ANCHETE, ATITUDINE

* Istorisiri din lumea achizitiilor de tablouri
Luptand cu guvernul maghiar

* Gheorghe Pasca a mai organizat o dezbatere “de-a moaca”
Intalnire cu “parlamentarii Moldovan”

* Coltu’ meu
Un lider pentru PRM Maramures

* Demisiile-demiteri

* Podul, sala si calul lui Bogdan Voda
Podurile noastre, toate

* Schimbul de azi
Un presedinte pentru zbuciumul nostru

* Fratele orasului

* Lipsa de fonduri a Politiei duce la cazuri nerezolvate de sapte ani
Politia, pe cai de lemn

* Promisiune fara acoperire

* Istorisiri din lumea achizitiilor de tablouri
Luptand cu guvernul maghiar

Guvernul maghiar s-a luptat cu un colectionar din Baia Mare l miza a fost un tablou din Scoala Baimareana l colectionarul cunoaste istoria achizitiilor de tablouri l in anii ’70, pasiunea pentru tablouri era apanajul breslei medicilor l intermediarul achizitiilor era un apropiat al pictorilor

Multe colectii de tablouri care poarta apreciata “marca” a Scolii Baimarene s-au format prin intermediul unui singur om. Acesta era cunoscut drept impresarul pictorilor. Baimareanul V.G. a ajuns in casa misteriosului personaj prin intermediul unui prieten. Si-a cultivat pasiunea pentru tablouri, iar pentru una dintre achizitii a infruntat chiar guvernul maghiar.

Atras de obiectele de arta inca de copil, unui baimarean i s-a oferit posibilitatea de a achizitiona tablouri ale pictorilor din Scoala Baimareana. “Un coleg de serviciu m-a intrebat daca nu ma intereseaza sa cumpar tablouri. Apoi, m-a prezentat unui batran”, a spus V.G.

Impresarul

Batranul se numea Szilágyi József si era fostul impresar al pictorilor. “Avea cateva camere cu tablouri de toate marimile. Era impresionant, asa ceva nici un muzeu nu-si permite. Cum a ajuns in posesia lor, nu stiu. Nu l-am intrebat niciodata de unde le are, fiindca era in varsta, avea vreo 70 de ani, si nu am vrut sa-l supar si sa nu mai vrea sa-mi vanda”, a spus colectionarul. Totusi, istorioare despre colectia batranului a auzit. “Inainte de 1940, Szilágyi avea mai multe magazine si, probabil, o parte le-a cumparat. Omul avea masina si ii ducea pe multi dintre pictori in diferite locuri din afara orasului, atunci cand acestia voiau sa picteze peisaje. Din cate trei-patru tablouri, unul ii era dat lui Szilágyi ca recompensa pentru drum”, a spus V.G.

Clientii elitisti

In casa lui Szilágyi se ajungea destul de greu. Batranul era reticent si nu primea pe oricine, dar se pare ca avea afinitati pentru medici. “Mai ales medici ginecologi, care in vremea aceea aveau bani (multi practicau intreruperi de sarcina, ilegale la acea vreme – n. red.). Si colegul meu a fost dus la batran de un medic.” Se pare ca, pe langa medici, cumparatorii erau si reprezentanti ai Justitiei. In rest, batranul nu prea dorea alti cumparatori. Printre cei refuzati cu desavarsire erau reprezentantii militiei, care nu-i puteau intra batranului in gratii.

Contactul

La prima “intrare”, fostul impresar avea grija ca vizitatorul sa nu poata estima marimea colectiei pe care o detine. Golea peretii de “tapetul” de tablouri, iar ca regula de baza nu vindea tablouri la prima vizita a posibililor clienti. In functie de banii clientului, batranul accepta mai multe modalitati de plata. “Cei care aveau bani puteau plati pe loc, dar un tablou costa cate 3.000 - 4.000 de lei (salariul meu era doar 1.700 de lei). Eu achitam la inceput un avans de 30%, iar restul il plateam in rate. Pentru tranzactie faceam un contract. Primele contracte erau legalizate la notar, dupa un timp, cand incepea sa aiba incredere in tine, era suficient un contract de mana”, spune V.G. Cei care intrau in gratiile impresarului erau rasplatiti. “Fiindca ma simpatiza, batranul imi lasa uneori tablourile la un pret mai mic. O data, chiar mi-a dat un cadou. E o poza cu pictorii din Scoala Baimareana. Cum nu sunt foarte multe poze cu ei, mi-a spus sa am grija de ea, fiindca va fi mai valoroasa decat tablourile pe care le-am cumparat”, marturiseste colectionarul. Daca aveai multi bani, achizitiile mergeau ca pe roate, batranul fiind dispus sa vanda tot. Uneori erau, insa, si achizitii cu bucluc.

