ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (X)

7.ATELIERELE DE CREAȚIE INDIVIDUALE: 1. Atelierele de drept privat

Cu foarte rare excepții, artistul băimărean a fost o „ființă socială” a cărui existență s-a consumat la limita – sau chiar sub limita statutului de reprezentant al «clasei de mijloc». Mai degrabă scăpătat, când nu de-a dreptul sărac, băimăreanul artist plastic și-a trăit viața în ritmurile permanentelor alternanțe între arderile efortului creativ și frământările trăite pentru asigurarea unei vieți cotidiene decente. Un caz edificator îl reprezintă destinul avangardistului interbelic care a avut de suportat un grad sporit de dificultate în „dialogul” cu o piață de artă firavă și imatură. Argumentul ni-l servește, astăzi, imaginea istorică a atelierului – adevărat spațiu al exercitării sacerdoțiului creației. Iată-l, în imaginea de mai sus, pe cel al lui David JÁNDI din anii deceniului 1930: o cameră cu chirie, situată undeva printre imobilele din Centrul Vechi băimărean, amenajată, ad-hoc, cu o maximă austeritate…  mobilier minim – scaun, masă, găleată pentru igienizare, pat de spital, lampă electrică suspendată și câteva obiecte textile cu caracter etnografic maramureșean!...Cu un inventar mai mult (și mai...rău !) decât economic: de-a dreptul pauper !!!… o sobă de teracotă și una de tuci, șevaletul și... desigur, creațiile proprii !!!...plus singurătatea „artistului de cursă lungă”, așezat pe scaun, într-o „poză” edificatoare pentru dialogul cu… el însuși !!!…

ATELIERELE. Structură instituțională și edilitară deopotrivă, rețeaua de ateliere de creație instituită în 1896 și dezvoltată apoi până în prezent (fie de utilitate colectivă – pentru susținerea activităților de didactică artistică ale instituțiilor educaționale băimărene; fie de utilitate individuală – ca studiouri de creație, și la rigoare, ca spații alternative de expunere publică) a reprezentat și continuă să reprezinte o autentică coloană vertebrală pentru permanentizarea și consolidarea, de-a lungul timpului, a resursei umane, specializată profesional, care s-a coagulat în comunitatea de artiști plastici/ vizuali băimăreni. Ea constituie, de asemenea, principala infrastructură materială care a asigurat existența și activitățile neîntrerupte, vreme de peste un secol și un sfert (cu tot cu succesiunile inerentelor cicluri de creștere/ criză) ale Centrului Artistic Baia Mare, dimpreună cu exercitarea principalelor funcțiuni ale acestuia: educaționale, de creație individuală, de expunere și introducere în circuit public a producției artistice, de relaționare publică cu mediile local, național și internațional etc. De-a lungul timpului, principalul contributor a fost administrația publică locală (reprezentată de autoritățile orășenești, municipale și – în 1967-1971 – de cele județene). Astfel, problematica edificării, întreținerii, reparațiilor și (îndeosebi) a atribuirii întrebuințării/ uzufructului majorității covârșitoare a atelierelor băimărene s-a circumscris (sub o formă sau alta) sferei dreptului public.

În paralel, s-a constituit și a activat o rețea secundară – fluctuantă, fragilă dar mereu reînnoită – a atelierelor de creație de drept privat.

ATELIERELE DE CREAȚIE INDIVIDUALE. Necesarul de ateliere/ studiouri individuale de creație nu a fost – și nici nu va fi vreodată! – acoperit integral din resursele publice în condițiile în care numărul artiștilor locali „coloniști permanenți” eligibili s-a mișcat între circa 10-30 între anii 1900-1960, apoi a depășit, în anii ’70-’80, cifra de 100, iar din 2010 încoace numărul lor aproape s-a dublat, urcând înspre 200 de artiști activi și eligibili. Celor de mai sus li s-a adăugat, de la bun început, rețeaua atelierelor de drept privat. Ea s-a constituit și a evoluat pe două filiere: prin închirierea și reamenajarea de spații locative de la proprietari privați, respectiv prin amenajare/ construire în regie proprie de asemenea facilități în propriile proprietăți (de regulă case la curte). Deservind arareori mai mult decât o singură generație de artiști, aceste ateliere private au avut o  importanță edilitară mai degrabă marginală întrucât, fiind valori imobiliare personale, de regulă ele au ieşit din circuit odată cu dispariția artistului fondator proprietar/ sau chiriaș. Ambele filiere s-au activat încă din anii sezoanelor băimărene ale Școlii Hollósy și acoperă întreaga istorie artistică băimăreană ființând, practic, până în prezent!

