• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 10 Iulie , 2015

APEL: Sute de sigheteni au distribuit apelul prin care suporterii cer politicienilor deblocarea finanţării sportului sighetean

Situaţia în care a ajuns fotbalul de pe malul Izei din cauza blocării finanţării echipei CSM Sighet are ecouri tot mai mari în urbea sigheteană. Puşi în faţa faptului împlinit şi lăsaţi fără finanţare de la bugetul local, reprezentanţii echipei analizează inclusiv posibilitatea renunţării, dacă sponsorii se vor retrage şi ei.

 
 

Tot mai multe voci susţin că situaţia financiară a CSM Sighet nu este una care să permită continuarea parcursului echipei în condiţiile în care de la bugetul local nu se vor mai aloca bani. Forţarea mâinii primarului, care s-a văzut obligat să retragă proiectul de hotărâre prin care se alocau bani echipei CSM Sighet, pe motive juridice, interpretate divers de consilierii din Consiliul Local Sighet, a dus la o stare de blocaj a fotbalului, dar şi a celorlalte sporturi ce pot fi finanţate.

Dacă situaţia persistă, anul acesta nicio ramură sportivă sigheteană nu va mai putea fi finanţată din bugetul local, indiferent că vorbim de baschet, şah, box, tenis sau orice alt sport cu fani în Sighet, deşi banii există cuprinşi în buget.

 

Reacţia suporterilor sportului şi a fanilor CSM Sighet a apărut la acest sfârşit de săptămână pe facebook, unde s-a postat un adevărat apel la salvarea sportului sighetean aflat în blocaj - unii ar spune politic.

 

Sute de suporteri au dat share şi like la apelul către toate partidele politice venit din partea susţinătorilor sportului sighetean:

„Asistăm zilele acestea la o încercare de blocare a finanţării fenomenului sportiv din Sighet prin dezinformare, manipulare şi jocuri de imagine ale unor politicieni care îşi pregătesc viitoarele candidaturi în alegerile locale.

Suntem convinşi că toţi consilierii locali sigheteni, nu doar cei care postează pe facebook şi apar la televizor, îşi doresc finanţarea sportului sighetean şi anul acesta în condiţii legale. Cu atât mai mult cu cât banii există în buget, sportul local are performanţe, iar echipa de fotbal s-a clasat pe locul patru în Liga a 3-a, la doar un an după promovarea din Liga a 4-a.

 

Facem APEL PUBLIC către toţi consilierii locali sigheteni şi executivul Primăriei să lase deoparte în acest caz interesele politice, de grup şi de imagine pentru viitoare candidaturi şi să găsească urgent, în acest an, 2015, soluţiile legale pe care cu toţii ni le dorim, pentru finanţarea tuturor ramurilor sportive, inclusiv a fotbalului sighetean. Promisiunile de finanţare pentru la anul, când ştim că vin alegerile, sunt menite să ne dovedească faptul că vă gândiţi doar la candidaturi în 2016.

 

Stimaţi consilieri, aveţi datoria de onoare să susţineţi şi să finanţaţi echipa CSM Sighet pentru şi în numele celor peste 3.500 de suporteri sigheteni care au umplut tribunele stadionului în ultima etapă de campionat şi să găsiţi soluţii pentru ca aceasta să nu ajungă în pragul desfiinţării din motive de nefinanţare, pe baza interpretărilor avocăţeşti. Sunt patru consilieri locali avocaţi de renume în Consiliul Local care, alături de toţi ceilalţi colegi, executivul Primăriei şi domnul primar, Ovidiu Nemeş, trebuie să poată finanţa în baza legii toate ramurile sportive, inclusiv fotbalul.

Vă cerem unitate, înţelepciune şi soluţii pentru sportul sighetean şi în anul 2015!”

 

Apelul pentru salvarea sportului sighetean a fost distribuit de sute de sigheteni, iar postarea de pe facebook-ul clubului a găzduit diverse comentarii pro sau contra:

 

„După o perioadă de amorţire, în care nu prea s-a auzit de echipa locală de fotbal, aţi revenit în forţă şi sincer m-am bucurat din suflet. E o adevărată plăcere să vă susţinem din tribune şi să trăim, alături de voi, emoţiile meciurilor disputate. Aveam nevoie de acest lucru. Sighetenii va apreciază, dovada e faptul că v-au susţinut din tribune în număr din ce în ce mai mare. În acest moment în care aveţi nevoie de susţinerea noastră, vrem să ştiţi că vă suntem alături şi sperăm să se rezolve favorabil problema cu care vă confruntaţi. Vă vrem pe teren!... şi, evident, vrem să fim în tribune...”

 

„Nu înţeleg de ce cineva care se numeşte grup de susţinere al sportului sighetean scrie aceste rânduri... cum se autonumesc ei grup de susţinere al sportului, când e clar ca ziua că de fapt chestia e legată de fotbal. Sport înseamnă şi altceva decât fotbal. Nu se prea leagă ceva aici...”

 

Comentariile integrale şi opiniile suporterilor se regăsesc pe siteul de socializare. Cert este că blocajul fenomenului sportiv din Sighetu Marmaţiei nu a lăsat indiferenţi locuitorii municipiului, fapt ce ar trebui să dea de gândit serios tuturor.

 

„Un stadion fără jucători e doar un gazon trist... Sperăm să nu mai plângă tribunele ani de zile, până va avea cineva iniţiativa să le reînvie... Păcat că unii ştiu să vadă doar într-o direcţie şi nu observă lucrurile bune întâmplate în ultimul an în fotbalul sighetean...

Avem echipa, suntem mândri de ea! Sperăm ca cei din Consiliul Local să îşi dea seama că sportul sighetean are nevoie de susţinere. Vrem să ne bucurăm în continuare de emoţiile trăite pe stadion alături de voi. Dacă e necesar, ieşim şi în stradă să vă susţinem...”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.