A mai trecut…

…un an din restul vieții noastre. În copilărie așteptam sărbătorile de iarnă în primul rând pentru zăpadă, săniuș și patinaj, apoi pentru portocale și într-o oarecare măsură și pentru brad. După ce am avut televizoare în  bloc, prin 1962, a devenit și mai distractiv deoarece ne adunam seara în fața lor. Apoi, odată cu trecerea anilor am simțit tot mai bine componenta de „rit de pasaj” mai ales după ce a apărut și minunea numită copil, cu tot universul nou de trăiri pe care le-a adus cu el…Anii au curs unul după altul, paradigmele s-au schimbat atât de des, atât de radical, încât, uneori nici nu ne mai amintim ce a fost la început² oul sau găina? Ne-am selectat la sânge prietenii, nu mai mergem la restaurant din cauza zgomotului excesiv și a șușanelelor de prost gust,  nu ne mai uităm la televizor din aceleași motive, parcă nu ne mai convine nimic. Ne punem un film sau un concert și ne lăsăm gândurile să caute orice ar putea da cât de cât consistență așteptărilor noastre nespuse, dorului nostru după ceva ce parcă a fost dar cu siguranță nu va mai fi… Sunt perfect de acord că trebuie să acceptăm cu maturitate trecerea anilor, încercând să vedem mereu partea bună a lucrurilor, dar nu cred că cineva se poate bucura că îmbătrânește, indiferent de câte like-uri dă sau primește. Copii fiind, voiam me­reu să creștem pentru a „ne face” meca­nici sau doctori sau profesori…apoi am făcut fiecare ce am putut, am auzit ani de zile că suntem prea tineri și trebuie să avem răbdare pentru a promova iar într-o zi ni s-a spus c[ e rândul celor tineri, ocazie cu care am aflat c[ am îmbătrânit, fără a băga de seamă. În 2017 să aveți sănătate și prosperitate, să nu fiți singuri, iar la început de an, pentru noroc și speranță, câteva versuri nemuritoare² … „Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece, / Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? / Când ve­dem că toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, / Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, / Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? // Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară, / Prea făcură-ţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-oda­tă ce sunteţi - nişte mişei! / Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire / Virtutea? e-o nerozie³ geniul? o nefericire. / Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici² / Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. / Cum nu vii tu, „Țepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarţi în două cete² în smintiţi şi în mişei, / Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”…

LA MULȚI ANI !