ANCHETE

* Somnul autoritatilor naste un ”investitor” abil ce coace
Un ”biznis” ilegal

* Un patrimoniu spiritual aflat sub sechestru
Cerbicia credintei si pacatele ei

* Febra detectoarelor radar cuprinde soferii romani
Spaima lui Garcea

* Geniul comun

* Somnul autoritatilor naste un ”investitor” abil ce coace
Un ”biznis” ilegal

Romania este tara tuturor posibilitatilor pentru cei lipsiti de scrupule, dar si a lipsei de sanse pentru cei ce viseaza ”sa moara saraci, dar cinstiti”. Privatizari dubioase, spagi, interese rezolvate prin pile si relatii, coruptie, tepe FNI, afaceri de genul ”Tigareta”, autoritati incompetente, smecheri care speculeaza lacunele legii si multe altele pe care le vedem zilnic. De toate am incetat sa ne mai miram. Au intrat in banalitate, in cotidian.

Afacerile cu lemn au fost si sunt prospere. Padurile maramuresene continua sa fie o sursa sigura de imbogatire. Paradisul verde se vrea a fi o zona unde se poate face turism, de pilda la Borsa. Dar si Baia Mare are oportunisti de ocazie. O echipa zdravana de taietori de lemne, cateva masini pentru busteni, un gater la umbra plopilor si indiferenta autoritatilor sunt combinatia perfecta pentru reusita afacerilor ilegale. Si unde? Tocmai la intrarea in Baia Mare, pe drumul Clujului, locul pe unde va veni in vizita Iliescu sau Nastase.

La iesirea din Baia Mare, sub umbra plopilor, Gheorghe Paul, un tip in aparenta modest si cu respect fata de autoritati, escrocheaza statul roman, ignorand legislatia si autoritatile locale. Pe o suprafata de 7.300 mp, firma West Paul, pe care Paul o manuieste ca pe o adevarata masina de facut bani, functioneaza intr-o crasa ilegalitate. Lanuri de mizerii, maldare de rumegus, fieraraie ce se confunda cu buruienile inalte, toate alcatuiesc un tablou ce nu face cinste municipiului. Pornind de la aspectul de container menajer al locului, amplasat taman la intrarea in Baia Mare, zona nu miroase deloc bine nici la capitolul juridico-legal. Desi terenul este amplasat langa o spalatorie auto, curatenia nu se lipeste de el. La o analiza mai atenta, ”bubele” unei afaceri de miliarde au iesit la suprafata.

Aparentele

Gheorghe Paul, administratorul firmei SC West Paul SRL Baia Mare, a infiintat societatea in anii ‘90, avand ca obiect de activitate exploatarea si prelucrarea lemnului. Cu ajutorul unui imprumut bancar, sotii Paul au achizitionat un gater pentru prelucrarea lemnului si au inceput producerea de cherestea. West Paul nu a avut de la inceput autorizatie de functionare si nici de constructie pentru sopronul gaterului, care aduce bani frumosi. Fiind un teren din intravilanul Baii Mari, toate constructiile se ridica in conformitate cu planul de urbanism aprobat de Primarie. Despre autorizatii, Paul spune ca e blindat. “Terenul este proprietate privata. Exista aprobare pentru gater. Este o fabrica de cherestea si semifabricate, care functioneaza de peste un an. In baza planului de urbanism aprobat, am luat bani din banca si am cumparat gaterul. O sa ne extindem pana in bulevard, pe acest teren de 75 de ari. Activitatea firmei se ridica pana la 4-500 milioane lei lunar. Am un contract cu Directia Silvica de cateva miliarde pe an. Vom amenaja zona pana la strada.”

