ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (XII) PODUL VIILOR

Poartă de intrare/ ieșire înspre/ dinspre perimetrul vechiului oraș medieval Baia Mare, PODUL VIILOR a devenit unul dintre motivele („toposurile”) picturale de mare succes public – deopotrivă artistic și comercial – pe care pictorii din comunitatea profesionistă a CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE le-au cultivat constant de-a lungul celor 128 de ani de istorie artistică băimăreană. În vremurile «evului întunecat», zidul fortificației de apărare avea prevăzută în dreptul podului poarta nordică a așezării urbane băimărene.

Urbanistic, PODUL marchează capătul scurtei căi stradale care făcea legătura cu zona centrală a urbei („Circus Fori” – azi CENTRUL VECHI), principală arie rezidențială până la dezvoltarea spațiilor urbanistice dincolo de hotărnicirile medievale, adică „extra muros”, adică în afara vechilor ziduri de apărare distruse la finalul veacului al XVIII-lea și începutul celui următor, odată cu intrarea orașului în stăpânirea habsburgilor „papistași” (romano-catolici).

Din punct de vedere vizual, avem practic două panoramări, funcție de capul de perspectivă: panoramarea sudică – cu vedere înspre Centrul Vechi și clădirile sale, respectiv panoramarea nordică – înspre zona dealurilor băimărene – Morgăul–Florilor–Crucii.

Cumulativ, aceste două panoramări încorporează, totodată, și principalele motive picturale–simbol ale orașului și, deopotrivă, ale artei sale: siluetele verticale Bisericii Reformate și ale Turnului Ștefan, ansamblul edilitar – azi cu „parfum” arhitectonic baroc – al Centrului Vechi, clădirea vechii Monetării, Săsarul și coastele dealurilor băimărene cu expunere sudică – pe vremuri importantă zonă de exploatații viticole (până la crâncenul atac de phylloxera vastratix de la finalul veacului al XIX-lea).

Astfel, PODUL VIILOR a reprezentat, în egală măsură, și calea deschiderii înspre periferiile „rural–urbane” situate în zonele de nord/ nord–est ale sitului urban Baia Mare – cvartalurile Valea Roșie–Valea Usturoiului, Dealul Florilor, Dealul Crucii, etc., – adică înspre cartierele unde coloniștii temporari veniți la Baia Mare și-au stabilit rezidențele – și, desigur, arealul exercitării practicilor productiv–artistice plein air-iste, începând cu colonizările studenților și artiștilor münchenezi asociați Școlii Hollósy (1896-1901), iar apoi, până târziu, în anii deceniilor 1950 și 1960.

Printre acestea, cvartalul Valea Roșie–Valea Usturoiului a ocupat un loc distinct, deoarece a reprezentat – păstrând, desigur proporțiile – un fel de Montmartre băimărean sui generis!

Legat în mod natural de alt motiv pictural important pentru „inventarul iconografic băimărean” („râul Săsar”), PODUL VIILOR își are fixată aparența simbolică în categoria estetică a pitorescului: secvență iconografică în care sunt „combinate” elemente de peisagistică „naturală” rurală (câmpuri, dealuri, copaci, vegetație) cu semnele intervențiilor „artificiale” ale omului în alcătuirea ficțiunii picturii (artefacte umane: clădiri, drumuri, construcții utilitare precum podul etc.).