„Acțiunea militară specială” a Federației ruse în Ucraina

Mesaroș Simion
9 mai 2022

Anexarea de către Federația rusă a Peninsulei Crimeea în anul 2014 și apoi invadarea brutală a întregii Ucraine, începând cu 24 februarie 2022, este și va trebui să rămână în istorie, probabil, nu cu numele de război, ci cu o denumire nouă. Putin a preferat termenul „acțiune specială”. În fond, această acțiune este o „ciocnire între civilizații” în sensul definit de Samuel Huntington în lucrarea sa cu acest titlu.

Efectele acestei ciocniri se resimt dramatic pe teritoriul Ucrainei, dar în esență nu are loc un război numai între Federația rusă și Ucraina. Pe teritoriul Ucrainei are loc o confruntare violentă declanșată de ci­vili­zația ortodoxă și sinică împotriva civilizației occidentale în sensul definit de către Huntington în celebra sa carte „Ciocnirea Civi­lizațiilor și Refacerea Ordinii Mondiale”.
Rămân surprins că, după 8 ani de la anexarea Peninsulei Crimeea și după aproape trei luni de la invadarea Ucrainei, când aștern aceste rânduri, încă n-am auzit comentarii din perspectiva lucrării lui Huntington, lucrare bine cunoscută, larg răspândită și tradusă, chiar și în limba română.
„În noua politică globală, statele-nucleu ale noilor civilizații înlocuiesc marile puteri din timpul Războiului Rece ca principali poli de atracție sau de respingere pentru alte țări. Aceste schimbări sunt cele mai evidente în civilizația occidentală, ortodoxă și sinică”. (S. Huntington – Ciocnirea Civili­zațiilor – Ed. Cartea pentru toți, 2019, p. 281)
Civilizația occidentală își are începuturile odată cu dezvoltarea monarhismului occidental legat de Benedict de Nursia (480 - 558) autor al „Normelor Morale” și fondator al Mănăstirii de la Monte Cassino – Italia. Deviza benedictină care stă la baza civilizației occidentale este „Ora et labora” – „Roagă-te și lucrează”. În concluzie, civilizația occidentală este indisolubil legată de Biserica Catolică. După circa un mileniu și jumătate de la Benedict de Nursia, Eminescu, privind retrospectiv civilizația occidentală, scrie: „Toa­te popoarele care posedă o înaltă civilizație astăzi, dacă nu sunt, au fost mult timp măcar catolice” (Eugen Lovinescu – Istoria civi­lizației române moderne, Ed. Științifică, București, 1972, p. 69).
Civilizația ortodoxă, în cheia lui Huntington, apare mult mai târziu, odată cu instaurarea monarhismului rus. „Monarhismul rus cu­noaște o perioadă strălucitoare încă de la începutul încreștinării rușilor (988). Cineva spunea că istoria intimă a Rusiei este istoria monarhismului rus. Această dezvoltare strălucitoare a monarhismului rus este blocată de invazia tătarilor. În anul 1236, o armată de 300.000 de oameni, cunoscută în istorie - Hoarda de Aur – sub conducerea hanului Batu, nepotul lui Gingis Han, străbate munții Urali și devin stăpâni peste Rusia în mod absolut. Bisericile sunt distruse, preoții și călugării sunt uciși, mănăstirile sunt jefuite și distruse. Însă, odată consolidată puterea, ocupantul tătaro-mongol devine tolerant în materie de credință, conștient de faptul că atingerea fibrei religioase ar putea crea revolte, așa că se limitează la luarea tributului; Biserica este chiar scutită de tribut... Dominația Rusiei de către tătaro-mongoli va dura mai mult de două secole și jumătate, până în 1480 și faptul se resimte până în zilele noastre” (Giovanni Codevilla – Istoria Rusiei și a țărilor limitrofe, Editura Gutemberg, 2018, p.16-17).
Dominația tătaro-mongolă asupra Rusiei încă nu era încheiată când Bizanțul este cotropit de turci în condiții practic identice, cu consecințe asemănătoare: Căderea Constantinopolului 1453.
Ocupantul turc va adopta exact aceeași atitudine față de ortodoxia bizantină ca și ocupantul tătaro-mongol față de ortodoxia rusă. După căderea Constantinopolului, ortodoxia bizantină va deveni ortodoxia fanariotă, cu toate influen­țele ei în toată Peninsula Balca­nică, dar mai ales în Principatele române.
