ANCHETE

* Istoria controversata a unei picturi bisericesti
Semnatura falsa a clopotarului

* Sesizam o ilegalitate! Chiar nu intervine nimeni?
Castelanul de carton

* Scandalul economistei Simona Mihalache ia amploare
CEC Maramures, la control!

* ”Doua blocuri, doua pere / Ce se da, nu se mai cere!”
Troc cu Consim S.A.

* Continua scandalul din jurul benzinariei Lukoil din Sighet
Ilegalitate, marca Valgab

* Istoria controversata a unei picturi bisericesti
Semnatura falsa a clopotarului

In satul Costiui, in biserica romano-catolica, exista o pictura care se pare ca ii apartine lui Hollósy Simon. Partea spectaculoasa a situatiei este reprezentata de faptul ca icoana respectiva este singura pictura cu caracter religios realizata de Hollósy Simon. Despre “Fecioara cu pruncul” exista doua variante: una locala si una oficiala.

Intre cele doua variante exista diferente in ceea ce priveste perioada de timp si modul in care a fost realizata pictura.

Varianta din Costiui

Localnicii sustin ca la inceputul secolului XX, Hollósy Simon a sosit in Costiui insotit de mai multi discipoli, intr-o tabara de pictura. In lipsa altor posibilitati de cazare, maestrul si discipolii lui au apelat la preotul din localitate, care i-a cazat in cladirile parohiei. In conditiile in care artistii nu prea aveau “arginti”, Hollósy s-a oferit sa achite cazarea prin picturi pentru biserica din localitate. Una dintre icoanele bisericii, reprezentand-o pe Fecioara Maria cu pruncul Isus, se afla intr-o stare avansata de deteriorare, motiv pentru care preotul a considerat ca restaurarea picturii ar fi un pret corect si suficient pentru acoperirea cheltuielilor presupuse de cazare. Hollósy Simon a fost convins de faptul ca un pictor de valoarea lui nu poate sa restaureze o pictura realizata de alt artist. Urmarea a fost ca vechea pictura a fost distrusa de impulsivul pictor, care a realizat o alta lucrare, cu aceeasi tema. Nu se stie cui i-a apartinut vechea pictura de altar din biserica din Costiui. Traditia, pastrata in scriptele preotului din vremea respectiva, sustine ca Hollósy Simon a obtinut de la un evreu din Sighet panza si culorile necesare realizarii noii picturi. “Fecioara cu pruncul” a fost pictata in doua zile, ea putand fi admirata si astazi in biserica sfintita in 1815.

Varianta lui Sorban

In lucrarea O viata de artist, dedicata marelui pictor care a fost Hollósy Simon, Raoul Sorban ofera o varianta, diferita de cea locala, a povestii picturii de altar semnata Hollósy Simon. “Printre datele destul de confuze ale reconstituirilor aproximative, apare un fapt cert, dar surprinzator: Hollósy executa, in acest an (1874 – n.red.), la comanda, un tablou cu subiect religios pentru biserica greco-catolica din Costiui (comuna Rona, langa Sighetu Marmatiei). Hollósy avea 17 ani, era un necunoscut, nu pictase nici un tablou (?!). Oare sa fi fost intr-adevar lipsit de orice experienta artistica? Si totusi i s-a comandat un tablou, pentru care a primit importanta suma de 400 de fiorini (800 coroane)? Iata o intamplare datorita careia se pune cu temei intrebarea: cum si cand a inceput Hollósy sa picteze? Caci nimeni nu devine pictor, nici chiar interpret sau copist, in mod subit si intamplator ori printr-un sir de circumstante”, afirma Raoul Sorban. Cea mai importanta diferenta dintre varianta din Costiui si varianta sustinuta de Raoul Sorban este legata de incadrarea cronologica a realizarii picturii de altar. Varianta locala sustine ca pictura a fost realizata la inceputul secolului XX, in timp ce Sorban da ca an sigur al realizarii lucrarii 1874, varianta sustinuta si de Zoltán Felvinczi Takáts, in Hollósy Simonról, p. 157.

