Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 4 Decembrie , 2006
Adevarul lui Codrut Seres
*„Nu am de ce sa ma tem, pentru ca nu am facut nimic de care sa imi fie frica!”
In plin scandal legat de privatizarile din energie si vehicularea unei posibile legaturi cu „spionul economic” Stamen Stantchev, ministrul Economiei si Comertului a acordat un interviu in exclusivitate GAZETEI de Maramures. Desi e tinta unor atacuri dure, Seres sustine ca nu va renunta la functia de ministru. Ba mai mult, vorbeste deschis despre vinovati, ipocrizie, speculatii cu iz politist si spune hotarat ca nu are de ce sa se teama.
Rep.: Se afla Romania la un pas de o criza energetica?
Ioan Codrut Seres: Sa fim seriosi. Cine incearca sa ma atace cu asa ceva nu are sanse de reusita! Se pare ca sunt unele probleme in sensul stocurilor de carbune, am dat ordin directorilor care au in responsabilitate constituirea stocurilor de carbune sa completeze cantitatile lipsa. In nici un caz insa, retineti, nu ne ameninta o criza energetica!!!
Rep.: Care e situatia rezervelor de carbune?
I.C.S.: Vom sti cu certitudine la urmatorul comandament de iarna, in jur de 15 decembrie. Oricum, daca am fost mintit, voi lua aceleasi masuri pe care le-am luat in cazul directorilor care nu au priceput ca au o treaba de facut!
Reporter: Exista motive pentru care ati putea fi acuzat in dosarul privind privatizarile din energie?
I.C.S.: Privatizarile au fost perfectate pana in momentul investirii mele ca ministru.
Rep.: Cine foloseste justitia in scopuri politice in acest caz?
I.C.S: Nu e vorba de utilizarea justitiei ca instrument de actiune al influentelor politice. Pur si simplu, justitia romaneasca nu mai functioneaza dupa niste practici comune ca in anii ‘50, cand hartuiala era un mod uzual de ancheta. Mecanismele de astazi ale justitiei romanesti din anul integrarii europene nu au “prins” la domnul Nastasiu.
Rep.: Vor urma si alte plangerii pentru trafic de influenta dupa Ioan Oltean?
I.C.S.: Daca vor aparea dovezi clare.
Rep.: S-au facut presiuni asupra dumneavoastra pentru favorizarea unor firme din Maramures sau a unor firme care aveau legaturi si cu Maramuresul?
I.C.S.: Nu fac acuze gratuite.
Rep.: De ce a durat atat de mult publicarea contractelor de privatizare a companiilor energetice. Aceste documente nu sunt disponibile in format electronic?
I.C.S: Din motive tehnice, in primul rand: sunt peste 5000 de file de scanat. In al doilea rand, sunt o multime de astfel de contracte incheiate si in aceasta perioada se renegociaza clauzele de confidentialitate. Dar va asigur ca atunci cand aceste clauze vor fi gata de publicare, le veti putea studia pe pagina de internet a ministerului. Deja astazi (30 noiembrie) am publicat contractele de privatizare in domeniul energetic.
Rep.: Desecretizarea acestor contracte a fost ceruta inca de la semnarea lor. De ce acum?
I.C.S: Desecretizarea lor a fost ceruta in urma scandalului de anul trecut, legat de cresterea preturilor la carburanti. Atunci nu s-a exprimat dorinta expresa ca aceste contracte sa fie publice, mai ales ca era vorba strict de contractul de privatizare al Petrom. Pe de alta parte, as putea sa va intreb eu pe dumenavoastra, de ce nu acum? Orice moment e la fel de bun, indiferent de contextul economic si social, indiferent de evolutia preturilor la carburanti.
Rep.: Poate un procuror ca Ciprian Nastasiu, implicat in scandalul eliberarii lui Haysam sa fie influentat in aceasta ancheta?
I.C.S: Ce inseamna influentat? Influentele sunt pozitive, benefice demersului justitiei, sau pot fi negative, indreptate impotriva unei sau unor persoane. Eu nu cred ca putem vorbi de influente; mai degraba de pripa, de lipsa de cumpatare. Un astfel de scandal mediatic pune o presiune enorma pe umerii celor implicati, fie ca invinuiti, fie ca anchetatori. Si sunt momente in care cedezi presiunilor.
