a renunţat la posesiunile sale din Kalinga. Niciodată un stat indian nu a atins forţa de care a dispus Imperiul Maurya sub domnia sa. Pentru indieni, el a rămas primul unificator al statului.

„O sută cincizeci de mii de persoane au fost alungate din casele lor, o sută de mii au fost ucise în bătălie, şi încă şi mai mulţi au fost ucişi după aceea.” Astfel prezenta regele Asoka cucerirea statului Kalinga, pe ţărmul oriental al Indiei (acum Orissa), care s-a petrecut în al optulea an al domniei sale. Nu o făcea cu orgoliu, ci cu un profund sentiment de îndurerare. Atrocităţile campaniei s-au aflat  la originea convertirii unui prinţ, până atunci feroce.

Al treilea succesor al dinastiei Maurya, la putere în India de Nord, Asoka nu a ezitat  să-şi elimine fraţii pentru a-i urma la tron tatălui său, Bindusara, în anul 268 î.Hr. Încoronarea sa nu a putut avea loc decât la capătul a patru ani de război civil. El a aplicat aceleaşi metode în cucerirea statului Kalinga, dar dezgustul resimţit l-a determinat să adopte religia budistă. Brahmanismul, cu caracterul panteist, era religia dominantă în India, dar rigiditatea lui a atras mai multe mişcări de reformă.

Apărut în secolul al IV-lea î.Hr., budismul a adus un mesaj de pace şi iubire, care oferă un răspuns la criza de conştiinţă prin care trecea Asoka. De atunci, prinţul convertit va scrie pretutindeni, pe piloni, pe pereţi de rocă, inscripţii relatând convertirea lui şi proclamând principiile budismului. Amplasate uneori la marginea imperiului, aceste inscripţii dublau frontiera politică cu una spirituală. Această întorsătură spirituală marchează ascensiunea regatului Maurya în India.

La sfârşitul secolului al IV-lea, cu două generaţii înainte de Asoka, valea Gangelui era divizată într-o multitudine de regate, dintre care Magadha era cel mai puternic. La rândul lor, principatele din regiunile occidentale, valea Indusului şi Punjab, gravitau pe orbita Imperiului persan. Regii (rajahii) se războiau continuu între ei, utilizând formidabila „armă indiană”, elefantul de luptă. Campania lui Alexandru cel Mare, din anul 326 î.Hr., a destabilizat echilibrul în regiune. Dar revolta soldaţilor săi l-a oprit în apropierea văii Gangelui şi l-a obligat să se retragă.

Un aventurier a profitat imediat de retragerea grecilor. Războinic demobilizat, sprijinit de un brahman ambiţios, Chandragupta a recrutat o armată din rândul păstorilor şi ciobanilor. În cincisprezece ani (320-305 î.Hr.), el a ocupat tronul Magadhei, a unificat India şi a cucerit Punjabul. Pataliputra, vechea capitală a Magadhei, a devenit reşedinţa sa. Dinastia Maurya şi-a extins astfel dominaţia asupra întregii Indii de Nord, de la o mare la alta.

Când grecii au încercat să reia ofensiva, sub conducerea lui Seleucos I, urmaşul lui Alexandru în Persia, Chandragupta a dezamorsat ameninţarea, încheind un acord. Seleucos I i-a recunoscut regatul, cerând în schimb cinci sute de elefanţi de luptă, „armă” atât de dorită de greci. Dar familia Maurya aspira să domine întreaga Indie. Chandragupta şi fiul lui, Bindusara (circa 293-268 î.Hr.), au înaintat în Deccan, podişul central al Indiei.  Această logică imperială l-a determinat pe Asoka să invadeze Kalinga, episod care i-a schimbat viaţa, dar şi soarta imperiului.

Întors din războiul împotriva statului Kalinga, Asoka a anunţat public convertirea sa, organizând un mare „conciliu” budist în capitala Pataliputra, în anul 258 î.Hr. Apoi a emis patru „Edicte ale Ordinului”, difuzate prin inscripţii în piatră, care recomandau supuşilor săi să adopte principiile inspirate de budism şi le interziceau practicile contrare acestei doctrine, cum ar fi consumarea cărnii. Textele sale predicau dreptatea, pacea şi iubirea. Asoka s-a prezentat ca tată al supuşilor şi considera că orice moarte violentă constituia o nenorocire pentru imperiu. Angajamentul său a fost ilustrat printr-un pelerinaj efectuat la locurile sfinte ale budismului din India de Nord.

Putem oare compara acţiunea lui cu cea a lui Constantin cel Mare, care a abandonat păgânismul pentru creştinism? În realitate, dacă păgânismul şi creştinismul se opun, brahmanismul şi budismul, dimpotrivă, sunt interconectate, cel de-al doilea născându-se din primul. Odată convertit, Asoka a păstrat raporturi excepţionale cu brahmanii şi i-a făcut părtaşi la opera sa de pacificare. De altfel, deşi inspirată de Buddha, noua doctrină a imperiului nu a fost exclusiv budistă.

Suveranul a adoptat credinţa budistă, dar Imperiul Maurya nu a fost oficial un stat budist. În plus, împăratul a practicat un autoritarism puţin compatibil cu învăţătura lui Buddha. Iritat de nesupunerea poporului faţă de ordinele sale, Asoka a numit ofiţeri de rang înalt, dhamma-mahamatras, însărcinaţi să înfrângă orice rezistenţă, să răspândească principiile noii religii şi să-l informeze pe suveran cu privire la tot ceea ce se petrece în imperiul său. Apelul lui la fraternitate nu l-a determinat însă să elimine sistemul de castă. Astfel, populaţia a rămas divizată în şapte grupări funcţionale, de la brahmani la meseriaşi.