Controverse

Indiferent de perioada in care a fost realizata pictura, aceasta a avut o existenta linistita in spatiul sacru al bisericii. In timpul celui de al doilea razboi mondial, Hollósy Simon devenise un nume consacrat in lumea artelor. Trecusera doua decenii de la moartea artistului… In agitatul an 1944, prin satul Costiui au trecut trupe germane si sovietice. Clopotarul din vremea respectiva a banuit ca pictura de altar, purtand semnatura lui Hollósy Simon, ar putea deveni tentanta atat pentru germani, cat si pentru rusi, stiut fiind faptul ca, in perioada razboiului, numeroase opere de arta au fost “vanate” de ocupanti. Cu atat mai mult lucrarile apartinand artistilor cunoscuti. Pentru a salva pictura, clopotarul a acoperit semnatura artistului cu un strat de vopsea. Numele lui Hollósy Simon a ramas ascuns vederii pana in anii ’60. Preotul din vremea respectiva a gasit in registrele lasate de preotii care au slujit inaintea lui informatia potrivit careia pictura de altar reprezentand Fecioara cu pruncul, ii apartine marelui artist. Indepartarea stratului de vopsea care acoperea numele pictorului a dus insa la deteriorarea semnaturii. Cum tocmai aceasta crestea valoarea picturii, preotul a crezut de cuviinta sa intareasca semnatura lui Hollósy cu un strat nou de vopsea. Cu siguranta ca gestul preotului a fost animat de cele mai bune intentii, numai ca acesta a dat nastere la controverse legate de autenticitatea tabloului. In 1982, protopopul de azi al orasului Carei a demarat actiunile pentru “repunerea in drepturi” a picturii. In 1991, la Costiui, s–au desfasurat “Zilele Hollósy Simon”, la care au participat si invitati din Baia Mare si Budapesta. Dintr-un colt al picturii au fost prelevate probe care, supuse analizelor, au demonstrat autenticitatea picturii. Semnatura care a starnit controverse se afla in continuare in stanga jos a picturii de altar, cu dimensiuni apreciabile (1,4 x 2,8m).

Reintors dintr-un instinct

Dupa vara lui 1901, Hollósy nu a mai revenit niciodata la Baia Mare (ruptura artistului de pictorii care populau Scoala de pictura intemeiata de el in Baia Mare survenise inca din 1899). Cu toate acestea, in 1904, Hollósy Simon s-a intors in Maramures, instalandu-se la Teceu. Dupa parerea pictorului Al. Ziffer, ceea ce l-a intors in Maramures pe Hollósy a fost “un instinct ocult”, “o necesitate greu de descifrat”. In perioada 1904 –1916, cu doua exceptii, in anul 1913, cand se instaleaza la Sighet, si in 1915 cand a mers la Gilau, langa Cluj, Hollósy si elevii academiei sale din München si–au petrecut vacantele la Teceu. Nu am gasit nici o informatie privitoare la vreo sedere a lui Hollósy Simon la Costiui la inceputul secolului al XX-lea. Se stie doar ca in 1917, cu un an inainte de a muri, s-a retras pentru scurta vreme la Teceu.



* Sesizam o ilegalitate! Chiar nu intervine nimeni?
Castelanul de carton

Mircea Maries s-a bucurat de atentia unui cotidian local care a “ilustrat obiectiv” proiectele de anvergura de la castelul pe care si l-a cumparat ilegal! Dezinformarea si manipularea opiniei publice (o fapta reprobabila, regretabila si, suntem convinsi, involuntara) este cauza acestei reactii. GAZETA se va implica in solutionarea cazului, sesizand oficial forurile nationale competente.

