Argentina din Craica Baii Mari

Numarul locuitorilor din Craica se indreapta vertiginos spre 1000. A-i muta nu pare sa fie o solutie. Cei care au incercat sa traiasca in cartierul improvizat la “pirita” au revenit. Motivul: “tiganii de la pirita sunt rai, is corturari”, ne spune o rezidenta de pe Craica. Dar in alta parte nu exista o rampa de gunoi care sa poata fi valorificata atat de bine ca in zona denumita generic: Craica. Revenim asupra unui subiect aparent uzat si totusi Craica e mai mult decat mahalaua Baii Mari. E un mod de viata convenabil pentru cei mai multi dintre sutele de indivizi ingramaditi intre un parau si o cale ferata. E o problema sociala, in mod cert, totusi, un scurt “raid” in viata de zi cu zi a locuitorilor din Craica arata mai mult decat obisnuitele turme de sobolani sau copiii murdari. E o societate aparte acolo, impartita dupa reguli tipice: saraci si bogati, in masura in care bogat inseamna ca dormi in casa de chirpici si sa ai televiziune digitala. Dincolo de cearta lor cu igiena, te intrebi de unde au curent, evident ca nu sunt racordati la reteaua publica de electricitate si totusi nu vine nimeni „sa-i taie” ca pe individul de la bloc sau casa care a ramas in urma cu factura. Desi nu recunosc si umbla cu jalba pe unde pot si pe unde mai au obraz, tiganii ce populeaza Craica au gasit in rampa de gunoi o cantina, un depozit de haine si o permanenta sursa de venit. De la lemne, flacoane, fier, orice poate fi valorificat. Si le convine. Nu se straduiesc sa obtina mai mult din moment ce pot trai de pe urma gunoiului. A se lamenta e o obisnuinta, prea putini si-au cautat un loc de munca decent, in care nu depind de resturile aruncate de altii. Lemnul aruncat pe rampa e folosit ca sursa de incalzire, iar daca se poate, pe vreme calda e vandut celor ce nu sunt capabili sa-si adune singuri lemne. Flacoanele, dupa cum a marturisit un tiganus ce cotrobaia prin gunoaie, le mai vand, cand pot, la taranii care aduc lapte in piata. Este o problema serioasa pentru administratia orasului, nu contesta nimeni, dar parca nu-ti vine sa le plangi de mila cand ii vezi tolaniti la soare, preferand sa caute resturi la gunoi decat sa munceasca zi de zi, ca tot omul, sa isi asigure o farfurie de mancare calda. Adevarul e undeva la mijloc, administratia ar putea face mai mult, dar ar avea nevoie de concursul celor vizati. Atata timp cat le convine sa traiasca asa, nu-i poti scoate de acolo. In fond, e mult mai simplu pentru ei sa faca 12-15 copii si sa traiasca din ajutoarele de la stat, ajutoare care vin platite din banii celor ce muncesc. Apoi, nu am auzit niciodata ca rromii de pe Craica s-au saturat de mizerie si au decis sa curete macar perimetrul unde locuiesc. Din punctul lor de vedere, Drusalul ar trebui sa vina sa le duca gunoiul. Pe de alta parte, se plang ca nu mai pot dormi de sobolani, dar nu intind un deget sa ridice gunoaiele ce ii inconjoara si au inceput sa se transforme in munti urat mirositori. Victimele sunt copiii, care cresc cu ideea ca lor ar trebui sa le dea cineva de toate. Mentalitatea prost-formata este cel mai mare dusman al lor, nu sobolanii sau mizeria. Argentina de la capatul orasului De cum am trecut de blocuri, ne-a izbit izul de saracie si mizerie impletite indisolubil. Paseam in mediatizatul cartier Craica. Locul unde, cica, se cumpara voturi, zona care este pe agenda de critici a pesedistilor din Consiliul Local. Pe marginea paraului ce desparte blocurile de colibele improvizate din tot ce au gasit pe la gunoaie statea un cal, plin de muste, peste masura de slab si incapabil sa se ridice. Cui sa-i pese? O copila si-a amintit ca i-a dat candva apa. Demult. Imediat ne ocheste o brunetica de vreo 10-11 ani si ne intreaba pe cine cautam. Ii spunem ca suntem de la ziar si vrem sa facem niste poze. Pamela, dupa cum se prezinta, se ofera sa ne fie ghid si sa ne ajute sa trecem la calea ferata care, dupa parau, e a doua limita a cartierului. O urmam prin labirintul de cocioabe, trecem pe sub ceva copertine, pasaje improvizate. Pe o sarma stau intinse la uscat doua veste cu inscriptia Drusal. Ii intrebam pe cei ce ne ies in cale, multi de altfel, daca lucreaza cineva la Drusal. „Da, domnuca, lucra mai multi”, ne raspunde un cetatean tolanit pe un pat, in timp ce incerca sa repare ceva ce semana a ceas. Asadar, Craica are oameni „infiltrati” in firma ce se ocupa de salubrizarea orasului, dar in mica lor cetate de cartoane si placaje, mizeria e la loc de cinste. „Apoi, lucra la Drusal, da’ nu vin numa’ la zale mari sa duca mizeria de aici”, ne spune Pamela. Cum am mai spus, lor li s-ar parea normal sa le curete altii pana si mizeria de pe langa casa. Om bogat, om sarac Ajungem pe calea ferata. De acolo, peisajul e mai clar. Craica e impartita in doua: saracii si „bogatii” adica cei care au un fel de case mai solide si antene de televiziune. Cainii ce-si fac veacul pe acolo sunt inutili impotriva rozatoarelor ce traiesc in simbioza cu mizeria locatarilor pentru ca se tem de ele. Cei mai afectati de sobolani sunt copiii mici, care nu se pot apara singuri. Argentina Covaci are doisprezece copii, sotul ii este inchis si condamnat la 15 ani de puscarie, marea ei problema e ca desi i s-a facut ancheta sociala, nu reuseste sa primeasca o locuinta decenta. Se jura ca e buna platitoare, ca doar toti au stat in bloc pana, zic ei, au fost aruncati de autoritati la gunoi. Are cerere pentru locuinta de doi ani, dar: „Fotonea nu ne baga in sama, nime’ nu vre’ sa ne ajute. Io am vrut sa ma angajez, am fo’ in o gramada de locuri, sa ma bag de femeie de servici, da’ cand aud ca am 12 copii de crescut, nu ma vreu lua. Pantru fata ce mica ieu doua milioane o suta pa luna, da’ cum sa traim atata oamini din banii aceia? Si dupa ea, mai am 10 luni si gata.” Prea putini dintre copiii din Craica merg la scoala, argumentul mamelor este ca nu au cu ce sa ii imbrace, nu au unde sa ii spele si nu-i pot trimite asa intre ceilalti copii. Apa, pentru cei din Craica, tasneste printr-o teava ce iese din pamant. De unde vine si cat este de sigura, nu se stie, oricum, alta optiune nu au, dar nici nu se straduiesc sa caute. I-am intrebat daca viata a fost mai buna pe pirita, unde e un alt „cartier rezidential” al urbei. “Mneta esti romanca, io-s taganca, fiecare sa apara pa el si pa ai lui, da’ io iti spun ca acolo pa pirita is tare rai, is tagani corturari si fura unu de la altu. Adica io ma duc si stau tata ziua pa rampa de gunoi, imi aduc una alta acasa, haine, mancare si ei vin si ni le fura! Am stat acolo o vreme, da’ apoi am vinit inapoi”, povesteste Argentina Covaci. Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro