Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Alegerile Locale 2012, un exerciţiu…
Începutul de iunie a fost marcat de alegerile locale, respectiv alegerea primarilor, a preşedinţilor de Consiliu Judeţean, a consilierilor locali şi judeţeni.
După o lună de campanie electorală şi alte câteva de precampanie, maramureşenii au ieşit cu mic cu mare la vot. A fost o prezenţă bună, mai ales faţă de ultimele alegeri.
În prima parte a zilei de duminică, ziua votului, Maramureşul a figurat pe ultimele locuri în ceea ce priveşte prezenţa. Părea a fi un nou eşec al politicienilor, cei care dăduseră asigurări că de această dată românii vor ieşi la vot. Ei au spus că se doreşte schimbarea.
După ora prânzului, prezenţa la vot s-a îmbunătăţit, pentru ca la final, Maramureşul să fie tot în partea de jos a clasamentului, dar numărul celor care a votat a fost mai mare decât în urmă cu patru ani.
În perioada următoare vor fi analizate cifrele statice, iar analiştii politici vor trage concluzii pertinente. La prima vedere se poate spune că aceste alegeri au fost validate de prezenţa relativ bună a celor care au votat. Peste jumătate dintre maramureşeni şi-au exprimat dreptul la vot. Pentru cei care au ajuns în demnităţile locale şi judeţene este o situaţie încurajatoare, au un suport bun din partea celor pe care îi reprezintă. Pe de altă parte, vor trebui să fie conştienţi că un număr mai mare de votanţi înseamnă o mai mare responsabilitate. Promisiunile electorale vor fi monitorizate, iar nerealizările vor fi sancţionate de cei care au puterea de a schimba, cetăţenii.
Este o teorie care se enunţă la fiecare alegeri, de mai bine de 20 de ani, promisiunile au rămas promisiuni. Ce ar fi nou de această dată?
Poate faptul că românii s-au cam săturat de această constanţă în a promite şi a nu face ce promiţi. Poate faptul că ne-a ajuns cuţitul la os şi orice mişcare greşită, fie politică, fie economică, fie socială, poate avea urmări grave. Poate faptul că Europa ne împinge din spate să devenim mai democraţi, mai civilizaţi, mai corecţi.
Poate totul şi nimic!
După închiderea secţiilor de votare s-a trecut la numărarea voturilor. În Maramureş nu au fost evenimente deosebite. Mici incidente din categoria celor care au loc de fiecare dată. Sunt unele voci care vorbesc de evenimente mai deosebite, din zona penalului, dar până în acest moment nu sunt probe care să susţină aceste situaţii.
Numărătoarea a mers bine, iar de la miezul nopţii de duminică spre luni, au început să vină rezultatele din secţiile mai mare. S-a prefigurat o victorie a USL cam de pe la miezul nopţii. Unele incertitudini au fost pentru funcţia de preşedinte a CJ Maramureş, de departe ceam mai disputată demnitate din Maramureş. Opt candidaţi dintre care şase au scos rezultate bune. A câştigat candidatul USL, Zamfir Ciceu cu un scor mare, faţă de Mircea Man, fostul preşedinte, candidatul PDL. De fapt, schimbarea a fost în tot judeţul. Democrat-liberalii maramureşeni au pierdut cam totul, multe primării, CJ, majoritatea în CJ, un scor slab în CL ale municipiilor din Maramureş.
Victoria celor de la USL nu a fost marcată, ca în alte dăţi, cu raliuri auto, şampanie la vedere, discursuri publice nesfârşite. Victoria a venit şi lucrurile au intrat într-o stare de aşteptare.