Rep.: Ce relatii aveati cu Stamen Stantchev?
I.C.S: A fost consultant in mai multe privatizari. Un ministru are nenumarate astfel de intalniri. Asta inseamna ca am o relatie privilegiata cu vreunul dintre ei, sau dimpotriva, ca unul imi displacea in mod deosebit doar pentru ca venea mai des sau mai rar la minister? Ori ca venea dimineata ori sau seara? Sa fim seriosi, asa se pot face speculatii cu iz de film politist ieftin la infinit!
„O forma de ipocrizie!”
Rep.: Ati fost determinat sa introduceti vreun act normativ in sedintele de Guvern?
I.C.S: Nu.
Rep.: Chiar nu se stie cine sunt actionarii OMV?
I.C.S: Ba da. Daca vorbim de cei mici, care devin actionari in virtutea achizitiilor de pachete de actiuni la bursa austriaca, atunci nu cred ca cineva e suficient de abil incat sa urmareasca mersul actiunilor de la o ora la alta, de la un actionar la altul. Acolo interesul major e profitul maxim. De asta exista bursa: sa poti face tranzactii rapide cu actiuni.
Rep.: Cine e responsabil pentru modul in care a fost incheiat contractul de privatizare a Petrom?
I.C.S: Uitati-va la cine era la conducerea statului roman cand s-a initiat procesul de privatizare, la cine e semnatar al contractului, la cine si-a dat girul politic pentru decizia de privatizare a Petrom. De la negociatori la membrii Guvernului, Parlamentul Romaniei, Presedintele. Toti cei care au semnat in favoarea actului de privatizare.
Rep.: Presedintele remarca doua „erori grave” in acest caz: consultantul a propus trei solutii de privatizare, dar nu s-a adoptat niciuna dintre ele si faptul ca nu se cunostea actionariatul OMV. Dumneavoastra cate erori grave ati sesizat?
I.C.S: Ce inseamna erori? Cand facem raportarea si la ce momente istorice? Ganditi-va ca o actiune poate fi interpretata in toate modurile posibile. Eu pot acum sa spun ca sunt mult mai multe erori, dar privind prin prisma situatiei actuale. Acum, in momentul 2006, noiembrie, cand aderarea e o certitudine la o luna distanta! Dar acum trei ani, cand pretul petrolului era la o treime? Nu poti acuza ca se fac erori decat inainte de a se face sau la acel moment. Dupa, e doar o forma de ipocrizie, de neasumare a raspunderii fata de un act.
Rep.: Sunt sanse de renegociere sau anulare a contractului de privatizare a Petrom?
I.C.S.: Nu. Ar fi o greseala vizavi de viitorii investitori in Romania. Romania a asumat o privatizare, e bun asumata. Merge inainte! Daca batem pasul pe loc, cine mai vine sa faca afaceri in Romania?
„Lupul” Mantoc si democratii
Rep.: De ce credeti ca va acuza Mircea Man?
I.C.S.: E cel mai la indemana sa castigi capital politic de pe urma unuia care e in atentia presei. Domnul Mircea Man nu face altceva decat sa atace unde e vizibil, avand in vedere ca, de la o vreme incoace, nimeni nu-l mai baga in seama. Nici macar propriul partid.
Rep.: Veti renunta la functia de ministru?
I.C.S.: Nu sunt un las. Daca mi-am asumat un obiectiv, il duc la capat.
Rep.: Cum vedeti reactia PC in cazul dumneavoastra?
I.C.S.: Singura fireasca.
Rep.: Aveti incredere intr-o analiza facuta de parlamentarii cu care aveati relatii tensionate, cum e cazul lui Mircea Man?
I.C.S.: Nu am de ce sa ma tem, pentru ca nu am facut nimic de care sa imi fie frica. Si stiti ce se intampla cu cei care seamana vant...
Rep.: Exista semnale potrivit carora democratii incearca inlocuirea dumneavoastra cu Ionel Mantoc?
I.C.S: Lupul paznic la oi? Cred ca argumentul demisiei lui Ionel Mantog din minister e suficient pentru a nu se pune problema nominalizarii lui pentru acest minister.
