ANCHETE

* Mama primarului din Desesti s-a pricopsit cu un teren
“Bolund”, dar orientat

* O necesitate in conditii de imposibilitate
A fost odata Scipomar

* Din ciclul “Ce traznai mai face Toni”
Primarul laptelui

* Mama primarului din Desesti s-a pricopsit cu un teren
“Bolund”, dar orientat

Dupa aparitia Legii 18/1991, privind fondul funciar, multi romani s-au inghesuit sa isi revendice drepturile stramosesti. Insa reconstituirea drepturilor de proprietate s-a dovedit treaba complicata. GAZETA va prezinta un caz evitat de toti, in care primarul comunei Desesti, Ioan Pop, este acuzat ca a tras sforile pentru a o substitui pe mama sa in persoana adevaratului proprietar al unui teren din comuna, profitand de o coincidenta a numelor.

Cu ce au pacatuit satenii din Desesti stie doar parintele satului. Stim ca au fost pedepsiti cu un primar pe care singuri l-au ales. O fi fost un moment de neatentie sau nu, cert e ca oamenii s-au trezit cu un condamnat penal la carma comunei. Cititorii fideli isi amintesc ca am prezentat fata reala a celui care confunda comuna Desesti cu ograda proprie. ”Sunt putin bolund” – a fost o scuza care nu a tinut loc de rezolvare pentru actele comise. Mai multi sateni sunt revoltati de actele primarului, prin care li se incalca drepturile, unii mai curajosi actionandu-l in judecata.

Parasca Pop, din localitatea Desesti, a fost una dintre victimele regimului totalitar. Nascuta in anul 1874, ea detinea o avere frumusica pentru care a fost deportata ani de zile la Poarta Alba o data cu nationalizarea din 1949, locul unde si-au gasit sfarsitul multi dintre cei care nu au dorit sa accepte binefacerile comunismului. Despre acest moment ne vorbeste Gheorghe Malina, unul dintre batranii satului. ”Intr-o noapte, in 1949, Parasca a fost ridicata impreuna cu cei trei copii ai ei si deportata la Canal. I s-au luat toate bunurile pe care le avea”, ne povesteste supravietuitorul acelor vremuri, cu lacrimi in ochi. Un alt satean, Vasile Hotea, isi aminteste si el cu tristete de tragica noapte din ‘49. ”Am fost luat intr-o noapte impreuna cu parintii si dus la Poarta Alba. Primarul de atunci, Vasalia Hotii, nu ne-o dat voie sa ne luam cu noi haine sau merinde. Tot ce aveam o ramas acasa si-o impartit comunistii. Ne-or suit in vagoane si dupa tri zile in care n-am mancat si n-am baut nimic am ajuns la Poarta Alba. Cei batrani, cum era si Parasca, nu primeau mancare, fiindca nu puteau lucra. Ea traia din portia copiilor. Iarna dormeam in paie, fara paturi si fara haine groase”, povesteste nea Vasile. Dupa sapte ani de calvar, batrana s-a intors la casa care devenise intre timp ”Cooperativa” sateasca. Primarul nu i-a permis sa locuiasca nici macar in grajd, ea fiind primita ulterior in casa fiul ei.