Pictorita cu pisici

Pentru un peisaj al pictoritei Csikos Antonia, colectionarul baimarean a riscat chiar un proces cu guvernul maghiar. “Am mers intr-o duminica la ea acasa, statea undeva langa parc. Avea o multime de pisici in jurul ei. Chiar daca implinise 90 de ani, inca mai picta fara ochelari! Nu vorbea romaneste aproape deloc, dar avea un translator. Urma sa aiba o expozitie si mi-a aratat tablourile care urmau sa fie expuse. Voiam sa cumpar unul si ea mi-a recomandat pe care sa-l aleg. Era un “Peisaj”. Nu stiu, probabil pentru ca m-a placut, dar mi-a aratat expres pe care sa-l cumpar! Chiar daca nu era preferatul meu, mi-a fost rusine sa-l refuz, mi l-a lasat si la un pret rezonabil. Si, pana la urma, era recomandarea artistei”, marturiseste proprietarul tabloului “buclucas”.

“Peisajul” care a aprins spiritele

Desi se semnase un contract, tabloul i-a ramas pictoritei pentru expozitie, cu mentiunea “Rezervat”. In urma unui protocol incheiat intre guvernul maghiar si partea romana, ungurilor li s-a acordat posibilitatea de a cumpara opt tablouri de la expozitie. Printre cele opt alese era si cel rezervat. “Eram plecat intr-o delegatie, cat timp a tinut expozitia. Cand m-am intors, am mers dupa tablou, numai ca nu au mai vrut sa mi-l dea. Mi-au spus ca l-au ales si ungurii si sa-mi iau altul, care vreau eu. Vreo doua saptamani au incercat sa ma convinga, dar nu am renuntat.” In final, statul maghiar a cedat, iar baimareanul a ramas cu tabloul. Din pacate, batranul Szilágyi a murit de vreo 30 de ani, iar pentru V.G. timpul achizitiilor a apus de mult.

Mihaela MIHALEA



* Gheorghe Pasca a mai organizat o dezbatere “de-a moaca”
Intalnire cu “parlamentarii Moldovan”

Compania Remin Baia Mare este condamnata la disparitie. O stie toata lumea, de la sefii Companiei, pana la ortacii adancurilor. Strategia guvernului, in privinta mineritului din nord, a fost batuta in cuie. Pana in 2007, mineritul de aici va ajunge o activitate de care se va vorbi la trecut. Dintre cei implicati in minerit, doar liderul USM Maramures, Gheorghe Pasca, nu a aflat acest adevar.

Dupa fantomatica pichetare a Prefecturii, in urma cu vreo luna, un esec sindical care ar fi trebuit sa duca la o demisie de onoare, Pasca a organizat o intalnire cu parlamentarii maramureseni, cu sefii Companiei si sindicatele (a fost si Condescu) pe tema “Bugetul Remin pe 2004”. Solicitarea liderului USM a avut un “ecou” pe masura activitatii sustinute a sindicatului condus de Pasca. Dintre parlamentari a fost prezent doar deputatul Petre Moldovan. Este drept, nici nu ar fi avut cine sa vina. Echipa parlamentarilor maramureseni, in cei trei ani de mandat, a facut de toate, mai putin actiuni concrete pentru maramureseni, pentru judet. Ne-am fi asteptat ca macar “proaspatul” deputat Radu Rosca sa fi venit la “sindrofia” lui Pasca. La plecarea din Consiliul judetean, Rosca a tinut o cuvantare emotionanta despre felul in care se va implica in problematica mineritului, metalurgiei… Se termina mandatul si nu va apuca sa rezolve si el ceva pentru moroseni. Acum, are totusi o scuza. Studiaza Constitutia. Cine stie cand va avea nevoie de proaspetele cunostinte constitutionale.

