ANCHETE

* GAZETA de Maramures a primit The Gazette
“Atat de departe” e aproape

* Vulturii vicleni ai judetului ciugulesc din piscurile Mogosei
Afacerea Mogosa = Cosma?

* “Lupta la baioneta” intre un preot si o enoriasa
“Tigania”, preotia si croitoria

* GAZETA de Maramures a primit The Gazette
“Atat de departe” e aproape

In iunie, “The Gazette” publica (in premiera pentru un cotidian american) prima pagina a unui ziar din Romania pentru a arata cititorilor sai interesul presei si opiniei publice din tara noastra asupra unui cazului “Mich” (un cetatean de origine romana rezident in SUA, implicat intr-o crima de gradul I). Pagina publicata in “The Gazette” este din GAZETA de Maramures. Dupa cateva zile, editorul publicatiei americane, in virtutea bunei colaborari, ne-a trimis “dovada”.

Textul de fata nu a aparut din dorinta de a i se pune o eticheta. Frumos, modest, rotund, interesant, care “sa placa, sa prinda sau sa starneasca”, sunt epitete care nu au nimic in comun cu insiruirea de litere care urmeaza. Lamurirea este esentiala in conditiile in care traim intr-o societate umila, care da valoare nemeritata imaginii “celui cu capul plecat”. Aceasta conditie, obligatorie pentru a fi acceptat in tagma romanilor civilizati (!), ne va trage in urma mult timp de acum incolo.

Plecand de la convingerea ca umilinta n-are nimic in comun cu modestia si ca aceasta din urma nu este neaparat o calitate, “s-au nascut” cuvintele care urmeaza. Cu ani buni in urma, am fost intrebat de catre directorul unui post de radio, in ce noapte a saptamanii vreau sa fac un talk show (americanizarea “se purta”, “dadea bine” – si, fie vorba intre noi, televiziunile cucereau audienta de-a valma cu seriale in care “aia buni” erau musai realizatori de… talk show). Am ales ziua (de fapt noaptea) cu cea mai slaba audienta. Joi. Din motive pe care nici acum nu mi le explic in totalitate, emisiunea a avut succes. Patru ani, noptile mele de joi ma gaseau invariabil in fata microfonului. Dupa ce “frisca de pe tort” s-a terminat, probabil in toiul petrecerii de lins pe buze, cineva mi-a spus ca ziua de joi mi-a purtat noroc. Pentru ca nu cred in noroc si nici in ursitoare, nu am dat o prea mare importanta presupunerii respective. Asta pana o data, cand…

Postasul si plicul galben

Era o zi de joi (mai exact joi, 17 iulie 2003). 48 de ore inaintea inchiderii editiei, ultima suta de metri. O zi in care in redactie stresul se ia de gat cu adrenalina si o izbeste de toti peretii. O zi in care orice prevestea ceva bun trebuia privit cu toata suspiciunea din dotare, iar daca acest “orice” (cuvant care se poate inlocui cu “oricine”) persevera, era obligatorie recomandarea cu pacienta a consultului psihiatric. Asa ca joi, nimeni nu indrazneste sa se echipeze in haine roz. Incordarea acumulata in cursul saptamanii seamana cu o coarda de bungee jumping ajunsa la extensie maxima. Si totusi, dintr-o incapere se aude un strigat disperat: “Totusi, deschide cineva usa? Aude careva soneria?” Nu a mai fost nevoie de eforturi suplimentare. Contrar axiomei “Postasul suna intotdeauna de doua ori” (… Jessica Lange, incredibil!), de acesta data, postasul nerabdator nu a mai sunat a doua oara si a intrat familiar. A pus un plic mare si galben pe birou si a plecat ca-n caricaturile lui Matty. Fara cuvinte. Pentru ca am renuntat de mult sa incerc a intelege reactiile individuale, scena nu a insemnat mare lucru, dar am deschis plicul din doua motive. Unu: era expediat de 16 zile (timp in care a trecut oceanul) si nu se facea sa las continutul sa se imbacseasca; si doi: imi era adresat. In plic, nici o surpriza (in lipsa Andreei Marin era si greu). Era “The Gazette”, un cotidian care apare in Germantown (SUA). Editorul Brian Gnatt ne-a trimis editia din 18 iunie, o editie speciala, in care pentru prima data un ziar american reda prima pagina a unui ziar romanesc! Si acela era ziarul nostru, GAZETA de Maramures. Sa nu scriu despre bucuria celor de la GAZETA ar insemna sa ignor “unghia in gat a ” sau, mai grav, noptile bezmetice de munca si efortul tuturor pentru performantele de pana acum. Pentru ca, in sfarsit, pot sa va dezvalui: nu am primit nimic din cer. Ceea ce am dobandit pana acum e rodul unei munci de multe ori epuizante, dar nu ne plangem. E calea pe care am ales sa mergem. Si vom continua.