Scandalos! In Romania, legile nu mai sunt respectate nici macar de autoritatile Statului in teritoriu? Atunci nu ne mai mira ca Mircea Maries, un fost merceolog din satul Fersig, ajuns proprietarul platformei industriale a Baii Mari (printre multe alte afaceri “adiacente”), imparte bezele celor care-i admira “abilitatea” prin care a efectuat tranzactia Castelului Teleki din Satulung. Nu-i face nimeni nimic, probabil pentru ca beneficiaza de intelegerea tacita si cooperarea autoritatilor pentru mentinerea in vigoare a acestei tranzactii ilegale (concluzie la care au subscris cei “insensibili” la potenta buzunarul noului magnat). Pentru ca aceasta ilegalitate a beneficiat saptamana trecuta si de un articol suspect de eronat publicat intr-un cotidian local, vom demola pe rand toate consemnarile acestuia. Mentionam ca argumentele GAZETEI beneficiaza in totalitate de documente oficiale.

Argumente, nu povesti

In anul 1991 este legalizata trecerea Castelului Teleki in patrimoniul Statului, iar detinatorul obiectivului este numit Consiliul Local Satulung (CL).
1) “Se discuta daca e sau nu monument istoric”. Fals. In anul 1991, Castelul Teleki din Satulung este inclus pe Lista monumentelor istorice protejate, fiind inregistrat la categoria 25 B 196. Lista este aprobata de Comisia Nationala a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice si este comunicata Prefecturii Maramures si Directiei Tehnice a Prefecturii (conform adresei 1250/156 din 27 februarie 1992).
2) “Faptul ca este inclus pe lista monumentelor istorice noi l-am aflat oficial doar in 1 septembrie 2003”. Fals. In 1992, in vederea protejarii monumentului istoric, Muzeul Judetean (prin OJPCN) si Inspectoratul pentru Cultura Maramures a informat detinatorul Castelului Teleki (Primaria Satulung), asupra drepturilor si obligatiilor care le revin ca detinatori ai monumentului istoric (unul dintre actele ulterioare care consemneaza acest fapt este semnat chiar de Ioan Marchis, director al Directiei pentru Cultura Maramures – aflat acum in postura de avocat al legalitatii tranzactiei).
3) “Aceasta vanzare nu a fost anulata de nimeni”. Fals. Vanzarea este nula de drept! La data vanzarii (in 1999), monumentele istorice de patrimoniu erau protejate prin Ordonanta 68 din 1994 aprobata de Legea 41 din 1995 (articolul 29 arata ca: “bunurile clasate ca monumente istorice si arhitecturale sunt inalienabile, iar orice act de vanzare este lovit de nulitate absoluta”). Asadar, Legea anuleaza vanzarea. Maries a cumparat un obiectiv a carui vanzare era interzisa prin lege. Mai clar de atat se poate?

Smecherii

4) “Am fost controlati de Curtea de Conturi, Parchet, Politia economica si nu s-a gasit nici o ilegalitate”. Fals. In noiembrie 2001, prim-procuror Eugen Rosca specifica in raspunsul final catre Prefectura (sesizantul anchetei) faptul ca: “In conformitate cu art. 29 din Ordonanta 68/ 1994, va puteti adresa instantei de judecata pentru anularea licitatiei.”
Numai ca nici Prefectura, nici Comisia Judeteana pentru Protectia Monumentelor de pe langa Inspectoratul de Cultura, nici vreo alta institutie nu au atacat vreodata acest act pe cale judecatoreasca.
5) Ioan Marchis, conducatorul Directiei pentru Cultura: “Cand s-a vandut castelul era un vid legislativ”. Fals. Vezi punctele 3 si 4.
6) Ioan Marchis: “Proprietarul privat nu risca sa isi lase proprietatea sa se distruga.” Fals. In 5 ani, de cand e proprietar, Maries nu a investit decat in salariile paznicilor si in lacatul de pe poarta. Castelul e in aceasi stare in care l-a lasat Statul, dupa ce a investit peste 1,6 miliarde de lei doar in consolidari (amintim “rentabilitatea afacerii”: Maries l-a cumparat cu 1,2 miliarde de lei).

