• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 27 Mai , 2013

Afacerea „schi în România”

Pornit pe vremea ministrului Elena Udrea, mega-proiectul „Schi în România” viza construirea pârtiilor de schi, achiziţionarea de telegondole şi a maşinilor care produc zăpadă artificială. O afacere prosperă din care s-au înfruptat potentanţi ai zilei. Acum, investiţiile zac părăsite, din lipsă de fonduri, iar instalaţiile plătite cu bani grei ies din garanţie înainte de a fi folosite! 

 
 

La început a fost o Hotărâre de Guvern. Hotărârea de Guvern 426, prin care s-a decis ca Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, să primească suma de 226.964.000 RON pentru finanţarea parţială a 46 de proiecte catalogate drept investiţii. Era anul domnului 2009. Apoi, acelaşi guvern a alocat circa 1 miliard de RON pentru demararea lucrărilor la 16 proiecte cuprinse în programul “Schi în România”, care vizau amenajarea pârtiilor de schi, achiziţionarea de telegondole şi a utilajelor care produc zăpadă artificială. Pe listă se afla şi Borşa. Apoi, valoarea proiectelor şi beneficiarii au început să se schimbe de la o zi la alta. În cele mai multe cazuri, valoarea proiectelor s-a dublat. La noi, a scăzut.

 

Iniţial, valoarea aprobată a fost de 93,5 milioane de euro. Apoi, proiectul a ajuns la 78,6 milioane de lei, adică mai puţin cu 15 milioane. Motivul? S-a actualizat studiul de fezabilitate şi s-a refăcut proiectul tehnic, ceea ce a dus la diminuarea valorii proiectului. Numai că, chiar dacă s-a dovedit a fi mai ieftin, proiectul tot nu a putut fi finalizat. Iar la finele acestui an expiră garanţia instalaţiilor achiziţionate pe bani grei. Iar lucrările, începute şi părăsite, se degradează.

Între timp s-a schimbat şi valoarea investiţiei. Într-o interpelare adresată de deputatul Nuţu Fonta ministrului Grapini se arată că valoarea investiţiei realizate prin alocări bugetare anterioare este de 13 milioane de Euro plus TVA şi că ar mai fi nevoie de circa 8 milioane de Euro plus TVA.

 

Se vor aloca banii pentru finalizarea proiectului? Nimeni nu poate da un răspuns concret.

Mai mult, scriptele Ministrului Delegat pentru IMM-uri, Turism şi Mediul de Afaceri ne bagă şi mai mult în ceaţă. Potrivit acestora, până acum Guvernul nu a alocat nici un milion de Euro pentru această investiţie: „până în prezent a fost plătită către Consiliul Local Borşa, în conformitate cu actele normative în vigoare la momentele respectiv şi al contractelor dintre fostul MDRT şi CL Borşa suma de 24.414.000 lei, în 2009, 4.500.000 lei, în 2010, 700.000 lei, în 2011, 16.000.000 lei şi anul 2012- 6.214.000 lei. Contribuţia Consiliului Local Borşa la contractul de lucrări mai sus menţionat a fost 24.099.000 lei”.

Mai departe, ministrul Grapini lasă situaţia şi răspunsul în plop: „Ţinând cont de gradul avansat de realizare al proiectului şi de potenţialul turistic al zonei, intenţionez să continui sprijinirea financiară a proiectului, dar acest lucru este condiţionat de alocările financiare de la bugetul de stat”. Bla-bla.

Probabil madam Grapini nu înţelege că nu opinia şi intenţiile personale contează, ci poziţia sa ca oficial al statului. Ori, un reprezentant al Guvernului trebuie să poată da un răspuns clar în legătură cu alocările financiare şi priorităţile ministerului pe care îl conduce. Sau dacă nu, pentru ce mai avem Guvern şi miniştrii? 

 
 

Pe vremea inaugurării mega-proiectului, ministrul Udrea a promis că se va întoarce pentru primele ore de schi chiar în Maramureş şi, odată cu proiectul din Borşa, a aprobat un proiect similar şi la Cavnic şi a alocat 11 milioane de RON. Numai că proiectul din Cavnic a fost contestat din cauză că pârtiile domeniului schiabil sunt cu faţa spre sud, să se topească zăpada mai bine. Oricum, nici aici lucrările nu au fost finalizate.

 
 

Precedentul Luna-Şes

 

Dezvoltarea turismului în Borşa are o istorie întunecată: istoria unui eşec de 18 milioane de Euro: Proiectul „Luna-şes”. Iniţiat în 2002 ca proiect comun al judeţelor Satu Mare şi Maramureş, Proiectul Luna Şes – Borşa a fost crăpat în două, şi-a epuizat finanţarea europeană, care a fost înlocuită cu bani de la Guvern şi fonduri locale şi a avut două licitaţii anulate în 2011. Proiectul „Dezvoltarea Zonei Turistice Luna Şes – Borşa” a fost cuprins în Memorandumul de Finanţare din 11 Decembrie 2002 dintre Guvernul României şi Comisia Europeană pentru Dezvoltarea Infrastructurii Regionale şi Locale.

În 29 noiembrie 2004, Ministerul Integrării Europene a încheiat contractul de lucrări cu firma Efklidis SA Grecia. Lucrările au fost demarate în 11 ianuarie 2005. Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor, iulie 2006, a fost prelungit de două ori, ajungând la noiembrie 2007. În 4 octombrie 2007, contractual cu Efkidis a fost reziliat, iar proiectul interjudeţean a fost scindat. 

Comentariile celorlalți

mugurel pe 01.06.2013 la 12:41
foarte interesant!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.