Discutii inutile

Intrunirea a avut loc, orgoliul de organizator al lui Pasca a fost satisfacut, s-au facut obisnuitele promisiuni, obisnuitele amenintari sindicale, cu proteste unde vor veni mii de mineri si totul s-a terminat, asa cum a inceput. Anul viitor vor mai pleca din sistem vreo 1.500 de mineri, cu reducerea aferenta de activitate. Pasca a explicat “parlamentarilor Moldovan” ca USM nu va accepta noi concedieri, subventii reduse…. Conducerea Remin este legata de “maini si de picioare” atata timp cat “painea si cutitul” se gasesc la Dan Ioan Popescu, ministrul Industriilor. Luat de val, si Moldovan a promis ca parlamentarii puterii vor face tot ce le sta in putinta pentru a ajuta mineritul maramuresean. Partea amuzanta a acestei intalniri inutile este ca, in timp ce Pasca & Co. dezbateau problema bugetului Remin pe 2004, se luau angajamente, se faceau promisiuni, la Bucuresti guvernul aproba bugetul pentru minerit, implicit pentru Remin, dupa ce a trecut si de ministerul lui DIP. A doua zi dupa intalnirea lui Pasca, bugetul a iesit si de la guvern, Compania maramureseana urmand sa primeasca aproximativ tot cat a avut si anul acesta, ceea ce va duce cu siguranta la noi concedieri. Daca initiatorii intalnirii ar fi dorit intra-devar sa faca ceva pentru mineritul de aici, ar fi trebuit sa organizeze aceasta dezbatere in urma cu vreo luna si jumatate, cand s-ar mai fi putut interveni la minister. Asa, intalnirea a fost din categoria “praf in ochi”. Este ciudat ca Moldovan nu a stiut unde este bugetul si ca este inutil sa mai promiti. Liderul USM “Nordmin”, Tiberiu Mihali, a recunoscut ca intalnirea nu a prea mai avut rost. “Este adevarat ca a fost organizata cam tarziu. Organizatorii au dorit o discutie, mai ales cu parlamentarii PSD, ca prin comisiile parlamentare sa se mai imbunatateasca bugetul ministerului, respectiv al Companiei. Eu nu cred ca se va intampla asa ceva. Acolo este o masina de vot si… Daca pana acum nu s-a facut nimic pentru mineritul din nord, este greu sa credem ca de acum incolo se vor crea locuri de munca pentru zonele afectate de inchideri de mine”, a spus Mihali. Subscriem.

Nicolae TEREMTUS



* Coltu’ meu
Un lider pentru PRM Maramures

Filiala PRM Maramures a dovedit inca o data, cu ocazia Referendumului, ca e o organizatie care nu are lideri autentici si care “pluteste” in deriva prin politica judetului. PRM Maramures are doar grupari, grupulete ce graviteaza in jurul parlamentarilor si a presedintelui filialei, Emil Marinescu. Nu exista viata de partid, nu se organizeaza conferinte de presa, nu auzi ca liderii filialei sa fi luat atitudine fata de multele probleme ale judetului, la modul constructiv. Este singura filiala de partid maramureseana care nu are un lider, acel politician cunoscut de toata lumea, care este invitat peste tot, care este ascultat atunci cand vorbeste, ”locomotiva” pentru alegeri. Avand in vedere ca la alegerile din 2000 partidul a avut in judet rezultate foarte bune - a fost a doua forta politica - se poate presupune ca multi maramureseni sunt, sau au fost, membri ori simpatizanti ai PRM. Cum s-a ajuns in situatia de acum, nu este greu de explicat. Cuplul parlamentar, Mircea Mihordea-Maria Ciocan, cu eternele lor certuri, a reusit performanta de a faramita organizatia. La randul sau, Emil Marinescu, un tip echilibrat, dar fara capacitatea de a se impune, nu a reusit sa infranga orgoliile parlamentare. Acest lucru s-a intamplat si la Referendum. Sarcina peremistilor maramureseni a fost de a-i convinge pe oameni sa nu se prezinte la vot. S-au folosit fluturasi, bannere si convinsul prin viu grai. Cat de eficienta a fost aceasta campanie, s-a vazut. Cu toate sincopele partidelor si lehamitea morosenilor, s-a obtinut un procent de peste 50%. Unii spun ca propaganda peremista a avut un ecou puternic, de aici si locul 30 pe tara. Nu este asa. Atata timp cat Mihordea are drumul lui, nestiut de nimeni si care trece prin padurile maramuresene, Ciocan se cearta tot timpul cu ziaristii ce ar atenta la imaginea sa, Marinescu face, dar nu se vede ce face, mai tinerii membri falsifica liste la comanda seniorilor, este normal ca filiala sa fie ca un sat fara stapan. Politica unei organizatii se face cu inteligenta si in echipa. Ceea ce nu este cazul conducerii PRM Maramures. In cele doua zile dedicate Referendumului am discutat cu mai multi peremisti, unii membri in comisiile de la sectiile de votare. Nu i-am ales in mod special, dar toti cei cu care am vorbit au votat pentru Constitutie. Normal, nu vor sa fie cunoscuti, dar ei exista. De la acesti oameni am inteles ca in organizatie se doreste o schimbare, ca se cauta, se vrea un lider autentic, veritabil si adevarat. Dorinta impartasita si de conducerea centrala. Numai sa nu fie prea tarziu.