Amendari la “spiluri”

1. “Sarpanta din lemn cu invelitoare din tigla este in stare tehnica buna”. Corect, dar Meritul lui Maries e zero. A fost realizata cu banii Statului si de catre profesionisti (firma Rustic - singura din Maramures agreata la acea vreme de Ministerul Culturii).
2. Enumerarea titlurilor evaluatorului. Corecte, numai ca nefiind avizat de Ministerul Culturii, era in incapacitate sa evalueze un monument istoric. Brandau era autorizat sa evalueze case, nu castele. Diferenta ca de la cer la pamant. N–am facut istorie cu profesorul de muzica.
3. Au scos la vanzare “casa cu curte, nu castel. Dar asa scria in Cartea Funciara”. Corect. Numai ca daca era Castelul primarului, in anuntul de vanzare ar fi fost consemnat acest fapt (care ridica implicit valoarea vanzarii si interesul potentialilor cumparatori), chiar daca in Cartea Funciara constructia ar fi figurat ca bodega!

GAZETA detine documentul prin care primul castel din Maramures care a fost vandut de Consiliul Local Satulung cu titlu de “casa cu curte”, pentru a induce in eroare autoritatile Statului in teritoriu (Prefectura si Inspectoratul pentru Cultura Maramures). Despre dezvaluirea modului in care s-a desfasurat licitatia va rezervam (si dumneavoastra, si autoritatilor de control si lui Maries) o surpriza. Curand.
1)Maries: “Vreau sa refac proprietatea grofului asa cum a fost si sa o introduc in circuitul turistic (!).” Fals. “Groful” nu avea un hotel, ci un castel. Maries vrea sa construiasca un hotel (asa cum si recunoaste), proiect intocmit initial la solicitarea reprezentantilor Ministerului Culturii in Maramures, prestigiosul arhitect C. Rulea de la societatea bucuresteana Ara Project. Conform proiectului, se dorea continuarea finantarii din buget (prin Ministerul Culturii) si amenajarea unui hotel si a unui restaurant (probabil in stil baroc, stil arhitectural adoptat in 1880, la repararea si modificarea castelului). Lipsa spatiului ne impiedica la detalierea altor dedesubturi in aceasta fastuoasa tranzactie. Pentru ca suntem perseverenti, vom reveni. Pana atunci, voluminosul dosar “Castelul Teleki” va lua drumul Bucurestiului. Articolul 16 din Constitutia Romaniei mentioneaza: “Nimeni nu este mai presus de lege”. Verificam.

Nominalizati la vinovatie

1) Maries Mircea, actualul “proprietar” – pentru “stiinta de a instrumenta siropoasa licitatie” (vom reveni).
2) Muresan Vasile Bujorel, primar in comuna Satulung – pentru incalcarea legii si inducerea in eroare a Prefecturii Maramures, a Comisiei Judetene pentru Protectia Monumentelor istorice si a altor institutii.
3) Toti componentii Consiliului Local Satulung – pentru incalcarea legii si acceptarea cu buna stiinta a prejudicierii voluntare a bugetului comunei, prin acceptarea conditiilor propuse de catre primar.
4) Barlea Gheorghe Mihai, la acea vreme prefectul judetului Maramures – pentru rezumarea solutionarii tranzactiei ilegale la sesizarea Parchetului si Politiei.
5) Bechis Liviu si Buda Ioan, urmatorii prefecti ai judetului – pentru neinceperea actiunii in instantele de judecata pentru anularea licitatiei, desi aveau si stiinta faptei, si Legea (41 din 1995) de partea lor.
6) Ioan Marchis, director al Directie pentru Cultura Maramures – pentru ignorarea eforturilor predecesorilor si nesesizarea si insistarea asupra solutionarii tranzactiei la Ministerul Culturii.

Catalin VISCHI



* Scandalul economistei Simona Mihalache ia amploare
CEC Maramures, la control!

In cazul Mihalache, economista care a escrocat, pana in momentul de fata, cu zeci de miliarde de lei aproape o suta de baimareni, se contureaza un scandal ce va zgudui din temelii Sucursala CEC Maramures si, prin implicatii, chiar institutia de la Bucuresti.