Clona Parascai

Parasca si Gheorghe Pop, sotul ei, au dobandit in 1924 prin contract de vanzare-cumparare, de la Ioan Pop (frate), un teren, inscris in Cartea Funciara a comunei Desesti la nr. 1409, 1410 si 186. Acest pamant este revendicat de mai multi mostenitori, printre care si Ioana Stet. In baza Legii 18, a fondului funciar, succesorii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate a imobilului, prin cerere adresata Primariei comunei Desesti. Primarul Ioan Pop, in calitate de presedinte al Comisiei Locale de aplicare a Legii 18, era dator sa analizeze cererile. Dar, dupa cum am avut surpriza sa aflam, terenul a fost atribuit mamei sale, Parasca Pop (coincidenta de nume), prin hotararea pronuntata in Sentinta Civila nr. 3.725 din 18 decembrie 2002. ”Primarul Ioan Pop a sustras actele depuse de cei sase mostenitori pentru a fi trimise Comisiei de validare din cadrul Prefecturii Maramures si le-a inlocuit cu actele depuse pe numele mamei sale. Ne-a spus ca actele sunt inregistrate la anexa 39, dar aceasta nu exista, ci exista anexa 20, pe numele mamei sale. Profitand de faptul ca pe mama sa o cheama Parasca Pop, la fel ca si pe bunica mea, a prezentat-o pe ea ca fiind adevarata proprietara. A indus in eroare instanta de judecata in 2002, aratand cu o hartie de-a lui ca terenul se afla in administrarea scolii, desi este in intretinerea noastra de 12 ani. Pe terenul acela a facut ce a vrut. A concesionat terenul unei firme, apoi a spart grajdul care era acolo si a emis doua autorizatii de constructie altei firme”, ne explica Stet, una din ”victimele” primarului ”nitel bolund” (singur a recunoscut!). Manevrele primarului Pop par dintre cele mai puerile, dar au fost suficient de abile pentru a evita vigilenta Judecatoriei Sighet, care i-a atribuit terenul mamei sale, nascuta (atentie!) in 1926, iar contractul de vanzare-cumparare dateaza din 1924. Avand o condamnare penala la activ (cu pedeapsa inchisorii de doi ani, suspendata pe o perioada de proba de patru ani), primarul va trebui sa faca fata unui nou proces penal, intentat de Ioana Stet, prin Plangerea Penala din 8 aprilie 2003. Despre modul in care se va termina acest episod, cu contracte semnate inainte de nastere, vom reveni.

Replica

Pentru a limpezi situatia, am luat legatura cu primarul Pop, care ne-a declarat ca toata aceasta poveste este o “facatura”. “Ioana Stet a intrat abuziv pe un teren fara acte. Eu nu am depus nici o cerere, ci mama. Eu nu i-am reconstituit singur dreptul de proprietate, ca primarul nu este el singur in comisia locala. De acel contract (din 1924, n. red.) nu stiu nimic, nu l-am vazut. Da, stiu, lumea este pornita impotriva mea. Si foarte bine ca au inaintat plangere penala impotriva mea, daca sunt vinovat, sa trag consecintele. Am eu prieteni de aici care ma lucra”, ne-a declarat primarul. Cerem autoritatilor judetului sa verifice la modul cel mai serios aceasta poveste.

Ciprian DRAGOS



* O necesitate in conditii de imposibilitate
A fost odata Scipomar

Una dintre societatile simbol ale Baii Mari trece printr-o criza fara precedent. Societatea Scipomar, producatoarea celebrului suc de mere, se afla in procedura de faliment, urmand a fi vanduta la licitatie. Cumparatorii nu se inghesuie sa apara, pretul de pornire depasind valoarea reala a utilajelor. GAZETA va prezinta modul in care o afacere care se anunta prospera s-a stins incet, dar sigur. Entuziasmul inceputului nu a garantat si succesul, astazi Scipomar traind agonia sfarsitului.

Falimentul societatii Scipomar a fost inevitabil in conditiile unui credit imens, imposibil de rambursat. Resursele fabricii de suc de mere au fost insuficiente pentru a trece peste aceasta criza. Multele dialoguri purtate in ultimii ani de conducerea intreprinderii cu Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Emil Constantinescu, Petre Roman si Traian Basescu nu s-au concretizat asa cum era de dorit. Acum, lichidatorul ameninta cu vanzarea utilajelor pe bucati daca nu obtine pretul cerut.