Linia atelierelor amenajate în spații private închiriate a constituit principala resursă ce a susținut, în timpul sezoanelor de vară: aprilie/ mai – septembrie/ octombrie) activitățile creative ale artiștilor și studenților colonismului temporar care s-au succedat anual, din 1896 până prin anii deceniului 1950. Din numărul imens de beneficiari (cumulativul anual ne duce la peste trei mii!) merită reținute, cu titlu de exemplificări semnificative, numele câtorva personalități importante ale istoriei artistice băimărene: Szymon Buchbinder (1853-1908: Polonia, în 1896), Max Alfred Buri (Elveția, în 1896 și 1897), Dezső Czigányi – Wimmer (Ungaria, în verile 1900-1903, 1906), Mstislav Dobujinski (Lituania/Rusia/ S.U.A., în 1900 și 1901), Richard Gerstl (Austria, în 1901), Béla I. Grünwald (Ungaria, în verile anilor 1896-1901), Caesar Herrer y Marchez (Spania/ Ungaria, în verile 1897-1899, 1901), Simon Hollósy (Transilvania/ Germania/ Ungaria, în verile anilor 1896-1901), Elemir Hradil Halász (Slovacia/Ungaria, în verile anilor 1898-1901), Konrad von Kardoff (Germania, în 1896, 1897, 1900), Leonard Kober (Austria/Cehia/S.U.A., în 1898 și 1899), Korad Krzyżanowski (Polonia, în 1898, 1899 și 1900), Jakob Nussbaum (Germania/Israel, ), Edward Okuń (Polonia, în 1897), Marie Provazkova Lanow (Cehia, în verile 1901, 1908, 1909), Sándor Nyilasy (Ungaria, în 1897, 1898, 1900, 1901), Arthur Garguromin Verona (România, în 1896 și 1897), Ludwig Wieden (Austria, în verile 1898-1901, 1902, 1909, 1909)/ Árpád G. Balázs (Vojvodina – Ungaria/ Jugoslavia/Serbia, în verile 1913, 1914, 1918), Rezső Bálint (Ungaria, în verile 1906, 1907, 1908, 1911), Liviu Bordeaux (1896-1977: Transilvania/România, în vara 1917), Aurel Ciupe (Transilvania/ România, în vara 1916), ), Jelena Čovići (Vojvodina – Ungaria/ Jugoslavia/ Serbia, în vara 1906), Béla Czóbel (Ungaria, în verile 1902-1904, 1906), Petar Dobrovic (Ungaria/ Jugoslavia, în vara ), Sándor Galimberti (Ungaria, în verile 1903-1904, 1907-1909, 1911, 1913), Edmund Gwerk (Ungaria/ Cehoslovacia/ Slovacia, în verile 1915-1918), Zdislav Hercik (Cehia, în verile 1913-1915), Csaba Vilmos Perlroth (Ungaria, în verile 1903-1906, 1907-1909, 1912, 1918, 1924, 1926-1932, 1934), Margit Pogány (Pollacsek) (celebra muză a lui Constantin Brâncuși – Ungaria/ Australia, în verile 1902, 1903, 1905, 1908), Roman Petrović (Bosnia-Herțegovina/Ungaria/Jugoslavia, în vara 1917), Zora Petrović (Vojvodina – Ungaria/ Jugoslavia/ Serbia, în vara 1918), Ivan Radović (Vojvodina – Ungaria/ Jugoslavia/ Serbia, în vara 1918), Srećko Sabljak (Ungaria/ Croația, în vara 1914), Stanislas Stückgold (Polonia/ Elveția/ Franța, în verile 1908 și 1909), / Traian Bilțiu Dăncuș (România, în verile 1921-1924, 1926), Octav Angheluță (România, în verile 1927, 1928), Calinic (Călin) Alupi (România, în vara 1926), Gheorghe Barbieri (România, în verile 1928-1930), Dan Băjenaru (România, în verile 1919-1920, 1922, 1924-1926), István Boldizsár (Ungaria, în verile 1918, 1919-1925, 1929-1930), Mihai Cămăruț (România, în verile 1928 și 1929), Alexandru Ciucurencu (România, în verile 1926-1928, 1950), Claudia Cobizeva (Basarabia/România/U.S.S.S./Rep. Moldova, în verile 1928, 1930), Ștefan Dimitrescu (România, în verile 1926-1928, 1930), Constantin Dipșe (România, în verile 1938-1940), Lilly Füredi (Ungaria/ S.U.A., în verile 1924-1926), Eszter Farkas (Ungaria, în verile 1918-1919, 1924-1925, 1927-1928), Lucian Grigorescu (România, în vara 1919), Tasso Marchini (Romania, în verile 1926-1928), Maria Modok (Ungaria, în verile 1922-1924), Stella Nedelcovici (România, în verile 1922-1924, 1926, 1929), Alexandru Phoebus (România, în verile 1920-1921, 1924), Florența Pretorian (România, în verile 19211-1924, 1926, 1929), Ipolit Strâmbu (România, în verile 1919-1921), Jean Alexandru Steriadi (România, 1936, 1946, 1948), Nicolae Stoica (România, în verile 1922-1926) / Nicolae Gârbaciu (1886-?: Basarabia/ România/S.U.A., în verile 1955-1957), Andrei Ostap (1921-1995: România/ Rep. Moldova, între 1959-1961 – cu întreruperi), Petre Abrudan (România, cu intermitențe în perioada anilor 1966-1976), Spiru Chintilă (1921-1985: România, în verile 1959 și 1962), Aurel Ciupe (România, în câteva dintre verile anilor deceniului 1970), etc.