Nicolae TEREMTUS



* Demisiile-demiteri

Cele trei demisii-demiteri ale ministrilor Puwak, Beuran si Mihailescu au surprins. S-a spus ca erau pe tapet cu o saptamana inainte, dar s-a asteptat trecerea Referendumului, ceea ce intareste ideea ca a fost vorba de demisii la sugestia premierului. In Maramures, politicienii opozitiei au avut pareri apropiate fata de mini-remanierea guvernamentala. “ au fost tarzii si nu au avut rezultatul scontat. Trebuiau sa aiba loc atunci cand au fost dovedite actele de coruptie, in cazul Micki Spaga sau Puwak, ori problema jenanta a lui Beuran. Acum ele nu aduc nimic nou. Este praf in ochii electoratului”, ne-a spus vicepresedintele PD, Teodor Luputiu. Liderul liberalilor maramureseni, Cristian Anghel, crede ca se incearca o imbunatatire a imaginii unui guvern compromis. “Daca demisiile erau anuntate la momentul potrivit, aveau un grad de onorabilitate. Asa, nu este decat o incercare de a imbunatati o imagine sifonata a guvernului”, ne-a spus Anghel. Vicepresedintele PNTCD Maramures, Gheorghe Mihai Barlea, a fost transant. “Se confirma ca solidaritatea la nivelul guvernului este si in ceea ce priveste coruptia. E limpede ca avem de-a face cu aceeasi retorica si nu se rezolva problema de fond, coruptia, care este prezenta la toate nivelurile in partidul de guvernamant. Este un fapt dovedit de presa, de aceste demisii sau ce-o fi fost”, a spus Barlea. Presedintele interimar PSD Maramures, Petre Moldovan, crede ca este vorba de decizii personale ale ministrilor in cauza. “Dar este si o decizie a partidului, doar le-a acceptat. Cred ca s-a procedat corect si echipa guvernamentala a iesit intarita”, a spus Moldovan cu diplomatia pe care multi au crezut-o pierduta. Moldovan a spus ca nu stie daca vor mai avea loc si alte demisii, asa cum se zvoneste. “In batalia impotriva coruptiei, a infractionalitatii se inregistreaza succese, dar si esecuri. Este normal sa apara probleme. De pilda, la Interne s-au facut pasi insemnati si probabil deranjeaza undeva, pe cineva”, a concluzionat Moldovan. Interesant este ca liderii pesedisti maramureseni se feresc sa vorbeasca, oficial, de acest subiect. In particular, multi recunosc ca demisiile nu au fost demisii, ca imaginea partidului a avut de suferit in aceste scandaluri si ca demisionarii nu sunt singurii care ar trebui sa paraseasca Executivul. Dar mai este mult pana departe.