Mai multi pagubiti s-au constituit intr-o asociatie ad-hoc si au trimis un denunt penal la PNA. Oamenii sunt disperati, multi dintre ei risca sa ramana pe drumuri ori sa-si piarda economiile de-o viata. Primim la redactie o multime de informatii legate de acest caz, despre Mihalache, despre directorul Sucursalei sau fosti directori ai Sucursalei. Ce mai, o increngatura de interese incredibile in care cativa indivizi au prosperat, probabil ani in sir, prin intermediul acestei Mihalache, o secretara ajunsa economista si un fel de om de casa al directorilor ce s-au perindat pe la conducerea Sucursalei. Este tot mai limpede, cu toate protestele lui Chiuzbaian, ca directorul Sucursalei CEC Maramures era la curent cu afacerile “marca Mihalache”, ba mai mult, a beneficiat de pe urma acestora. Pana unde, ramane sa stabileasca organele de control.

In ceasul al doisprezecelea

Saptamana trecuta, a descins in Baia Mare o echipa de control de la Centrala CEC, venita pentru cazul Mihalache. De asemenea, a sosit si procurorul de la Parchetul Cluj care a primit dosarul. Cercetarile se fac pe mai multe tematici si, din informatiile noastre, rezultatele de pana acum confirma materialele aparute in GAZETA. Nici noi nu am stat cu mainile-n san si am intrat in posesia unor declaratii explozive. Dovezi clare ca Mihalache “lucra” cu aviz directorial si poate pana cine stie unde. “Timp de sase luni, inclusiv in ianuarie si februarie, i-am dat directoarei, lunar, cate un costum de haine numai sa ma lase sa-mi rezolv problemele, sa plec cand am nevoie”, declara Mihalache.

Promovari, salarii, colete, daruri…

O alta declaratie tulburatoare explica cum de avea Mihalache timp pentru a lucra in scopul bunastarii personale si a altora. “In 31 ianuarie am fost chemata la CEC Baia Mare pe la orele 20, era o zi de sambata, de catre Mihalache, pentru o discutie legata de banii pe care mi-i datora. Ea m-a chemat spunandu-mi ca nu poate sa plece din Sucursala deoarece este inca impreuna cu directoarea Chiuzbaian, care lucreaza la negocierile salariale. imi spunea. Mi-a povestit ca trebuie sa trimita la Bucuresti rezultatele negocierilor salariale prin Prioripost si ca . Mi se plangea ca are de listat toate contractele si de pregatit corespondenta. A mai spus ca si la interviurile care au avut loc la CEC, tot ea era mana dreapta a directoarei, era consultata tot timpul si ii rezolva tot. Iar pentru rezolvarea acestor probleme cu personalul, mi-a spus ca trebuie sa mearga sa pregateasca un colet (cu piure de castane si altele), sa-l duca la gara pentru a-l trimite la Bucuresti, la sefii de acolo”, din declaratia unei pagubite. Dar Mihalache se pare ca avea si putere de a rezolva cate un loc de munca la CEC pentru “partenerii” ei de afaceri. “Eram in biroul secretariat cu Mihalache si am rugat-o sa-mi rezolve un post pentru mine si sotul meu in unitatea CEC. Ea mi-a spus ca se poate discuta si se poate rezolva cu doamna Chiuzbaian (si-a notat studiile, pregatirea), spunandu-mi ca verisoara directoarei este angajata la Bucuresti, la compartimentul Resurse Umane, probabil seful compartimentului. A spus ca de aceasta verisoara depinde. M-a intrebat daca un salariu de 12-15 milioane ne convine” din declaratia unui pagubit. Dintr-o alta declaratie am aflat ca Mihalache facea cadouri in haine nu numai directoarei, ci si altor colegi. “Mi-a spus nu o data ca o imbraca pe directoare, dar si pe altii de acolo, fara sa ia un ban”, fragment de declaratie. Daca pui cap la cap aceste declaratii, rezulta ca la Sucursala CEC maramureseana se intamplau lucruri cel putin ciudate, ca directorul Chiuzbaian era inconjurata de un grup de oameni fideli, in care figura centrala era Mihalache, un fel de . Speram ca Politia si echipa de control a CEC sa verifice aceste aspecte. Mergand pe firul declaratiilor primite, am aflat ca astfel de practici erau inca de pe vremea fostei directoare Rizea, a carei mana dreapta era tot Mihalache. Dar cu alte aspecte inedite, vom reveni.

