Alexandru şi Ileana Cupar, o viaţă de poveste

Alexandru şi Ileana Cupar din Chechiş au 61 de ani de căsnicie, iar viaţa lor este una de excepţie. Au avut prima maşină din Chechiş, primul televizor, au avut prima casă electrificată din localitate. Bunica lui Alexandru a fost soţia casierului Regelui Mihai. Ţineţi-vă bine, pentru că urmează o poveste de zile mari!

Alexandru şi Ileana Cupar din Chechiş au împlinit în 25 ianuarie 2015, 61 de ani de căsnicie. El are 88 de ani, iar ea 77 de ani. Şi suntem siguri că longevitatea căsniciei o să vă mire şi mai mult dacă vă spunem că Alexandru este cu Ileana la a doua căsătorie. „Eu am mai fost însurat în 1947 şi cu prima soţie am fost 5 ani. Am rămas văduv pentru că medicina era slabă pe atunci şi după doi ani m-am căsătorit cu Ileana, iar acum avem 61 de ani de căsnicie. Eu aveam 26 de ani, iar ea 16 ani când am făcut nunta”. 

Ca o curiozitate, înainte de nunta cu Ileana, Alexandru Cupar a fost primul care a săpat la începerea lucrărilor la construcţia Policlinicii 2 din Baia Mare: „În ’53 a venit un decret că cine a împlinit vârsta de 26 de ani, se eliberează din armată indiferent dacă a făcut 3 ani sau o lună. Eu mai aveam două luni până să mi se împlinească cei 3 ani de armată. Tata a fost chiabur, a avut moară şi batoză aşa că m-au dus la muncă în armată şi am lucrat aproape 3 ani. Atunci s-a construit Policlinica 2 şi eu am fost primul om care a pus piciorul pe cazma când s-au început săpăturile pentru construcţie. Pe atunci credeam că se face sediu pentru poliţie”.

Cum a luat-o de nevastă pe Ileana? Relatarea a început-o doamna: „M-a ales să-i fiu nevastă într-o marţi seara. Când s-a eliberat el din armată s-au eliberat şi alţi 3 feciori din sat şi toţi m-au cerut în căsătorie. Noi eram 7 fraţi. Dar nu am acceptat celelalte cereri. Alexandru era frumos! De atunci au trecut 61 de ani şi nu mi-a dat o palmă. Ne-am respectat şi ne-am înţeles”. Dar bătrânul o întrerupe: „Lasă-mă să zic eu cum a fost cu peţitul! Cât am fost în armată tata mi-a crescut doi cai, aveam casă cu 4 camere şi îmi rămăsese şi ce avuse prima soţie. Şi într-o marţi m-am dus să văd dacă mi-o dau pe Ileana de nevastă. Ea stătea cu mama ei pe pat. Şi când a întrebat-o tatăl ei „mergi după Alexandru?”, ea a zis: „m-oi duce dacă îmi dai şi mie 4 perne şi o să îmi faci lădoi!”. Eu umblam în vecini de Ileana, la o fată, dar ea mi-a plăcut mai mult. După o lună am făcut nunta”.

Au amintiri extraordinare şi de la nuntă pentru că s-a răsturnat sania cu mireasa şi folosesc şi acum o cratiţă pe care au primit-o ca dar de nuntă acum 61 de ani: „Am dus-o la cununie cu caii mei cu sania. Era iarna lui ‘54. Şi la drumul cu Dumbrăviţa venea un om cu boi după nisip. Şi când am trecut unul pe lângă celălalt ni s-a răsturnat sania cu mireasa. În sanie era şi un miliţian care şi-a pierdut atunci puşca în zăpadă. Dar am ajuns cu bine la starea civilă. Nunta am făcut-o acasă peste vreo două săptămâni. Avem încă o cratiţă, foarte groasă în pereţi, pe care am primit-o ca dar de nuntă şi cu toate că am folosit-o aproape zilnic încă este în perfectă stare de funcţionare”. 