Un plan de vis

Cei de la Primarie spun altceva. ”In anul 2001, Paul Gheorghe a fost amendat de oamenii nostri cu 15 milioane lei pentru executarea lucrarilor fara autorizatie. Conform legii, trebuia sa prezinte un plan urbanistic de detaliu (PUD), care sa fie supus Consiliului Local spre aprobare. Acesta cuprinde constructiile si retelele edilitare ale terenului. Dupa multe discutii, planul a fost aprobat in 27 martie 2003. PUD-ul respectiv se refera la construirea de sediu firma si magazin de desfacere; fabrica de cherestea si prelucrare a lemnului pe strada Iazului”, a declarat Traian Florea, director tehnic in cadrul Primariei Baia Mare. In planul urbanistic este prevazuta o lista intreaga de constructii amplasate pe terenul lui Paul, care par o utopie daca ne uitam cum arata el acum: magazin de prezentare, sediu firma, corp administrativ, hala productie, sopron gater, platforma depozitare busteni, depozit rumegus, depozit material lemnos, aburitor, centrala termica, uscator, parcare, alei, spatiu liber, imprejmuire. In prezent, toate acestea se afla intr-un conglomerat de reziduuri lemnoase, intre care, sub un sopron, batut de vant, huruie un gater. In locul de parcare cresc buruieni in nestire, iar aleile sunt in sant.

Ilegalistul

Dupa aprobarea PUD-ului, Gheorghe Paul, ar fi trebuit sa prezinte documentatia de autorizare (cu proiectul fiecarei constructii amplasate pe teren) spre a primi autorizatia de construire. ”In documentatia de autorizare sunt cuprinse proiectul tehnic, acordul de mediu, avizul sanitar, studiul geo-tehnic si multe alte avize si aprobari. In cazul West Paul, acordul de mediu a expirat in 2001. Fara o documentatie corespunzatoare, nu va primi autorizatia de constructie. Si fara aceasta nu va avea nici autorizatia de functionare, eliberata tot de Primarie. In prezent, are doar o autorizatie de imprejmuire. Practic, functioneaza ilegal. Cei de la departamentul economic al Primariei l-au amendat, pentru acest fapt”, a completat Florea. Din cele afirmate de Virag Arpad, inspectorul sef al Inspectoratului in Constructii Maramures (ICM), am aflat ca firma West Paul nu are nici avizul institutiei sale. ”Noi nu i-am eliberat nici un fel de aviz. Aici se prezinta dupa ce i se aproba certificatul de urbanism. Avizul nostru este ultimul, inaintea inaintarii dosarului spre a primi autorizarea de constructie”, a declarat Virag.

Cainii latra, ursul trece

Castigand bani seriosi din indiferenta autoritatilor, Gheorghe Paul nu s-a lasat impresionat de amenzile menite sa-i tempereze elanul afacerilor ilegale. Se plimba linistit intr-o Dacie ruginita, dar cu celularul in ureche, in timp ce masinile sale incarca nestingherite cheresteaua produsa ilegal. Echipa de taietori a lui Paul isi face treaba in padurile patriei, echipa secunda produce cherestea pe banda rulanta si banii curg. Despre situatia actuala si ilegalitatea afacerii sale, Paul a refuzat sa ne dea vreo declaratie, motivand un program foarte incarcat. Incarcat de ilicit. GAZETA trage un semnal de alarma pentru ca autoritatile competente sa puna capat afacerii oculte a lui Paul si sa-l oblige la amenajarea corespunzatoare a terenului. Nu de alta, dar mai vine premierul, sau presedintele, sau comisia de mediere a conflictului din PSD.

Ciprian DRAGOS



* Un patrimoniu spiritual aflat sub sechestru
Cerbicia credintei si pacatele ei

Legea 63/1974, privitoare la patrimoniu, buna-rea cum a fost, a avut in unele privinte si un rol benefic. Astfel, prin preluarea in custodie a obiectelor bisericesti susceptibile de a fi de valoare patrimoniala (vechile icoane, carti si manuscrise, potire, candele) de catre protopopiatele, episcopiile si manastirile aflate in functiune in acei ani, acestea au fost salvate de la distrugere sau furt. Lucru care nu poate decat sa bucure orice crestin ortodox.

