• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 30 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 8 August , 2005

Ardeleni, in cursa pentru sefia PNA

 

 

Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a transmis spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) numele a opt procurori, printre care si seful PNA, Ioan Amarie, in vederea revocarii din functie. Printre favoritii la preluarea sefiei PNA se afla si trei ardeleni.

 

Propunerea de revocare a celor opt procurori s-a facut in baza prevederilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor, modificate si completate prin Legea nr. 247/2005, privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.

Seful PNA, Ioan Amarie, prefera insa varianta pensionarii, care ii va aduce lunar 48 milioane lei vechi. Exemplul sau a fost urmat si de adjunctul Gheorghe Suhan, aflat, de asemenea, pe lista “neagra“ a ministrului Monica Macovei. In sedinta de ieri a CSM, plenul Consiliului a acceptat cu unanimitate de voturi cererile de pensionare ale celor doi.

In context, propunerea ministrului, de revocare din functie a celor doi procurori, ramane fara obiect. Pentru postul de succesor al lui Ion Amarie la sefia PNA au fost vehiculate mai multe nume. Printre candidati figureaza si trei clujeni: Ovidiu Budusan, Daniel Morar si Ioan Irimie.

 

Irimie

 

Ioan Irimie, aflat in prezent la conducerea PNA Cluj, are la activ retinerea pentru luare de mita a Emiliei Roman si a lui Ioan Pop, administratori in cadrul Spitalului Municipal Cluj. Acestia au produs un prejudiciu de aproape un miliard de lei vechi, prin confirmarea unor facturi cu lucrari false, executate la Spitalul Clinic de Adulti si incasarea de bani murdari. Ioan Irimie are 42 de ani, o familie reusita si este proprieatrul unui apartament in cartierul clujean Marasti. Pana la inchiderea editiei, nu am reusit sa-l contactam pe Irimie, acesta fiind plecat la Bucuresti.

 

Morar

 

Alt favorit este Daniel Morar, de asemenea procuror in Cluj-Napoca. In noiembrie 2000, in calitate de sef al Sectiei de Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, Morar i-a arestat pe seful Sectiei Penale de la Curtea de Apel Cluj, celebrul judecator Viorel Burzo, pentru luare de mita, precum si pe seful SIPA Cluj, colonelul Floricel Vitan, pentru trafic de influenta. Daniel Morar i-a adus in fata justitiei si pe marii camatari rromi din Cluj-Napoca, in frunte cu Ana Varga, zisa “Mama Ana”. In 2002, acesta s-a retras din functie, in urma unui concurs, prin care procurorul PSD Danila Suciu a fost numit in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, la sugestia Rodicai Stanoiu, minsitrul Justitiei la acea data. Inainte de 2002, Daniel Morar a fost o perioada detasat la Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie si a revenit acasa, la Cluj, pe functia de procuror simplu. Morar este casatorit cu avocata Corina Morar, au doi copii si detin o casa situata langa hotelul Belvedere din Cluj-Napoca. Contactat de noi, Daniel Morar a refuzat sa comenteze decizia ministrului Monica Macovei precum si plecarea lui Amarie din fruntea PNA. Cu privire la faptul ca este unul dintre favoriti la sefia PNA, Morar a comentat: “Nu ma consider favorit, nu cred ca putem vorbi despre asa ceva”.

Ambii procurori au in comun cateva puncte: au putine achitari in cauze, au colaborat cu actualul procuror general al Romaniei, Ilie Botos, fost sef al Parchetului Militar Cluj si manifesta aceeasi intransigenta in activitate. Un alt motiv pentru care actualul ministru al Justitiei prefera candidati clujeni este faptul ca, in cauzele amintite, acestia au actionat in conditii de “celeritate” (adica la viteza maxima) - o necesitate in contextul reformei solicitate de forurile europene. Un exemplu relevant pentru preferintele Monicai Macovei este si numirea lui Doru Dobocan, fost procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, la conducerea Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie (SIPA).

 

Budusan

 

Ovidiu Budusan, fost sef al Anchetelor Speciale din Parchetul General, in perioada 1999 -2000, este cel de-al treilea clujean favorit pentru postul de sef al PNA. Acesta s-a facut remarcat prin solutionarea mai multor cauze penale complexe, dintre care amintim cazul referitor la traficul de arme spre tari din Africa, aflate sub embargo, prin reteaua Shimon Naor, contrabanda de tigari in tarile Uniunii Europene in dosarul “Portelanul”, precum si dosarele “FNI-CNVM-CEC-SOV Invest”. In anul 2002, Budusan si-a depus demisia din functia de procuror. Cu toate ca in urma scandalului “Costea-Jimbolia”, s-a incercat excluderea sa din magistratura de catre fostul ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu, si de fostul procuror general, Tanase Joita, Budusan s-a ales in final doar cu o mustrare.

Cu privire la revocarea propusa de Monica Macovei, Budusan a declarat ca “reprezinta doar punerea in aplicare a noilor prevederi legale”. Acesta nu a dorit sa se pronunte deocamdata cu privire la candidatii pentru cele opt functii de procuror ramase vacante: “Nu avem cum sa stim acum. Ramane de vazut cine vor fi inlocuitorii acestora”. Budusan opineaza ca “intotdeauna este loc de mai bine” si nu doreste sa comenteze retragerea lui Amarie: “Este alegerea domniei sale”. El a conchis ca nu se considera favorit la sefia PNA.

In ton cu restructurarea PNA-ului, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut tuturor instantelor si parchetelor ca in termen de 60 de zile, toti magistratii si personalul auxiliar sa depuna declaratiile pe proprie raspundere privind implicarea familiei sau rudelor in activitati juridice, de investigare sau cercetare penala, precum si functiile acestora.

 

Andrian BALAN, Mirela OGRUTAN

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.