De-a lungul istoriei care a urmat, civilizația ortodoxă aflată sub ocupație a coexistat și a conviețuit alături de civilizația ocupantului, respectiv ortodoxia rusă alături de civilizația tătaro-mongolă (budistă și islamică) și ortodoxia bizantină alături de turcii islamici. Coexis­tența și conviețuirea acestor civilizații nu s-a sprijinit pe baze doctrinare, ci pe interes reciproc, de-a lungul timpului până la Războiul Rece. Și această conviețuire se prefigurează și pe viitor pe principiul „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”. Astăzi, „duș­manul” de altădată nu mai este Biserica Catolică, ci este Civilizația occidentală, în viziunea lui Putin, Lavrov și Kiril deocamdată. Este destul de bine cunoscută decizia bizantinilor în fața iminenței pătrunderii turcilor în Europa: „De­cât tiara papală, mai bine semiluna turcească” – Decât civi­lizația occidentală, mai bine islamismul. Și turcii chiar au dat jos Crucea de pe catedrala Sfânta Sofia și au pus în locul ei Semiluna turcească ce poate fi văzută acolo până în ziua de azi.
La sfârșit de secol XX, mai precis în 1990, la Freising – Germania, cu ocazia unei întâlniri ecumenice între catolici și ortodocși, patriarhul ortodox al Ciprului, Chrysantos, afirma următoarele:
„Para­doxul istoric în această insulă (Cipru) a făcut ca Biserica Ortodoxă din Cipru să poată fi salvată de la catolicizare (occidentalizare) prin... turcii care au ocupat insula (sec. XVI). Aceștia i-au expulzat pe catolici, iar Biserica Ortodoxă și-a putut relua viața normală”. (Dialog teologic oficial ortodox-catolic de la Rodos la Balamand – Teză de doctorat Pr. Lector universitar Irimie Marga, p.181).
Odată cu invadarea Ucrainei de către ruși, la 24 februarie 2022, tandemul practicantului ortodox Putin și al Patriarhului ortodox al Rusiei, Kiril, a binecuvântat trupele islamiste cecene conduse de generalul Kadârov și, după cum se vorbește, chiar trupe de mercenari islamiști din afara Rusiei pentru a-i ucide nu numai pe catolicii din Ucraina, dar mai ales pe ortodocșii din Ucraina care sunt de departe majoritari, dar optanți pentru civilizația occidentală.
Europa, din punct de vedere geografic, se considera mărginită la Est de munții Urali, fluviul Ural, Marea Caspică și munții Caucaz; La Sud, la Vest și la Nord, Europa este mărginită de ape.
După invadarea Rusiei de către Hoarda de Aur (1236), hotarul geografic de Est al Europei nu a mai coincis cu cel civilizațional.
Pe baza „cercurilor concentrice civilizaționale” huntigntoniene, hotarul civilizațional s-a mutat când într-un sens, când în celălalt, pe axa Est-Vest.
Iată ce scrie Huntington în acest sens: „Stabilirea frontierei de Est a Europei este una din principalele provocări cu care s-a confruntat Occidentul la sfârșitul Războiului Rece. În timpul Războiului Rece, Europa nu exista ca întreg, însă, după căderea comunismului, a devenit necesar să se răspundă la întrebarea: Ce este Europa?... Cel mai convingător și mai larg acceptat răspuns la această întrebare este oferit de marea frontieră istorică, veche de secole, dintre popoarele creștine occidentale și cele musulmane și ortodoxe”. În stabilirea frontierei de Est a Europei, Huntington lasă Principatele române între popoarele „musulmane și ortodoxe” nefiind Huntington nici român și nici măcar european.
Așadar, „acțiunea militară specială” a Federației ruse în Ucraina nu este un „război ruso-ucrainean”, ci o violentă ciocnire între civilizația occidentală și civilizația ortodoxo-sinică anticipată de Samuel Huntington în urmă cu circa 20 de ani în inspirata sa lucrare ingenios intitulată „Ciocnirea ci­vilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”.
Cât privește ortodoxia, pe actualul teritoriu al Federației ruse aceasta este minoritară. În rândul celor circa 144.000.000 de locuitori ortodocși ar putea fi cu indulgență 15%. Patriarhul Kiril își arogă jurisdicția și asupra ortodocșilor din Ucraina, numeric aproximativ egali cu cei din Federația rusă. Însă, având în vedere principiul autocefaliei operant în ortodoxie, se pune un mare semn de întrebare dacă ortodocșii ucraineni vor accepta jurisdicția patriarhiei de la Moscova după încheierea „acțiunii speciale” a Rusiei, indiferent cum și când aceasta se va încheia.