Primele plantatii din zona Dealului Dura au aparut in 1966, ca un laborator a Statiunii de Cercetari Pomicole Livada, care mai exista si acum. Dupa mai putin de trei ani (in 1969) laboratorul a fost transformat in statiune de cercetari pomicole. In aceasta structura organizatorica, suprafata livezilor s-a extins de la 9 ha (care au fost primele plantate pe Dealul Dura, de la actualul cimitir pana pe culme) la peste 500 ha. S-au facut plantatii de ambele parti ale drumului care ocoleste Dealul Dura, in Seini, Coltau si Somcuta Mare. La o asemenea cultura extinsa, productia se ridica pana la 10 mii tone de fructe. “Productia se comercializa in intregime sub forma de fructe. La acea vreme, pomii erau tineri, avand fructe de calitate, iar piata solicita mult fructele noastre. Aveam un contract cu ILF-ul Capitalei (Intreprinderea de Legume si Fructe Bucuresti). Saptamanal de aici pleca un tren frigorific cu mere . In acest fel, aspectul desfacerii productiei pe piata era asigurat, cererea fiind mai mare decat ofeream noi”, ne-a spus Anton Pop, actualul director al Pomfruct. In anii ’70 s-au dezvoltat mai multe laboratoare de fertilizare a plantelor si totul mergea bine. Banii veneau de la bugetul de stat, fiind folositi la constructia de cladiri, sisteme de irigatie, achizitionari de utilaje si alte modernizari.

Entuziasmul

Anul 1990 a fost inceputul sfarsitului pentru tot ceea ce a insemnat statiunea de cercetari stiintifice din perioada socialista. Noua democratie post-decembrista impunea adaptarea la economia de piata. A urmat o privatizare cu mult elan, bazata pe credite bancare consistente. S-a pornit de la ideea construirii unei fabrici de prelucrare a fructelor in conditiile in care piata nu mai solicita fructele spre consum direct. “In toamna anului 1990, consiliul de administratie al societatii de atunci nu stia daca sa ia decizia formarii fabricii sau nu. Pe vremea aceea eu eram prefect si directorul de atunci mi-a cerut parerea, avand in vedere ca eu lucrasem inainte la societate, inca din ’68. Eu am spus ca este o necesitate in conditii de imposibilitate. Si i-am derutat putin pe entuziasti. Necesitatea era ca, desfiintandu-se reteaua ILF, nu mai aveam cui comercializa fructele. Pomii erau imbatraniti (35 de ani) si nu mai aveau acelasi randament ca la 20-25 de ani. Imposibilitatea a fost ca nu exista o alta solutie decat aceea a finantarii investitiei prin credite bancare. Au urmat imprumuturi de la Banca Agricola, Banca [iriac si Bancorex. Am prins perioada ‘92-’93 cand dobanzile au ajuns pana la 150%, pe care nu le-am putut restitui decat partial”, a spus Pop. Privatizarea din perioada ‘91-’92 s-a facut pe metoda aport de capital. Un prim actionar a fost statul, apoi firma Raum GMBH din Germania, Banca [iriac si lista este mai lunga. Acum capitalul societatii este privat in proportie de 66%, iar statul (prin ADS – Administratia Domeniului Statului) detine 34%.

Declinul

Tot in aceeasi perioada au inceput sa functioneze si fabricile de la Reghin, Zalau, pe langa cele existente la Dej si Carei. Cinci fabrici pe o suprafata restransa, in timp ce in restul tarii nu mai exista nici una. “De la bun inceput a fost o greseala, valoarea investitiei fiind foarte mare. Nu s-a facut un studiu de marketing, asa cum ar fi fost firesc, ci s-a pornit cu ideea entuziasta ca – nu exista sa nu mearga. Eu am venit aici in ’93. Dupa rambursarea creditului de 380 de milioane lei catre Banca Agricola, a urmat creditul de la Bancorex, in valoare de 8 milioane de marci germane. Atunci am realizat ca rambursarea acestuia nu era posibila. Am incercat sa mai aducem investitori pentru a stinge datoria, dar solutiile au intarziat sa apara”, mai spune Pop. Studiul pietei, lipsa unui plan realist de investitii, absenta unei imagini create prin publicitate si hazardarea luarii unor credite fara posibilitati de restituire, au constituit principalele cauze ale falimentului societatii Scipomar. In 1999, conducerea firmei a decis scindarea acesteia in: Pomfruct (plantatiile si alte imobile ale statiei de cercetare) si Scipomar (fabrica de suc, nectar si gem). “Am separat cele doua firme pentru a nu sacrifica totul intr-un singur scop. Datoria catre Bancorex a fost preluata de AVAB, iar acum Scipomar este in faza lichidarii. Eu am propus AVAB-ului o colaborare prin care sa ne inchirieze utilajele fabricii, iar noi sa dam 2 miliarde lei anual. Dar nu a fost de acord, motivand ca AVAB are o perioada limitata de functionare. Daca am fi incheiat acel contract pe o perioada de cinci ani, ei ar fi primit in trei ani atata cat vor obtine prin scoaterea la licitatie. Asa, nu vor scoate mare lucru. Eu le-am spus ca valoreaza 250 mii de dolari maxim. Iar societatea de lichidare a evaluat fabrica la 1,3 milioane dolari. Dupa care au spus ca mai adauga si TVA. , le-am zis eu. Intr-un fel Pomfruct este multumita de acest pret, pana se va vinde o vom folosi in continuare. La licitatia din 16 aprilie nu s-a prezentat nimeni. Daca nu se va vinde nici la licitatia din luna mai, lichidatorul a spus ca o va vinde pe bucati. Dar va spun: cat timp eu sunt aici, acest lucru nu se va intampla. Adica sa arunci la fier vechi o fabrica ce poate functiona normal, cu aparatura scumpa, numai pentru ca nu primesti cat ceri…”, a mai spus Pop.

