Actul politic de la 23 august 1944

I Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost acțiunea politică prin care regele Mihai a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, conducătorul statului român la acea vreme, tot regele dând în acea zi dispoziții pentru încetarea colaborării României cu Germania nazistă și începerea tratativelor de armistițiu cu Forțele Aliate.
Data de 23 august 1944 a reprezentat un punct de cotitură în istoria românilor, deoarece repercusiunile deciziilor luate în acea zi vor fi resimțite de-a lungul câtorva decenii de acum înainte, repercusiuni ce au fost inserate până la refuz în propaganda comunistă, timp de 45 de ani.

Trebuie amintit că în după-amiaza zilei de 23 august, regele i-a invitat la palat pe mareșalul Ion Antonescu pentru a-i cere încheierea armistițiului cu Aliații și, pentru că acesta a refuzat, regele a ordonat arestarea lui și a celor care îl susțineau. Generalul Constantin Sănătescu a fost numit prim-ministru, iar în seara aceleiași zile, regele a citit la radio proclamația către țară, în care anunța ruperea relațiilor cu Germania şi încheierea armistițiului cu Națiunile Unite.

Totuși, odată cu desfășurarea acestui act, se poate spune că s-a accentuat procesul de instaurare a comunismului în România, deoarece această acțiune a regelui a avut susținerea unei coaliții a unor partide politice aflate în așa numitul Bloc Național Democrat, iar Partidul Comunist, aflat și el în acest bloc, va începe să preia puterea în țara noastră. Desigur că acest act, desfășurat la 23 august 1944, a avut și efecte pozitive pentru întreaga Europă, deoarece, pe frontul militar din sud-est Europei, s-a produs o spărtură uriașă ce a pus în dificultate întreaga armată germană, Hitler însuși având un șoc atunci când a aflat că acest eveniment a avut loc în România. La fel de adevărat este faptul că acțiunea de la 23 august 1944 a permis sovieticilor să ajungă mult mai repede la linia Dunării și să pună în pericol tot dispozitivul militar nazist din Balcani și apoi din întreaga Europă. De asemenea, odată cu această insurecție din România, Reich-ul nazist va pierde un element esențial și anume petrolul românesc, petrol care era vital pentru „maşina de război germană”, iar acest lucru va duce în final la scurtarea războiului cu cel puțin un an.

Arestarea lui Antonescu
În ziua de 23 august 1944, Ion Antonescu a dat instrucțiuni să se solicite regelui o audiență, la ora 16. Lui Mihai Antonescu i s-a acordat o audiență separată, la 15.30. În discuția ce a urmat cu regele și care a durat peste o oră, Ion Antonescu a prezentat în detaliu situația de pe front și a spus că va încheia armistițiul doar cu consimțământul lui Hitler, însă a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin „cuvântul de ofițer dat lui Adolf Hitler” că va merge alături de el până la capăt. Regele s-a văzut nevoit să folosească parola „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!” pentru a chema pe colonelul Emilian Ionescu cu un grup de patru soldați care i-au arestat pe mareșal și pe Mihai Antonescu.
Ion Antonescu, împreună cu Mihai Antonescu, au fost predați lui Emil Bodnăraș, șeful unui grup de muncitori înarmați, grup numit
„Gărzile patriotice” care i-au trans­­ferat într-o casă conspirativă din București, în cartierul Vatra Luminoasă. Tot în casa din Vatra Luminoasă au fost duși și alți miniștri demiși: generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării, generalul Dumitru Popescu, ministrul de Interne, generalul Constantin Vasiliu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne și colonelul Mircea Elefterescu, șeful Poliției București. Eugen Cristescu, șeful Siguranței, a fost arestat după alte câteva zile.
La 31 august, după intrarea trupelor sovietice în Bucu­rești, grupul de miniștri arestați a fost predat de către Bodnăraș generalului-locotenent Tevcenkov și generalului-maior Nikolai Burenin, co­­man­dantul trupelor sovietice din Bu­curești, din ordinul generalului (mai târziu mareșal) Rodion Malinovski, comandantul forțelor sovietice din România.
La Palat, în după-amiaza zilei de 23 august, au fost chemați și liderii partidelor democratice, Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu și Constantin Titel-Petrescu, precum și Lucrețiu Pătrășcanu, cel considerat a fi persoana de contact cu Partidul Comunist. Primii trei, însă, nu au fost de găsit (nu se așteptau ca evenimentele să fie înaintate cu trei zile). Astfel, primul care s-a prezentat la Palat a fost Pătrășcanu, după ce noul guvern fusese deja alcătuit din persoane de încredere ale regelui Mihai, în timp ce liderii politici primiseră în guvern titlul de miniștri fără portofoliu.
Întrucât gărzile pregătite de rege și de Maniu nu erau nici ele disponibile rapid, singura miliție care să poată păzi pe cei arestați a fost cea a comuniștilor organizați de Emil Bodnăraș, fapt exploatat de propaganda comunistă ulterioară, care și-a argumentat astfel pretenția exagerată că Partidul Comunist ar fi jucat rolul conducător în lovitura de stat.
Înainte de ora 20.00, regele a înregistrat un mesaj pentru țară ce avea să fie difuzat la radio la ora 22, în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea de partea Alia­ților. Solidaritatea cu regele a fost generală, toți ofițerii importanți fiind de partea acestuia. După difuzarea mesajului la radio, au izbucnit demonstrații populare de entuziasm.

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern cu repre­zentanții partidelor democrate, cu unii politicieni comuniști și cu ofițeri ai armatei. Acest guvern a negociat armistițiul cu URSS, prin care s-a obligat să plătească despăgubiri de război, să admită pierderile teritoriale din est din 1940 și să acorde funcții mai importante comuniștilor.
Armata sovietică a ocupat întreaga Românie, intrând, la 31 august, în București, dar, deși, la început, soldați și ofițeri români au fost luați prizonieri de aceasta, în cele din urmă s-a acceptat colaborarea armatei regale române în vederea înfrângerii Germaniei Naziste. Armata română a recucerit Transilvania de Nord și a continuat eliberând Ungaria (cu ocuparea Budapestei) și Cehoslovacia.

Surse: wikipedia, lectiadeistorie

„Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării ordinul de a se preda rușilor?”

„Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15.30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri, Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu. I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […] Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
1.A face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov. I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill
s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
2. Să bag Ţara pentru vecie în robie,
fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]
3. A patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică…”
Din însemnările din arest ale lui Ion Antonescu
 

Regele Mihai

După 6 martie 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de Moscova cu ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune, fiind considerat de sovietici o piedică pentru planurile lor de instaurare a unui regim comunist. Astfel, deși Uniunea Sovietică și-a exprimat, printr-o telegramă, satisfacția față de evenimentele din România și l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei (cea mai înaltă decorație militară sovietică), acesta a fost obligat, la 30 decembrie 1947, să abdice (printr-un act neconstituțional, smuls prin forță și șantaj) și să părăsească țara, declarată de comuniști republică populară.