Armageddon cu sarin

La 20 martie 1995, zece membri ai sectei japoneze Aum Shinrikyo au răspândit în staţia de metrou Kasumigasaki din Tokyo gaz sarin. În urma acestui atentat, douăsprece persoane şi-au pierdut viaţa, aproape şase mii necesitând tratament medical. Atentatul este considerat cel mai grav delict din istoria Japoniei şi un exemplu pentru potenţialele urmări dezastruoase ale unor atacuri teroriste.

 

 

La 20 martie 1995, cinci echipe de terorişti, formate din câte două persoane, aparţinând sectei Aum Shinrikyo (Adevărul Suprem) şi călătorind în metrouri separate, s-au întâlnit în staţia Kasumigasaki, după care au răspândit în aer gaz sarin. Teroriştii au luat antidotul pentru sarin şi au reuşit să plece din staţia de metrou, în timp ce navetiştii care circulau cu metroul, orbiţi şi respirând greu, au încercat să ajungă la ieşire. În urma atentatului, doisprezece oameni au murit, iar aproape şase mii de persoane au ajuns în spitale. Cei mai mulţi dintre cei afectaţi de gaz

s-au recuperat, însă unele victime au suferit afecţiuni permanente la ochi, plămâni şi sistemul digestiv.

O comisie a Congresului american a estimat în urma analizării atentatului din metroul capitalei nipone că dacă gazul sarin ar fi fost împrăştiat cu mai multă eficacitate în staţia Kasumigasaki, un punct central al sistemului de metrouri din Tokyo, ar fi putut să fie ucişi zeci de mii de oameni.

 

Ca o consecinţă a atacului, poliţia japoneză a efectuat raiduri la sediile sectei Aum şi a arestat sute de membri, inclusiv pe liderul acesteia, Shoko Asahara. În timpul descinderilor la sediile Aum, poliţia a găsit arme chimice şi agenţi biologici, precum anthrax şi ebola, mari cantităţi de explozibil, câteva milioane de dolari şi un elicopter de luptă de fabricaţie rusească.

 

Secta Aum Shinrikyo, care combina buddhismul cu yoga şi filozofia creştină apocaliptică, era deja anchetată cu privire la un atac cu sarin din 1994 în care au fost ucise şapte persoane şi cu privire la asasinarea a mai multor adversari politici ai săi.Istoria sectei Aum se leagă de fondatorul acesteia, Chizuo Matsumoto. Născut în 1955, în prefectura Kumamoto din Japonia, acesta nu vedea deloc cu ochiul stâng, motiv pentru care a urmat cursurile unei şcoli pentru handicapaţi. A dat concurs de admitere la Universitatea din Tokyo, dar a fost respins. Matsumoto a studiat acupunctura şi medicina tradiţională chinezească la o şcoală fără mare prestigiu, după care şi-a înfiinţat o clinică de acupunctură. În 1982, a fost nevoit să închidă clinica, după ce a fost arestat şi condamnat la închisoare pentru vânzarea de medicamente contrafăcute. Chizuo Matsumoto a făcut parte o vreme din secta Aganshu, dar, nemulţumit de organizaţie, a părăsit-o şi a început să predea yoga, într-un apartament din Tokyo. Următorii doi ani i-a petrecut în recluziune, unele surse afirmând că ar fi fost în India, unde a studiat cărţi religioase.

 

După întoarcerea din India, în 1984,   şi-a schimbat numele în Asahara Shoko şi a întemeiat o nouă sectă, Aum Shinsennokai, grup religios rebotezat în 1987 în Aum Shinrikyo (Adevărul Suprem), iniţial ca o firmă particulară. Aceasta avea la bază religia budistă de tip tibetan. Secta promitea membrilor săi, prin vocea lui Asahara, vindecarea unor boli şi suferinţe, iluminare şi eliberare în urma aflării adevărului suprem, dar şi răsturnarea sistemului social şi politic japonez. În tot acest timp, Asahara a schimbat mai multe soţii, cu care a avut în total doisprezece copii. 

 

Asahara, autodeclarat călugăr budist, a exploatat golul spiritual lăsat în urma anilor de explozie economică a Japoniei şi a promis tinerilor japonezi care nu apreciau rigida societate niponă o renaştere spirituală şi înzestrarea cu puteri supranaturale. Shoko Asahara a folosit un amestec de carismă, misticism şi atracţia puterii pentru a spăla creierii adepţilor săi, determinându-i să comită crime. „Avea o abilitate uluitoare de a ademeni tinerii care aveau un sentiment de vid în societatea japoneză”, spunea psihologul său, Kimiaki Nashida.

Ashara promitea că „oamenii care dobândit puterea lui Dumnezeu printr-o pregătire potrivită vor fi cei care vor crea o lume nouă după 1997, când prezicea el că va fi Armagheddonul. Pretinzând că atins iluminarea în Munţii Himalaya, Asahara a început să recruteze tot mai mulţi tineri cărora le promitea că prin antrenamentele sale vor dobândi „superputeri”. Unii dintre adepţii lui au susţinut că Asahara deţinea puteri supranaturale şi că putea levita ore în şir. 