Asoka a dat edicte prin care dădea drepturi budiştilor, a construit şapte stupe, sanctuare pentru a păstra relicvele budiste, a ridicat în toată India stâlpi de piatră inscripţionaţi cu mesaje de ordin moral şi religios pentru popor, a construit numeroase temple budiste, printre care se numără Templul Mahabodhil, a convocat al treilea conciliu budist, la care a participat în calitate de monah, conciliu menit să remedieze problemele dogmatice de ordin monahal ce au survenit în schisma budistă şi a trimis misionari budişti în Indonezia, Sri Lanka, Asia Centrală, Nepal, Bangladesh, chiar şi în unele regate elenistice.

În realitate, nu se poate spune că Asoka a guvernat întregul subcontinent: sudul ţării se afla în afara dominaţiei sale. În ceea ce priveşte teritoriile aflate sub autoritatea sa, existau în realitate zone mari nesupuse, în special în teritoriile împădurite din estul ţării. Asoka a realizat mai degrabă o unificare administrativă. Imperiul era împărţit în cinci mari regiuni. Pe lângă regiunea centrală, Magadha, administrată direct de suveran, existau alte patru districte guvernate de vicewregi din capitalele: Taxila (nord-vest), Ujjain (vest), Tosali (est) şi Suvarnagiri (sud).

Nu trebuie să ne imaginăm un stat indian extrem de centralizat. Viceregii se bucurau de o mare autonomie şi această organizare nu se aplica decât în centrul imperiului. Pentru a asigura unitatea, Asoka s-a bazat pe principiile spirituale difuzate prin edictele sale. Convertirea sa la budism este deopotrivă politică şi religioasă; legitimarea morală. Şi nu forţa brutală, este singura care poate asigura perenitatea dominaţiei Maurya şi activitatea religioasă trebuie să întărească puterea politică.

Dhamma mahamatras apar în acelaşi timp ca misionari şi spioni în serviciul suveranului: ei puteau cere audienţă la Asoka în palatul din Pataliputra oricând, fie zi, fie noapte. Asoka nu s-a limitat la răspândirea doctrinei budiste în statele indiene. Fapt fără precedent în istoria antică, el a patronat o activitate misionară la scară mondială, la nivelul timpului său.

Ca suport pentru inscripţiile sale, Asoka a ridicat stâlpi de piatră înalţi de doisprezece metri. Capitelurile lor reprezintă lotuşi răsturnaţi; fiecare lotus susţine câte un leu. Stilul este inspirat din decoraţia palatelor persane ale dinastiei ahemenide. Textul, care proclamă principiile budiste, este gravat pe fusul conic. Au fost găsiţi şase asemenea stâlpi la graniţele imperiului. După cucerirea independenţei, acest tip de pilon a fost ales ca emblemă a Uniunii Indiene.

Inscripţiile plasate la frontierele imperiului erau menite să comunice învăţătura budistă regatelor vecine: Cholas şi Panyas în India Meridională, respectiv colonia greacă din nord-vestul subcontinentului.

Asoka a trimis misionari în special către marile puteri cunoscute indienilor. În 253 î.Hr. trimişii săi au plecat spre vest şi i-au vizitat pe principalii suverani elenistici: Antioh al Siriei, Ptolemeu al II-lea al Egiptului, Antigonos al Macedoniei. Spre sud, fiul lui Asoka, Mahinda, a condus o misiune în Ceylon.

Dacă lumea greacă a fost refractară faţă de noua doctrină, Ceylonul a adoptat-o. Astfel, budismul şi-a inaugurat expansiunea, care îl va duce până în Extremul Orient. Prin intermediul „intendenţilor de la frontiere”, Asoka spera ca legea lui să fie acceptată de suveranii străini, fapt care i-a atras supranumele de „Constantin al budismului”.

Bilanţul politic a fost, în schimb, negativ. Reforma religioasă nu a întărit soliditatea imperiului, în ciuda dorinţei suveranului. Ultimii ani ai lui Asoka au fost obscuri, el pierzând probabil unele regiuni din imperiu. După moartea sa, care a survenit în anul 233 î.Hr., imperiul s-a fărâmiţat şi s-a restrâns la Magadha.

Istoricii sunt de părere că este posibil ca destrămarea să fi fost accelerată de divizarea statului între fiii lui Asoka. Ultimul suveran al dinastiei Maurya, pe nume Brdadratha, a căzut sub loviturile unui general, în timpul unei parade a trupelor militare, în anul 185 î.Hr. Generalul a întemeiat dinastia Sunya.

Domnia lui Asoka a însemnat, totuşi pentru indieni, prima unificare a peninsulei, realizată printr-un efort legislativ, nu prin forţă.

Pataliputra, marea capitală a antichităţii

Capitala lui Asoka a fost Pataliputra. Plasată la confluenţa Gangelui cu Sona, Pataliputra, actualul oraş Patna, se întindea pe o lungime de 15 kilometri şi o lăţime de 3 kilometri, ceea ce reprezenta dublul suprafeţei Romei la apogeul imperiului roman. Acesta a fost, fără îndoială, cel mai mare oraş al antichităţii. Grecul Megasthenes, ambasadorul regelui Seleucos I la curtea lui Chandragupta, a lăsat o descriere a Indiei (circa 300 î.Hr.), completată mai târziu graţie săpăturilor arheologice.