Alianţa Vestului, o alianţă antieuropeană!

Această asociere a patru oraşe puternice din ţară a fost percepută în fel şi chip. De la primul pas spre o autonomie faţă de Bucureşti, la un demers corect şi necesar deoarece guvernul nu poate rezolva multele probleme ale localităţilor româneşti. După acest anunţ mai multe primării din ţară au anunţat că vor să facă parte din alianţă, oraşe învecinate celor patru, dar şi din Moldova sau din partea de est a Transilvaniei. S-a creat un fel de isterie în care primarii vor să dezvolte o alianţă care nu ar mai fi o alianţă ci ar deveni o structură paralelă statului, că tot este o formulare la modă.

Nici Maramureşul nu a stat deoparte. Primarul Cătălin Cherecheş a anunţat că se va forma o provincie a Transil­vaniei de nord din care ar face parte mai multe localităţi maramureşene, sătmă­rene, sălăjene, dar şi consilii judeţene cu scopul de a atrage fonduri europene pentru realizarea unor proiecte importante, în prima fază de infrastructură.
La prima vedere toate aceste demersuri par a fi îndreptăţite să existe, să se ma­nifeste, dar la o analiză mai atentă sunt multe de spus. Vom încerca să expli­căm de ce credem că Alianţa Vestului este o alianţă antieuropeană.

Minunatul nostru săptămânal a scris de multe ori despre situaţia administrativ-teritorială a României, despre nevoie de descentralizare, de reformare a admi­nis­traţiei româneşti, tributară unor vechi obiceiuri, de pe vremea comu­niştilor. Mai ales că România este membră a UE, iar la semnarea tratatului de aderare
ne-am asumat nişte directive europene printre care şi cele privitoare la reorganizarea administrativ-terito­rială.
În cuvinte puţine: Europa este în acest moment o Europă a regiunilor. Toate ţările, inclusiv cele care au aderat alături de noi, în aceşti ani au trecut la regionalizare. De ce este nevoie de regiuni, când avem judeţe ca formă de organizare, zone cu circa 500 de mii de locuitori, mai mult sau mai puţin? Structuri teritoriale care au fost utile, probabil în sistemul comunist de conducere al ţării. Europa cere o reorganizare pe regiuni de circa 1,5 milioane de locuitori sau mai mari, structuri admi­nistrative mai elastice, mai potrivite cu ideea de UE, o Europă a regiunilor. Cererea Uniunii are la bază experienţa europeană de dezvoltare. Atragerea de fonduri este mai uşoară şi mai folositoare unei regiuni decât cea naţională. Se ştie că puterea, oricare ar fi ea are prostul obicei de a se amesteca în realizarea de proiecte sau nerealizarea acestor proiecte. Aşa România a rămas cu cele mai puţine fonduri europene atrase, între ţările nou intrate în UE. Aşa am rămas fără doritele autostrăzi, aeroporturi, drumuri rapide, poduri, localităţi fără canalizare şi apă potabilă. Lucruri necesare pentru o viaţă mai bună oferită cetăţenilor, cei care muncesc şi plătesc taxe şi impozite. Este foarte interesant cum România a apăsat pe pedale de decelerare în dezvoltare, de la momentul 1997.
În 1997, în plin proces de pregătire a aderării României la structurile nord-atlantice şi UE s-a pus problema unei reorganizări administrativ-teritoriale. Alte ţări au rezistat politicienilor care nu doreau reorganizare şi s-au moder­ni­zat. Noi am ales o soluţie, numită atunci de început, organizarea de regiuni de dezvoltare economică.
Fenomenul s-a numit „landizarea” Ro­mâniei deoarece era pe modelul landurilor germane. Au rezultat opt astfel de regiuni, numite Agenţii de dezvoltare. Aceste structuri nu au primit şi personalitate juridică. Ceea ce, în contextul actual, este grav. Practic, aceste structuri nu s-au putut dezvolta cum ar fi fost firesc.
Agenţiile de dezvoltare regională au în componenţă opt judeţe, o populaţie de circa 3,5 milioane de locuitori şi ar fi fost un partener bun pentru UE. Dacă ar fi avut personalitate juridică, ar fi avut un guvernator al regiunii, un parlament regional şi instituţii regionale. La nivel naţional ar fi rămas apărarea şi ministerele care nu pot avea structură regio­nală. Pe de altă parte, fondurile ar fi mers la regiune de unde s-ar fi împărţit între judeţele componente.
Politicienii români, indiferent de culoarea politică nu au dorit o astfel de organizare. De ce? Dincolo de unele posibile situaţii cu efecte regionale, credem că în principal ar fi dispărut sinecurile politice, posturile călduţe, posibilitatea de a sifona fonduri… Putem da câteva exemple. Prefecturile ar fi devenit oficii prefecturale cu câţiva angajaţi. Consiliile judeţene ar fi avut mai puţine societăţi în subordine, adică o importanţă mai mică. Ar fi dispărut o mulţime de funcţii de directori, funcţii de conducere. Fondurile colectate s-ar fi împărţit la nivel regional şi ar fi fost mai uşor de verificat ca acum.
De aceea s-a mers pe varianta agenţiilor de dezvoltare regională, cu instituţii regionale şi cu principala cerinţă a UE: reducerea disparităţilor între judeţele componente. Ce s-a întâmplat? Ex­plicăm acum!

