Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ajutorul de încălzire, varianta 2017
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
„Ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut de prezenta ordonanță de urgență ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii”, conform actului normativ.
Trebuie reținut că ajutorul se dă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.
Condiția principală pentru a obține acești bani este ca veniturile solicitantului să fie sub anumite niveluri stabilite prin ordonanță, astfel:
- în cazul energiei termice:
- ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 1,572 ISR (786 de lei);
- persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei);
- în cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,230 ISR (615 lei).
Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat anual până la data de 15 octombrie, însă, pentru că această dată cade într-o zi de duminică anul acesta, cererile pot fi depuse, cel puțin teoretic, până pe 16 octombrie.