Din zona Sighetului, au fost ridicate (din bisericile de pe Mara, Iza si Cosau) un numar de peste 300 de obiecte care au fost predate in custodie protopiatului ortodox din municipiu. Actiunea s-a desfasurat conform legii, pe timpul pastoririi parohului Oprisan de la catedrala in mai multe etape, in toata perioada dintre 1974 si 1989. Obiectele au fost depozitate sub supravegherea Muzeului Judetean, a Episcopiei si a Oficiului pentru Patrimoniu.

Locul de depozitare a fost intr-o incapere din incinta protopopiatului, prevazuta cu geamuri si usa zabrelite, cu conditii bune de umiditate, temperatura si lumina, loc in care veneau regulat restauratori din Baia Mare pentru a aplica material conservant pe piesele sensibile si pentru a verifica starea in care se afla. Catedrala a fost prevazuta cu un subsol incapator, loc in care ar fi urmat a fi expuse acele piese, sub forma unui Muzeu Bisericesc, lucru agreat si chiar indicat de tovarasii comunisti din anii ‘80. Lucrarile la subsol au intarziat insa foarte mult, din lipsa de fonduri. Pana la urma, cand acel spatiu a fost terminat, obiectele au fost mutate.

Barsana & Filofteia

Manastirea Barsana a fost fondata in 1994. La vremea aceea, singurele maicute erau actuala stareta a manastirii, maica Filofteia Olteanu, si sora ei, venite de la manastirea Rameti (Alba). In 1995, au sosit primele calugarite. In prezent, la Barsana se afla 12 maicute. Stareta Filofteia, o maicuta plina de relatii si foarte energica, experta in a scoate banul din piatra seaca (altfel nu ne putem explica cresterea ca din pamant a manastirii Barsana) a rezolvat, pe cai neelucidate inca, preluarea inventarului patrimonial al parohiilor maramuresene aflate in custodia Catedralei in 1998, fapta ce s-a savarsit cu o mare discretie. Acum obiectele se afla depozitate in conditii pe care nu le stim, staretia reusind sa-si justifice prin acest tezaur ascendenta istorica si traditionala, desi depozitul nu are nici in clin nici in maneca cu Barsana. Sigur e ca se incearca promovarea cu orice pret a manastirii. Doar nu degeaba stareta a fost recent la Targul de Turism de la Berlin, filmandu-se la dreapta lui Agathon… Pe de alta parte, obiectele au apartinut si bisericilor greco-catolice si celor ortodoxe. Mai multi preoti nemultumiti s-au sesizat in legatura cu tezaurul, cerand sa fie restituit parohiilor din care fusesera ridicate obiectele. In van, pentru ca pe ce a pus mana, maica Filofteia nu mai lasa. Ordinul de cedare in fata Barsanei a fost dat de catre Episcopia Maramuresului, din motive necunoscute. Daca tot a fost s-a intamplat ca obiectele sa fie stranse si pastrate impreuna, cel mai bine ar fi fost sa ramana la Sighet, in Catedrala, deoarece aceasta are spatiul cel mai adecvat pentru pastrare si mai multi vizitatori decat Barsana.

Incercarile pacatosilor

Aflati de mai multe ori prin zona, am incercat sa stam de vorba cu stareta manastirii. Incercari desarte. Ori nu era maica stareta prin zona si maicutele n-au vrut sa ne ofere nici o informatie, ori am gasit-o pe maica stareta care, destul de intepata, a refuzat orice dialog, pe motiv ca, intr-un trecut apropiat (nici manastirea nu are unul prea indepartat), niste jurnalisti au scris despre ortodoxul asezamant folosind cuvinte de scadere. Ultima data, am gasit-o pe maica Filofteia pe picior de plecare (a cata oara?). Cu greu am determinat-o sa stea de vorba cu noi, pacatosii si muritorii de rand, poate si pentru ca, sfidand canicula, ne-am incheiat regulamentar si ne-am prezentat decent. “Da’ dumneavoastra de ce ati venit? Pentru carti? Da, exista cartile, da’ nu aveti voie sa le vedeti, pentru ca sunt obiecte de patrimoniu. Nu pot sa va dau detalii. Dupa dumneavoastra, vine cineva la noapte si le fura. Astea sunt lucruri de patrimoniu despre care nu se dau detalii. Cand va fi… acuma pregatesc muzeul, vor fi expuse o parte din patrimoniu, acolo, cu siguranta… deci asta este”, a afirmat maica stareta. La intrebarea privitoare la modul in care au ajuns cartile la Barsana, raspunsul a fost sincer. “Eu am urmarit, cand a iesit in pensie Oprisan, sa se poata face transferul direct. Deci eu am cautat... Sunt proprietate a parohiilor, dar daca ele sunt scoase din uz... Dumneavoastra intrebati niste lucruri...”

