• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Noiembrie , 2005

Amenintarea nordica

Premierul s-a aflat la putere 9 ani si oamenii s-au saturat de el si spun ca ar fi trebuit deja sa lase locul altcuiva. Noul rival conservator al longevivului sau guvern este un tanar moderat dinamic, capabil sa uneasca in jurul sau fortele de dreapta. Asadar, un guvern social-democrat risca sa piarda in fata unui instinct uman letal: plictiseala. Vechiul impuls al sintagmei “vremea schimbarii” ar putea inlocui un guvern cu un altul definit gresit, deliberat, ca fiind de dreapta, doar de dragul de a promova o fata noua, comenteaza The Guardian, citat de Rompres. Va suna cunoscut? E vorba de Suedia, unde in 2006 sunt programate alegeri generale, iar sondajele de opinie indica un avantaj evident al fortelor de dreapta, chiar daca distanta se micsoreaza. Cum guvernul condus de Goran Persson se confrunta cu riscul de a pierde alegerile cand, dupa toate standardele, se descurca atat de bine? Estimarile privind rata de crestere economica sunt de circa 3%, mult peste media europeana. Iar rata dobanzilor este de doar 1,5%, volumul exporturilor a inregistrat un boom, in timp ce marile companii suedeze (Volvo, Ikea, Tetra Pak, Erikson) au rezistat tendintei de externalizare a activitatilor lor in tari in curs de dezvoltare. Rata somajului este resimtita ca fiind ridicata, oficial fiind 5,8%, in realitate fiind mai mare, dar oricum sub cea existenta in momentul in care Persson a preluat conducerea guvernului, cand era de circa 8%. Modelul nordic Cum functioneaza modelul nordic? E un model care sprijina pietele deschise si flexibilitatea locurilor de munca, inclusiv nevoia angajatorilor restructurati de a-si adapta angajatii noilor cerinte. Dar astfel este castigat sprijinul sindicatelor, gratie generozitatii ajutoarelor de Stat oferite pentru a ameliora schimbarile frecvente survenite. Acest pact intre Stat, angajatori si forta de munca este ingredientul magic al modelului nordic. In timp ce generoasele ajutoare sociale si servicii publice sunt insusi secretul succesului economic suedez. Daca dimensiunea profund sociala a modelului ar fi anulata, intregul edificiu s-ar narui si tocmai de aceea stanga suedeza este atat de antieuropeana, de teama vreunei presupuse interferente a modelului anglo-saxon. Asadar, de ce nu se indreapta actualul guvern triumfator spre urmatoarele alegeri? Exista avertismente chiar pentru Partidul Laburist. Undeva, la un moment dat, economiile nordice de succes si-au pierdut sentimentul de mandrie. Vechii social-democrati critica faptul ca tinerii iau totul de-a gata, fara a-si mai pune intrebari sau a realiza cat de exceptionala e societatea lor. Ingropati de detaliile zilnice ale guvernarii, reinnoirea viziunii dupa ani petrecuti la putere pare a fi o sarcina care-i depaseste pe social-democratii de azi. Drept urmare, devin vulnerabili in fata unui tanar politician care se autoproclama moderat de dreapta. Totodata, acesta afirma sus si tare ca noua sa coalitie accepta faptul ca Suedia nu doreste reducerea fiscalitatii sau a serviciilor publice. Pentru cel putin primul an al eventualului mandat, a promis ca nu va opera nici o schimbare la nivel fiscal. ”Orbecaind” in intuneric, social democratii se autodeclara satisfacuti de cat au reusit pana acum sa-i traga pe cei de dreapta spre pozitionarea lor politica - de centru, in spectrul politic. Dar ultima oara cand dreapta s-a aflat la putere, la inceputul anilor ’90, a facut un rau durabil institutiilor social-democrate, lucruri care cu greu au fost ulterior reparate. Exemplul suedez, contestat E curios de observat cum premierul britanic Tony Blair foloseste eronat Suedia drept exemplu de natiune social-democrata care-si privatizeaza si externalizeaza serviciile publice. Daca Suedia poate, ce ar putea fi gresit la acest model?, se intreaba premierul britanic. Dar aici e povestea adevarata. Dreapta politica este cea care a facut toate aceste lucruri ultima data cand a fost la putere. Asadar, social-democratilor li s-a parut ironic ca premierul Blair l-a adus pe un lider de dreapta in cadrul conferintei anuale a laburistilor britanici pentru a arata ca pana si Suedia si-a privatizat serviciile medicale. Social-democratii suedezi au reusit sa adopte o lege care interzice oricarei companii sa faca bani din serviciile medicale: furnizorii privati pot obtine doar 90% din pretul statului per pacient, in timp ce laburistii, in mod ciudat, ofera furnizorilor privati doar un surplus de 15%. Guvernul de dreapta a fost cel care le-a permis furnizorilor privati sa stabileasca servicii de ingrijire a copilului in cadrul prevederilor de stat, majoritatea mai putin bune. Guvernul de dreapta a stat putin la putere, dar a facut ceea ce multi considera drept un rau ireversibil. Iar Blair pare sa urmeze linia dreptei suedeze, nicidecum pe social-democrati. Daca social-democratii suedezi se afla in pericolul de a pierde alegerile de anul viitor, acest lucru nu se datoreaza apetitului public pentru privatizare. Dreapta a trebuit chiar sa renunte la acest gen de discurs, mai mult, este foarte aproape de discursul de stanga, promitand ca nu va face schimbari fiscale. Singurul risc pentru social-democrati este ca oamenii se plictisesc. Uita si o noua fata care vine cu promisiuni vagi de a reduce somajul pare sa aiba castig de cauza. Dreapta s-a aflat la putere noua ani la un loc in ultimii 73 de ani si a castigat-o doar cand lucrurile mergeau prost. Ca dreapta sa castige cand lucrurile merg bine, ar fi incorect. The Guardian

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.