Al doilea triumvirat

* La 11 noiembrie 43 i.Hr., la Roma a fost incheiat cel de al doilea triumvirat intre Marcus Antonius, Aemilius Lepidus si Caius Octavianus. Alianta dintre cei trei nu a durat, Octavianus preluand in scurt timp intreaga putere la Roma si devenind primul imparat al Romei. Dupa asasinarea lui Cezar (15 martie 44 i.Hr.), la Roma au inceput tulburarile. Considerat a fi cel mai inteligent dintre oamenii de incredere ai lui Cezar, Marcus Antonius ocupa functia de consul. Conjuratii planuisera sa-l ucida si pe el, dar Brutus s-a opus. Aveau sa regrete ca n-au facut-o. Fiind consul, Antonius avea dreptul si obligatia sa comande. El a reusit sa preia de la Calpurnia, sotia lui Cezar, averea privata a acestuia impreuna cu o serie de documente de care avea nevoie. De asemenea, a reusit sa puna la adapost tezaurul public. In noaptea de 15 spre 16 martie 44 i.Hr., a intrat in Roma armata condusa de Aemilius Lepidus pe care Marcus Antonius reusise sa-l castige de partea lui. Cei doi puteau conta si pe sprijinul numerosilor veterani ai lui Cezar aflati in Roma si in imprejurimile acesteia. O perioada, Roma a fost condusa de Marcus Antonius in mod dictatorial, pana la sosirea lui Caius Octavianus, despre care Marcus Antonius aflase ca era mostenitorul principal al averii lui Cezar, fiind fiul adoptiv al acestuia. Octavian era fiul lui C. Octavianus, dintr-o familie de cavaleri din tara volscilor, si al Atiei, fiica surorii celei mai mici a lui Cezar. S-a nascut in anul 63 i.Hr. Cezar s-a ingrijit de educatia lui si de a fratelui sau, Filip, dupa care l-a luat in Spania pentru a-i desavarsi instructia si educatia militara. Tot Cezar il trimisese inaintea lui in Apolonia, in vederea expeditiei impotriva partilor. Cu o intelepciune neobisnuita pentru varsta de 19 ani, Octavian a refuzat ajutorul legiunilor sale si a respins sfatul tatalui sau vitreg de a refuza mostenirea periculoasa a lui Cezar si a plecat la Roma pentru a-si primi mostenirea pe care Antonius o risipise in parte. Prima intalnire a lui Octavianus cu Antonius nu a fost prieteneasca. Criza care aparuse se accentua. Curand, cei doi au inceput, separat, sa stranga trupe pentru a-si impuine vointa. Din acel moment, un nou razboi civil a devenit inevitabil. In prima faza, Octavian a fost alaturi de senat si intre trupele lui si cele ale lui Antonius s-au produs ciocniri fara urmari. In cele din urma, dupa numeroase tratative, s-a hotarat o intalnire a lui Octavian cu Antonius si cu Lepidus ca mijlocitor, pentru 11 noiembrie 43 i.Hr., la Bologna. Intalnirea s-a incheiat prin semnarea unei aliante, formandu-se cel de-al doilea triumvirat al Romei, fiecare dintre cei trei participanti la intalnire avand puteri egale in conducerea statului. Octavian a primit Africa, Sicilia si Sardinia, Antonius a preferat Galia aproape in intregime, iar Lepidus a ramas cu Spania si o parte a Galiei narbonensis. Soldatii romani au primit cu entuziasm stirea despre aceasta alianta, care s-a intarit prin logodna lui Octavian cu Clodia, fiica vitrega a lui Antonius. Ca urmare a acestei aliante, cei trei primeau puteri precise pe timp de cinci ani, care le confereau o autoritate constituanta. Treptat, Lepidus a pierdut din autoritate si din insemnatate. Octavia s-a ocupat de Spania si de fostul regat numit. In plus, el a impartit pamanturi in Italia