• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 17 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 22 Iunie , 2009

Am scapat de 102 taxe!

* Guvernul pozeaza in inamicul parafiscalitatii. Recent, guvernantii au decis sa reduca, comaseze sau anuleze un numar de 102 taxe. Au mai ramas 389 de biruri in vigoare. Guvernul bajbaitilor lanseaza o noua „petarda” buna de luat ochii electoratului flamand. In urma unei sedinte de Guvern recente, s-a anuntat, cu surle si trambite, reducerea fiscalitatii. Executivul a aprobat reducerea, comasarea si anularea unui numar de 102 taxe si tarife nefiscale, din totalul de 491 taxe existente. Dincolo de faptul ca, pe de o parte, guvernantii se lauda cu reducerea numarului de taxe si pe de alta parte, mosesc introducerea altora noi, cum ar fi celebrul impozit forfetar sau majorarea celor deja existente, pare-se ca tara noastra are atat de multe biruri, incat pana si mai marii tarii le-au pierdut sirul. Organizatii de renume pe plan international au identificat in Romania peste 500 de biruri, intre care se numara si taxe pe apa de ploaie. Iar la acestea se adauga taxele inventate de autoritatile locale, un exemplu elecvent fiind taxa de bariera a lui Mazare. Oricum, potrivit Bancii Mondiale, numai agentii economici platesc cam 200 de tipuri de taxe si impozite! Dupa toate clasamentele, potrivit carora Romania se afla pe primul loc in UE in privinta numarului de taxe si impozite pentru agentii economici, iar fiscalitatea este cauza principala pentru care investitorii fug de tara noastra, guvernantii s-au decis sa faca ordine intre biruri. Premierul Emil Boc a explicat ca: „A fost identificat un numar de 491 de taxe si tarife. Dintre acestea, s-au formulat propuneri de comasare, reducere sau anulare pentru 186 taxe. Avem acte normative adoptate prin ordonante, hotarari de Guvern si ordine ale ministrilor pentru anularea, comasarea sau desfiintarea a 102 taxe”. Iar potrivit primului ministru, mai exista 84 de taxe care vor fi reduse sau comasate prin ordine ale ministrilor. Gratiela Iordache, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice, a explicat in ce a constat „atacul la parafiscalitate”: „Este o problema majora atat a mediului de afaceri, cat si a fiecarui cetatean, pentru ca parafiscalitatea ne afecteaza pe toti, atat din punct de vedere al mediului de afaceri, cat si pe noi, ca beneficiari. Astfel, de exemplu, au existat reduceri prin comasare, s-au comasat taxele vizand eliberarea certificatului, stagiul de cotizare si punctajul anual realizat in sistemul public de pensii, tariful de eliberare la cererea asiguratilor sau angajatorilor a adeverintelor de stagiu de cotizare necesare obtinerii certificatelor, eliberarea la cererea asiguratilor a adeverintelor care atesta calitatea sau venitul asigurat si eliberarea adeverintelor care contin informarea necesara executarii silite. Toate aceste patru tarife si una dintre taxe, practic, s-au cumulat intr-una singura, cu un tarif unic. Un alt exemplu: s-a eliminat total tariful referitor la cheltuielile de autorizare si reautorizare a personalului de specialitate in constructii. Era un tarif vizand, functie de anumiti parametri, de la 1,5 milioane de lei vechi pana la 750.000 de lei vechi. Acesta s-a eliminat complet. De asemenea, un alt tarif eliminat complet este cel ce viza evaluarea documentatiei tehnice pentru dispozitive medicale, pentru diagnostic in vitro etc. Un alt tarif care a fost eliminat, substantial ca nivel – intre 200 si 400 Euro, este cel referitor la activitati specifice biroului de incercari, modificarea certificatului de inregistrare a dispozitivului medical, avizarea sanitara si notificarea substantelor si produselor noi. Alte exemple de tarife eliminate: cele legate de analizarea documentatiei si modificarea de autorizatii si licente. De asemenea, cele legate de atestarea de competente pentru elaborarea studiilor meteorologice sau climatologice, avizarea amplasamentului unei noi unitati meteorologice cu instalatiile aferente, avizarea studiilor de fundamentare climatologica. Tot in cadrul eliminarii de tarife, se pot mentiona si cele legate de servicii specifice prestate pe baza de contract unde exista un tarif cuprins intre 0,22 si 1.300 Euro pentru serviciu sau pentru o perioada de timp a fost eliminat complet”. Campioni la taxe Si impozite Romania ocupa pozitia a patra in lume si prima in Uniunea Europeana la numarul de taxe pe care o companie trebuie sa le plateasca pe durata unui an, cu 96 de impozite, nivel dublu comparativ cu cel din alte tari europene, precum Polonia sau Slovacia. Aceasta a fost concluzia unui raport intocmit de PricewaterhouseCoopers (PwC) si Banca Mondiala, care au analizat 178 de tari. Banca Mondiala a identificat in Romania aproape 100 de taxe si impozite pe care firmele autohtone le platesc mai mult decat dublu decat in oricare tara din Uniunea Europeana. Este vorba de 12 contributii sociale pe an, 12 taxe pe valoarea adaugata, impozitul pe teren, impozitul pe cladiri, impozitul pe profitul companiei, taxele de urbanism etc. „A fost identificat un numar de 491 de taxe si tarife. Dintre acestea, s-au formulat propuneri de comasare, reducere sau anulare pentru 186 taxe. Avem acte normative adoptate prin ordonante, hotarari de guvern si ordine ale ministrilor pentru anularea, comasarea sau desfiintarea a 102 taxe” - Emil Boc Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.