''Al doilea Razboi Mondial s-ar fi putut incheia in 1943!'' (I)

Un interesant dialog intre Valentin Falin (doctor in stiinte istorice) si Viktor Litovkin (comentatorul pe probleme militare al agentiei Ria Novosti) despre paginile putin cunoscute ale celui de-al Doilea Razboi Mondial (informatii care au fost ascunse si care ar fi putut influenta in mod decisiv deznodamantul ostilitatilor) conduc spre concluzia ca cel de-al Doilea Razboi Mondial s-ar fi putut incheia in anul 1943! Viktor Litovkin: Istoricii moderni ai celui de-al Doilea Razboi Mondial au pareri contradictorii privitoare la ultima etapa a acestuia. Unii experti sustin ca razboiul ar fi putut lua sfarsit mai devreme, asa cum pretindea Suikov in memoriile sale. Altii considera ca, dimpotriva, conflictul ar mai fi putut continua timp de inca un an. Care din aceste ipoteze se apropie de adevar? Valentin Falin: Istoricii moderni nu sunt singurii care iau in discutie acest subiect. Durata si mai ales finalul razboiului au fost comentate chiar si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste controverse au existat incepand cu anul 1942 sau, pentru mai multa precizie, aceasta problema a ingrijorat politicienii si armata inca din 1941, cand o majoritate coplesitoare a demnitarilor, printre acestia numarandu-se presedintele american Roosevelt si premierul britanic Churchill, a considerat ca Uniunea Sovietica nu poate rezista in lupta mai mult de 4 sau 6 saptamani. Doar Eduard Benes a considerat si a sustinut public ideea ca Uniunea Sovietica poate rezista in razboi si poate invinge Germania. V.L.:. Dupa acordul de la Munchen din anul 1938 si dupa ocuparea Cehoslovaciei, Eduard Benes (presedintele exilat) s-a stabilit in Marea Britanie... V.F.: Intr-adevar. Apoi, cand aceste aprecieri si evaluari ale viabilitatii noastre s-au dovedit gresite, cand Germania a fost infranta din punct de vedere strategic de Moscova, opinia generala s-a schimbat drastic. Occidentul a inceput sa isi exprime ingrijorarile fata de faptul ca Uniunea Sovietica ar putea obtine o putere prea mare pana la sfarsitul razboiului. Iar in cazul in care ar fi devenit prea puternica, ar fi hotarat viitorul Europei (potrivit lui Adolf Berle, adjunct al secretarului de stat american la acea vreme, cel care a coordonat activitatea serviciilor secrete americane). Aceasta viziune a fost impartasita pana si de persoanele din preajma lui Churchill, printre acestea numarandu-se politicieni cat se poate de respectabili care au elaborat inaintea si in timpul razboiului doctrina operatiunilor fortelor armate britanice si politica Marii Britanii in general. Astfel se explica, in mare parte, motivul pentru care Churchill s-a impotrivit in anul 1942 deschiderii unui nou front, in ciuda faptului ca lordul Beaverbrook, sir Richard Stafford Cripps si in special Dwight Eisenhauer erau de parere ca existau preconditii tehnice pentru infrangerea Germaniei in anul 1942. Ei au profitat de faptul ca majoritatea fortelor germane se aflau desfasurate in est si ca cele 2.000 de kilometri ale coastei Frantei, Olandei, Belgiei, Norvegiei si chiar Germaniei erau lasate la dispozitia interventiei Aliatilor. In acel moment, nazistii nu detineau nici o modalitate permanenta de aparare de-a lungul coastei Oceanului Atlantic. Mai mult, armata americana a insistat, incercand sa-l convinga pe Roosevelt ca un al doilea front era necesar, posibil de stabilit si ca deschiderea lui ar scurta razboiul in Europa si ar forta Germania sa capituleze, daca nu in anul 1942, atunci, cu siguranta, in anul 1943. Cu toate acestea, ideea americanilor nu era pe placul Marii Britanii si nici pe cel al multor conservatori americani. V.L.: La cine faceti referire? V.F.: Ma refer la faptul ca intregul Departament de Stat condus de Cordell Hall a dat dovada de dusmanie fata de Uniunea Sovietica. Astfel se explica faptul ca Roosevelt nu a luat parte la Conferinta de la Teheran insotit de Hall si ca secretarul de stat a primit protocolul intalnirilor doar dupa sase luni in urma intalnirii de la Teheran. Ironia consta in faptul ca serviciile secrete ale Reich-ului i-au adus lui