America, altfel

Cotidianul american “The Gazette” (foto) are 116 pagini (!) si costa 25 de centi. Pretul infim e explicabil printr-o cantitate impresionanta de reclame (da, civilizatia poate fi perceputa si asa: sistemul concurential e “fair-play” – reuseste cel care isi promoveaza cel mai bine produsul). Ce mai atrage atentia? Ei spera in copii, care inseamna viitorul Americii. Investitiile in programe pentru toate categoriile de copii (de la cei supradotati, la cei cu handicap) sunt fundamentale. Noi continuam sa speram in Dumnezeu. Cate biserici s-au construit in Maramures dupa ’89 si cate asezaminte pentru copii? Cati bani a alocat Consiliul Judetean pentru dezvoltarea si protectia copiilor si cati pentru asezaminte religioase? Raportul este zdrobitor in favoarea ultimelor si, inutil s-o mai spun, in defavoarea viitorului. Ce mai diferentiaza un cotidian american de unul autohton? Fotgrafiile. Departe de a fi mai bune sau mai spectaculoase (am sustinut mereu ca nu talentul e cel care lipseste romanului), imaginile din SUA reprezinta oameni zambind. Ideal ar fi sa putem spune ca alegerile le vor castiga cei care vor minti ca pot sa aduca zambetul pe chipul romanului. Dar, pentru realizarea acestei fictiuni, ar trebui sa importam politicieni americani. Masiv. Uneori, uitam ca suntem cei care contam. Noi, oamenii.

Catalin VISCHI



* Vulturii vicleni ai judetului ciugulesc din piscurile Mogosei
Afacerea Mogosa = Cosma?

Magnatul Maramuresului, rotofeiul Alexandru Cosma, are o impresionanta lista de abuzuri savarsite in fotoliul din care scruteaza orizontul palid al judetului. Provenind dintr-o lume a afacerilor in constructii, Cosma s-a impus de multa vreme ca un baron local, desi domnia sa infirma acest titlu. Dezechilibrul angrenajului cu care se chinuie sa conduca mosia pe calea propasirii este evident pentru oricine. Toate problemele au un vesnic raspuns: "am intocmit un proiect prin care vom...".

Zona Mogosa este propice turismului si multi “investitori" locali au ochit-o ca pe o prada de proportii. Dar cum? Nimic nu se obtine usor, fara bani, influenta, putere politica si, mai ales, eternele pile. Din jiltul de sef al Consiliului Judetean (CJ) totul este posibil, chiar pe cai aparent legale. Sforile trase la timp si de cine trebuie reprezinta cheia reusitei.

Inainte de 1990, fostul Oficiul Judetean de Turism Maramures (OJT) a solicitat conducerii judetului si Directiei Generale pentru Agricultura transferarea unor suprafete de teren din administrarea Inspectoratului Silvic Maramures catre OJT. Pentru ca acest transfer nu se putea face direct (fondurile forestiere avand un regim special), s-a recurs la o facilitate oferita de legislatia vremii, trecandu-se terenurile respective in administrarea fostei Intreprinderi de Pajisti. Terenurile, in suprafata de 9,60 hectare, imprejmuiau lacul de acumulare artificial de la Mogosa. Erau cuprinse terenul aferent cabanei turistice, terenul de amplasare a cabanei vechi si terenurile pe care sunt gospodaria anexa, terenurile de sport, parcarile si locul de camping. Toate aceste suprafete de teren au fost transferate Intreprinderii de Pajisti, sub pretextul "necesitatii de crestere a fondului pastoral". Formalitatile de transfer au inceput in cursul anului 1988, fiind finalizate in anul urmator. In baza unui decret din 1955, suprafetele respective urmau sa fie trecute in administrarea OJT (care, dupa 1990 a devenit SC Mara SA Baia Mare), mai precis a Cabanei Mogosa de atunci. Trecerea nu a mai avut loc. Evenimentele din decembrie ’89 au stopat realizarea artificiului. Dupa desfiintarea Intreprinderii de Pajisti, in baza Legii 18/1991 (privind fondul funciar), terenurile respective au trecut in administrarea Consiliului Local (CL) Baia Sprie, ca unitate administrativ teritoriala de care apartineau.