Speranta moare ultima

Conducerea Pomfruct urmareste atragerea unor investitori straini pentru revigorarea intreprinderii. Se duc tratative cu trei firme din Elvetia, Germania si Austria, care ar fi dispuse sa cumpere fabrica la 500 mii de dolari. Ramane de vazut daca acest lucru se va intampla, sau daca sucul de mere de la Baia Mare va ramane in uitare. Cert este ca vorbele fostului prefect de Maramures sunt valabile si azi – o necesitate in conditii de imposibilitate.

Ciprian DRAGOS
Nicolae TEREMTUS



* Din ciclul “Ce traznai mai face Toni”
Primarul laptelui

Dupa momentul 1989 si primii ani ai democratiei originale, societatea romaneasca a inceput sa priceapa mecanismele care opereaza in cadrul UE, din dorinta fireasca de a ne integra in marea familie europeana. Asa au inceput sa curga finantari externe pentru proiectele autohtone. Ne referim la proiecte in care sunt implicate organizatii neguvernamentale. Ce se intampla de multe ori, dupa castigarea unei finantari externe, este deja o poveste romaneasca.

In 1999, un grup de oameni cu spirit de initiativa din satul Ulmoasa, comuna Tautii Magheraus, au intocmit documentatia pentru finantare, prin Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS), a proiectului “Linie de procesare si prelucrare a laptelui”. Proiectul aprobat a primit un buget de 24.114 dolari, din care echivalentul in lei a 19.259 dolari reprezenta finantare sub forma de grant de la FRDS, iar echivalentul in lei a 4.855 dolari a reprezentat contributia comunitatii la realizarea proiectului, respectiv materiale de constructie, munca pentru amenajarea spatiului de productie, chiria pentru spatiu si chiria pentru un mijloc de transport.

Partener in cadrul proiectului a fost Fundatia Kelsen (presedinte Titel Caosan). Grupul de initiativa din Ulmoasa s-a constituit (conform Legii 129/1999, privind infiintarea si functionarea FRDS) si a fost inregistrat in Registrul special al Primariei Tautii Magheraus (cu Dispozitia 1523/1999). Grupul era format din 15 oameni de diverse profesii, reprezentati prin procura speciala de un Comitet de conducere, al carui presedinte era Aurel Somcuteanu. Printre cei 15 a fost cooptat si medicul veterinar al comunei, nimeni altul decat Anton Ardelean, actualul primar al localitatii. Mentionam ca potrivit explicatiilor obtinute de la FRDS, nici membrii Comitetului de Conducere a proiectului, nici membrii grupului productiv nu au fost remunerati. Munca lor a reprezentat contributia la realizarea proiectului, la fel aportul Fundatiei Kelsen si al Primariei. Argumentele foarte importante care au dus la finantarea proiectului au fost existenta grupului productiv legal constituit si faptul ca satul Ulmoasa a indeplinit criteriile de saracie mentionate in manualul de operare al FRDS. Valorificarea laptelui prin proiectul de mai sus ar fi reprezentat o sursa, aproape singura, de venituri pentru locuitorii satului maramuresean. Mai precizam ca banii primiti, o suma nerambursabila la nivelul grupului de initiativa, reprezinta un imprumut al Guvernului, la Banca Mondiala, care va trebui rambursat, deci reprezinta bani publici. Dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta, respectiv finantarea, cei care au initiat proiectul, dupa binecunoscutul model romanesc, au inceput sa nu se mai inteleaga, iar din proiectul generos pentru un sat sarac s-a ales praful. Fabricuta s-a ridicat si se pare ca functioneaza la Dura, intr-un spatiu pus la dispozitie de SC Scipomar.