Nicolae TEREMTUS



* Podul, sala si calul lui Bogdan Voda
Podurile noastre, toate

Maramuresul nordic detine trei obiective barosane, scumpe, inutile si nefolosite: Podul istoric, Sala polivalenta si calul statuii lui Bogdan Voda. Purtatorul de cuvant al Politiei de frontiera Maramures, subcomisar Cristian Moisuc, a dezvaluit ce se intampla cu Podul istoric. Asa am aflat ca acesta este bine si sanatos, atata ca, deocamdata, este tot inchis.

Tisa, raul de frontiera dintre Maramuresul romanesc si Ucraina, este traversata de trei poduri: cel rutier de la Sighet si cele de cale ferata, de la Campulung si Valea Viseului. In acest moment, doar cel de la Campulung este deschis traficului local de frontiera, insa numai pentru pietoni. La puntea de la Sighet s-a lucrat si in aceasta toamna. Administratia sigheteana a asfaltat calea de acces, a montat iluminatul obiectivului, iar politistii de frontiera dau garantii ca pot intra in functiune in 24 de ore. Serviciul Control Pasapoarte se poate instala, in prima faza, in corturi, ca apoi, eventual, sa se aseze in casa. Ca omul. De partea ucraineana, insa, lucrurile continua sa treneze, cei de dincolo nefacand nimic. Zvonurile spun ca la 1 decembrie se va deschide, poate, in sfarsit, ”Istoricul”, la fel cum s-a anuntat anterior si pentru 1 octombrie, ca si la alte date, de mult expirate.

Capra vecinului

Celelalte poduri romano-ucrainene, de la Campulung la Tisa si Valea Viseului, sunt in continuare inchise pentru traficul feroviar. Ambele au fost afectate de inundatiile din martie 2001, care au rupt terasamentele. La Campulung, lucrarea de refacere a caii ferate s-a gatat in 15 septembrie. Se pare ca si linia Valea Viseului - Dilovoe a fost remediata intre timp. Totusi, trenul personal Teresva - Sighet - Rakhiv, care lega cele doua orase ucrainene prin Romania, cale de 60 km, nu circula nici in prezent. Cele 700-1.000 de persoane, care trec saptamanal dintr-o tara in alta, continua sa sufere din acest motiv. De ce? Desi autoritatile romane sustin ca au depus toate eforturile pentru o mai buna circulatie transfrontaliera, demersurile lor se izbesc de indiferenta ucrainenilor, care au ramas ancorati in trecutul imperialist sovietic, a carui deviza era: “Pe aici nu se trece”. Autoritatile sighetene si-au facut, din cate se pare, temele. Nu acelasi lucru se poate afirma despre Ministerele de Interne si Externe. Oare doar romanii sunt de vina?

Teofil IVANCIUC



* Schimbul de azi
Un presedinte pentru zbuciumul nostru

Ploua. Orasul e gri, mohorat si “decorat” dizgratios cu baltoace peste care locuitorii (la fel de gri ca si orasul) pasesc grabiti, evitandu-le dintr-un reflex neconditionat. Atunci cand o scriere, de orice natura ar fi, incepe cu o constatare meteorologica, desprinsa parca din dialogurile fortate de complezenta sobrietatii britanice, te astepti sa afli daca obrazul lui Sir era proaspat barbierit, cat timp si-a intrerupt Lady munca la dantelaria cu model flamand si cat de mari a cascat ochii John, la aflarea acestei vesti de o importanta vitala pentru debutul oricarui dialog al “oamenilor de lume-buna”. Va las sa va imaginati singuri “tabloul unei dupa-amieze ploioase”. In acest timp, am sa pastrez liniste, pentru ca am sa incerc sa-mi imaginez cum arata structura neuronala a lui Ion Iliescu, presedintele tarii. Nascut in Oltenita, intr-o familie cu “origini sanatoase”, s-a dedicat gospodaririi apelor si ecologizarii (dupa cum afirma in propriul CV). “Pecerist multilateral dezvoltat”, Ion Iliescu este unul dintre putinii care se dezic de trecutul “rosu”. A condus de toate. Consiliul National al Apelor, Editura tehnica, Federatia de caiac-canoe, a fost ministru pe problemele tineretului, secretar al Comitetului Central PCR, vicepresedinte al Consiliul Judetean Timis, presedinte al Consiliului Judetean Iasi, presedintele Frontului Salvarii Nationale, presedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si presedintele Romaniei. Sper ca nu am omis nici una din functiile in care Iliescu a fost numit “datorita meritelor sale deosebite” si din care a fost demis, de fiecare data, “din cauza conflictului deschis cu politica promovata de Nicolae Ceausescu”. Ultima scuza, pardon, argument al “neatarnarii” revolutionarului Ion Iliescu m-a amuzat si m-a intristat in acelasi timp. Pana la urma, cea mai mare greseala a sa ramane “uitarea trecutului sau”. Parafrazand o axioma celebra, cei care-si uita trecutul sunt condamnati sa-l repete. De ce am scris despre Ion Iliescu, aceasta pavaza nationala, despre acest cetatean (poate singurul din conducerea tarii care a primit informatia exacta depre pretul real al painii romanilor)? Pentru ca presedintele a gresit. E scuzabil, din punct de vedere psihologic. Stiti... vine o vreme cand inaintarea in varsta isi spune cuvantul... In urma cu 11 ani, Iliescu declara: “Voi fi presedintele tuturor romanilor. Nu voi cunoaste ragaz pana nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate.” In urma cu cateva zile, panicat de absenteismul romanilor la urnele care au transpirat din greu sa-mpinga Constitutia spre “Da”-ul atat de contestat, Iliescu a spus:”Cine nu voteaza nici nu mai trebuie luat in considerare!”

