A venit apa si l-a luat!

Cinci din cele sapte poduri principale care traverseaza raurile ce inconjoara municipiul Sighetu Marmatiei au fost construite intre anii 1970-1975. Depasite fizic si moral, podurile sufera si de faptul ca nimeni nu le-a verificat, de ani buni, structura de rezistenta. Masochistii sustin ca se asteapta o viitura serioasa pentru ca indivizii responsabili sa se apuce de treaba. Sighetu Marmatiei este supranumit si „Orasul dintre ape”. Peninsula inconjurata de raurile Tisa, Iza si Ronisoara, loc strans in bratele paraielor Teplita, Valea Hotarului si Sugau), „Orasul dintre ape” ar trebui sa fie si un oras al podurilor. „Vom face altul, pe rau in jos, / Altul mai trainic si mai frumos...” Si este. Scriptic, sapte poduri principale traverseaza raurile care inconjoara orasul, insa, vai!, unul singur prezinta siguranta. Podurile si structurile de rezistenta Accesul peste principalele rauri se face pe o serie de poduri: cel “istoric”, peste Tisa; apoi DN 18 traverseaza Iza la iesirea din oras (pe un pod suspendat, in arc, reabilitat cu trei ani in urma); si Ronisoara, peste un pod deteriorat partial, dar scurt si fara pile scufundate in apa. Raul Iza mai este traversat de doua poduri, la Abator si Poscopor, poduri care fac legatura cu doua cartiere marginase, fiecare cu cateva sute de case. In fine, DN 19 traverseaza Iza inspre Satu Mare pe un pod de beton vecin cu alt pod de cale ferata. Din cele sapte poduri rutiere principale, doar unul prezinta siguranta maxima: cel de la Vadu Izei. Celelalte (cu exceptia celui de peste Tisa) au fost construite intre anii 1970-1975 si sunt depasite fizic si moral, dar nimeni nu le-a verificat, de ani buni, structura de rezistenta. Mai lipseste doar o viitura mare ca Sighetul (sau parti din acesta) sa devina izolat, precum Moldova. „Atentie, fragil!” Poate cel mai sensibil dintre toate este Podul istoric, construit in anul 2001, pe pile de metal infipte (destul de superficial) in albia Tisei. Acesta a fost de doua ori in pericol de a fi luat de ape, ultima data la inceputul acestui an. Cauza: pilele sunt subtiri, cursul apei navalnic, iar exploatarile de pietris din amonte nu fac decat sa grabeasca posibilitatea unui deznodamant nefericit. Podurile de la iesirea inspre Satu Mare sunt, de asemenea, foarte subrede. Cel de cale ferata este la un pas de a se trezi in aer, prin ruperea terasamentului de catre rau, dar CFR pare a nu observa pericolul. Iar podul rutier, cu doua picioare infipte in albie, tremura ca o frunza in vant la fiecare traversare a camioanelor grele si ar trebui urgent reabilitat. Camioanele-cutremur In fine, podurile intravilane de la Puscopor si Abator sunt vai de mama lor. Acestea au fost construite pentru a suporta un trafic usor (cel de la Puscopor de doar cinci tone), dar sunt tranzitate de camioane grele de zeci de tone, desi exista un indicator ce restrictioneaza accesul. Daca ai rabdare sa amortesti o vreme langa pod, observi cum indicatorul de restrictie e ignorat de soferii care aprovizioneaza firma de cherestea Ianni Sig SRL situata dincolo de apa. Vecinii ne-au povestit ca zilnic trec peste sensibilul pod intre trei si cinci camioane grele de 20-30 de tone. Nimeni insa nu ia masuri, desi peretii caselor de pe strada de acces (strada Izei) s-au fisurat din cauza trepidatiilor. De la Primarie ni s-a spus ca “totul este in regula, dar indicatorul nu este bun. Este imposibil ca acel pod sa suporte doar cinci tone, ci probabil rezista la 30-40!”, dupa cum ne-au declarat oficialii institutiei. Cand am intrebat insa pe ce se bazeaza facand astfel de afirmatii, am primit in loc de raspuns o portie mare de... tacere. In lipsa argumentelor tehnice deducem ca nimeni n-a vazut documentatia podului, asa ca vorbim degeaba. Totusi, cine a pus indicatorul de restrictie la cinci tone a greutatii de traversare, acum cateva zeci de ani, ala n-a fost om nebun. Si probabil ca a stiut ce face. Teofil IVANCIUC