Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Adevăruri ştiinţifice nerostite în oncologie
Zero şi unu sunt cifrele care au ajuns să ne orânduiască viaţa. Soft-ul oricărui calculator este o înşiruire complexă de zero şi unu. O alcătuire binară, care în fapt este o replică modestă a ceea ce în Univers exista deja de milioane de ani: codul genetic. Întreaga informaţie genetică este codificată din 4 baze purinice, într-un număr de combinaţii practic infinit.
Omenirea a creat în mai puţin de 60 de ani, folosind doar două numere, o complicată civilizaţie informaţională. Dar un singur nucleu celular, adică ceva ce omul poate vedea doar la microscopul electronic, este mai complex decât întreaga noastră civilizaţie. ADN-ul cuprinde pe baza a patru elemente, o matematică sublimă, superioară oricărui computer. Celula umană dispune de un sistem natural şi universal de codificare a informaţiei, în care teoretic aceasta ar putea fi replicată identic la infinit. Adică, tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Însă, în realitatea de zi cu zi, lucrurile nu stau deloc aşa. Şi în bine, şi în rău. Partea bună este că variabilitatea genetică de azi şi de mâine îşi are una dintre explicaţii tocmai în mutaţiile care se produc în mod natural sub influenţa radiaţiei cosmice şi a diverşilor factori de mediu. Partea proastă este că mutaţiile induse artificial de civilizaţia omenească, dincolo de bunele intenţii pretinse, ajung să producă dezastre.
O civilizaţie supra-chimizată
Se aproximează că în mediul înconjurător al civilizaţiei industriale există astăzi circa 60.000 de substanţe diferite, cifră în care nu sunt incluse pesticidele, substanţele farmaceutice şi aditivii alimentari. În fiecare an, aproximativ 1.000 de substanţe noi sunt create şi introduse în mediul ambiant (Prof. Dr. Doc. Petre Raicu). Unele dintre aceste substanţe pot induce aberaţii (mutaţii) la nivelul ADN-ului. Ele se numesc mutagene, şi multe sunt carcinogene, adică produc boala cea mai temută a civilizaţiei noastre, cancerul.
Din acest motiv s-a pus pe plan mondial, încă din 1972, problema testării genetice a substanţelor chimice nou sintetizate cu care omul vine în contact sub diverse forme. Totuşi, de atunci şi până azi incidenţa cancerului a crescut cu peste 100%...
Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului a anunţat că în proporţie de aproape 90%, cancerul este determinat de factorii de mediu şi că teoretic el poate fi evitat.
Excluzând ereditatea din ecuaţia bolii canceroase, multe din aceste ameninţări pot fi sintetizate într-o grupare cheie: intoxicare, infestare, iradiere. Toxine alimentare ori habituale directe şi indirecte, toxine din poluare, otrăviri profesionale ori accidentale, parazitoze, viroze şi micoze cronice, radiaţii, toate converg spre acelaşi mecanism mutagen, care alterează informaţia.
Din explicaţiile ştiinţifice nerostite ale cancerului
Primele observaţii asupra etiologiei cancerului sunt menţionate în 1775, când Dr. Percival Pott leagă cancerul tegumentului scrotului de munca de hornar. Contactul direct cu funinginea şi gudroanele din hainele impregnate la lucru induce acest tip de cancer profesional.
În 1914, Th. Boveri lansează ipoteza „mutaţiei somatice” în apariţia bolii canceroase.
Finalmente, în anii ‘70 a fost demonstrat că marea majoritate a cancerelor sunt consecinţa proliferării unei celule maligne unice. O celulă în care a apărut o alterare a informaţiei şi care a reuşit să se perpetueze.
Calcule estimative apreciază că la un individ adult, în fiecare secundă, în cursul procesului normal de auto-regenerare, se divid 4 milioane de celule. Se ştie că în faza de diviziune celulele sunt mai sensibile, iar expunerea la factori nocivi poate cauza cu uşurinţă aberaţii cromozomiale. Aşadar, se consideră ca sub acţiunea noxelor apar zilnic în organismul uman circa un milion de celule mutante (Prof. Dr. Ion Chiricuţă). Din fericire, la majoritatea indivizilor, cu un aparat imunitar competent, aceste celule care poartă mutaţii genetice şi sunt candidate la cancerizare, sunt înlăturate “din faşă”.
Prin urmare, deşi agentul cancerigen afectează un număr mare de celule, totuşi, numai una singură, care a scăpat de sub controlul imunităţii, reuşeşte să formeze tumoarea, prin descendentele sale. Acest lucru este pus în evidenţă de markeri cromozomiali care sunt identici pentru toate celulele unei tumori.
În interiorul tumorii se mai desfăşoară un lucru periculos, dar prea puţin cunoscut. Apare un proces micro-evoluţionar care generează în permanenţă variante celulare noi. Unele linii celulare mor, dar altele supravieţuiesc şi pot dezvolta linii rezistente la chimio-terapie, radio-terapie. Este un mecanism de “auto-apărare” propriu tumorii, similar cu cel prin care microbii devin rezistenţi la antibiotice.