Liderii partidelor de la putere au discuţii interesante, vocale, în locuri în care presa nu are acces. Altfel spus, se lucrează la strategia de înlocuire a celor care nu fac parte din putere. Acesta va fi subiectul următoarelor săptămâni. Schimbările din deconcentrate, deşi la momentul preluării puterii de către USL, s-a tot spus că nu vor fi operate schimbări decât în situaţii deosebite, în cazul celor care s-au implicat serios în politica PDL. Nu ştim ce se va întâmpla, ştim doar că sunt zeci de candidaţi pe cele câteva zeci de funcţii. Va exista un fel de „epurare de partid”, iar victimele colaterale, vor înghiţi şi se vor resemna.
Din acest punct de vedere, dezamăgirea se vede deja la capăt de tunel!
Legat de alegeri, au fost şi câteva surprize. Şapte primări au fost câştigate de către independenţi, dintre care în Vişeu de Sus, Vasile Coman a obţinut Primăria într-un mod spectaculos. La fel, în Borşa a câştigat Mihali Toader, independent susţinut de Partidul Verde.
La Consiliul Judeţean, surpriza a fost clasarea pe locul trei a candidatului PP-DD, Pamfil Cristea. Cu peste 17 mii de voturi. Tot o surpriză ar putea fi considerat şi scorul lui Vasile Coman, candidatul Partidului Verde la preşedinţia CJ, respectiv peste 10 mii de voturi pentru un candidat care a reapărut în viaţa publică politică la începutul campaniei electorale. Dar aceste analize vor fi făcute în perioada următoare.
Cătălin Cherecheş, cel mai votat primar de municipiu reşedinţă de judeţ, din ţară
Evident, cel mai important rezultate este cel al primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheş care a reuşit o performanţă greu de egalat, 86,32% voturi valabile. Este pentru prima dată când Baia Mare se evidenţiază în acest fel, în România. Pentru actualul primar, începe un mandat în care are toate pârghiile pentru ca Baia Mare să devină cel mai curat şi mai verde oraş din ţară.
din totalul maramureşenilor cu drept de vot, înscrişi în listele electorale, şi-au exprimat opţiunea electorală.
În 24 de judeţe s-a înregistrat o prezenţă superioară mediei calculate la nivel naţional. Procente mai mari s-au înregistrat în: Teleorman; 64,81%; Olt 65,42%; Dâmboviţa 65,62%; Ilfov 68,76% şi Giurgiu 72,30. Participare redusă la vot a fost înregistrată în judeţele: Vaslui 53,48%; Bacău 52,31%; Maramureş 52,09%; Iaşi 50,98% şi Timiş 49,33%. Maramureşul s-a situat pe antepenultimul loc pe ţară, în ceea ce priveşte prezenţa la vot. În mediul urban s-au prezentat 46,89% din cetăţenii cu drept de vot, iar în mediul rural 60,19%. La nivel naţional prezenţa la vot a fost de 56,39%.
În urmă cu patru ani la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din 1 iunie, Maramureşul a avut, o prezenţă la vot de 45,99%.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanei a eliberat în intervalul orar 16.00-19.00, 243 acte de identitate. Dintre acestea 216 au fost cărţi de identitate, iar 26 cărţi de identitate provizorie. În cursul zilei de duminică au fost eliberate 824 acte de identitate (din care 61cărţi de identitate provizorie), iar în zilele de 9 şi 10 iunie au fost eliberate 1383 acte de identitate, din care 75 au fost cărţi de identitate provizorie.
Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş, judecător Virginia Pop, a declarat că au fost declaraţi aleşi pentru atribuirea mandatului de PRIMAR, conform art.97, alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările ulterioare şi completările ulterioare:
CĂTĂLIN CHERECHEŞ - BAIA MARE - USL - 44.239 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
OVIDIU NEMEŞ - SIGHETU MARMAŢIEI - USL - 10.705 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE DORIN PAŞCA - BAIA SPRIE - INDEPENDENT - 2240 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIHALI TOADER - BORŞA- INDEPENDENT - 5598 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ALEXANDRU DRAGOŞ -CAVNIC- USL - 676 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE COSOR - DRAGOMIREŞTI -687 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ŞTEFAN IUGA - SĂLIŞTEA DE SUS - PDL- 1540 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
FLORICA GABRIELA TULBURE - SEINI - PSD- 2255 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE FLORIN TALPOŞ - ŞOMCUTA MARE - PNL - 1381 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ANTON ARDELEAN - TĂUŢII MĂGHERĂUŞ- USL- 2713 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MITRU LEŞE - TÂRGU LĂPUŞ - PDL- 3718 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
LUCIAN MORAR - ULMENI- UNPR -2924 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE COMAN - VIŞEU DE SUS - INDEPENDENT - 2401 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
CIPRIAN RUS - ARDUSAT - ACD - 525 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GHEORGHE MUREŞAN - ARINIŞ- USL- 305 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE BOITOR - ASUAJU DE SUS - USL - 616 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
AUREL DUMUŢA - BĂIŢA DE SUB CODRU - PP-DD - 353 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIHAI CETERAŞ - BĂIUŢ - PSD -337 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN CĂLĂUZ -BĂSEŞTI - INDEPENDENT -516 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
DORIN MITRE - BICAZ - USL - 535 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE DUCIUC - BISTRA - PNL - 796 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
PETRU CUDRICI -BÂRSANA - USL - 1161 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
LAZARCIUC VASILE - BOCICOIU MARE - USL -1031 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN DEAC - BOGDAN VODĂ - USL -649 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GAVRIL POP - BOIU MARE - USL - 489 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
FLOREA POIENAR - BOTIZA - UNIUNEA PENTRU MARAMUREŞ PDL UNPR- 958 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE TĂMAŞ - BUDEŞTI - USL - 919 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIHAI NEMEŞ - CĂLINEŞTI - PNL - 838 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
NELU ŞOVRE - CERNEŞTI - PSD - 623 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE ZETE - CICÂRLĂU PDL - 676 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VALENTIN POP - CÂMPULUNG LA TISA - PDL - 550 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
SABIN RAŢ - COAŞ - PNL - 633 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
LAJOS CSENDES - COLTĂU - INDEPENDENT -930 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ŞTEFAN MIHALCA - COPALNIC MĂNĂŞTUR - USL - 2047 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GAVRIL ROPAN - COROIENI - PDL - 961 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIRCEA BOGA - CUPŞENI - PDL - 1187 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GHEORGHE BOHOTICI - DESEŞTI - PDL - 1043 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
FELICIAN CICEU - DUMBRĂVIŢA - USL - 1435 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN STEGERAN - FĂRCAŞA - PDL - 1267 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GHEORGHE VRAJA - GIULEŞTI - INDEPENDENT - 583 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GHEORGHE TĂTĂRAN - GÂRDANI - PDL - 250 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GHEORGHE LUPAN - GROŞI - PNL - 625 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
NICOLAIE BURZO - GROŞII ŢIBLEŞULUI - PDL - 889 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
NICOLAE DAVID - IEUD - PSD - 979 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN BUDA - LĂPUŞ - PSD - 1022 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ŞTEFAN GAVRILUŢI - LEORDINA - PNL - 627 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