P.S.: A votat, in medie, 30% din populatia tarii. Domnule Iliescu, sunteti doar presedintele unei treimi de tara? Cat priveste zbuciumul promis pana la intrarea in normalitate, il inteleg toti romanii. Suntem la fel, domnule zbuciumat presedinte al unei tari zbuciumate.

Catalin VISCHI



* Fratele orasului

Sighetu Marmatiei, cel de-al doilea municipiu al judetului Maramures, s-a infratit, de-a lungul vremii, cu diverse orase din alte zari, ca asa e moda. Asa s-a facut frate de cruce cu Nyiregyhaza si cu inca un targ din Ungaria, cu Kolomeea ucraineana, cu italianul Mirandola si cu un burg polonez. Exact in perioada referendumului ”Da, pentru Europa - Da, pentru Constitutie”, o delegatie sigheteana a ales momentul sa plece in Italia, pentru initierea fraternizarii cu localitatea Lugnano in Teverina (Provincia Umbria). Primarul Eugenia Godja si un grup de consilieri locali au luat drumul peninsulei, pentru aproape doua saptamani. Curiozitatea profesionala m-a impins pe internet, sa vad cum arata fratele orasului meu. Ei bine, desi mi s-a spus ca acela ar fi mare, de vreo 20.000 de locuitori, am aflat cu tristete ca nu e decat o comuna amarata, populata cu 3.000 de cetateni, aflata la capat de drum si tare greu de gasit pe harta. Nu-i bai, e aproape de Roma, asa ca merita! Da bine la CV-ul nostru si poate fi folosita ca baza de plecare pentru vizionarea meciurilor lui Chivu. In toiul dezastrului votarii Constitutiei, doamna Godja a transmis din tara stramosilor nostri o veste buna: Sighetul e pe punctul de a se trezi ”fratiuc” si cu ”una dintre citadelele culturii italiene, Neapole.” No, asta da. Chiar ca suntem barosani. Daca nu stiati, Neapole e port la mare si e inconjurat de livezi de portocali.

Afacere fara profit

Ceva nu merge. Nu e deloc rea treaba cu infratirile, dar care-i randamentu’? Iese ceva? Ori doar ceva suveniruri si o noua inscriptie pe placa (inexistenta) de la intrarea in oras? Ca daca-i asa, intram la intrebari. Singura localitate cu care ne-am incuscrit pana acum cu folos a fost Mirandola (Italia), care a donat comunitatii sighetene gresie, materiale sanitare si multe alte lucruri. De ce nu ne-nfratim si cu Zurich, care a donat, pana acum, Sighetului doua milioane de euro? Sau cu Bucurestiul care ne asigura 75% din bugetul local? Ori cu Slatina, orasul romanesc aflat la un kilometru de granita cu tara, si care e plin de neamuri inrudite “peste apa”? Sau de ce nu ne facem neamuri cu Paris, Milano, Madrid, Barcelona sau Londra, ca e plin de-ai nostri pe-acolo? Uite, pana si Ocna Sugatag se descurca mai bine. Primarul Mihai Ivaszuk a initiat procedurile de fraternizare cu doua comune din Ungaria, care vor oferi localitatii maramuresene 20 de tone de faina si seminte, la preturi fara concurenta. Primarul din Ocna Sugatag a declarat ca nu agreaza ideea de infratiri ”formale si, oarecum, festiviste”, ci doar legaturile cu folos. Doar cultura nu tine loc de foame. O spunem cu parere de rau. E fain sa ai multi frati. Atunci cand cazi la greu, te mai ajuta cu una, cu alta, asta daca nu-s din aia instrainati.

