Mierea – roua florilor (proprietăţi generale)

Un strop de miere în lumina Soarelui străluce precum un bob de chihlimbar ce a străbătut timpurile, păstrând ferecată o poveste de la începutul Lumii. Pe atunci, Lumina şi Căldura Soarelui se adunau împreună cu Seva Pământului în potirele de nectar ale florilor. O fiinţă mititică cu aripi transparente vizitează florile, le şopteşte ceva la ureche şi le dăruieşte un praf auriu de polen. Înveselite, florile îşi varsă potirele în desaga vizitatoarei, iar aceasta se întoarce la casa din scorbură. Aici împreună cu suratele ei pregătesc dulceaţa care le va încălzi zilele friguroase ale iernii. Şi lucrurile s-au repetat an după an, secol după secol, ca un fir neîntrerupt prin Istorie, până la noi. Povestea este vie.

Doar că azi oamenii exploatează albinele în stupi standard, le studiază în laborator ca pe nişte simple insecte şi le privesc la microscop mierea şi celelalte fapte.

Ştim că albinele vin la stup cu o cantitate de nectar în guşă. În întunericul dinăuntru, fiecare strop de nectar este prelucrat în comun, trecând de la o albină la alta, în procesul numit trofolaxie, când pierde o parte din apă, se încarcă cu enzime, lactobacilli, bifidobacili, puţin polen, proteine şi se transformă încet în miere. Fiecare picătură de miere poartă mesajul chimic şi vibraţional al comunităţii stupului.

Cum recunoaştem mierea curată de stup? În laboratoare se analizează granulele de polen şi componentele chimice. Una dintre ultimele descoperite, o proteină numită apalbumina 1 (Prof. Josef Simuth, Inst. de Biologie Moleculara, Slovacia), este specifică atât pentru miere cât şi pentru lăptişorul de matcă, polen şi pastură. În afară laboratorului, privind mierea din borcan, este important de ştiut că doar mierea naturală cristalizează. Iar cât timp este fluidă are o anume elasticitate: dacă este lăsată să curgă dintr-un vas înclinat, atunci când îl mişcam spre a stopa curgerea, fluxul nu se întrerupe brusc: persista un filament de miere care are o mişcare elastică de urcare-coborâre, din care se mai pot desprinde una-două picături.

Spre a-şi păstra toate proprietăţile, mierea trebuie ţinută bine închisă, la întuneric, la o temperatură recomandată de 14şC. La temperaturi mai mici cristalizează repede. La temperaturi mai mari se pierd aromele şi se închide la culoare. Expusă la soare, lumina şi căldura distrug enzimele şi vitaminele.

Pentru albine mierea este alimentul firesc care le păstrează sănătatea şi vigoarea. Noi o utilizăm ca aliment pentru dulceaţa şi aromele ei, dar totodată îi recunoaştem şi virtuţile terapeutice multiple.

Are o valoare energetică ridicată, prin conţinutul mare de zaharuri de calitate, de aceea este indicată în surmenaj, oboseală fizică sau intelectuală, debilitate, stări de convalescenţă, tulburări de creştere. Cu atât mai mult cu cât conţine numeroase vitamine şi minerale. Datorită compoziţiei sale complexe şi încărcăturii vitale, este mult mai hrănitoare decât zaharul rafinat care este un produs lipsit de viaţă, format doar din zaharoză.

Mierea administrată per-oral are acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană, antialergică, expectorantă, antitusivă, calmantă, antispastică, îmbunătăţeşte diureza şi eliminarea toxinelor, creşte capacitatea de apărare a organismului, are acţiune favorabilă asupra muşchiului cardiac şi circulaţiei coronariene, hrăneşte si fortifică celulele nervoase, îmbunătăţeşte somnul, tonifică şi reglează activitatea sistemului endocrin, combate constipaţia şi fenomenele putride din intestine, creşte rezerva de glicogen hepatic, ameliorează funcţiile celulelor hepatice. Favorizează absorbţia calciului şi a altor nutrienţi, facilitează digestia proteinelor şi grăsimilor.

La sugari facilitează acidifierea cazeinei din lapte cu formare de fulgi fini uşor de digerat. Stomacul se evacuează într-un timp mai scurt, prevenind fermentaţiile, balonarile şi colicile abdominale. O mare nedreptate s-a făcut mierii în urma cu mai mulţi ani, când s-a recomandat a nu se da copiilor sub un an, pe motiv ca ar putea produce botulism. Totul a pornit de la un singur caz de botulism la un sugar, când s-a considerat, fără dovezi clare, că boala ar fi fost transmisă prin spori de bacili găsiţi accidental în miere. Dar foarte mulţi spori botulinici se găsesc pretutindeni în praf; copiii merg de-a buşilea pe podea, iar sporii adera pe mâini ori jucării, de unde pot fi ingeraţi. Deşi mulţi expuşi, totuşi foarte puţini bebeluşi se îmbolnăvesc de botulism.

Experimente prospective mai vechi s-au făcut pe loturi de persoane dintre care unele consumau drept îndulcitor doar zahăr, iar altele consumau doar miere. Urmărite pe mai mulţi ani, s-a observat ca acei ce consumă zahăr fac diabet în rata obişnuită, dar consumatorii exclusivi de miere nu se îmbolnăvesc de diabet.

Iar la pacienţii cu diabet (în special de tip 2), mierea în cantităţi mici pe stomacul gol poate diminua şi stabiliza glicemia. Chiar şi diabeticii pot consuma 1-2 linguriţe de miere pe zi fără riscuri, în special dacă mierea este de salcâm. Aceasta conţine mai multă fructoză decât glucoză şi zaharoză; de asemenea mierea de rozmarin şi cea de lavandă.

