Africa mea

* Reporterul GAZETEI, Adriana Szabo, si-a inceput aventura in Mozambic la inceputul lunii august. Adriana ne-a trimis materiale din Maputo, capitala statului african, pe masura ce s-a acomodat cu tot ceea ce inseamna continentul african. Va prezentam aceste materiale si fotografii interesante, din unul din statele cele mai sarace din Africa. Parca nu este nimic nou sub soare. Masinile au volanul pe dreapta, se circula pe partea stanga a drumului… Ati ghicit unde suntem? Nu, nu in Europa, ci la sud de Ecuator, sub Tropicul Capricornului, in Maputo, capitala Mozambicului. Ce facem aici? Suntem voluntari, instructori de dezvoltare-numele oficial. Cum am ajuns aici? E o poveste lunga... Si povestea incepe din Norvegia si Danemarca, unde fiinteaza cateva scoli aparte, cu traditie in calatorii cu scop umanitar. A inceput acum mai bine de trei decenii, cand niste nordici au decis sa cumpere cateva autobuze si sa calatoreasca inspre India. Mizeria, saracia, tristetea si cruzimea ce le-au intalnit in drum i-au facut sa-si schimbe radical vietile, asa a inceput miscarea scolilor calatoare. Lumea e clasa, iar oamenii pe care ii intalnesti sunt proprii tai profesori. Acestea sunt doar doua din principiile ce guverneaza tipul de educatie primit de instructorii de dezvoltare in respectivele scoli, care alaturi de federatia partenera, incearca sa contribuie la dezvoltarea locala a unor comunitati lipsite de resurse. Azi, voluntarii nu mai calatoresc cu autobuze, iar tarile in care pot lucra se intind pe mai multe continente. Noi am ales Mozambic din oferta ce include si Zambia si India. Si dupa o calatorie de mai bine de 24 de ore, din Oslo in Maputo, cu escala in Istanbul si Johannesburg, iata-ne in fata Aeroportului International Maputo, usor mai mare decat gara din Baia Mare, intinsi pe cate un rucsac si rugandu-ne ca masina care trebuia sa ne astepte la sosire, sa soseasca mai repede. Dar... bine am venit in Africa, unde timpul are alt ritm, acele ceasului alta viteza, mai lenta. In minunata ora petrecuta in decorul din fata aeroportului, am fost martorii unor crampeie de cultura sub-sahariana. Politistii nu poarta pistol la centura, ci Kalashnikov in mana. Trebuie sa mentionez ca nu am indraznit sa fac poze? Copiii insa sunt incantati la vederea camerelor foto si sub nicio forma nu o sa surprinzi fete altfel decat zambind si corpulete altfel decat in pozitii de kung-fu, iar la cel mai mic sunet al unui casetofon sau radio, incep sa danseze. Uraaa, iata-l si pe Moses, soferul nostru care ne va transporta spre Machava, mica localitate la marginile capitalei mozambicane unde se afla casutele voluntarilor ce lucreaza in Maputo pentru 6 luni si ale celor care sunt doar in tranzit spre alte proiecte. Dar dupa 5 minute, nu mai suntem asa bucurosi ca a venit masina. Traficul e un haos, iar stilul si viteza cu care se conduce sunt demne de un raliu. Aproape livizi, tacem si ne rugam in sinea noastra. Soferul, crezand poate ca suntem prea obositi ca sa vorbim, ne pune muzica sa ne relaxam. Nu credeam ca manele au egal in lipsa de substanta si de orice altceva de altfel, dar citez dintr-unul din cantecele cu care ne-am delectat: „Exista femei care isi bat barbatii, da, exista! Si cand ea are 1,90(m) si palma ei e mai mare decat fata lui, bietul de el nu are unde merge sa se planga”. Am incheiat citatul, cu mentiunea ca melodia nu avea nici ritm nici... nimic. Cazati, satui, curati, ne avantam a doua zi in praful drumului prin comunitate. Titia! Titia!, ma striga copiii. Un fel de nasa, derivat din tia, care in portugheza inseamna matusa. Din cand in cand, cate un indraznet striga din masina: Mulungu! (Albule) in dialectul local. Mergem la tarabe sa cumparam fructe si ni se ofera produse la preturi pentru mulungu, 50 de meticali, 4RON, pentru o papaya ce unui localnic i-ar vinde-o cu 5mt. Daca vad ca ne incapatanam sa platim atata, incep sa se sfatuiasca intre ei si reduc pretul. Munca e diferita pentru fiecare, in functie de nivelul la care au ajuns cu portugheza si de priceperi, unii vor oferi cursuri de engleza si operare pe calculator, altii vor contribui la dublarea activitatilor culturale in colegiile ce pregatesc profesori pentru scolile din mediul rural, altii vor lucra cu copiii din gradinite si cate si mai cate. Explorarea marelui oras… in episoadele urmatoare! Adriana SZABO