Recurs anulat

Dupa 1995, Cabana Mogosa s-a desprins definitiv de SC Mara SA si, tot in acea perioada, societatea a intabulat constructiile acesteia, impreuna cu toate anexele (alee, terase, depozite). SC Mogosa SA a urmat ceea ce se incepuse inainte de '89, dorind atribuirea terenului aferent constructiilor, a carui situatie am descris-o. CL Baia Sprie a dorit acelasi lucru, pentru ca zona este una promitatoare. Si nu atat CL, cat primarul Valer Barboloviciu, care a manipulat Consiliul Local asa cum au vrut “muschii lui” pentru a-si atinge scopul. A urmat o serie de procese, in urma carora instantele de judecata au decis, in unanimitate, ca suprafata de teren aferenta cabanei va reveni SC Mogosa. Prin Sentinta civila nr. 800 din 29 noiembrie 1999, CL Baia Sprie a fost obligat la semnarea proceselor verbale de vecinatate, conform celor doua variante de schite topografice intocmite (pentru 109.605 si 29.536 mp). Impotriva acestei sentinte, CL a declarat recurs la Curtea de Apel Cluj, dar acesta a fost respins. Fara o alta solutie, primarul Barboloviciu si CL Baia Sprie au semnat, in 25 iunie 2000, procesul verbal de vecinatate, prin care se stabileste delimitarea fondului de teren administrat de Cabana Mogosa, de terenul apartinand localitatii Baia Sprie. Si lucrurile pareau a se indrepta pe un fagas normal. Insa...

Masinatiuni discrete

Pentru intabularea terenului respectiv, Cabana Mogosa are nevoie de un act decisiv – certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, eliberat de Ministerul Turismului. Pentru obtinerea acestuia este necesara o documentatie stufoasa, care cuprinde copii dupa avizele date de Oficiul de Cadastru, Geodezie si Cartografie (fostul OCOT), planul topografic, planul de incadrare zonala si, foarte important, procesul verbal de receptie a lucrarilor topografice avizat de OCOT si DUAT (Directia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Judetean). Conducerea cabanei le are pe toate, cu exceptia actului avizat de DUAT. Acum este momentul cand atotputernicul Cosma iese la rampa. In luna iunie 2003, Cosma ii comunica lui Petru Cardos, administratorul Cabanei Mogosa, ca o parte din acel teren apartine domeniului public al statului, iar documentatia mai trebuie completata. Parca am mai auzit undeva acest motiv. Dar nu este si cel real. In urma investigatiilor intreprinse, GAZETA a descoperit ca sforile sunt trase de un maestru papusar din Baia Sprie, pe numele din buletin – Barboloviciu. Individul, manipuland abil CL, incearca sa ofere o suprafata de 500 mp de teren (administrat in prezent de cabana) Consiliului Judetean. La sedinta CL din 26 iunie, unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost: "proiect de hotarare privind trecerea din domeniul public al orasului Baia Sprie in domeniul public al judetului a suprafetei de 500 mp de teren pentru Statia de Salvamont". In schimb, CJ ar da un alt teren in Poiana Boului. Consilierilor locali li s-a indicat gresit zona, afirmandu-se ca ar fi intr-un loc ascuns si nu e situat la marginea lacului. Fals. Este vorba de terenul cuprins in CF nr. 1975 Baia Sprie, la nr. top. 26351/8/1, aflat chiar pe malul lacului de la Mogosa, in partea inferioara a partiei de schi. Loc ascuns, evident. Cei care au o idee despre care sunt interesele in zona ne-au confirmat ca tripleta Barboloviciu, Cosma si Victor Vaum (directorul Directiei de Munca) ar impinge corabia in directia dorita. Cum a aparut Vaum in ecuatie? Poate ne spune chiar el cum a ajuns sa faca masuratorile terenului respectiv. Poate ne spune si Barboloviciu cat o sa-si mai bata joc de cetatenii din Baia Sprie, atribuind CJ terenuri la care ar trebui sa tina ca la ochii din cap. Cum s-a ajuns ca de la 50 de metri patrati pentru cabana Salvamont sa se ceara 500 de metri patrati?!? Pe pariu ca ne vom trezi cu o asociere si ca o mandrete de motel va rasari la baza partiei, punct strategic si spre Suiorul atat de drag lui Vaum? Ideea este ca bastanii orasului si-ar dori un motel pe acel teren. Administratorul cabanei ne-a declarat ca asteapta avizarea documentatiei tehnice de DUAT. “Este singurul act care imi mai lipseste pentru a trimite documentatia la minister spre avizare. Nu inteleg de ce se amana aceasta problema”, declara amarat Cardos. Vom reveni cu pozitia celor implicati in aceasta afacere “gestionata” din culisele Consiliului Judetean prezidat de Cosma.

Ciprian DRAGOS



* “Lupta la baioneta” intre un preot si o enoriasa
“Tigania”, preotia si croitoria

Caile Domnului sunt incurcate. La fel si ale justitiei. In ciuda acestui aspect, unii dintre semeni vor sa umble, in acelasi timp, pe “toate cararile”. Un influent preot baimarean lupta pentru a castiga un spatiu in care este o croitorie, ca sa poata deschide acolo un magazin pentru comercializarea obiectelor bisericesti. Desi Consiliul Local si Justitia nu i-au dat dreptate, preotul nu renunta. Invoca Divinitatea si jigneste in acelasi timp. Si asta nu e tare crestineste.

