ALUATUL DE LEMN AL PORTII (I)

In deplasarile noastre in spatiu, intalnirea cu Stalpul sau Coloana produce inevitabil fenomenul de alegere tragica, intrucat suntem obligati a alege continuarea drumului spre dreapta sau spre stanga. De aceea, Stalpul dezbina. In fata lui nu poti alege si dreapta si stanga, ci in mod disjunctiv, ori dreapta, ori stanga, alegerea unei parti determinand pierderea tragica a celeilalte parti. Spunem asadar ca Stalpul sau Coloana sub orice sistem plastic se incarneaza, exclud ambiguitatea. Tehnica de recuperare a dimensiunii pierdute se poate face numai la nivelul spiritual prin fenomenul de retraire a evenimentelor producatoare de tragic. Insa acest fenomen care recupereaza timpul anulandu-i ireversibilitatea fatala, se produce prin retraire numai la nivel spiritual pe registrul secund al realitatii obiectuale. Stalpul sau coloana Ca efect contrar de recuperare a acestei frustrari tragice (a pierde partea pe care nu ai ales-o), Stalpul creeaza dorinta hipnotica de rotire in jurul lui pentru a regasi sensul pierdut, de unde apare deschiderea spre spirala in ambele sensuri ale ei (coborarea in Infern si tendinta spre lumina). Insa aceasta insurubare spre unul din sensurile spiralei este o instrainare a dimensiunii tragice ca model de recuperare a spiritului. Insurubarea in virtutea unui singur sens produce o dereglare, o fixatie de tip paranoid, sau o maladie a spiritului, cum ar numi-o Constantin Noica. Daca in fata Stalpului ne continuam drumul spre dreapta sau spre stanga, dupa cum am ales, refuzand ambiguitatea sau haloul hipnotic oferit de capcana spiralei infinite, inseamna ca intram in conditia tragicului ca ucigator de ambiguitate. In acest mod de analiza, evoluand demonstratia, ajungem la simbolul a doi stalpi sau coloane, saltand nivelul discursului la notiunea de Poarta sau Arc (desi intre cele doua elemente simbolice –arhitectonice in speta – exista nuante dupa niveluri diferite de gradare a semnificatiei). Printre cei doi stalpi ce definesc Poarta, dispare drama alegerii, Poarta adunand sensurile, nu despartindu-le, ci castigandu-le. Poarta Poarta este simbol al ambiguitatii fecunde in care contrariile coincid. Poarta ofera reconfortarea pentru ca defineste un sens imbogatit de convietuirea contrariilor, oficiind trecerea, oferind ritualul complet al recuperarii. Poarta este un element simbolic ce se sacrifica pe sine pentru a conferi posibilitatea trecerii, a racordului intre contrarii, simbolizand caldura primordiala ce uneste contrariile (vezi Mircea Eliade, Aspecte ale mitului), le articuleaza si le da rost. Poarta instituie ritualul. Ea este opusul Stalpului ca structura spatiala si ca sens. Este inutil sa elucidam mai departe infinitele sensuri ale acestui simbol fara a cobori intr-un exemplu concret cum este cel al portii maramuresene, a carei specificitate este organizarea unui spatiu al portii incastrat de patru stalpi de lemn. In mod ideal, Poarta este spatiul zero al zonei spatiale A; in momentul cand aceasta zona trece in zona B, Poarta este momentul zero al ambelor capete de zone spatiale. In mod real, Poarta cu patru stalpi organizeaza un “spatiu poarta”. Acest mod de concepere a Portii ce duce la prelungirea spatiului simbolic in spatiu fizic duce la senzatia de concentrare a spatiului real in sensul in care in spatiul portii “inauntrul” sau “afara” isi intarzie fiinta in poarta, isi prelungeste agonia, isi indulceste chinul si spaima de a deveni altceva, adica opusul lui. Dilatarea acestui spatiu simbolic, mai precis intrarea lui in spatiul real, da nastere unui loc sacru, unui spatiu in afara spatiului, unui spatiu semnificativ. Acest spatiu confera psihicului odihna, caci in spatiul portii nu suntem nici inauntru, nici afara, suntem “in poarta”, adica pe buza timpului, in locul in care timpul se intersecteaza cu spatiul si se anuleaza reciproc din senzatie de prea-plin. In aceasta clepsidra care este Poarta, spatiul profan se concentreaza intr-atat, incat sa ofere timpului puteri magice de retraire, de anulare a ireversibilitatii lui, conferind gandului putinta de a fiinta in real, de a intarzia in lucruri, vertebrand acolo un limbaj epurat de orice podoaba, un limbaj semnificativ al inceputului. In cumpana trecerii Acest spatiu concentrat al Portii intarzie pasii nostri in cumpana trecerii, obligand timpul sa se dilate pentru a oferi posibilitatea de a alege. Caci aflati in poarta cu patru stalpi, nu suntem nici inauntru nici in afara, secunda trecerii dilatandu-se, da posibilitatea reintoarcerii, a eventualei corectari a intentiei. Astfel, ca raspuns, secunda dilatata ofera spatiului putere metafizica. Nu din lipsa de curaj, de teama lumii de partea cealalta a portii, intarziem in Poarta, ci din nevoia de impartasire, din ambiguitatea datatoare de metafizica, oferind spatiul necesar impodobirii gandului. Aici, in poarta, se naste gramatica lucrului si a gandului, comuniunea lor. Aici, energia materiei devine gand. Caci ce e altceva Poarta decat simbolul omului in consens cu cosmosul, caci ce e altceva acoperisul ei decat cerul, iar pragul – pamantul. Omul o sfinteste si se lasa sfintit de ea. El este Poarta prin care transcendenta se ontifica prin mica ei posibilitate de a cadea in ambiguitatea materie-spirit, adica OM. (va urma) Ioan Marchis Director Directia Judeteana pentru Cultura