Toni intra in scena

Anton Ardelean, actualul primar al comunei Tautii Magheraus, a reusit, potrivit declaratiilor celor care au initiat proiectul, sa “rezolve” investitia. Titel Caosan a povestit prin ce a trecut pentru a reusi sa porneasca linia de procesare, care acum face cu ochiul primarului. “Eu nu exist pentru primarul Ardelean si acesta vrea sa ne puna bete in roate. In 1999 era unul dintre partenerii proiectului, acum ii trebuie fabrica. Am cautat doi ani un specialist in lapte. Cel pe care l-am avut in proiect a venit impreuna cu Ardelean si ne-a cerut initial 10%, apoi 30% din afacere. Afacerile astea nu-s private, de familie. Sunt pentru comunitate. Pana la urma am gasit specialistul. La inceput, Ardelean s-a angajat ca ne va aduce lapte la procesare cat vrem, acum nu-i trebuie lapte, ci produsele din lapte. Sa vedeti, in prima faza a pretins sa dau 80% din beneficii Primariei. Am negociat si i-am spus ca 20% va merge la fabrica, 40% Asociatiei Kelsen care a sustinut proiectul si 40% Primariei. Dar in ce lume traim? Cum poate primarul sa pretinda din beneficiile unei firme? Acest om nu poate mai mult. Am semnaturile lui pe hartii. Mai mult, la inceput s-a oferit sa ne dea spatiu la el, la Dispensar. Am facut acolo fosa septica, apoi ne-a dat un grajd. Asa ca am fost nevoit sa caut alta locatie, aceasta unde este acum fabrica. Ce sa va spun? Fabricuta nu are profit, ma mir ca rezista pe o piata unde concurenta este acerba. Dupa ce se va termina aceasta lupta oarba cu primarul intentionam sa marim cantitatea de lapte procesata. Capacitate de productie exista”, ne-a spus Caosan. Am luat legatura cu finantatorul proiectului pentru a primi lamuriri legate de felul in care se deruleaza astfel de proiecte. “Stiu ca acolo au existat probleme. Neintelegeri intre cei care au initiat proiectul. De la noi s-a dat aprobarea pentru schimbarea locatiei fata de situatia initiala. Din pacate, rolul nostru s-a incheiat dupa ce fabrica a inceput sa produca. S-a transformat in societate agricola si, dupa cate stiu eu, merge cum merge. Astfel de situatii intalnim la multe din proiectele finantate”, ne-a declarat doamna Danciu, responsabil al FRDS. Produsele lactate ale fabricutei de la Dura se comercializeaza pe piata baimareana sub marca “Prodas Alpina”. Recunoastem ca nu am reusit sa dam de produse cu aceasta marca prin magazinele vizitate. In alta ordine de idei, dialogul pe aceasta tema cu primarul Ardelean a fost un esec. “Da! Este un subiect baban, o bomba de presa. O sa va spun tot, sa vedeti cum se fac afaceri. Da! Cautati-ma sa va spun”, a fost mesajul primarului din Tautii. De atunci au trecut cateva saptamani si eschivele primarului nu ne mai mira. De fapt, tot ce se leaga de acest reprezentant de frunte al PSD Maramures nu ne mai mira. Am inceput chiar sa ne plictisim de multele “fapte de vitejie” ale lui Ardelean.

Nicolae TEREMTUS