Administraţia locală, încotro?

Gabriel-Silviu Aoşan, un fost funcţionar public

(www.melidava.ro)

Autorităţile locale din România nu funcţionează corespunzător, din pricina modului prin care au fost organizate prin lege. NU este doar vina unor primari faptul că autorităţile locale funcţionează prost. Spre exemplu, Primăria Timişoara avea, în 1989, un număr de 50 de angajaţi. Azi, în urma reorganizării statului şi instaurării unei democraţii originale, Primăria Timişoara are 505 angajaţi funcţionari publici. În situaţia în care populaţia oraşului a scăzut. În 1989 se ştia ca sunt peste 300.000 locuitori, în 1992 erau 334.115, iar în 2013 rămăseseră 303.737.

Numărul total de angajaţi este însă cu mult mai mare, prin înfiinţarea unor noi structuri, spre exemplu poliţia locală cu peste 300 de angajaţi. Înainte de aşa-zisa revoluţie, exista la nivelul oraşelor o singură întreprindere de gospodărire orăşenească, IGO. Azi spre exemplu, Consiliul Local Timişoara se poate mândri cu opt astfel de societăţi. Asta înseamnă opt consilii de administraţie, opt manageri, opt structuri cu personal administrativ. Unele societăţi au sute, sau chiar mii de angajaţi, cum sunt societăţile de drumuri, unde imaginea clişeu este echipa de 10-20 de oameni, din care muncesc patru, doi la semnalizare, şi restul stau în coada lopeţii, fumează sau mănâncă.

Fragmentarea activităţii de gospodărire orăşenească a fost catastrofală peste tot. Unii se fac că repară drumuri, alţii peste un an sapă ca să instaleze conducte. S-a ajuns în situaţia în care este nevoie de o nouă structură de coordonare a acestor regii / societăţi. Care evident nu funcţionează corect, pentru că lucrează cu date parţiale. Toate aceste lucruri au fost posibile prin legile de organizare a administraţiei publice locale. 

Primar înseamnă, pentru orice elector, primul dintre gospodarii unei localităţi. Ar trebui să fie cel mai bun, cel mai capabil. Oricât de capabil ar fi un astfel de om, oricât de harnic ar fi, este imposibil să semnezi în cunoştinţă de cauză sute de acte pe zi, din care cele mai multe au şi o documentaţie ataşată. Este anormal şi imoral să arunci întreaga răspundere pe umerii unui singur om. Soluţia corectă ar fi asumarea răspunderii actelor autorităţilor locale de către şefii ierarhici ai unor structuri organizate pe sectoare de activitate. Adică dacă un act de stare civilă este valid prin semnătura unui ofiţer de stare civilă, ar trebui ca şi o autorizaţie de construcţie să fie validă şi perfect legală prin semnătura doar a arhitectului şef al oraşului sau al sectorului. La fel şi toate celelalte acte de mai mic impact social, ar trebui să fie valabile, în condiţiile în care există un corp de funcţionari publici, prin semnătura acestor oameni, care şi-au ales o carieră în administraţie.

Este imposibil ca primar să semnezi în cunoştinţă de cauză noiane de acte, la nivelul unor primării de oraş.  De unde şi expresia: a semnat ca primarul... De ce trebuie să fie aşa, şi nu se poate îndrepta această stare de lucruri după aproape 27 de ani de continue reforme care ne-au dus din rău, în mai rău? Evident, acest lucru nu este dorit de clasa politică actuală şi de marile puteri care încearcă să-şi instaleze oameni capabili să le promoveze interesele. Clasa politică actuală pescuieşte în ape tulburi, pentru că aşa se poate îmbogăţi. Ori asta, în materie de administraţie, înseamnă generarea de proceduri şi legislaţie haotică. Impulsul iniţial fiind asigurat din 1990, restul a venit de la sine. Puterile străine care urmăresc înfeudarea noastră au nevoie de un stat slab, incapabil să-şi organizeze buna administrare a valorilor pe care le deţine. Evident, asta începe cu administraţiile locale.

Toate acestea sunt lucruri cunoscute în orice fel de ştiinţă a organizării, din trecut şi prezent. Divide et impera! Pe acelaşi principiu s-au creat mai mulţi poli de putere în administraţiile locale, per ansamblu. Primarul este şef de instituţie şi fireşte şi ordonator principal de credite. Dar consiliul local este for decizional şi legiuitor local. Secretarii consiliilor locale sunt responsabili cu legalitatea actelor consiliilor locale, dar primarii sunt cei arestaţi de DNA şi parchete... Primarii vin şi pleacă, secretarii consiliilor locale rămân. Aceştia devin pivoţi între puteri, primar şi consiliu, acumulează o experienţă a haosului administrativ, ajung în timp unşi cu toate alifiile, cultivă  viclenia unei puteri ascunse, şi devin de facto inamovibili.

Când spuneţi consilier local, Dvs. la ce vă gândiţi? Am zice că la o persoană competentă, care este în măsură să dea un sfat primarului, sau să contribuie prin munca sa la bunul mers al autorităţilor locale. NU, nu este aşa! Vorbim de aleşi locali, iar în oraşe sunt cu zecile, care constituie un pol de putere şi un focar de corupţie. Prin puterea pe care le-a dat-o legea, de a emite acte, hotărâri de consiliu local, pe care primarul trebuie să le ducă la îndeplinire. Şi atunci încep negocierile, cu partidele politice şi, nu de puţine ori, cu fiecare consilier în parte. Toate aceste negocieri sunt de fapt compromisuri. Şi toate sunt plătite de Dvs., contribuabilul, la bunăstarea clasei politice.