Hitler acelasi protocol in doar trei sau patru saptamani. Viata este plina de paradoxuri. Dupa lupta de la Kursk, din anul 1942, unde Wehrmacht-ul a fost invins, comandantii militari ai SUA si Marii Britanii, precum si Churchill si Roosevelt, au avut o intrunire in Quebec, la 20 august. Ei au discutat posibilitatea retragerii celor doua tari din coalitia anti-Hitler si potentiala aliere cu generalii nazisti in vederea demararii unui razboi impotriva Uniunii Sovietice. Despre „sarutul lui Iuda” Viktor Litovkin: Care este motivul pentru care a fost luata in calcul retragerea SUA si a Marii Britanii din coalitia anti-Hitler si potentiala aliere cu generalii nazisti in vederea demararii unui razboi impotriva Uniunii Sovietice? Valentin Falin: Deoarece ideologia lui Churchill si a celor din Washington care il sprijineau sustinea ca „acesti rusi barbari ar trebui izolati” cat mai departe posibil in Est, slabindu-se URSS cat mai mult posibil, poate chiar invingand-o - cu ajutorul Germaniei. Acesta este modul in care a fost pusa problema. Aceste posibilitati faceau parte dintr-un plan mai vechi al lui Churchill. El a elaborat aceasta idee in timpul discutiilor pe care le-a avut cu generalul Kutepov in anul 1919. Americanii, britanicii si francezii au esuat neputand invinge URSS-ul, afirma el. Aceasta sarcina ar fi trebuit sa fie incredintata japonezilor si germanilor. El a dat instructiuni similare primului secretar al Ambasadei Germaniei la Londra din anul 1930, Bismarck. In timpul Primului Razboi Mondial germanii s-au comportat iresponsabil, sustinea el. In loc sa se concentreze asupra distrugerii Rusiei, ei au inceput lupte pe doua fronturi separate. Daca s-ar fi ocupat doar de URSS, Marea Britanie ar fi putut neutraliza Franta. Pentru Churchill nu era vorba atat despre un razboi impotriva bolsevicilor, cat despre o continuare a razboiului din Crimeea, care s-a desfasurat intre anii 1853-1856 si in timpul caruia Rusia a incercat sa stopeze expansiunea britanica. V.L.: In Transcaucazia, Asia Centrala si Orientul Mijlociu bogat in petrol... V.F.: Bineinteles. Prin urmare, in discutiile despre diferitele variante ale razboiului impotriva Germaniei naziste nu ar trebui sa omitem diferentele dintre atitudinile fata de filozofia aliatilor si de obligatiile Marii Britanii si SUA fata de Moscova. Ma voi indeparta de subiect pentru o secunda. In 1954 sau 1955, Ghent a gazduit un simpozion al clericilor dedicat gasirii unui raspuns la intrebarea „Ingerii se saruta?”. Dupa multe zile de dezbateri, concluzia la care au ajuns preotii a fost aceea ca ingerii, intr-adevar, se saruta, insa fara pasiune. Relatiile in interiorul coalitiei anti-Hitler sunt cumva similare acestei situatii a ingerilor, sau poate chiar similare sarutului lui Iuda. Promisiunile au fost facute fara un angajament real sau, si mai grav, pentru a induce in eroare partenerul sovietic. Aceasta tactica a destabilizat negocierile dintre Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Franta, in august 1939, intr-un moment in care se mai putea face ceva in directia stoparii agresiunilor nazistilor. Cu toate acestea, liderii sovietici nu au mai avut altceva de facut decat sa semneze un tratat de neagresiune cu Germania. Rusii au lasat Aliatii expusi pericolului nazist, pericol din ce in ce mai iminent. Pot cita o directiva britanica care sustinea ca, daca Londra nu ar putea evita semnarea unui acord cu Uniunea Sovietica, semnatura britanica nu trebuie privita ca o garantie a faptului ca, in cazul in care germanii ar fi atacat URSS, Marea Britanie ar fi sarit in ajutorul victimei si ar fi declarat razboi Germaniei. V.L.: Exista un binecunoscut exemplu istoric: in anul 1939 Germania a atacat Polonia, iar aliatul britanic, Londra, a declarat razboi Berlinului, insa nu a luat nici o masura concreta in vederea ajutorarii Varsoviei. V.F.: In cazul nostru, nu a fost emisa nici o declaratie formala de razboi. Conservatorii au presupus ca armata germana va ajunge pana la Muntii Urali, distrugand totul in calea sa. Astfel, nu ar mai fi ramas nimeni care sa deplanga tradarea britanicilor. Va urma Ria Novosti