Mai ortodoxa decat preotii

Am mai reusit sa aflam ca respectivele carti sunt pastrate in conditii exceptionale de securitate si ambient “intr-o camaruta cu perdelute, sa nu intre soarele”. GAZETA a fost acuzata, nu de putine ori, ca nu are respect fata de preoti. Suntem curiosi ce cred acuzatorii despre parerea staretei manastirii ortodoxe Barsana, referitoare la preotii ortodocsi: “Mergeti in toata tara si va interesati: vedeti ca acolo se afla tot din bisericile vechi... Pentru ca un preot are un fiu care pleaca in America, are o carte si o duce... Aici este garantia: manastirea! Sa nu credeti, ca manastirea n-a pradat niciodata nimic; dimpotriva, ele pastreaza valorile si continuitatea. Aici este secretul.” Asteptam comentariile. Maica stareta uita ceva important. Pe vechile carti de cult s-au scris, de-a lungul secolelor, o serie de insemnari, publicate de catre Ion Barlea in anul 1909, unele extrem de interesante. Spicuim cateva mostre, fara intentia de a-i speria pe proaspetii custozi ai patrimoniului de la nuneria Barsana. Pe un tom de la Botiza, datat 1783: . Iar de pe un alt volum de la Harnicesti am retinut:. Inainte de a pleca, martori ne sunt reportofonul si Cel de Sus, in ordine inversa, maica stareta ne-a indemnat sa trecem pe la preotul din Barsana, unul dintre cei care refuza sa predea cartile vechi ale parohiei in custodia manastirii (mai e si preotul din Bogdan Voda) si sa-l intrebam in ce conditii isi pastreaza cartile. Ne-am conformat, dar nu l-am gasit acasa. Poate data viitoare, pana cand vom afla, cu siguranta, si parerea celorlalti preoti vaduviti de sfintele carti.

Premiile GAZETEI

Semnatarii acestui articol ofera o carte de colectie celui care poate raspunde, macar partial, la urmatoarele intrebari: Cine a investit sume fabuloase in ridicarea (in doar cativa ani) a manastirii Barsana? Observam ca biserici a caror constructie a inceput cu multi ani in urma (in orase chiar), nu sunt inca terminate. Cate carti de patrimoniu exista la Barsana si-n ce fel sunt ele asigurate si protejate? “Camaruta cu perdelute” nu ne-a convins, iar despre “voinicia” catorva maicute care ar putea apara, in caz de nevoie, patrimoniul, putem discuta. De ce maica stareta se incapataneaza sa creada ca o manastire neajunsa la varsta majoratului ar putea pastra in conditii de securitate sporite cartile care de sute de ani si-au trait slovele in bisericile de lemn ale Maramuresului? Din moment ce ele se afla la Barsana, e mai mult decat evident ca nu le-a furat nimeni. Este doar o simpla coincidenta faptul ca sora maicii Filofteia nu se mai afla la Barsana, ci se ocupa de ingrijirea Episcopului Maramuresului si Satmarului, Iustinian Chira? Sfintia sa are cunostinta de ce am scris mai sus (ca de implicare nu-l putem banui)? De ce nu se incearca valorificarea acestui tezaur spiritual si cultural altfel decat intr-o “camera cu perdelute” (maica stareta recunostea ca 80% dintre carti sunt in stare avansata de degradare)?