Maramureşul face parte din Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest din care mai fac parte Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa. La momentul 1997, când s-a pus bazele acestor agenţii, pentru o zi, prima zi din existenţă, capi­tala regiunii a fost la Baia Mare. Atunci industria noastră duduia, iar la nivel de judeţ erau minţi luminate care ştiau să scrie proiecte şi aveau un avantaj inte­lectual faţă de cei din judeţele vecine.

Din păcate pentru noi, cei care au condus atunci judeţul nu au fost în stare să ţină capitala în Baia Mare. Presiuni politice, în special dinspre Cluj i-au determinat pe conducătorii maramu­reşeni să cedeze conducerea Clujului. S-au făcut atunci promisiuni că: „Vă vom ajuta să vă dezvoltaţi!”.
Aşa Clujul s-a văzut cu sacii în căruţă, iar venirea lui Emil Boc la primăria clujeană a însemnat sfârşitul ideii de dezvoltare regională pentru reducerea disparităţilor între judeţe.
Din 2007 au început să vină banii europeni pe diverse linii şi programe. Baia Mare a fost sistematic faultată de către alianţa Cluj-Oradea. Până la venirea lui Boc la primăria Cluj, exista la nivel de Agenţie o structură care era formată din inteligenţii din judeţe, cei care vedeau proiectele depuse de judeţe şi care organizau o prioritizare a acestora, nu în funcţie de nume, de renume, ci pentru reducerea disparităţilor între judeţele componente.
Boc a spus că o astfel de abordare este inacceptabilă şi a „ras cu structura de pământ”. De atunci, alianţa Cluj-Ora­dea a luat caşcavalul. Desigur, Clujul a luat felia cea mai groasă. Oradea, una mai subţire, dar tot groasă, iar restul câte trei, patru milioane de euro, zece…

În Cluj, Oradea au intrat sute de mi­lioane de euro, multe sute, miliarde. În acest fel, disparităţile între judeţe nu
s-au redus ci s-au adâncit. O contra politică europeană.

La fel s-a întâmplat la Timişoara, la Arad. Cele patru oraşe au devenit oraşe bogate. Au băgat bani în tot ce a vrut muşchii lor. Reţele de drumuri, infra­structură de apă, canalizare, mobilitate urbană, piste de biciclete, parcuri in­dustriale, iar rezultatele s-au văzut.
La fel şi în amărâtele oraşe care nu au avut norocul unor conducători care să se bată pentru mai binele lor.

Acum, după ce cele patru oraşe s-au îmbuibat de bani de tot felul, europeni, de la buget, din alte linii de finanţare, vin cu Alianţa Vestului pentru atra­ge­rea fondurilor europene. Nu se mai satură!
Baia Mare a pierdut foarte mult în aceşti ani. A pierdut conducerea ADR, nu a reuşit să aibă decât o singură structură de importanţă regională, cea de apă şi canalizare, respectiv Vitalul. E mult de discutat şi de Vital, de cum se gospodăreşte, dar multă lume nu ştie că Vital s-a luptat cu societatea similară din Cluj, care a vrut să preia distribuţia din Maramureş. Ar fi fost jale mai mare, credem. Dar Clujul a luat cea din Zalău şi poate anumite analize ar putea scoate în evidenţă binefacerile unor astfel de situaţii.
În rest, capitala Maramureşului nu are nimic de relevanţă regională. Până şi Universitatea de Nord a fost luată de Cluj.
Credem că Alianţa Vestului este o porcărie, o alianţă antieuropeană deoa­rece face exact ce nu doreşte UE. Probabil are un scop principal electoral.
Zilele acestea, comisarul european Corina Creţu a fost întrebată ce crede despre această Alianţă a Vestului.
„Scopul principal al Alianţei Vestului – acela de a atrage fonduri europene direct de la Bruxelles, fără ca proiectele să aibă nevoie de semnătura Bucureş­tiului - este imposibil de realizat, cel puţin până în 2021. În cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, nou înfiinţata Alianţă a Vestului nu poate să acceseze direct fonduri structurale şi de investiţii europene”, a spus comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, pentru Ziarul „Făclia”.
Corina Creţu a susţinut că prin Arti­colul 7 al Fondului european de dezvoltare regională, fiecare oraş reşedinţă de judeţ din România are alocaţi bani pe care îi poate gestiona în mod direct, în funcţie de nevoile sale. „Astfel, în perioada 2014 – 2020, autorităţile române au alocat cu titlu indicativ mu­nicipiului Cluj-Napoca 45,2 mi­lioane de euro, Timişoara are alocate 55,9 mi­lioane de euro, Arad – 38,9 mi­lioane de euro, iar Oradea primeşte 36,1 milioane de euro”.
Multă lume s-a întrebat de ce Baia Mare nu a intrat în această Alianţă, chiar dacă suntem mai amărâţi, capitala nordului are atuurile sale.
Din informaţiile noastre au fost ceva discuţii, dar cei patru bogaţi au realizat o structură închisă, elitistă.
Drept urmare, primarul Cătălin Chere­cheş a anunţat o altă iniţiativă pe partea de nord a României. Înfiinţarea provinciei Transilvania de nord. Poate fi o replică, dar nu ştim cât de sustenabilă având în vedere cele analizate mai sus. Principala obiecţie este că din această structură nu fac parte toate oraşele maramureşene. Apoi, eterna poveste cu scriitorii de proiecte pentru fonduri europene. Mulţi ani pe acest segment nu prea s-a mişcat nimic, deşi clujenii şi orădenii de aici au învăţat meserie, am putea spune. Avem şi noi o Zonă metropolitană condusă de un matusa­lemic Paul Pece. Atât! Poate vom reveni cu detalii.

