• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 25 Mai , 2018

Administrația din Vima Mică a inaugurat noul sediu al primăriei

Zilele trecute, în comuna Vima Mică a fost inaugurat noul sediu al primăriei. Potrivit edilului Liviu Balint, lucrările au fost demarate încă din anul 2007, iar din anul 2012, orice investiție a fost oprită. Odată cu preluarea mandatului de primar, în vara anului 2016, șeful administrației locale din Vima a dus o adevărată luptă cu vechiul executant pentru rezilierea contractului, aducerea documentațiilor la zi și atribuirea lucrării unui nou constructor, care a finalizat toată execuția în decursul a numai două luni și jumătate.

Odată finalizat noul sediu, inaugurarea clădirii a avut loc în prezența locuitorilor din Vima Mică, a aleșilor locali, a aparatului propriu al primăriei. Printre invitații la eveniment s-a aflat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și primarii din comunele învecinate: Gavril Ropan, edilul din Coroieni, Vasile Mihalca, primar în comuna Copalnic Mănăștur, dar și edilul din Boiu Mare, Gavril Pop.

„A fost o adevărată provocare să reușim să finalizăm sediul nou al Primăriei Vima Mica, iar satisfacția este și mai mare știind că am terminat întreaga lucrare din fonduri alocate de la bugetul local, aproximativ 1,5 milioane de lei. Surprinzător, cel mai mult a durat să reziliem contractul cu vechiul executant, să reducem costurile prevăzute în documentațiile anterioare, să refacem toate actele, să scoatem la licitație și să găsim un constructor serios. Și este o victorie extraordinară pentru noi, deoarece aici, în Vima Mica, de aproa­pe două decenii nu s-a întâmplat nimic.
Iar finalizarea noului sediu al primăriei este doar un prim pas, dat fiind faptul că actuala administrație din Vima Mică are mai multe proiecte depuse, care deja obțin finanțare. Am apreciat în mod deosebit prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și a colegilor primari din zonă, care au ales să ne fie alături.
Un lucru inedit a fost acela că, la pro­punerea șefului administrației județene, panglica inaugurală nu a fost tăiată de autorități, ci de copiii din comună, îmbrăcați în frumoasele straie populare. Și în mesajul transmis, acesta a arătat că primăria va fi în viitor a lor, a celor care vin în urma noastră. La final, aș dori să mulțumesc președintelui Con­siliului Județean, Gabriel Zetea, pentru statueta lui Vasile Lucaciu care mi-a fost oferită și care va sta la loc de cinste în noul nostru sediu”, a declarat primarul din Vima Mică, Liviu Balint.
Gabriel Zetea:
 

Vima Mică are o administrație pregătită să muncească în interesul cetățenilor
 

Șeful administrației județene a ales să fie prezent în Vima Mică, la un moment atât de important pentru administrația locală, pentru a-l felicita atât pe primarul Liviu Balint, cât și Consiliul Local și aparatul propriu al primăriei pentru întreaga muncă depusă în ultima perioadă. „Am găsit aici, în Vima Mică, o administrație pregătită să muncească în interesul cetățenilor. Fiecare proiect care va fi dus la bun sfârșit înseamnă un plus și pentru locuitori, iar admi­nistrația locală din Vima Mică va găsi mereu deschisă ușa biroului meu, pentru a obține sprijin în promovarea unor noi acțiuni. Doresc să felicit entuziasmul și profesionalismul cu care se lucrează în prezent, în administrația locală din Vima Mică și le doresc tutu­ror cât mai multe proiecte duse la bun sfârșit. Pentru că, așa cum am repetat și cu alte ocazii, nu este normal ca într-un mandat să gândim un proiect, în alt mandat să obținem finanțare, într-un al treilea mandat să lucrăm și abia în al patrulea mandat să tăiem panglica. Toate acestea trebuie realizate într-un singur mandat, iar primarul din Vima Mică, Liviu Balint a înțeles foarte bine acest lucru”, a conchis șeful admi­nistrației județene, Gabriel Zetea.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.