Ioan BOTIS
Teofil IVANCIUC



* Febra detectoarelor radar cuprinde soferii romani
Spaima lui Garcea

Una dintre cele mai frecvente incalcari ale dispozitiilor Codului Rutier este aceea a depasirii limitei de viteza. In localitati, aceasta este de maxim 50 km/h (cu exceptia anumitor portiuni, unde poate fi si mai mare) si in afara localitatii, de 90 km/h (120 km/h pe autostrada). Amenzile pentru depasirea limitei de viteza sunt usturatoare, atingerea vitezei de 60 de km/h in localitati fiind sanctionata cu 300.000 lei. Aceasta este amenda minima prevazuta de noul Cod Rutier.

Cresterea semnificativa a numarului de masini fabricate in strainatate care circula pe strazile romanesti a dus la o aglomerare fara precedent a traficului rutier. Regulile de circulatie sunt respectate cu mai putina rigurozitate. Majoritatea soferilor circula la limita regulamentului sau chiar dincolo de aceasta. Maximul vitezei legale, de 50 de km/h in localitati, este adeseori depasit, mai ales in localitatile rurale. Solutia soferilor de cursa lunga sau a celor cu masini rapide este simpla – detectorul radar.

Singura metoda sigura de a scapa de o nedorita amenda, in urma depasirii limitei de viteza legala este un detector radar. Pe cat este de mic, pe atat e de eficient. De marimea unui telefon mobil (sau putin mai mare), aparatele ”antiradar” au patruns in Romania prin anul 2000, aduse de romanii plecati in ”vizita” pe meleagurile americane, in special studenti. Ideea a prins rapid, pretul de 100 de dolari fiind un chilipir pentru maniacii vitezei. Principalele firme producatoare de aparate ”antiradar” sunt Whistler, Cobra si Beltronix. Acestea se amplaseaza pe bordul masinii, alimentate cu curent de la bateria masinii. Raza de actiune a aparatelor este variata, unele putand detecta semnalele radar de la cativa km distanta (in linie dreapta), altele avand un unghi de detectare de 360 de grade. La depistarea undelor radar, detectorul emite semnale luminoase si sonore de avertizare pentru instiintarea utilizatorului. Modelele mai sofisticate se pot monta chiar in bara de protectie a masinii sau in grila radiatorului. In cazul acestora, pretul urca pana la 500 de euro. Ele avertizeaza soferul ca se apropie o portiune de drum aglomerat, o zona cu ceata sau o statie de salvare. Cei interesati de un aparat ”antiradar” pot achizitiona unul de la comerciantii de sisteme de alarma sau de pe piata neagra, urmarind anunturile de publicitate din ziarele locale.

”Ne depaseste”

Achizitionarea si folosirea sistemelor antiradar tinde sa devina un fenomen de masa intre soferii din Romania. Daca in orasele mai mari acestea au devenit un adevarat cosmar pentru politisti, in localitatile mai mici, fenomenul este abia la inceput. Interesant este faptul ca legea nu sanctioneaza comercializarea detectoarelor, ci numai detinerea sau folosirea lor. In aceste cazuri, amenda este cuprinsa intre 10 si 20 milioane lei. Chiar daca la nivelul judetului Maramures Politia a confiscat cateva exemplare, in Baia Mare utilizatorii acestora pot sta linistiti. Politia nu stie mai multe despre detectoare decat stiu proprietarii lor si recunoaste ca este neputincioasa in fata fenomenului care ia amploare. ”Antiradarele se vand la anumite societati comerciale, pe baza de factura. Cum au intrat acesti oameni in posesia lor, din moment ce-ti dau factura, traducere in limba romana si garantie la ele, nu pot sa va spun. Este o chestiune care ma depaseste. Fiindca in vechiul cod rutier nu se specifica faptul ca aceste aparate nu pot fi folosite, s-a acceptat importul lor. Comerciantii nu le-au tinut pentru ei, normal. Pe ei nu-i intereseaza ca-l dau la client si ca pe acesta il prinde politia sau nu. In Baia Mare, fenomenul a aparut in urma cu un an de zile si, conform legislatiei, daca soferul este identificat cu el, aparatul se confisca si i se aplica o amenda. Pe raza municipiului Baia Mare nu ne-am confruntat cu probleme, fiind un oras mai mic, nu prea ai unde sa atingi viteze mari. Se folosesc in afara localitatilor de catre cei ce au masini mai tari, ca cei care au Dacie tip vechi...”, a declarat Nicolae Saucan, seful Biroului Rutier Baia Mare. Ne mira atitudinea relaxata a politiei in fata extinderii fenomenului ”antiradar” si a necunoasterii de care dau dovada agentii de circulatie, cand vine vorba de identificarea faptasilor. Asadar, baietii cu jeep-uri si limuzine de viteza pot rula relativ linistiti. Garcea e la post.