Au urmat 15 ani de muncă la Cooperaţie. El a fost gestionar la cooperativa din Cărbunari, iar ea a lucrat 7 ani la acel magazin. Ne-au povestit că mergeau zilnic pe jos 7 kilometri de acasă până la Cărbunari. Iar distanţa o ştiu exact pentru că ulterior au măsurat-o cu kilometrajul de la maşină. Asta pentru că Alexandru Cupar a fost primul om din Chechiş care a avut maşină: „Pe vremea lui Ceauşescu am câştigat două maşini pe carnetul de CEC. Prima maşină a fost un Renault 10, în 1968. Pe atunci se câştigau într-un judeţ 60 – 70 de maşini. Cartelele cu 5 mii de lei intrau la tragere la sorţi şi aşa am câştigat maşina. În ’86 am câştigat a doua maşină, o Dacia.

Când am câştigat prima maşină la toată lumea cu cine m-am întâlnit în am dat de băut şi de mâncat. În ’68 când am luat maşina, când ne-am dus din Braşov până în Bucureşti ne-am întâlnit doar cu două maşini pe stradă. Prima maşină am vândut-o şi ne-am cumpărat alta în ’69, iar în ’70 mi-am luat permisul de conducere. Ca o ciudăţenie, vă spun că din banii de pe prima maşină am fost şi la 3 nunţi şi toate cele 3 cupluri au câştigat apoi maşini”, povesteşte Alexandru Cupar.

Venirea în sat a primei maşini a fost un eveniment pentru întreaga comunitate. „Când am câştigat maşina nu am putut veni cu maşina până acasă pentru că nu era drum. Am venit cu maşina până în centrul satului şi s-a adunat lumea să o vadă, că eram primii în sat cu aşa ceva. Apoi, am vândut-o şi am luat Dacia. Dar a trebuit să port piatră pe drum ca să pot veni cu maşina până acasă. Mergeam în Baia Mare cu maşina şi purtam cioareci şi cuşmă, iar oamenii ziceau „ia ţăranul cu Dacia 1300!”. Bătrânii şi-au păstrat simţul umorului şi ironia fină, aşa că s-au amuzat copios când doamna Ileana a completat povestea cu maşina: „Ducea toate doamnele cu maşina, le punea pe scaunul din faţă, iar eu stăteam în spate!”. Şi în acelaşi ton ne-au povestit şi una dintre aventurile copiilor: „Cei 61 de ani de căsnicie au trecut foarte repede şi frumos. Am avut copii buni şi sunt buni şi azi. Noi mergeam la lucru, dar când veneam acasă, deşi cei doi băieţi mergeau la şcoală, animalele erau hrănite, casa era curată şi totul pus la punct. Au fost şi momente amuzante. O dată mi-am uitat ceasul acasă şi băiatul care a terminat apoi Academia de Studii Economice, l-a vândut cu doi lei, iar cel care l-a cumpărat l-a dat altui copil pe un clopoţel pentru cai. A trebuit să merg apoi pe fir să-l recuperez”.

Familia Cupar are amintiri extraordinare şi datorită faptului că au fost primii din sat care şi-au cumpărat televizor. „Am avut primul televizor în sat în 1960. Era un Rubin 102. În acea perioadă a murit Kennedy. Am scos televizorul pe târnaţ iar curtea era plină de oameni care „au venit la înmormântare”. Au venit atunci babele de pe satele învecinate cu lumânări în borcan ca să nu se stingă. Antena era de 12 metri orientată spre Cluj”. Cum şi-au luat televizor? „În ’60 a venit şi a stat la noi strănepoata lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, Iulia Haşdeu, o femeie cu două doctorate cu care suntem prieteni şi azi. Are vreo 90 de ani. Iulia Haşdeu a fost trimisă aici să se ocupe de colectivizarea zonei. Şi a stat la noi acasă doi ani. Discuta cu un rus care avea motocicletă. Ziua următoare a zis Alexandru „îmi iau şi eu motocicletă”.