Furioasa si iute

Interesul nostru pentru ce se intampla la CEC deranjeaza. Deranjeaza si faptul ca a venit control de la Bucuresti. Am ramas perplecsi cand am aflat prin metode specifice, ca accesul in Sucursala pentru presa este interzis. Nu ar fi un lucru deosebit, dar se pare ca directorul Chiuzbaian a incercat sa intimideze, sa obstructioneze verificarile, ba chiar a incercat anumite inscenari, probabil cu scopul de a scapa de persoane incomode sau care stiu mai multe. Teroarea care este la CEC, faptul ca toti angajatii, de la portari, la sefi se feresc sa dea declaratii, de parca nu ar fi vorba de o institutie publica, demonstreaza ca directorul Sucursalei se bazeaza pe ceva, pe cineva. Cu toata impotrivirea sa, am aflat ca peste 50 de persoane, cel putin in ultimul timp, au intrat in Sucursala la intalniri cu Mihalache pentru perfectarea “contractelor de imprumut”, iar peste 20 de clienti ai economistei escroace au intrat in Sucursala dupa orele de program (la Mihalache, la directoare in birou si cine mai stie pe unde), ceea ce contravine normelor bancare.

Nicolae TEREMTUS



* ”Doua blocuri, doua pere / Ce se da, nu se mai cere!”
Troc cu Consim S.A.

La propunerea primarului sighetean, Eugenia Godja, s-a incercat un schimb de proprietati. In sedinta Consiliului Local Sighet (CL) de la sfarsitul lui martie, a esuat tentativa ca SC Consim SA sa dea CL doua blocuri (situate pe strada Al. Ivasiuc nr. 3 si pe strada Unirii nr. 34) in schimbul unui teren de 6 hectare, proprietate a CL.

Terenul solicitat de SC Consim SA se afla la capatul strazii Popa Lupu din Sighet si a fost evaluat la 5,8 miliarde lei. Tarlaua este una dintre foarte putinele pe care le mai detine municipalitatea, locatie tinuta pana acum departe de ochii potentialilor beneficiari ai legii care prevede 500 de metri patrati de teren gratuit pentru tinerii casatoriti in varsta de pana la 35 de ani, precum si fata de cetatenii de onoare, care au acelasi drept.

Terenul ravnit

Prima evaluare a terenului a fost de 2 miliarde de lei, insa daca se aplica Ordinul 1487 din 2003, care prevede inmultirea sumei de evaluare cu diferiti coeficienti, suma finala pe care ar merita-o terenul ar fi de 44,4 miliarde de lei, au calculat unii consilieri locali. De altfel, se pare ca si evaluatorul a ajuns la acea cifra, redusa drastic ulterior. Terenul are acces la drum, curent si apa. Pe piata sigheteana, un loc cu asemenea facilitati se vinde cu cel putin 100 de milioane de lei parcela de 5 ari. Adica terenul ar putea fi vandut cu vreo 10 miliarde de lei (dar unii afaceristi din zona spun ca n-ar fi piparat nici dublul acestui pret). Agentii imobiliari din Sighet considera ca terenul respectiv ar merita minim 8 miliarde de lei.

Schimb inechitabil

Cat despre blocurile dorite de primarie, expertul evaluator le-a cotat la 2,49 miliarde lei, respectiv 3,5 miliarde lei. Asta in conditiile in care ambele au structura de rezistenta afectata intr-o mare proportie, necesitand reparatii foarte costisitoare. In sedinta CL s-a ridicat inca o problema importanta. Unul dintre blocuri este ipotecat cu 1 miliard de lei, la o banca comerciala! In urma primului calcul a rezultat ca primaria ar fi urmat sa mai dea Consim SA, in urma ”rentabilului” schimb, inca vreo 190 de milioane lei, bani la care firma, generoasa, a renuntat. Schimbul a esuat, comisia juridica a CL dandu aviz negativ afacerii, dovedind inechitabilitatea trocului si amintind ca actualul bloc ANL de pe strada Ivasiuc a fost cumparat in anul 2001, cu ceva mai mult de 200 de milioane lei. Mai mult, terenul de sub ambele blocuri este al statului.