TOADER ŞTEŞCO - MOISEI - PDL - 2435 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
BOGDAN POP - OARŢA DE JOS - PDL - 434 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIHAI IVASZUK - OCNA ŞUGATAG - PNL - 705 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIHAI NEGREA - ONCEŞTI - PNL - 510 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ION PETROVAI - PETROVA - PDL - VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE DUNKA - POIENILE IZEI - PNL - 586 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ŞTEFAN ONCEA - POIENILE DE SUB MUNTE - USL - 1700 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
OCTAVIAN PAVEL - RECEA - USL - 2124 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN BUZDUGAN - REMETEA CHIOARULUI - USL VOTURI VALABIL EXPRIMATE
PETRU ŞOFINEŢI - REMEŢI - USL - 571 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
PAVEL ŢIUDIC - REPEDEA - PNL - 778 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ION HERBIL - RONA DE JOS - PNL - 600 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN ROMANIUC - RONA DE JOS - USL - 1026 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VASILE MÂRZA - ROZAVLEA - PDL - 1006 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN TURCSIN - RUSCOVA - PNL - 1432 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
ION COVACI - SARASĂU - PDL - 1104 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
BUJOREL MUREŞAN - SATULUNG - PSD - 938 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
EMILIAN POP - SĂCĂLĂŞENI - PSD - 522 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GAVRILĂ DOLOGA - SĂCEL - PDL - 587 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
FLORIAN LUCA - SĂLSIG - USL - 697 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GHEORGHE STAN - SĂPÂNŢA - ACD - 735 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN PASERE - STRÂMTURA - USL - 1075 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
VIOREL PAŞCA - SUCIU DE SUS - USL - 1545 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IRINA IUSCO - ŞIEU - PNL - 613 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN TENTIŞ - ŞIŞEŞTI - PDL - 991 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
PETRU VLAŞIN - VADU IZEI - INDEPENDENT - 889 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
IOAN BURDE - VALEA CHIOARULUI - PSD - 617 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
OVIDIU ROMAN - VIMA MICĂ - USL - 310 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
GAVRILĂ ŞIMON - VIŞEU DE JOS - PNL - 1482 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
MIREŞU MARE - BALOTAJ - IOAN MĂTIEŞ, PDL -VIRGIL PRUNĂ , PNL - 968 VOTURI VALABIL EXPRIMATE
Repartizarea mandatelor de primar, pe partide:
UNIUNEA PENTRU MARAMUREŞ-PDL- UNPR -1
CANDIDAŢI INDEPENDENŢI -7
Număr total de voturi valabil exprimate: 214.699
FLORE-ZAMFIR CICEU - 97.592, reprezentând 45,45%
MIRCEA MAN - 51.303, reprezentând 23,89%
PAMFIL CRISTEA - 18.322, reprezentând 8,53%
GYONGYIKE BONDI - 11.88, reprezentând 5,53%
VASILE COMAN - 10.583, reprezentând 4,92%
IOAN BABICIU - 5886, reprezentând 2,74%
AUGUSTIN CHIRA - 1417, reprezentând 0,65%
Număr voturi nule: 12.353
Pentru alegerea consilierilor judeţeni numărul total al voturilor valabil exprimate este de 210.651
Număr total voturi valabil exprimate obţinute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAŢI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT:
UNIUNEA SOCIAL LIBERALĂ - 102.766, reprezentând 48,78%
UNIUNEA PENTRU MARAMUREŞ PDL+UNPR - 43.402, reprezentând 20,60%
PARTIDUL POPORULUI-DAN DIACONESCU - 16.100, reprezentând 7,64%
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 11.661, reprezentând 5,53%
PARTIDUL VERDE - 6954, reprezentând 3,30%
PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT - 6012, reprezentând 2,85%
PARTIDUL ROMÂNIA MARE - 4564, reprezentând 2,16%
PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN - 4448, reprezentând 2,11%
IOAN BUDA - 2898, reprezentând 1,37%
IUSTIN IOAN TALPOŞ - 2185, reprezentând 1,03%
PARTIDUL POPULAR şi al PROTECŢIEI SOCIALE - 2168, reprezentând 1,02%
UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA - 2038, reprezentând 0,96%
ALIANŢA CIVICĂ DEMOCRATĂ A ROMILOR - 1917, reprezentând 0,91%
PARTIDUL POPULAR MAGHIAR DIN TRANSILVANIA - 1644, reprezentând 0,78%
PARTIDUL NAŢIONAL DEMOCRAT CREŞTIN - 1398, reprezentând 0,66%
FORŢA CIVICĂ - 496, reprezentând 0,23%
Număr voturi nule: 16.350