Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
A început școala
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, alături de elevii din Bogdan Vodă și Vișeu de Sus, la deschiderea anului școlar 2021-2022.
La Școala Gimnazială Bogdan Vodă și Școala Gimnazială Nr. 2, structură a Liceului „Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus, Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, împreună cu Anca Hendea, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș au acordat elevilor din clasa pregătitoare, în ziua deschiderii anului școlar, câte un ghiozdan echipat cu rechizite.
Prin acest proiect, Consiliul Județean, în parteneriat cu ISJ Maramureș, a oferit tuturor elevilor maramureșeni din clasele pregătitoare un ghiozdan cu rechizite. Astfel, 2.225 de copii au beneficiat de acest proiect care încurajează educația și contribuie la prevenirea abandonului școlar.
Președintele administrației județene a fost și la Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Vișeu de Sus, unde a marcat, împreună cu profesorii, părinții și elevii, începerea anului școlar.
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a vorbit despre importanța unei bune organizări pentru începerea anului școlar în condiții de siguranță atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice: „În Maramureș, anul școlar începe în siguranță pentru toți elevii și le mulțumesc tuturor celor implicați: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, primării, directori de școli, profesori, pentru că au avut grijă ca elevii să revină la școală în cele mai bune condiții, atât din punct de vedere sanitar, cât și educațional. Educația este cea mai bună investiție pe care o putem face în copiii noștri și suntem preocupați să găsim soluții pentru a le oferi cele mai bune condiții de studiu elevilor maramureșeni. Le mulțumesc tuturor educatorilor, învățătorilor, profesorilor pentru munca lor zi de zi la catedră. Le suntem recunoscători pentru efortul și dedicarea lor profesională.
Mult succes, dragi copii, în noul an școlar!
Mult succes, stimați profesori!”