Dar Igor, că aşa îl chema a zis „dacă vrei să vezi cealaltă lume ia-ţi motocicletă. Dacă vrei să vezi lumea asta ia-ţi televizor”. Noi nu ştiam ce-i ăla. Se auzea doar că există „radio în care vezi omul care vorbeşte”.

Aşa că pe banii cât costa o motocicletă ne-am luat televizor din Baia Mare. Noi am fost primii în sat cu bec în casă şi cu radio. Vecinii nu au vrut să tragem curent aşa că am adus singur stâlpi. Şi am fost prima casă din Chechiş cu instalaţia interioară gata. Curentul era la stâlpi, dar nu erau instalaţii în case”, spune doamna Ileana. Şi bineînţeles că au venit completările şi de la soţ: „Pe atunci veneau şi de pe alte sate să se uite la televizor. Se ţineau revelioane la noi acasă pentru că aveam televizor. Poi, de multe ori veneam de la lucru şi erau în casă câte 30 de oameni care se uitau la televizor. Pe copii îi scoteam afară că nu mai era loc. Îmi luam farfuria cu mâncare şi mă puneam într-un colţ să mănânc pentru că nu aveam loc de ei”.

Soţii Cupar au fost deschişi spre noutăţi cu atât mai mult cu cât bunica lui Alexandru Cupar fusese soţia casierului Regelui Mihai: „Aveam şi animale, şi pământ, dar noi eram mai „moderni” pentru acele vremuri pentru că la noi acasă a venea multă lume. A fost la noi acasă inclusiv ministrul agriculturii din anii ’60. Am fost foarte deschişi tot timpul. Asta şi pentru că bunica lui Alexandru a fost căsătorită cu casierul Regelui Mihai. Ea a fost iniţial căsătorită în Posta şi a avut-o pe mama lui Alexandru, dar avea bărbat beţiv şi a plecat la Bucureşti. A ajuns menajeră la casierul Regelui Mihai, Dumitru Ciobanu. Femeia casierului a fost bolnavă şi i-a zis „dacă voi muri să o iei de soţie pe Maria că vai, cum are grijă de mine!”. Când a plecat Regele, acest casier a vrut să meargă şi el, dar bunica Maria s-a temut să meargă în străinătate. Iar el, de spaimă s-a otrăvit. Ea a rămas stăpână pe toată averea. A vândut casele ce le avea şi a venit în Maramureş. Dar a venit naţionalizarea, şi s-a devalorizat banul. A venit cu trenul cu saci de bani şi cu o plasă de medalii. A adus şi multe haine. Poi pentru acele vremuri era mare lucru să ai câte un costum diferit pentru fiecare zi din lună. Aşa ceva avea Dumitru Ciobanu”. Din acei bani, tata lui Alexandru Cupar şi-a cumpărat moară şi batoză, lucru pentru care mai târziu a fost considerat „chiabur”. Motiv suficient ca mai târziu Alexandru să fie trimis să lucreze din greu pe perioada armatei.

Dar uite că lucrul, buna dispoziţie, respectul reciproc şi mai presus de toate credinţa în Dumnezeu i-a făcut pe soţii Cupar să ajungă la 61 de ani de căsnicie. Le dorim mulţi ani şi de acum încolo!

„Avem încă o cratiţă, foarte groasă în pereţi, pe care am primit-o ca dar de nuntă şi cu toate că am folosit-o aproape zilnic încă este în perfectă stare de funcţionare”. 

Alexandru Cupar

 

 

„Cei 61 de ani de căsnicie au trecut foarte repede şi frumos. Am avut copii buni şi sunt buni şi azi. Noi mergeam la lucru, dar când veneam acasă, deşi cei doi băieţi mergeau la şcoală, animalele erau hrănite, casa era curată şi totul pus la punct. Au fost şi momente amuzante. O dată mi-am uitat ceasul acasă şi băiatul care a terminat apoi Academia de Studii Economice, l-a vândut cu doi lei, iar cel care l-a cumpărat l-a dat altui copil pe un clopoţel pentru cai. A trebuit să merg apoi pe fir să-l recuperez”.

Alexandru Cupar