Ioan Pop, secretarul general al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, paroh al bisericii “Sfantul Nicolae” si detinator al altor titulaturi si functii (da, se poate, ca la fete bisericesti nu exista nici incompatibilitate si nici cumul excesiv de functii), a devenit un nume cunoscut chiar si celor “neincadrati” in sistemul sutanelor ortodoxe. GAZETA a aratat ca, in incrancenarea sa, Pop isi doreste cu ardoare un anumit spatiu comercial.

Vremea marilor cruciade s-a pierdut in uitarea timpului. Dar preotul Ioan Pop se afla pe picior de razboi in plin mileniu III. Insa lupta sa pentru evacuarea unui "spatiu sfant" din Piata Izvoarele nr 3, ocupat de o enoriasa ce ii incurca socotelile preotului, este o cauza pierduta. Reamintim pe scurt firul evenimentelor. Spatiul a fost folosit ca atelier de vulcanizare pana in martie 2000 (chiriasul de atunci se afla in litigiu cu Primaria Baia Mare pentru eliberarea spatiului). Fara a tine cont de litigiul inca pe rol, Consiliul Local Baia Mare (CL) a comis o ilegalitate (explicata ulterior ca “o regretabila eroare”), acordand spatiul Parohiei Sfantul Nicolae (condusa de Pop). Preotul n-a putut intra in posesia spatiului pentru ca era ocupat (legal, pana la finalizarea procesului cu Primaria) de proprietarul vulcanizarii. Dupa finalizarea litigiului, spatiul a devenit liber si a fost atribuit in baza unui contract de inchiriere de acelasi CL singurului solicitant, firmei SC Jderul SRL. Imediat, Ioan Pop a reactionat, pretinzand spatiul care ii fusese atribuit inainte. Era prea tarziu. Dupa realizarea greselii savarsite, CL a revocat, in 10 martie 2003, hotararea prin care atribuia spatiul Parohiei Sfantul Nicolae. Acest lucru nu l-a facut pe preotul Pop sa renunte. Miza era mare. Spatiul este situat in imediata apropiere a Pietii de alimente, un loc frecventat de multi oameni din mediul rural, implicit un “vad” excelent pentru cumparatorii de obiecte si suveniruri bisericesti.

Invocand Divinitatea

“Tradat” de CL, Ioan Pop a recurs la toate metodele pe care le-a considerat oportune pentru a anula hotararea acestora. Bineinteles, e vorba de ultima hotarare, cea care nu-l avantajeaza. Actuala chiriasa, Ana Moldovan, administratorul croitoriei, certifica amenintarile care i-au fost aduse in scopul renuntarii la spatiu de Pop si de alte “persoane delegate in acest scop”. Un loc cu miere, se pare. Apoi, preotul a urmat calea interminabilelor procese, sperand ca legiuitorul sa-i dea dreptate. Dupa un proces deschis la instanta de Contencios Administrativ, in care i se respinge cererea de anulare a ultimei hotarari CL (care il scoate definitiv din schema), instanta a emis in 10 aprilie 2003 Decizia Civila nr. 621, ramasa irevocabila. O minte inteleapta ar realiza ca sfarsitul jocului s-a consumat demult, zarurile fiind aruncate. Ioan Pop nu a renuntat la cautarea unor solutii castigatoare, vazand in decizia CL o forma de "sabotaj la adresa Bisericii". "Sunt terorizata de acest om, nu mai stiu ce sa mai fac. Nu are nici un act care sa-l indreptateasca, dar continua cu procese si amenintari. Astept sa vad daca va merge pe calea justitiei sau va renunta. Prin acest litigiu interminabil ma impiedica sa cumpar spatiul, sa-l modernizez si sa mai angajez oameni", a conchis Ana Moldovan. Din raspunsul primit de la Ioan Pop, nu ne putem da seama daca a renuntat sau nu la calea justitiei. “Nu stiu, frate, nu ma mai priveste. Nu cunosc amanunte. Nu eu am continuat procesul, il continua legea. Spatiul nu a fost atribuit lui Pop Ioan, ci Bisericii Sfantul Nicolae. Primaria m-a tarat in toata tigania asta. Puteti scrie cate prostii vreti despre mine, ca eu ma duc, la fel ca si voi, dar Biserica ramane. Si nu o mai puneti pe prima pagina, ca ma doare”, si-a exprimat Pop dorinta. Dupa ce toate hotararile si deciziile instantelor i-au fost nefavorabile, preotul se incapataneaza sa recunoasca decizia laicilor, neintelegand ca, pana la Dumnezeu, justitia face dreptate. Cel putin pe Pamant.

Ciprian DRAGOS