veteranilor de razboi, o initiativa grea si destul de nepopulara in randul italicilor. Antonius a plecat in Cilicia, la Tars, unde a intalnit-o pe Cleopatra, care venise pentru a-i obtine sprijinul pentru coroana Egiptului. Fermecat de frumusetea egiptencei, uitand de preocuparile sale mai importante, Antonius a devenit „robul” ei dupa unele afirmatii si a urmat-o in Egipt, unde si-a pierdut timpul in serbari, jocuri si orgii. In acest timp, Octavian a revenit in Italia, unde aparuse o noua plaga: locuitorii erau alungati de pe pamanturile lor de veteranii care devenisera violenti in dorinta de a li se acorda drepturile pe care le cerusera. Aceasta situatie a provocat un nou razboi civil in anul 41 i.Hr., care s-a numir „razboiul perusic”, dupa numele orasului Perusia din Etruria. Octavian a reusit sa iasa invingator din acest conflict. In anul 40 i.Hr., Octavian si Antonius s-au intalnit la Brundisium. Cei doi rivali s-au impacat din nou. O noua impartire a lumii romane s-a produs cu acest prilej. Octavian a primit provinciile de la apus de Scodra (Epir), iar Antonius pe cele din rasarit. Lepidus, care plecase deja in Africa, a primit aceasta provincie. In timpul negocierilor de la Brundisium, murise Fulvia, sotia lui Antonius. S-a profitat de situatie pentru intarirea legaturilor dintre cei doi conducatori printr-o casatorie. Sora lui Octavian, Octavia, considerata a fi cea mai nobila femeie romana din acea vreme, frumoasa si culta, a fost casatorita cu Antonius. Poporul i-a primit pe comandanti cu entuziasm la Roma, dar a cerut ca la conducere sa participe si Sextus Pompeius care, stapanind Sicilia si marea, putea impiedica aprovizionarea Italiei. In anul 39 i.Hr., s-a realizat o intelegere cu Pompeius la Misen, in Campania. Pompeius primea Sicilia, Sardinia, Corsica, Ahaia, functia de consul si o mare suma in dinari. Pacea incheiata intre conducatorii Romei nu a durat mult, fiecare cautand sa-i inlature pe ceilalti. Antonius a recazut in mrejele Cleopatrei, uitand de razboiul pe care vroia sa-l intreprinda impotriva partilor in est. Octavian si Sextus Pompeius nu s-au inteles si lupta dintre cei doi a urmat firesc. La inceput, Pompeius, avand o flota mai puternica, a reusit sa-l invinga pe Octavian. Lucrurile s-au schimbat in 37 i.Hr. Profitand de faptul ca Antonius ii trimisese 120 de corabii, ca Lepidus pornise din Africa sa atace Sicilia si ca multi ofiteri il parasisera pe Pompeius, flota lui Octavian a invins-o pe cea a lui Pompeius. Armata de uscat a celui din urma a depus armele, si comandantul ei a fugit in Asia, unde a fost invins de un ofiter al lui Antonius in Bitinia si apoi a fost ucis in Milet, in anul 35 i.Hr. Lepidus, care debarcase in Sicilia, a cerut pentru el marea insula si restituirea drepturilor de triumvir. Lupta lui cu Octavian, care-l refuzase, n-a mai avut loc, deoarece intreaga armata l-a parasit. Octavian l-a dezarmat fara lupta, i-a luat provincia si i-a ridicat denumirea de triumvir. Lepidus a murit in anul 13 i.Hr., avand calitatea de pontifex maximus. Antonius si Octavian au ramas sa-si dispute in doi intaietatea pentru obtinerea domniei absolute asupra Romei. Antonius a parasit Italia la sfarsitul anului 39 i.Hr. si s-a dus la Atena, impreuna cu sotia sa Octavia. Initial, Octavia a reusit sa-l convinga pe Antonius sa-si foloseasca numeroasele sale calitati pentru