Aranjamente similare de ateliere/ studiouri de creație amenajate în locații imobiliare private închiriate au susținut și creația unui număr semnificativ de artiști colonizați permanent (de obicei pentru perioade scurte: 1-2 ani, mai rar pe perioade medii: 3-10 ani în aceeași locație), cu următoarele exemplificări: Pál Benes (Ungaria, între 1898-1905); Károly Ferenczy (Ungaria, între 1896-1917): în 1896 își stabilește definitiv familia la Baia Mare, din 1897 închiriază o casă la intrarea în Parcul orășenesc dinspre str. Petőfi în care artistul a creat și după mutarea sa la Budapesta (în sezoanele de vară 1905-1917), atelierul fiind utilizat apoi, până în 1929, de cei trei „copii–artiști” ai săi: Valer Ferenczy (Ungaria/ România, între 1896-1927), Benjamin Ferenczy (Ungaria/ România, între 1906-1920) și Noemi Ferenczy (între 1911-1929); Caesar Herrer y Marchez (între 1903-1907) / Tibor Boromisza (Ungaria, între 1904-1910), Jenő Fülőp (Ungaria, între 1910-1918, și 1941-1943), András Mikola (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1907-1918) / Petre Abrudan (România, între 1934-1948), Béla Balla (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1927-1944), Árpád Bitay (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1928-1935, Pál Borghida (România, între 1924-1932), Dimitrie N. Cabadieff (1877-1934: Bulgaria/ România, între 1922-1928), Maria Droc (România/Spania, în verile 1925-1927, 1929), Gheorghe Florian (Transilvania/ România/ Franța, între 1918-1925), Franҫois (Ferenc) Gáll (Transilvania/ Romania/ Franța, între 1942-1944), David Jándi (Ungaria/ România, între 1919-1944), Martin (Márton) Katz (S.U.A./ România, între 1929-1941), Károly Kiss (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1930-1953), Gheorghe Manu (între anii deceniului 1930-1971), Hans Mattis Teutsch (Romania, între 1928-1931), Peer Merlöe (Danemarca/ România, între 1936-1940), Edmund (Ődőn) Münich Mikes (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1921-1922), Grigore Negoșanu (România, între 1920-1924), Emil Niculescu – Nic (România, 1924-1926, 1936-1939), Hugo Mund (Transilvania/ Ungaria/ România/Argentina, între 1919-1930), Eugen Pascu (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1920-1935, 1939-1948), Károly Réthy (1884-1921: Serbia/ Ungaria/ România, între 1908-1915, 1918-1921), Jenő Szervatius (Transilvania/ România/ Ungaria, între 1934-1939, 1942-1943), Iván Szilárd (Ungaria, 1940-1944) / Piroska Makkai (Transilvania/ România/ Ungaria, între 1944-1956), Alexandru Șainelic (România, între 1956-1966), Traian Hrișcă (România, între 1959-1971), Mircea Hrișcă (România, între 1960-1988), András Szántó (România, în anii deceniului 1990-2005); din 2013, după relocarea chiriașilor din atelierele publice situate în Colonia Pictorilor (în vederea lucrărilor de „restaurare și reabilitare”), numeroși artiști băimăreni activează în prezent (peste 30, între alții Nicolae Apostol, Traian Moldovan, Ioan A. Negrean, Mircea Bochiș, Nicolae Suciu) prin diverse locații închiriate în spații private/ privatizare, dintre care 10 în ateliere amenajate într-un imobil deținut de Federalcooop (în str. Avram Iancu).

Aproximând cu toată prudența (la pragul statistic cel mai de jos), este neîndoielnic că, din 1896 până în prezent, patrimoniul imobiliar de drept privat al cărui uzufruct prin închiriere a fost utilizat de membrii comunității artistice băimărene va fi însumat, cumulativ, cel puțin 350 de unități locative distincte care, pentru perioade scurte și/ sau medii de timp (ce doar prin excepție au depășit 10-15 ani consecutivi), au fost reamenajate ca ateliere/ studiouri de creație individuale.