Scrisoarea lui Seres
Ministrul Economiei si Comertului, Ioan Codrut Seres a trimis saptamana trecuta o scrisoare deschisa ministrului Justitiei, procurorului general al Romaniei si presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii: „Constat ca a devenit o practica aparitia in presa a unor documente referitoare la anchete. In conditiile in care aceste anchete sunt finalizate mi se pare normal ca rapoartele finale, in fapt concluziile investigatiilor, sa fie facute publice prin procedurile legale.
In ultimele zile sunt tinta unor atacuri bazate pe faptul ca numele meu apare intr-un act care pare sa faca parte din dosarul unei anchete abia incepute. Va intreb care sunt mecanismele de culise prin care astfel de informatii devin publice in mod vadit ilegal, in scopul evident de a-mi afecta imaginea? Ma intreb daca cei care se fac vinovati de aceste practici sunt vreodata sanctionati. Atata vreme cat aceste practici continua, justitia va fi folosita in scop politic, indiferent de reformele care se doresc a fi initiate”.
Eternul dosar Transgold
Rep.: Ce se intampla daca noul proprietar al activelor Transgold nu respecta acordul de mediu si nu plateste suma stipulata in contract in termenul prevazut de acesta?
I.C.S.: Il ia Garda de Mediu in „colimator”.
Rep.: Exista posibilitatea ca statul ungar sa-si indrepte pretentiile asupra statului roman in procesul legat de accidentul ecologic de la fosta societate Aurul?
I.C.S.: Nu vreau sa ma pronunt inainte de a exista o decizie a justitiei.
Avertizarea
Intr-un comunicat de presa emis saptamana trecuta de MEC, ministrul Codrut Seres i-a avertizat pe cei care incearca sa-l discrimineze ca-i va actiona in instanta: „Doresc sa atrag atentia asupra modului in care sunt diseminate si interpretate public datele din documentele interne ale organelor de ancheta ale statului roman. Transmiterea discretionara de informatii ale unei institutii oficiale, pe alte cai decat cele publice, poate aduce daune insemnate statului roman ca viitor membru al Uniunii Europene.
Scurgerile de informatii, indiferent de natura datelor, sunt in masura sa arunce institutia care accepta astfel de operatiuni intr-un alt spectru institutional decat cel spre care tinde Romania. Metoda scurgerii de informatii este exemplul clasic prin care se incearca intimidarea unui demnitar care nu accepta ilegalitati. Un ministru al Guvernului Romaniei are numeroase intalniri zilnice cu reprezentanti ai tuturor institutiilor, nationale sau multinationale, care au interese in Romania. Daca una din acele persoane este considerata periculoasa pentru statul roman, este de datoria serviciilor secrete romane sa ma informeze asupra acestui fapt. Este inacceptabil ca astfel de lucruri sa fie publicate de presa, dar ministrul sa nu primeasca nici macar o atentionare din partea institutiilor abilitate sa apere Romania.
Acum o saptamana am dezvaluit ca asupra mea s-au facut presiuni politice pentru a favoriza anumite firme care se ocupa cu vanzarea de energie electrica. Practic, sa nu aplic, in cazul unor societati, ordinul din iunie, prin care am dispus vanzarea pe bursa a energiei electrice. Prin astfel de masuri, statul inceteaza sa mai pompeze in buzunarele unora sute de milioane de euro, bani care merg astfel in economia romaneasca. Le mai spun odata tuturor celor care cauta sa faca afaceri cu statul, in dauna statului si a romanilor: imi voi continua obiectivul de a face piata de energie sa functioneze transparent, impartial, in afara – si in ciuda – influentelor si intereselor nelegitime. Eficienta economica si managementul performant sunt criteriile fundamentale de optimizare a activitatii oricarei societati din portofoliul ministerului. Acum o saptamana am suspendat din functie doi directori generali de la doua mari companii. Ieri am revocat alti doi directori: sunt ferm decis sa fac curatenie in sistemul energetic, indiferent pe cine deranjez. Ii anunt pe toti cei care incearca sa ma discrediteze ca voi actiona in justitie orice tentativa de manipulare a opiniei publice prin interpretari partinitoare (fara a aduce dovezi!) ale datelor oficiale legate de activitatea mea ca ministru al Economiei si Comertului.”
Ioana LUCACEL
ioana@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.