Academicianul Emil Răzvan Theodorescu - 22.05.1939 - 6. 02.2023

Academicianul Emil Răzvan Theodorescu se înscrie în peisajul cultural românesc drept o personalitate complexă de mare anvergură, pasionat de studiul artei vechi românești și a monumentelor istorice moldave sau valahe, lăsând posterității numeroase lucrări de referință, deschizătoare de noi orizonturi. S-a manifestat ca un reprezentant al spiritului universal românesc, evocând trecutul ca istoric,  împletit cu analiza complexă a acestuia, specifică istoricului de artă.

Domnul Emil Răzvan Theo­dorescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 12 noiembrie 1993, iar ca membru titular la 24 noiembrie 2000. La 21 noiembrie 2001, prezintă discursul de recepție „Despre prima modernitate a românilor”. În anul 2013, este ales președinte al Secției de artă, arhitectură și audiovizual, iar din anul 2018, vicepreședinte al Academiei Române. În acest context, am avut mai multe întâlniri și discuții, pe o tematică deosebit de vastă, în particular ca membri ai prezidiului Academiei Române, iar după anul 2018, ca vicepre­ședinte, delegat cu coordonarea Filialei Cluj a Academiei Române, participant în toți anii la Zilele Academice Clujene sau la alte acțiuni desfășurate la nivelul filialei. A recomandat sculptorul care urma să realizeze statuia lui Iuliu Maniu și a participat la inaugurarea acestui monument la 8.01.2019. Acad. Răzvan Theodorescu avea multă noblețe sufletească, remarcabilă modestie și generozitate.
Pe parcursul ultimilor 20 de ani, am colaborat îndeaproape în rezolvarea unor probleme specific Filialei Cluj a Academiei Române, discutând totodată și unele aspecte ale culturii și istoriei României, în particular din acest colț de țară. Opera sa științifică s-a axat pe studiul artei vechi românești și a artei medievale sud-est europene, precum și pe analiza unor aspecte mai puțin cunoscute ale civilizației vechi românești și balcanice. Plecând de la aceste studii, a elaborat teze științifice importante, preluate ulterior în literatura de specialitate, la nivel național și internațional. Amintim pe cele privind „coridoarele culturale”, tipologia „oamenilor noi” ca cititori, cea despre „momentum principes” și începuturile artei sud-est europene în Evul Mediu sau cea despre mentalitatea tranzacțională și prima modernitate a românilor. Printre cărțile publicate în aceste tematici menționăm: Mănăstirea Dragomirna,  Mănăstirea Bistrița,  Biserica Stavropoleos, Bizanțul, Bal­canii și Occidentul la începuturile culturii medieval românești,  Un mileniu de artă la gurile Dunării, Civilizația românilor între medieval și modern, La peinture murale moldave aux XVe-XVIe siecles, Romains et Balkaniques dans la civilization sud-est euro­peenne etc. Lucrarea  „Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești” este distinsă în anul 1974 cu premiul N. Bălcescu al Academiei Române. Impresionante sunt cele două volume Arta din România din preistorie în contemporaneitate, în­­su­mând 2130 pagini, apărută în anul 2018, sub redacția și contri­buțiile lui Răzvan Theodorescu și Marius Porumb. A publicat în jur de 600 de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate.