Proprietăţile ontioxidante ale mierii sunt dovedite prin numeroase studii de laborator. La fel deosebita ei capacitate antimicrobiană. Nici o bacterie nu poate supravieţui în miere.

La Universitatea din Roma Tor Vergata, Prof. Antonella Canini şi echipa desfăşoară studii asupra capacităţii antitumorale a mierii. Pe culturi celulare de melanom bovin, s-a evidenţiat ca în diluţie de 1/40, mierea de salcâm exercită în 24 ore de la tratare un efect inhibitor celular de 35-45%.

În Egipt. Prof. Mamdouh Abdulrhman, tratează de mulţi ani de zile cu injecţii intravenoase cu miere de albine. Se injectează cantităţi foarte mici, în diluţie cu ser fiziologic sau apa distilată, iar metoda este complet lipsită de riscuri toxice. Rezultatele sunt foarte bune pentru numeroase afecţiuni, între care boli cardio-vasculare, reumatismale, respiratorii, oncologice, diabet zaharat. Datorită efectelor uneori spectaculoase, terapia s-a extins şi în alte ţări, de exemplu în Germania, unde s-a iniţiat o tehnică de filtrare şi înfiolare a soluţiei de miere injectabilă.

În aplicaţie externă, este un remediu de excepţie pentru tratarea rănilor dificile, adânci, anfractuoase, infectate, mai noi sau mai vechi. Poate fi utilizată pentru escare, abcese fistulizate, alte tipuri de plăgi cu lipsa de piele sau de ţesut subcutanat. Se foloseşte miere curată, fluidă care se toarnă pe întreaga rană încât să o umple; în cazul fistulelor se introduce cu seringa. Cum acţionează? Mai întâi, mierea distruge microbii şi dizolvă resturile necrozate, pe care le fluidizează uşurând eliminarea lor. Funcţionează ca şi o foarfecă chimică, prin enzimele pe care le conţine şi oxigenul activ eliberat în contact cu ţesutul afectat. Marele avantaj este ca mierea fiind fluidă şi fluidizându-se mai mult pe rană, poate pătrunde până în cele mai inaccesibile zone ale plăgii. Rămâne o suprafaţă curată pe care apar muguri de creştere ai ţesutului normal. În continuare stimulează creşterea ţesutului conjunctiv din profunzime către suprafaţă. Un tratament corect făcut, conduce la completarea progresiva a lipsei de ţesut, până la umplere. Când s-a ajuns la nivelul pielii sănătoase din jur, se produce o epitelizare cu cicatrice minimă.

Profesorul Bernard Descottes a făcut tratamente cu miere timp de peste 20 de ani, în clinica sa de chirurgie din Paris. Astfel a reuşit să rezolve cazuri numeroase ce păreau fără de speranţă în chirurgia convenţională.

Mierea este utilă şi în arsuri. În special la arsurile cu răni deschise, mierea aduce alinare şi mari beneficii. Turnata chiar şi imediat după accident, în strat gros şi acoperită bine cu pansament, ea curăţă leziunile, fereşte de microbi, absoarbe căldura şi secreţiile, reconstruieşte din adânc.

Tot o aplicaţie externă deosebită este masajul cu miere. Este o metodă particulară de masaj, ce utilizează cantităţi mici de miere în raport cu suprafaţa tratată şi manevre specifice prin care se extrag din corp prin piele numeroase materii toxice. Sunt curăţate şi stimulate circulaţia sanguină şi limfatică, glandele sudoripare şi sebacee, se flexibilizează ţesuturile. La finalul sesiunii, realmente se elimină din piele o materie reziduală cu aspect grăsos, culoare albă-gălbuie (chiar cenuşie la fumători) care conţine diverse toxine; cele mai neaşteptate detectate în laborator au fost plasticul şi metalele grele. Pielea rămâne curată şi catifelata, iar pacientul se simte bine, relaxat. Masajul se face pe spate cel mai frecvent, pentru detoxifiere şi întreţinere. Se poate practică însă şi pe alte zone ale corpului în funcţie de problemele de sănătate ale fiecărei persoane.

O aplicaţie în cosmetică a masajului cu miere de albine este pentru zonele cu celulita, unde aceasta se reduce, iar pielea devine netedă.

Tot în scop cosmetic, se poate folosi şi în aplicaţie simplă pe pielea feţei şi decolteului, sau oriunde pe corp. Se lasă sa acţioneze minim 15-30 de minute apoi se spală cu apa. Dacă durata de acţiune este mai lunga, efectele vor fi mai plăcute. Pielea se curăţă şi este bine hrănită, se înviorează şi devine catifelată. Prin combinarea mierii cu alte produse apicole şi vegetale se pot obţine măşti de faţă şi corp cu efecte mult mai puternice.

Când este administrată împreună cu alte remedii, mierea acţionează ca un cărăuş pentru acestea către ţinta lor şi totodată le amplifică acţiunile. În Medicina Tradiţională Chineză este asociată Elementului Pământ, acela care le hrăneşte şi le echilibrează pe toate celelalte. Ayurveda consideră mierea drept nutrient Rasayana, care hrăneşte în profunzime toate ţesuturile, revigorează, prelungeşte viaţa, păstrează frumuseţea şi tinereţea.

- fondator şi Vicepreşedintele Societăţii Române de Apiterapie din 2007

- membru de onoare al Societăţii Japoneze de Apiterapie