În plus, s-a dovedit în laboratoare, încă din 1982, că fragmente din nucleul celulelor canceroase, purtând informaţie oncogenă, se pot insera în nucleul celulelor sănătoase, transformându-le şi pe acestea în celule tumorale. Procesul a fost denumit transfecţie de către cercetători.
Tot din anii ‘80 se ştia că celulele canceroase produc nişte substanţe care funcţionează ca factori de creştere. Aceste substanţe stimulează înmulţirea celulelor tumorale, dar pot acţiona la fel şi asupra celulelor sănătoase, care pot deveni maligne.
Cele două fenomene descrise mai sus dezvăluie nişte adevăruri tulburătoare. Fenomenul canceros se poate propaga la distanţă, nu doar prin migrarea de celule, dar şi prin intermediul componentelor circulante ale acestora. Totodată, tumoarea constituie un pericol nu numai cât timp este în viaţă, dar chiar şi după ce a fost omorâtă. Din celulele bolnave distruse se vor deversa în corp toate componentele lor, inclusiv acele substanţe cu rol de factor de creştere, cât şi fragmente din nucleii lor, ambele devenind oncogene pentru celulele normale. Cu cât se distrug în timp scurt un număr mai mare de celule tumorale, cu atât se vor împrăştia în circulaţia sanguină mai multe oncogene, care de fapt, întreţin fenomenul canceros în organismul respectiv.
Deşi aceste lucruri s-au descoperit în lumea ştiinţifică de zeci de ani, totuşi nimic nu s-a schimbat în abordarea terapeutică convenţională a cancerului. În institutele de oncologie din întreaga lume se tratează încă la fel ca acum 100 de ani.
Deşi sunt mereu lăudate medicamente şi aparate noi, toate servesc aceleiaşi reguli învechite „arde, otrăveşte, taie tumoarea”, fără să se ţină cont de faptul că prin acestea, fenomenul canceros este de fapt întreţinut în organismul bolnav.
În plus, niciuna din aceste căi nu se adresează cauzelor toxice ale bolii şi cu atât mai puţin nivelului informaţional, despre care totuşi lumea ştiinţifică vorbea încă de la începutul secolului trecut.
Eficienţă (?) medicală în combaterea cancerului
De mai bine de 100 de ani de când se face statistică în oncologie, medicina a rămas practic blocată în jurul aceleiaşi cifre de 18% ca şanse de vindecare pentru pacienţii cu cancere, indiferent de tip şi stadiu, urmăriţi timp de cinci ani.
Potrivit lui Vincent De Vita, în 2008, pe plan mondial, s-au înregistrat 12,7 milioane de cazuri noi de cancer. În acelaşi an au murit 7,6 milioane. În ţările dezvoltate, unul din trei oameni moare de cancer, înainte de 60 de ani.
România anului 1930 ocupa locul ultim din 36 de ţări europene din punctul de vedere al ratei mortalităţii prin cancer, potrivit lui Rîmneanţu, cu 41,9 decese la 100.000 de locuitori, pe an. Cifra mortalităţii creşte până la 47,9 / 100.000 locuitori în doar 9 ani, din 1930 până în 1939. Pentru ca în 2008, conform Eurostat, România să ajungă pe locul 11 din 30 de ţări europene, cu cifre care au urcat la 246 pentru barbaţi şi 128 pentru femei.
Dacă simpla distrugere a tumorii se dovedeşte cu argumente ştiinţifice a fi păguboasă, devine evident că se impune o altă abordare a cancerului.
În fapt, tumoarea este doar o manifestare a bolii, şi nu boala în sine. Vorbim despre un amplu fenomen canceros, care apare şi se manifestă într-un întreg reprezentat de organismul uman, din care face parte organul iniţial cancerizat. Ar trebui tratată nu numai o manifestare, şi nici doar boala, ci pacientul în întregime, privindu-l integrat în ambientul său.
Moral şi argumentat ştiinţific, ar fi mai eficient dacă s-ar încerca reconvertirea către normal a ceea ce s-a îmbolnăvit. Să aplicăm şi pentru celulă, ceea ce facem pentru om: dacă este bolnav, încercăm să îl vindecăm, nu să-l omorâm.
Cu atât mai mult cu cât se ştie că unele tumori pot regresa spontan până la dispariţie; de exemplu carcinomul renal, neuroblastomul, coriocarcinomul, şi chiar agresivul melanom malign. Trebuie doar ca organismul, cu nişte ajutoare eficiente, să fie pus în condiţiile optime în care funcţiile lui să se exercite pe de-a întregul. După cum spune psalmistul, „suntem cu puţin mai prejos decât îngerii”...
De altminteri, ideea reconvertirii la normalitate a celulelor canceroase reprezintă cea mai nouă viziune în lumea avangardistă ştiinţifică, enunţată în epigenetică (Prof. Eberhardt Bengsch).
Zeolitul, un mineral de avangardă în lupta cu boala secolului, CANCERUL
Un zeolit de bună calitate, împreună cu sfaturile necesare utilizării lui găsiţi la Melidava, tel.:0740.20.50.40, 0768.19.29.39, sau 0256.200.105, melidava@gmail.com.
Persoanele peste 60 de ani beneficiază de reduceri în cadrul unui program social.