Contraargumente

Primarul Eugenia Godja si-a argumentat ideea astfel: ”Privitor la preluarea prin cumparare si apoi acoperirea valorii prin schimb de terenuri cu SC Consim SA, va informez ca nu exista asupra blocului in cauza nici o ipoteca bancara, aceasta grevand asupra constructiilor din baza de productie a societatii in cauza (aflata tot la capatul strazii Popa Lupu). Pentru ca s-a insinuat ca evaluarea terenului (efectuata de inginerul Andrei Fornwald) ar fi fost facuta la comanda cuiva, vom atribui reevaluarea unui alt expert, ce va fi desemnat in urma unui concurs ce va fi publicat in presa. Cat despre blocurile in cauza, avem nevoie de ele, pentru a le prinde in programul de locuinte sociale ce se desfasoara in temeiul Legii 114. Terenul de la capatul strazii Popa Lupu este acoperit cu beton, acolo exista niste platforme betonate, deci nu este propice infiintarii unui cartier de case pentru tineri.” Cert este ca Sighetul duce lipsa acuta de terenuri, ingusta lunca in care se intinde fiind cuprinsa intre raurile Tisa, Iza si Ronisoara pe de o parte, iar pe de alta, intre dealurile Iepei, Solovan, Faget si Dobaies. Desi multi tineri doresc sa achizitioneze teren pentru a-si construi locuinte, primaria intentioneaza schimbarea destinatiei unuia dintre foarte putinele terenuri pe care le mai detine. Insa primarul e optimist. ”Suntem in tratative cu Statiunea de Cercetari Zootehnice pentru preluarea terenului de 50 de hectare pe care-l detine la capatul strazii Tractorului si care acum este arendat diferitelor persoane fizice. Terenul respectiv, care ar fi propice unui asemenea scop (case pentru tineri, n. red.), este acum intabulat pe Statiunea de Cercetari Zootehnice, ca proprietate a Agentiei Domeniilor Statului”, a spus Godja. Vazut din exterior, “proiectul” e frumos si laudabil. Numai ca cele 50 de hectare propuse ca loc de constructie pentru locuintele tinerilor sunt invecinate cu fosta groapa municipala de gunoi menajer, cu un cimitir, un gater, iar fundalul viitorului posibil amplasament este asezonat cu mormane de rumegus, azvarlite prin spatele unei fabrici de butoaie. Cu toate acestea, ramane de vazut cat din proiect se va materializa, si mai ales, daca va demara vreodata. Ar fi bine sa fie macar asa, pentru ca in Sighet, penuria de locuinte (cu toate ANL-urile lui Mitrea) ramane acuta.

Teofil IVANCIUC



* Continua scandalul din jurul benzinariei Lukoil din Sighet
Ilegalitate, marca Valgab

In centrul Sighetului, lipit de gardul Liceului ”Regele Ferdinand”, se ridica santierul unei statii de carburanti, concesionat companiei Lukoil. Pe locul amplasamentului s-a aflat, pana in luna decembrie, un parculet cochet. Lucrarile au continua intr-o legalitate… indoielnica. Afacerea prinde incet conotatii politicianiste, de campanie.

In decembrie 2003, parcul din spatele Liceului ”Regele Ferdinand” din Sighet a fost sters de pe suprafata pamantului. Pe locul fostului parc s-a deschis un santier sub antrepriza firmei SC Valgab SRL din Iasi, reprezentanti ai concernului rusesc Lukoil. Cei de la Valgab au semnat contractul prin negociere directa, apoi au inceput lucrarea fara a detine autorizatiile necesare. Conform declaratiei primarului, cu utilajele Primariei Sighet s-a ”scos doar gardul viu”. In fapt s-au extras 400 de metri cubi de pamant, imprastiat ulterior prin tot orasul. Intr-o conferinta de presa din acea perioada, primaria declara ca firma lucreaza in legalitate, insa, ulterior, s-a dovedit ca treaba duhnea a… ilegalitate. Viceprimarul Mihai Zahoranszky a fost trimis la fata locului, amendand firma Valgab SRL cu suma de 100 milioane lei, santierul fiind inchis temporar.