Ateliere/ studiouri de creație individuală proprietăți ale artiștilor. În tot cazul, rămâne semnificativ faptul că puţini artişti locali au atins, de-a lungul unui secol și un sfert, prosperitatea materială care să le permită construirea pe cont propriu a unui atelier de standarde profesioniste.

La vremea tinereții, o parte dintre coloniștii permanenți localnici și-au amenajat studiouri de creație în casele părintești: István Réti (Transilvania/ Ungaria, între 1887-1900), János Thorma (Transilvania/ Ungaria/ România, între 1886-1912), Jenő Maticska (Transilvania/ Ungaria, între 1898-1906) – atelier într-un imobil (azi în str. Lăcătuș) preluat apoi de nepotul său de soră, pictorul Ludovic (Lajos) Slevenszky (între 1926-1975); Sarah Égly (1902-1971: Transilvania/ Ungaria/ România/ Brazilia, între 1915-1925, 1927-1929). Alți artiști băimăreni (semnificativ de puțini) și-au putut dota cu ateliere locuințele familiale preluate în regim privat:

Károly Ferenczy, Samuel Börtsök (Ungaria/ România, între 1926-1931, într-un imobil de pe str. Valea Roșie), familia János Krizsán – Antonia K. Csikós (Ungaria/ România, între 1945-1987, într-o casă cu grădină de pe Valea Roșie), András Mikola (Ungaria/ România, din anii 1930-1970, care a preluat și folosit fostul imobil cu atelier al familiei Károly Ferenczy, din str. Petöfi), József Klein (1896-1945: Ungaria/ România, între 1925-1934, 1937-1945) atelier amenajat în casa socrilor săi (fam. Kohn, situată azi pe str. Victoriei – peste drum de Colonia Pictorilor), Sándor Ziffer (Ungaria/ România, din anii 1930-1962, într-un atelier amenajat în casa sa cu grădină – azi pe str. Minerilor), Géza Kádár (Ungaria/  România, între anii deceniului 1920-1952), Gheza Vida (România, între anii deceniului 1950-1980, în fosta sa casă de pe str. Fierăstrăului), Béla Balla (între anii deceniului 1940-1965), Ferenc P. Kováts (România, între 1951-1952, într-un imobil de pe str. Someșului – proprietate a socrilor, astăzi dispărut – care i-a fost naționalizat; apoi, după 1968, într-un imobil de pe str. Silviculturii care i-a revenit, în 2002, fiului său pictorul și cadrul didactic universitar Bertalan Kovács care folosește atelierul de atunci încoace); Georgeta Pop–Terdic (între anii deceniilor 1950-1980, într-un imobil din strada Paris), Gheorghe (Győrgy) Makkara (din 1966), Gyula Dudás (începând din anii deceniului 1980); Zoltán Bitay (începând din anii deceniului 1980); Mircea Bochiș (într-un imobil din Baia Sprie); Ioan A. Negrean (între 1980-1990, într-un imobil din Seini; 1990-2006, într-o garsonieră din Baia Mare); Nicolae Apostol (după 1998); Valentin Muste (începând din anii deceniului 1990); familia Iudita și Gheorghe Crăciun (din 2013) ș.a.m.d.. Tuturor acestor (nu mai mult de) 70 de ateliere individuale private cu standarde profesioniste, sau semiprofesioniste li s-au adăugat, de-a lungul timpului, cel puțin alte 200 de locații în regim de proprietate privată aparținând artiștilor și familiilor lor (case, apartamente și garsoniere la bloc, etc.), în care aceștia și-au amenajat spații cu funcțiuni mai mult s-au mai puțin adecvate (cel mai adesea la standarde minimale) pentru susținerea proceselor creative. De toate, astăzi înregistrăm funcționarea activă a aproximativ 44 de asemenea amenajări de ateliere/ studiouri individuale de drept privat.

Summa summarum avem de constatat că, în peste un secol și un sfert de neîntreruptă funcționare creativă, resursa umană artistică de la Baia Mare a utilizat un patrimoniu imobiliar ce cumulează 33 spații specializate pentru activități educaționale – în regim public, și, respectiv, cel puțin 668 de ateliere/ amenajări de studiouri de creație individuale (dintre care 48 în regim public și, respectiv, cel puțin 620 de spații reamenajate/ refuncționalizate în regim privat – în marea majoritate cu efemere existențe și funcționări specifice).

Având rolul de suport productiv, parţial concentrat – parţial dispersat în spațiul urbanistic al orașului, rețelele (publică și privată) a acestor ateliere a conferit populației creative băimărene mijloacele efective de a funcționa ca o matrice ce a compatibilizat fondul intern de resursă umană artistică cu afluxul de elevi, studenți și creatori, de idei şi evenimente provenite din afara geografiilor culturale și fizice proprii ale Centrului Artistic Baia Mare.