Alianţa Vestului
 

Dacă citim atenţi din actul de constituire vedem caracterul electoral, cu formulări pompoase, fără conţinut.


„Pornim de la patru principii formulate în spiritul Declarației de la Alba Iulia:
• dezvoltarea comunităților - pentru a susține dezvoltarea României,
• libertatea comunităților de a se asocia, de a atrage și a-și utiliza eficient resursele,
• mai multă putere pentru comunitățile locale, prin asocieri intra și interregionale în structuri nebirocratice,
• stabilitatea administrației, evidentă în cazul administrațiilor locale, în raport cu cea
centrală.
Pentru ca România să se dezvolte, comunitățile ei trebuie să crească. Doar o națiune dezvoltată e o națiune puternică.
Dezvoltarea este imperativul României Centenare. Credem că marile proiecte naționale pot și trebuie susținute prin iniţiativele regionale și locale ale comunităților. Fie că vorbim de infrastructură, de investiții publice sau private, de transparență administrativă, de sănătatea cetățenilor, de educația copiilor sau de marea provocare demografică a României de azi, comunitățile și administrațiile locale pot adopta soluții mai aplicate și mai eficiente. Atunci când soluțiile locale sunt de fapt proiecte europene, finanțate din fonduri ale Uniunii, bugetul central este degrevat şi poate fi orientat către alte priorități. Proiectele de succes dezvoltate de unele comunități devin modele de dezvoltare pentru alte comunități, singure sau aflate în asociere, și pot fi ca atare aplicate cu costuri mai mici. Astfel, inițiativele comunităților trebuie înţelese ca asocieri colaborative locale, regionale și inter-regionale, nicidecum îndreptate împotriva administrației centrale, ci reducând de fapt, prin eficacitate și prin atragerea de fonduri europene, cheltuielile bugetului central.

La 100 de ani de la Marea Unire, dintre care mai bine de jumătate petrecuți în felurite dictaturi, e momentul să redescoperim sensul profund democratic și reformator al Declarației de la Alba Iulia. Declarația de la 1 Decembrie 1918 este, pe de o parte, o proclamație a Marii Noastre Uniri, iar pe de altă parte, un manifest al libertății. Libertatea este valoarea proclamată în modul cel mai înflăcărat de înaintașii noștri, oameni politici vizionari care știau că doar o națiune a cetățenilor și a comunităților libere poate fi puternică. Semnatarii Declarației știau, așa cum ar trebui să ne amintim cu toții azi, că mai multă libertate înseamnă întotdeauna mai multă dezvoltare, așa cum a fost mereu evident de-a lungul istoriei. Pentru că libertatea înseamnă deschidere, libertatea permite inițiativa și îndeamnă la responsabilitate. De aceea, ca reprezentanți aleși liber, prin vot direct de către cetățeni, noi, primarii din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, propunem deopotrivă cetățenilor şi altor administraţii locale această structură colaborativă deschisă, dedicată inițiativelor locale și regionale responsabile, care produc dezvoltare în comunitate și în națiune”, se arată în actul constitutiv.

„În perioada 2014 – 2020, autorităţile române au alocat cu titlu indicativ municipiului Cluj-Napoca 45,2 milioane de euro, Timişoara are alocate 55,9 milioane de euro, Arad – 38,9 milioane de euro, iar Oradea primeşte 36,1 milioane de euro”.
Corina Creţu, comisarul european pentru Politică Regională