Teofil IVANCIUC



* Lipsa de fonduri a Politiei duce la cazuri nerezolvate de sapte ani
Politia, pe cai de lemn

Exista cazuri pe care politia le-a lasat nerezolvate, pe motiv ca nu sunt fonduri necesare pentru descoperirea si prinderea infractorilor. Ce se intampla cu cetatenii care, in urma jafurilor, au ramas fara speranta ca-si vor recupera banii sau actele?

Resemnarea sa devina starea de fapt a pagubitilor? Este o intrebare la care politia baimareana raspunde prin tacere. Motivatia lor este, pe undeva, argumentata. Politistii se plang de lipsa de fonduri si echipament special si ca, in multe din cazuri, se bazeaza doar pe fler si rabdare. Adica asteapta, aduna mai multe cazuri asemanatoare si actioneaza abia dupa ce se cunoaste modul de lucru al infractorului. De cele mai multe ori, cetatenii pagubiti nu au rabdare si doresc rezolvarea cat mai urgenta a cazului.

Amprentare cu... scotch

Un caz nerezolvat “inca” de politisti este cel al Gabrielei G. din Baia Mare, care a ramas fara actele de identitate, permisul de conducere si carduri. Cum? Un hot i le-a furat cu tot cu poseta din masina parcata chiar in fata blocului (pe strada Florilor 2). “Dimineata, in jurul orei 8:00, m-am trezit si m-am uitat pe geam. Atunci am observat ca portiera era deschisa si am coborat, descoperind ca-mi lipsea geanta. Bancheta din spate era uda. Cu o noapte inainte plouase”, a declarat Gabriela. Normal, s-a dus la politie, unde a fost indrumata spre celebra camera 39 (Compartimentul Furturi Auto). “M-au pus sa redactez o declaratie si mi-au spus sa ma intorc dupa doua zile pentru a primi o adeverinta pentru refacerea actelor”, a precizat Gabriela. In cazul furturilor (din autoturism, locuinta sau de oriunde) primul lucru pe care ar trebui sa-l faca politia este preluarea amprentelor de pe masina. Acest lucru nu a fost realizat! De ce? ”Pentru ca in seara respectiva plouase, iar noi nu avem la dispozitie unelte performante pentru recoltarea de amprente. Ce avem noi in dotare sunt doar niste prafuri functionabile doar in cazul sticlei sau suprafetelor foarte netede, si scotch, spre rusinea noastra, la care apelam in numeroase cazuri”, a declarat agent sef adjunct, Ovidiu Miclaus.

Incet, dar cat de ineficient!

Dupa doua zile, femeia s-a intors la sectia de politie unde a mentionat ca a uitat sa specifice in declaratie ca in poseta furata erau si actele fratelui. Politistul s-a enervat. Gabriela sustine ca a fost jignita (“M-a facut nesimtita, tupeista”). “Nu se poate. Am fost de fata cand acea doamna a venit sa declare pierdute si actele fratelui ei. Nimeni nu a vorbit asa cu ea. Parerea mea este ca actele si le-a pierdut si a venit la noi cu speranta ca va scapa de amenda”, a specificat “psihologul” Miclaus, cel care s-a ocupat de ancheta. Cert este ca au trecut deja doua saptamani, iar cazul nu s-a rezolvat. Mai mult, politia nu are nici macar un indiciu care ar duce la rezolvarea acestuia. “Avem lucrari de sapte ani care nu s-au rezolvat. Daca am rezolva toate cazurile in doua saptamani, am fi deja in Cartea Recordurilor, am fi cei mai tari din lume”, a explicat savant si ironic agent procuror Florin Poran, indignat de tupeul Gabrielei si atent “sa nu fie inregistrat”. Ceea ce uimeste, in afara de tratarea cu superioritate a celui pagubit (desi din informatiile noastre, politistul e in slujba cetateanului si nu invers, sau ne inselam?), este ca in camera 39, fiecare miscare era urmarita ca o amenintare directa si insotita de: “Sper ca nu ne inregistrati! Sper ca n-o sa fim nevoiti sa va controlam la iesire!”. De ce, domnilor? Aveti ceva de ascuns? Oricum, singurul “raspuns” a fost: “Nu dam nici o declaratie”.