Munca de cercetător s-a împletit strâns și cu cea de dascăl. Și-a început cariera de cercetător în anul 1963, în cadrul Institutului de Istoria Artei. În anul 1987, a devenit conferențiar asociat (plata cu ora) la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”. După 1990, ocu­pa prin concurs poziția de profesor la aceeași instituție de învățământ, devenită Universitatea Națională de Arte din București, unde prezintă cursurile de artă medieval europeană, de tipologia artei sud-est europene și de istoria civilizației europene.
Drumul parcurs în devenirea ca prestigios om de cultură, înainte de anul 1990, nu a fost ușor. Mi-a relatat, de-a lungul timpului în care am colaborat prin acțiuni comune ale Academiei Române, unele probleme cu care s-a confruntat. Provenea dintr-o familie de mari proprietari funciari din Moldova, deci, după cum se spunea atunci, avea o „origine socială nesănătoasă”, pe care a estompat-o odată cu mutarea familiei la București. Este crescut de mamă, divorțată de tatăl, deținut politic, într-o familie de medici. Ilustrativ este faptul că, după 1990, a recuperat ca moște­nitor 140 ha de teren în localitățile Bargoveni și Secuieni (Neamț) și Ruginoasa (Iași). Este admis, în anul 1955, ca student la Facultatea de Istorie a Universității București. În anul 1959, este exmatriculat din facultate în urma unei ședințe în care este acuzat de atitudine dușmănoasă față de regimul comunist și aflat, totodată, în pericol de a fi arestat. Se angajează ca ajutor de zidar, lucrând în construcții până în anul 1961, când este reînmatriculat ca student în aceeași facultate. În echipa de zidari în care lucra era poreclit studentul. Din acel timp, a povestit un episod comic. Un grup de străini vizitând Bucureștiul s-a oprit să întrebe de o adresă pe unul din echipa de zidari. Cum acesta nu știa decât limba română, l-a trimis pe student să îi îndrume. Și discuția s-a purtat în franceză. A fost întrebat cu ce se ocupa și le-a răspuns că este zidar. Au „apreciat” nivelul cultural al populației din România, dacă și un zidar vorbește curent limbi străine.
Dragostea lui Răzvan Theodorescu față de arta veche românească, ctitoriile domnești și boierești, s-a manifestat pregnant prin atitudinea avută, în timpul perioadei comuniste, împotriva demolării bisericilor, proteste făcute prin memorii asumate. Drept rezultat, a fost demis din funcția de director adjunct al Institutului de Istoria Artei și trimis să lucreze la  Biblioteca Academiei Române.
Nu a uitat sprijinul lui Ion Iliescu, pe atunci președinte al UASRC, care a intervenit atât când era să fie arestat, precum și la reînmatricularea ca student al Facultății de Istorie. Recunoscător, pentru ajutorul dat, Răzvan Theodorescu, după anul 1990, a acceptat, temporar să facă parte din echipa acestuia. Cu trecerea anilor, după 1990, devine tot mai realist în ce privește calitățile oamenilor politici. Se îndepărtează tot mai mult de lumea politică, apare din ce în ce mai puțin la televizor. L-am tachinat odată spunându-i ironic că simt lipsa persoanei lui de pe ecranul televizorului. Răspunsul l-am primit puțin mai târziu, când l-am invitat la inaugurarea la Cluj-Napoca a statuii lui Iuliu Maniu.
În cuvântul rostit cu acest prilej spunea despre Iuliu Maniu că a fost ultimul om de stat Român, toți care l-au urmat fiind doar politicieni.
După anul 2020, în condițiile epidemiei de coronavirus și a unor probleme de sănătate, întâlnirile mele ca acad. Răzvan Theodorescu au devenit mai rare. Centrele de Cercetare din Maramureș, care își desfășurau activitatea sub egida Academiei Române, au trimis periodic către acesta publicațiile apărute. Mi-a confirmat aprecierea dânsului despre modul în care acestea își desfășoară activitatea. La sfârșitul anului 2022, l-am felicitat pentru alegerea ca membru de onoare al Academiei de Științe din Moldova. Ultima discuție telefonică am avut-o în cursul lunii ianuarie 2022, privind unele acțiuni ce vor fi organizate ca prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu și 70 de ani de la decesul acestuia. Nu s-a plâns niciodată de starea de sănătate.

Activitatea de cercetare științifică desfășurată de Răzvan Theodorescu a fost apreciată atât în țară, cât și pe plan internațional.  A primit titlul de  Doctor honoris causa la 5 universități din țară , fiind distins și cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare ofițer. A fost ales membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, precum și al academiilor de științe din Albania și Macedonia. A primit premiile Bernier al Institutului Franței, respectiv Herder al Uni­versității din Viena. A fost distins cu Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze, Crucea Moldava, Crucea Sf. Apostol Andrei, etc.

Distincțiile onorante primite, pe parcursul anilor, confirm[ încă odată  importanța operei sale, precum și prestigiul de care se bucura atât la nivel național, cât și internațional.
Plecarea dintre noi a academicianului Răzvan Theodorescu lasă un gol greu de umplut în cultura țării noastre. Ilustrăm această afirmație cu un fragment din răspunsul dat la discursul de recepție al acad. Răzvan Theodorescu, rostit de acad. Virgil Cândea: „Erudiția uriașă, raționamentele riguroase, asocierile de idei surprinzătoare și abundente, înclinarea savantului de a nu încheia o frază fără a epuiza până în detaliu mesajul cer o concentrare particulară celui ce vrea să pătrundă în profunzimea gândirii învățatului nostru coleg”. După cum l-am cunoscut în ultimii 20 de ani, Răzvan Theodorescu se înscrie printre personalitățile care au considerat că viața pe acest pământ este bucuria vieții adevărate, creatoare de valori spirituale, bucuria de a fi între semeni, de a contribui la dezvoltarea culturii  naționale, de a o face cunoscută și apreciată, de a ocupa locul ce i se cuvine în patrimoniul de valori universale.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!