obtinerea de succese militare si administrative. Cu toate acestea, Octavia a reusit cu greu sa-l opreasca pe Antonius sa nu actioneze in nici un fel impotriva lui Octavian. In anul 36 i.Hr., Antonius si-a trimis sotia la Roma, iar el s-a intalnit cu Cleopatra in Siria, unde o chemase. Acolo a pus la dispozitia egiptencei mai multe provincii romane: Fenicia, Cipru, o parte din Cilicia, Iudeea si Arabia nabateilor. Despartindu-se de Cleopatra, Antonius a trecut Eufratul pentru a lupta impotriva partilor, pe care i-a urmarit zadarnic prin Mesopotamia si Armenia de sud. Partii s-au retras mereu, lasand in urma lor pamanturile parjolite. Constrans de lipsa alimentelor, Antonius a dat ordinul de retragere si a reusit cu mari eforturi sa-si duca armata inapoi fara mari pierderi. De la Sidon, unde a reintalnit-o pe Cleopatra, cei doi au plecat in Egipt, unde si-au reluat viata de petreceri. In anul 34 i.Hr., Antonius a pornit o noua campanie impotriva partilor, dar s-a multumit cu o victorie mai usoara asupra regelui Armeniei, Artavadse, pe care l-a facut prizonier, dupa care si-a facut o intrare triumfala in Alexandria. La Roma indignarea crestea mereu la aflarea vestilor venite din Egipt, generalul roman compromitand in ochii compatriotilor sai demnitatea si prestigiul roman. Octavian era si el foarte suparat de atitudinea lui Antonius si de faptul ca sora lui, Octavia, fusese parasita in favoarea unei egiptence. In anul 32 i.Hr., dupa un schimb mai aspru de scrisori, intre cei doi conducatori a izbucnit razboiul. Octavian a declarat razboi Egiptului, in fapt, Cleopatrei, care avea ambitia de a domni asupra intregului Orient si, de ce nu, in viitor, si asupra Romei. Declarandu-i ei razboi, Octavian urma sa mascheze noul razboi civil dintre el si Antonius. La 2 septembrie 31 i.Hr., langa Actium (Grecia) a avut loc lupta navala dintre flota romana condusa de Agripa si cea a lui Antonius la care se alaturasera si corabiile Cleopatrei. In timpul luptei care era inca nedecisa, Cleopatra si-a retras corabiile si a fugit, urmata de corabia lui Antonius, care nu accepta s-o piarda. Octavian a invins pe mare, iar armata de uscat a lui Antonius, ramasa fara lider, s-a predat peste sapte zile. Octavian a mai dat o lupta la portile Alexandriei in care trupele lui Antonius au fost invinse. Antonius s-a sinucis. Cleopatra a incercat in zadar sa-l atraga cu farmecele sale pe Octavian, pentru ca acesta a respins-o cu raceala. Cleopatra a ales si ea sa se sinucida, pentru a nu fi tarata in lanturi la Roma, pentru a impodobni carul triumfal al lui Octavian. Vechea tara a devenit provincie romana, iar in anul 29 i.Hr., Octavian a revenit la Roma. Astfel a luat sfarsit nu doar istoria celui de-al doilea triumvirat roman, ci si istoria a ceea ce s-a chemat Roma republicana. Din momentul intoarcerii sale la Roma, Octavian, fara a nega valorile republicii romane, a devenit imparat, inaugurand seria dinastiilor romane. Cei mai multi dintre succesorii lui Octavian nu au mai pastrat nici o legatura cu idealurile republicane (cu toate ca s-a vorbit in continuare de republica romana, devenita in fapt imperiu), semanand din ce in ce mai mult cu autocratii asiatici, modul lor dictatorial de guvernare fiind, de cele mai multe ori, pandantul aproape perfect al tipului de guvernare specific monarhiilor despotice orientale. Ioan BOTIS