Aglomeratie la portile Europei (II)

La un an dupa aderarea la UE, cei 10 noi membri par indiferenti fata de obtinerea statutului spre care aspirasera si pentru care muncisera din greu, scrie revista britanica The Economist, citata de Rompres, facand un bilant al situatiei dupa extindere. Romania pare hotarata sa depaseasca orice alta tara in politica sa pro-americana, daca si cand se va alatura UE, in 2 sau 3 ani. Presedinte Traian Basescu a declarat ca prioritatea sa este aceea de a colabora indeaproape cu Washington si cu Londra, o formula ce omite in mod evident Paris si Bruxelles. Basescu a afirmat ca Romania favorizeaza „un stat cu o implicare minima in economie”, o mustrare adusa modelului dirijist al Frantei. El a adaugat ca respinge afirmatiile facute de presedintele Chirac in 2003, completand ca „Romania este o tara ce se respecta pe sine si care nu agreeaza acest gen de declaratii.” Este posibil ca Basescu sa adopte o pozitie riscanta, intrucat Romania nu face parte inca din UE, iar Franta poate sa ii blocheze intrarea in UE, comenteaza The Economist, citat de Rompres. Romania si Bulgaria au inceput negocierile de aderare impreuna cu tarile central-europene, insa au fost considerate prea slab pregatite pentru a face parte din UE inca de anul trecut. Recent, cele doua tari au semnat tratate de preaderare ce le vor permite obtinerea statutului de membre la inceputul lui 2007, in afara cazului in care UE se va declara nemultumita de progresele inregistrate de cele doua tari, considerand necesara amanarea cu inca 1 an. Aceste tratate trebuie sa fie ratificate de toate tarile membre, inclusiv de Franta. Daca relatiile dintre Romania si Franta se vor deteriora, Parlamentul francez ar putea decide ca Romania nu este inca pregatita sa faca parte din UE si sa refuze ratificarea tratatului. Si Partidul Crestin Democrat din Germania ia in considerare blocarea aderarii Romaniei, sprijinul sau fiind esential. Izolarea Turciei O serie de indoieli serioase sunt legate de viitoarele procese de largire a UE. Turcia a fost acceptata drept candidata, insa putine tari o pot privi pe ca pe o membra a Uniunii, chiar si in cazul in care aceasta va adera peste 10 ani. Teama unor tari fata de introducerea unei tari islamice in Europa este egala cu dorinta altor tari de a demonstra faptul ca aceasta introducere este realizabila. Dimensiunea si saracia Turciei sporesc gravitatea problemei. Rezultatul situatiei consta in faptul ca UE risca sa demareze negocieri cu Turcia spre sfarsitul anului fara a avea intentii serioase in legatura cu finalizarea acestora. Tarile din vestul Balcanilor (Albania, Bosnia, Croatia, Macedonia, Serbia si Muntenegru) s-au angajat sa adere la UE cand vor fi pregatite. Promisiunea, facuta in anul 2003, nu presupune un termen limita, iar situatiile din aceste tari sunt in continuare dificile (cat timp statutul provinciei sarbe Kosovo nu va fi stabilit si nu va fi stabilita printr-un referendum relatia dintre Serbia si Muntenegru, nu se stie cu siguranta nici macar numarul de tari din regiune). Croatia este singura indeajuns de pregatita pentru a spera sa inceapa negocierile de aderare, insa sperantele i-au fost spulberate luna trecuta, cand UE a hotarat sa nu demareze negocierile, pe motiv ca Zagreb nu a cooperat cu Tribunalul International de la Haga in problema crimelor de razboi. Europenii doresc, in principal, predarea fostului comandant in armata croata, Ante Gotovina (acuzat de „epurare etnica” in timpul razboiului croato-sarb). Ucraina nu este recunoscuta drept candidata pentru obtinerea statutului de membra UE, dar daca noul sau guvern pro-occidental va reusi sa impuna reforme politice si economice curajoase, rupandu-se de modelele ruse si postsovietice, exista posibilitatea demararii negocierilor. Situatia poate fi comparata, insa, cu un cerc vicios, intrucat Ucraina va putea implementa reformele intr-un ritm sustinut doar daca va avea certitudinea ca va putea intra in UE, asa cum s-a intamplat si in cazul Slovaciei. Polonia, ca si alte tari central-europene, considera ca Ucrainei ar trebui sa i se ofere posibilitatea de a face parte din UE, pentru ca aceasta sa poata evolua intr-un ritm sustinut. Dupa Ucraina, urmatoarele tari menite sa inceapa implementarea reformelor necesare pentru aderare sunt