“Am observat ca portiera era deschisa si am coborat, descoperind ca-mi lipsea geanta. Bancheta din spate era uda. Cu o noapte inainte plouase.” – Gabriela B. “Nu avem la dispozitie unelte performante pentru recoltarea de amprente. Avem in dotare niste prafuri functionabile doar in cazul sticlei sau suprafetelor foarte netede, si scotch, spre rusinea noastra, la care apelam in numeroase cazuri.” - Ovidiu Miclaus, agent sef adjunct “Avem lucrari de sapte ani care nu s-au rezolvat! Daca am rezolva toate cazurile in doua saptamani, am fi deja in Cartea Recordurilor, am fi cei mai tari din lume.” - Florin Poran, agent procuror

Adriana VOICU



* Promisiune fara acoperire

Anuntata cu mare tam-tam, campania de strangere a cererilor pentru ajutorul social de incalzire a locuintelor este o noua propaganda politica, fara baze reale in “pusculita”. Se repeta povestea din sezonul rece 2002. Ajutoarele pentru luna martie s-au platit in octombrie! 10.000 de baimareni vor beneficia de ajutoare pentru incalzire. Un titlu bun de stirea zilei. In realitate, Guvernul se foloseste din nou de promisiunea care a insemnat iarna trecuta un dezastru pentru categoriile sociale defavorizate. Dupa ce sediul Serviciului Social al Primariei Baia Mare s-a mutat, la inceputul lui 2003, de pe strada Victoriei pe strada Dacia, numarul cererilor depuse in ianuarie a fost mult mai mic decat al celor depuse in decembrie (multi pensionari nu au aflat de schimbare si au ramas “pe dinafara”). Cei din categoriile defavorizate au stat cu speranta la coada pentru depunerea formularelor, cu aceeasi speranta s-au incalzit in iarna trecuta, dar au achitat factura tot din propriul buzunar. Banii promisi de Guvern, intrati in contul Primariei pe filiera Consiliului Judetean, au ajuns cu cateva luni intarziere. Pentru detalii, ne-am adresat Serviciului Social din cadrul Primariei Baia Mare. Directorul Tania Zaharia ne-a pasat la biroul contabilitate. Lucia Stancu, contabila sefa, a avut rezerve inainte de a oferi datele. ”Asa ceva nu va pot da, ca dupa aia se leaga cei de la Primarie de mine”, a incercat Stancu. Am insistat, invocand Legea 544, referitoare la accesul liber la informatiile publice, si am avut confirmarea ca platile efectuate pentru incalzirea locuintei s-au achitat cu mare intarziere. Pentru luna noiembrie – 1,08 miliarde lei (platiti in ianuarie), pentru decembrie – 1,2 miliarde (platiti in aprilie), pentru ianuarie – 1,26 miliarde (platiti in iunie), pentru februarie - 983 milioane lei (platiti in septembrie), pentru martie – 977 milioane (platiti in octombrie)! ”Banii s-au platit atat de tarziu, pentru ca asa i-am primit de la CJ. In loc sa primim mai mult la inceputul anului, am primit la sfarsit. De exemplu, pe primul trimestru au venit 7 miliarde, iar pe trimestrul IV avem 13. Trebuia sa fie invers”, a afirmat Stancu. Poate in aceasta iarna, consilierii judeteni il vor convinge pe cerberul Cosma Alexandru sa le dea oamenilor banii la timp, si nu dupa o jumatate de an.

Ciprian DRAGOS