Pe lângă sumele de bani pe care le primesc de la primărie, prin lege, consilierii locali din oraşe ajung să fie numiţi prin toate consiliile de administraţie, ca să li se câştige bunăvoinţa. Unii dintre ei ajung să fie extra-plătiţi, aşa cum dezvăluie presa. Dar fiecare consilier local are şi el un copil, sau o nepoată. Care dacă nu sunt buni de nimic, ajung angajaţi pe veci la primărie. Dacă le merge mintea, fac de cele mai multe ori o afacere cu autoritatea locală.

Suprapuneţi peste toată această harababură un măreţ consiliu judeţean.

Încoronaţi totul cu o prefectură, şi aveţi imaginea haosului administrativ la nivel local. Condimentaţi totul cu hotărâri judecătoreşti care menţin în funcţie angajaţi, directori şi înalţi funcţionari care au devenit indezirabili politic, dar care nu pot fi eliminaţi din structuri, pentru că justiţia, uneori pe drept, nu permite. Şi iată-ne aici cu clasa noastră politică, ţara, şi neamul, prilej de râs şi de ocara Europei.   

Ce se poate face? Nu e simplu, dar nici imposibil. Orice organizare trebuie să ţină cont de resurse. Ori România are resurse umane împuţinate, în ceea ce priveşte competenţa, şi mai ales moralitatea. Ca atare orice fel de structură organizatorică complicată este din start ineficientă şi devine în timp coruptă.

România are nevoie de o administraţie suplă, în care puterea să nu fie disipată, ci concentrată, şi de o birocraţie redusă. Acest lucru se traduce la nivel local prin acceptarea falimentului instituţiei consiliului local ca structură decizională, şi renunţarea la ea. Dacă partidele politice vor fi vreodată capabile de o reformă internă, atunci când nivelul nostru de cultură politică o va permite, pot exista consiliile locale cu rol consultativ, primarul să fie şeful acestui corp administrativ, iar participarea consilierilor, adică a unor  oameni onest interesaţi de binele cetăţii, să fie pro bono. Pană atunci NU avem nevoie de consilii locale.

Alt punct de reformare a reformei: acceptarea falimentului instituţiei consiliului judeţean, şi trecerea tuturor atribuţiilor acestuia instituţiei prefectului. Veşnica problemă a împărţirii banilor care vin de la bugetul statului spre primării trebuie reglementată altfel. Nu prin vot politic. Nu este normal ca o comună bogată să fie privată de finanţări pentru că are un primar ce nu convine politic. Şi nici invers, comunităţile sărace prin inerţia lor nu trebuie să fie în permanenţă sprijinite cu bani, care se topesc în lucrări ridicole. Stabilirea la nivel de ţară a unor cote părţi proporţionale cu performanţele economice locale, ne poate scuti de un aparat administrativ ineficient. Marile proiecte de interes judeţean, finanţate de stat, pot fi gestionate de la nivelul prefectului, mai ales că acesta este şi reprezentantul statului în teritoriu.

Nu ar fi fost mai corect să avem alegeri pentru administraţia locală, după o evaluare a acestor structuri care s-au dovedit ineficiente şi corupte?

Nu ar fi mai bine D-le Cioloş, ca în calitate de şef al unui guvern de tehnocraţi, adică oameni ce vin în majoritate din structuri performante, să prezentaţi un plan de reorganizare a administraţiei locale în acord cu realităţile româneşti? Nu asta au cerut demonstraţiile după dezastrul de la Colectiv? Resetarea sistemului politic, care ajunge să ne omoare prin incompetenţă şi lăcomie? Recomandarea Dvs. candidă adresată partidelor, de maturizare şi reorganizare internă, e tot ceea ce puteţi să faceţi pentru noi, în privinţa administraţiei publice locale?

Nu tot resetarea sistemului politic au cerut şi demonstranţii de la Cluj, în 14 Noiembrie 2014, prin Declaraţia de la Cluj, anterioară turului II pentru alegerile prezidenţiale?

D-le Iohannis, ne-aţi promis că în România se va face o altfel de politică şi, ce ne interesează pe noi în viaţa de zi cu zi, o altfel de administraţie. Cu atât mai mult cu cât veniţi din postura de primar. Intenţionaţi până la urmă să faceţi ceva?

Sau lăsăm stânga să îndrepte România... Încotro ? 

Răspunsul concret prin acţiune şi nu prin discursuri academice, îl aşteaptă milioane de oameni care şi-au pus speranţele în Dvs. ca şef de stat.

„Când spuneţi consilier local, Dvs. la ce vă gândiţi? Am zice că la o persoană competentă, care este în măsură să dea un sfat primarului, sau să contribuie prin munca sa la bunul mers al autorităţilor locale. NU, nu este aşa! Vorbim de aleşi locali, iar în oraşe sunt cu zecile, care constituie un pol de putere şi un focar de corupţie. Prin puterea pe care le-a dat-o legea, de a emite acte, hotărâri de consiliu local, pe care primarul trebuie să le ducă la îndeplinire. Şi atunci încep negocierile, cu partidele politice şi, nu de puţine ori, cu fiecare consilier în parte. Toate aceste negocieri sunt de fapt compromisuri. Şi toate sunt plătite de Dvs., contribuabilul, la bunăstarea clasei politice”.