Ciprian DRAGOS



* Geniul comun

Oamenii care au prea mult timp liber si mintea odihnita au doua sanse. Una dintre ele este de a-si lasa gandurile posteritatii. Si atunci, vrand-nevrand, scriu. Uneori (din ce in ce mai rar in ultima vreme), cei care nu scriu, citesc. In plina efervescenta a secolului al XVIII-lea, un domn, Georg Cristoph Lichtenberg – pe numele sau, isi asternea gandurile despre genialitate pe un pergament ce n-a putut fi distrus de vreme, poate si pentru ca sloganul “recuperare – reconditionare – refolosire” nu fusese inventat. Inca. “Astazi rasar jur-imprejurul nostru atatea genii, incat trebuie sa te socotesti norocos daca pronia iti daruieste si un copil lipsit de geniu.” Dupa aproape trei secole, amintindu-mi de Lichtenberg nu pot sa nu observ ca dreptatea lui persista si a inceput deja sa aiba iz retard. In emisiuni televizate, in consiliul “cosmicului” Cosma, in jurnalele vremii, la posturile de radio, pe strada, in ciresul din Pribilestiul lui Vucea, la piata, pe mastodontico-inutilul santier al fostului calugar Iustin, la rand la aer, in Prostlament, in spitalul lui Prie, la tribuna, la meci, in statia de autobuz, oriunde, se rosteste atat de des “geniu” (cu referire la vreun contemporan sau ca atribut al vreunui personaj oarecare), incat cuvantul s-a demonetizat ajungand, cel mult, sinonim pentru interesant, misto, cool, beton. De acord, inclusiv marele Honore de Balzac (mi-e si teama sa rostesc “genialul”), recunostea ca toate marile inteligente se indeletnicesc cu cate-o munca fizica pentru a deveni stapane pe gandirea lor. Spinoza poliza lentile de contact, Montesquieu se deconecta cu gradinaritul... Cand trupul este astfel dresat, sufletul isi desfasoara aripile in deplina siguranta. Dar de aici pana la a spune ca un articol de presa, o caricatura, o groapa, o frauda, un premier, un partid neputincios sau altceva asemanator este geniu sau genial, e cale lunga. Cam cat de aici la Calafat, via Mercur. Scuza ca in fata geniului publicul este un ceasornic mereu in intarziere ramane singura, ca o curtezana care nu a prevazut ridurile si pensionarea. Probabil, ca un alt argument al demonetizarii perpetue a definirii geniului, sunt “apartinatorii” acestei stari care au sfarsit in afara “deplinatatii facultatilor mintale”. A fost suficient ca, din cand in cand, cate un geniu sa moara nebun, ca pentru catva timp normalitatea sa nu mai fie deloc cotata la bursa. Argumentul apartine genia... scuze, domnului Lucian Blaga. Aceasta e “cererea mea de subsemnat ce-s”, pentru a aproba recotarea genialitatii, desi aceasta declarase stare de faliment din cauza incapacitatii de plata a creditorilor bipezi.
P.S.: Moderatorul sa-si modereze gratuitele gratulatii... si Nastase tot asa.

Catalin VISCHI