În 1990, Asahara, soţia lui din acea perioadă şi alţi douăzeci şi trei de membri Aum au candidat pentru camera inferioară a parlamentului nipon, dar fără succes. După acest eşec, predicile lui Asahara au început să includă referiri la un război apocaliptic, în 1997, în urma căruia vor supravieţui doar câţiva oameni. 

 

Secta Aum a fost recunoscută în Japonia ca societate religioasă, iar până în 1995 a ajuns să numere peste 40.000 de adepţi şi un patrimoniu de peste un miliard de dolari. La începutul anilor ’90, Asahara a adăugat învăţăturilor sale budiste idei apocaliptice creştine şi a pretins că este reîncarnarea atât a lui Isus Christos cât şi a lui Gautama Buddha.

Aum a devenit o sectă militantă, adunând arme şi recrutând oameni de ştiinţă tineri şi capabili, care să o ajute să acumuleze un arsenal de arme biochimice, printre care agenţi avansaţi de stimulare neuronală. Asahara a promis că aceste arme vor duce secta Aum Shinrikyo la victorie, în Armageddonul care urma să vină.       

Se spune că peste doisprezece adversari politici ai sectei au fost asasinaţi în timp, iar cadavrele acestora au fost incinerate în cuptoare speciale, pentru a li se pierde urma.

 

În iunie 1994, secta Aum a realizat primul său atac cu gaz sarin la Matsumoto, în vestul oraşului Tokyo. Un automobil, modificat pentru a răspândi gazul în mod strategic, a fost condus în apropierea unui cămin în care erau cazaţi judecătorii şi personalul auxiliar al instanţei care se ocupa cu judecarea unei speţe referitoare la secta Aum. Şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte o sută şi cincizeci au fost rănite. Deşi Asahara şi sectanţii săi au fost consideraţi de către poliţia japoneză principalii suspecţi în acest atac, membrii sectei şi liderul spiritual al acestora nu au fost arestaţi, cazul fiind muşamalizat în cele din urmă.

 

La începutul lui 1995, Asahara le-a comunicat adepţilor săi că a hotărât începerea celui de-al treilea război mondial. Ca urmare, a fost planificat în al doilea atac cu gaz sarin pentru sistemul de metrouri din Tokyo, care transporta zilnic aproximativ patru milioane de pasageri. Atentatorii au spart cu vârfurile umbrelelor pe care le aveau cu ei pungile care conţineau sarin, semănând haos în metroul din Tokyo.

 

În anii care au urmat atacului cu sarin din 1995, au fost condamnaţi la moarte numeroşi membri ai sectei Aum pentru actele criminale comise de sectă la staţia Kasumigasaki, inclusiv Asahara, iar alţii au fost condamnaţi la închisoare pentru diferite perioade de timp. Asahara a fost găsit vinovat de omor şi tentativă de omor în treisprezece dosare penale, totalizând moartea a douăzeci şi şapte de persoane şi rănirea altor câteva mii.

Aum Shiurikyo a fost lipsită de statutul său legal de organizaţie religioasă şi de privilegiile de impozitare aferente, iar guvernul japonez a încercat să o suprime. Cu toate că este responsabilă de cele mai spectaculoase crime teroriste produse vreodată în Japonia, secta continuă să existe.

 

În 2002, Aum şi-a schimbat numele în Aleph, prima literă a alfabetului iudaic, menită să simbolizeze reînnoirea. Noua sectă s-a distanţat public de secta originară, susţinând că învăţăturile sale se bazează pe budism şi pe yoga.

Organizaţia are şi astăzi un număr semnificativ de membri.

 

 

Sarinul este un gaz toxic de luptă. Substanţa a fost descoperită în anul 1938, de chimistul german Gerhard Schrader, în timpul cercetărilor privitoare la legăturile atomice ale fosforului, pentru obţinerea de substanţe insecticide. Există asemănări de structură a sarinului cu diferite erbicide.

Gazul sarin este o substanţă toxică extrem de periculoasă, interzisă de aproape toate structurile de securitate, atât naţionale, cât şi internaţionale, şi inclusă în prima clasă a armelor de distrugere în masă. 

În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost produse treizeci de tone de sarin într-o fabrică din Germania. A doua fabrică germană pentru fabricarea sarinului era în construcţie la sfârşitul războiului. În 1988, Saddam Hussein a utilizat sarinul împotriva kurzilor dintr-un sat din Irak, în acelaşi an gazul fiind utilizat în războiul contra Iranului.

 

Sarinul poate pătrunde în organism prin piele sau, cel mai frecvent, pe cale inhalatorie, fiind un lichid volatil la temperatură normală.

Acţiunea toxică se manifestă prin hipersecreţie salivară, nazală, crampe musculare, transpiraţii, vomă, diaree extremă, pierderea cunoştinţei, paralizia centrală şi periferică a respiraţiei şi moarte.

 

Ca efect biologic, gazul sarin funcţionează ca agent inhibitor al enzimelor din sistemul nervos şi poate provoca moartea unui adult în câteva minute, în cazul în care doza la care a fost supus individul este destul de mare. La nivel neurologic, acesta acţionează prin suprastimularea continuă a muşchilor şi glandelor, care cedează în cele din urmă, nemaiputând să susţină funcţia respiratoare a organismului. În plus, substanţa este extrem de volatilă, incoloră, inodoră, putând contamina apa sau mâncarea.