Verificarea concesiunii

In urma atacurilor sustinute de consilieri din partidele de opozitie, primarul municipiului, Eugenia Godja, a iesit la rampa. ”Incepand din 2002 s-a incercat de sase ori organizarea unei licitatii pentru acel teren, in scopul infiintarii unei statii de carburanti. La un moment dat si-a aratat interesul si Petrom, care ulterior s-a retras, nu stim din ce cauze. Dupa expirarea ultimului termen, s-a trecut la negocierea directa cu singurul ofertant, acceptandu-se de catre CL suma de 55.000 de dolari, in schimbul concesionarii terenului. Anul trecut s-au reluat negocierile cu firma Lukoil, iar comisia de buget-finante a reusit urcarea sumei ce revine Sighetului la 85.000 de euro, adica aproape dublu fata de oferta initiala. Pe langa acei bani, municipiul castiga un impozit de circa 7500 de euro pe an si redevente de 200 de milioane. Desi unii consilieri si-au manifestat suspiciunea vizavi de intocmirea documentatiei, am aflat ca niciunul dintre ei n-a venit sa ceara dosarul de la biroul tehnic. Intentionez sa fac o adresa la Curtea de Conturi, pentru a veni sa verifice si ei actele concesiunii.” Desi primarul sustine temeinicia afacerii, amintim ca nimeni nu s-a gandit sa ceara asentimentul vecinilor care s-au trezit peste noapte vecini cu pompele. Liceul ”Regele Ferdinand” se afla gard in gard cu benzinaria. Terenul pe care a fost amplasata statia este revendicat de parohia reformata, care a fost proprietarul zonei, anterior nationalizarii. Lucrarile au inceput si s-au desfasurat circa o saptamana fara autorizatie, in chiar mijlocul targului!

Consilierii acuza

Despre munca angajatilor primarie in folosul Lukoil, primarul Eugenia Godja spune ca nu a fost ceva de anvergura. ”Utilajele noastre doar au demontat si luat gardul viu de pe marginea parcului, precum si monumentul din mijloc. Si daca tot e s-o spunem pe cea dreapta, Lukoil a venit aici prin intermediul liberalilor!”, a spus Godja. Consilierii locali liberali acuzati de primar au sarit ca arsi. ”Da, noi am adus Lukoil-ul la Sighet, dar nimeni nu ne-a spus nimic despre modul cum s-au desfasurat licitatiile si nici despre legalitatea lucrarilor. Consiliul local (CL) functioneaza ca apendice al primarului, multe hotarari fiind luate peste capul nostru, contrar legii.” Nicolae Mutiu (PD) si Ioan Bizau (PNL), au facut parte din comisia de licitatie. Cei doi consilieri au declarat ca nu si-au pus semnatura pe nici un act, fiind chemati in comisie doar o data, ulterior fiind ”uitati”!

Intarziere nepermisa

Cand s-a deschis buclucasul santier, s-a declarat ca inaugurarea statiei de carburanti va avea loc in maxim o luna. De atunci au trecut 120 de zile, ultimul termen limita expirand la 31 martie. Primarul i-a chemat recent la ordine pe anteprenorii de la SC Valgab SRL, reprezentantii Lukoil, avertizand ca daca nu termina repede, le inchide santierul! Probabil un argument hotarator e ca la jumatatea lunii mai Ion Iliescu va vizita Sighetul, si nu se cade ca un asemenea oaspete sa fie primit cu… gunoiul in casa. Cat despre legitimitatea lucrarilor, ramane cum am stabilit: printre altele, in acest moment curentul electric necesar santierului este ”imprumutat” de la un bar invecinat, firele conductoare fiind suspendate prin curtea si pe peretele salii sportive a Liceului ”Ferdinand”. Despre acest aspect, primarul s-a spalat pe maini, spunand ca ”asta nu e treaba primariei”! Cert e ca dosarul “Lukoil” ramane deschis.

Teofil IVANCIUC