Republica Moldova si Belarus. Pierderea dorintei de largire Exista tari din UE care nu sunt de acord cu aceasta viziune, nedorind sa infurie Rusia (care considera fostele teritorii sovietice ca aflandu-se in sfera ei de influenta). Franta doreste ca Rusia sa-i fie aliata la nivel diplomatic, iar Germania se bazeaza pe Rusia pentru petrol. Exista o doza de ironie in faptul ca, in timp ce largirea UE a devenit cel mai eficient instrument in schimbarea regimurilor politice din istoria Europei, UE nu mai doreste sa aiba alti membri, cu exceptia Croatiei, poate, datorita faptului ca aceasta are o plaja magnifica. Nici extinderea care a avut loc anul trecut nu s-a bucurat de sprijinul popoarelor din interiorul UE. Ca multe alte decizii, extinderea a fost negociata intre guverne si apoi implementata pe fondul unei indiferente din partea publicului. In 2002, un sondaj de opinie indica faptul ca 40 % dintre cetatenii UE nu doreau sa afle mai mult despre tarile candidate, 76 % nu doreau sa traiasca sau sa munceasca intr-una dintre aceste tari, iar 91 % dintre cei intervievati nu simteau „absolut nici o legatura” cu aceste tari. Istoria va releva faptul ca guvernele UE au dat dovada de intelepciune hotarand extinderea din 2004, care a permis reabilitarea Europei Centrale dupa o jumatate de secol comunist. Unele dintre aceste guverne descopera acum faptul ca s-au speriat pe sine si o mare parte din cetatenii lor, cu imaginea unei Europe mai largi. Opinia publica a fost provocata, exprimandu-si ingrijorarea in legatura cu faptul ca locurile de munca din Europa ar putea fi afectate de economiile central-europene, in care salariile sunt foarte mici („delocalizare”). De fapt, tarile central-europene se afla adeseori in competitie pentru proiecte cu tari rivale la nivelul salariilor mici, cum ar fi China sau Brazilia, si intreaga Europa are de castigat de pe urma succesului Europei Centrale. Cu toate acestea, o parte din capacitatea industriala se transfera dinspre membrii „veterani” spre cei noi. Iar unii muncitori din Europa Centrala intra intr-adevar pe piata muncii din partea occidentala a Europei, adeseori in mod ilicit, intrucat majoritatea guvernelor UE s-au supus opiniei publice, inchizand strainilor portile pietei de munca. Norocosi? Opinia publica din Europa Occidentala are impresia ca extinderea indreapta Uniunea spre un drum care ar presupune deschiderea granitelor cu Balcanii, atingerea in unele regiuni ale Europei a unui nivel al salariilor asemanator cu cel din China si prezenta Turciei la summiturile UE. Exista aspecte pozitive ale fiecareia dintre aceste situatii, insa opinia oficiala nu e pregatita sa le cunoasca. Anxietatea legata de integritatea culturala si securitatea nationala este mult prea puternica. Fiind initial conceputa ca o modalitate de a transmite stabilitatea Europei spre tarile vecine, extinderea UE incepe sa fie privita ca o modalitate de importare a instabilitatii. Accentul pus in Occident asupra securitatii nationale, incepand cu evenimentele de la 11 septembrie 2001 din SUA, indica faptul ca nu se mai stie cu siguranta daca tarile care s-au alaturat anul trecut UE vor primi dreptul de libera trecere prin spatiul Schengen. Extinderea UE va fi mult mai dificila de acum inainte (Romania si Bulgaria ar trebui sa se considere norocoase daca vor reusi). In cazul in care UE se va mentine in forma actuala, va fi nevoita sa caute alte modalitati de extindere a stabilitatii si a prosperitatii in tarile mai putin dezvoltate. UE ofera deja tarilor din apropiere sprijin financiar si tehnic, precum si acces la nivelul comercial, in schimbul implementarii unor reforme economice si politice realizate pe baza normelor europene. Acest schimb nu poate produce transformarile de profunzime. O posibila rezolvare a acestei situatii este aceea de a invita noile tari sa adere la UE, insa de a nu le acorda dreptul de a primi libera trecere prin zona Schengen, de a manevra forta de munca peste granite, de a primi subventii pentru ferme si de a vota in probleme constitutionale pentru o lunga perioada de timp sau chiar deloc. Solutia ar putea avea efectul de a calma nelinistea Europei Occidentale, insa, de a nemultumi profund tarile ce aspira la statutul de membre UE, care vor fi nevoite sa accepte o forma de compromis. The Economist