A cui este Europa?

Ce se va intampla cu UE dupa respingerea Tratatului de la Lisabona in referendumul irlandez? Oare acest vot trebuie interpretat numai ca abandon identitar sau este si efectul protestelor unor paturi sociale slabe? Din Irlanda vine alarma etno-populismului. Este ultima frontiera a noii drepte care revarsa in antieuropenism nesigurantele indivizilor. Refuzul dimensiunii supranationale coincide cu frica de “metisaj”, de “contaminare”. Nu este intamplator ca votul irlandez are si o matrice catolica, releva ziarul italian Liberazione (citat de Rompres), care publica opinia cercetatorului europenist Valerio Castronovo, ce a consacrat acestei teme diferite studii, printre care si “Aventura unitatii europene. O provocare fata de istorie si viitor”. Votul irlandez demonstreaza ca ceva nu a functionat. Constructia europeana nu numai ca nu a rezolvat raportul dintre nationalism si dimensiunea supranationala, dar a favorizat trezirea localismelor. Totul a inceput din momentul in care s-a decis admiterea in UE a tarilor estice din fostul bloc comunist, inainte de a se defini normele tratatului constitutional. Fondatorii din vechea garda - Franta si Germania in primul rand - ar fi trebuit sa scrie Constitutia europeana inainte de aderarea treptata a acestor tari. De bine de rau au atins, chiar cu unele reticente ale britanicilor, o identitate substantiala de vederi prin aprobarea primului Parlament in alegerile din 10 iunie 1979. De atunci, acel grup a intarit si organismele de la varf precum Comisia Europeana si a largit competentele Parlamentului. Inserarea altor tari ar fi trebuit sa survina dupa definirea normelor constitutionale. Din ratiuni istorice si de oportunitate, pentru a determina tarile din Est sa se apropie de standardele economice occidentale, s-a optat pentru a transmite un semnal si a le face sa intre rapid in UE. Aceasta orientare a avut castig de cauza asupra ipotezei aderarii graduale. S-a crezut ca, cu cat mai multe tari adera, cu atat creste greutatea politica a Europei in scenariul international. Acestea au fost motivatiile care au determinat vechea garda sa deschida portile. In plus, norma unanimitatii privind chestiunile politice si constitutionale permite unei singure tari sa blocheze procesul. Cu toate acestea, impasul nu a avut loc intr-o tara din Est, ci la o periferie a Europei occidentale. Deja in Europa Celor 15 existau motive latente de divergenta intre Marea Britanie si Irlanda, pe de o parte, si vechea garda continentala, pe de alta parte. Se stia ca extinderea va fi plina de riscuri si necunoscute. Problemele au explodat atunci cand Franta si Olanda au spus nu Tratatului constitutional. Aici s-a divizat binomul francogerman care a presat cel mai mult pentru integrarea monetara si economica - mai ales in urma initiativei Bundesbank si a fostului cancelar Helmut Kohl. Franta a cautat intotdeauna o sfera de autonomie fata de SUA, dar nu a digerat niciodata deplin modelul federalist, cel mai drag germanilor. Europa federala a intrat in contradictie cu mostenirea nationalista a Frantei. Franta s-a temut de pierderea primatului cultural. Dar mai ales globalizarea induce teama. A speriat previziunea ca putea avea loc un val de imigratie din tari din Est. Nu se pot echivala insa deplin referendumurile irlandez, francez si olandez cu un vot de dreapta. Exista si indiciul unui protest social impotriva unei Europe care a demolat cheltuielile publice in numele rigorii monetariste. Europa comunitara isi are responsabilitatea ei si in criza alimentara a tarilor din lumea a treia, deoarece mentine subventiile si taxele vamale asupra importurilor de produse agricole. Banca Centrala Europeana a fost instituita cu sarcina de a impiedica inflatia si de a garanta stabilitatea preturilor. Poate ca acest lucru pune la adapost Europa de scumpirea produselor petroliere si a altor materii prime. Pe de alta parte, intarirea euro marcheaza negativ exporturile. A lipsit un sistem care sa concilieze dezvoltarea economica cu echitatea sociala. UE nu a stiut sa gaseasca noi amortizoare sociale si noi politici de munca bazate si pe formare si recalificare. Iata de ce paturile slabe s-au trezit fara aparare in fata loviturilor globalizarii. Pentru a nu mai vorbi de stimulentele pentru cercetare care lipsesc cu desavarsire. Pe acest teren Europa nu s-a nascut inca. Singurul parametru este cel de la Maastricht de 3% al raportului dintre buget si cheltuielile publice. De aici se naste raul social si cresterea somajului. Lipseste o politica de gestionare a problemelor sociale. Social-democratia a indus Europei speranta ca va construi un nou “welfare”. Socialistii se gandeau la noi sisteme de protectie diferite de welfare-ul traditional care distribuia beneficiile si unor paturi care numai slabe nu erau. In schimb, nu s-a conceput niciun model de guvernare sociala. De aceasta au stiut sa profite miscarile de dreapta care au reusit sa amestece apararea localismelor si a identitatilor cu protestele sociale. In timp ce stanga, care a imbratisat cauza europenista, a devenit un tap ispasitor pentru criza actuala. In pofida faptului ca stanga radicala a repetat neincetat ca aceasta este numai Europa pietei si a bancilor, dreapta s-a miscat mai eficient. A atins coarda temerilor oamenilor de rand, de a nu-si pierde propria identitate. Stanga radicala a sustinut tot timpul ca integrarea europeana trebuie construita de jos, s-a declarat mereu in favoarea unei democratii participative si a unei Europe a popoarelor. Dar sub acest aspect dreapta are mai multe carti in mana. Joaca pe cartea populismului si a apelului la identitate. Irlanda a avut crestere economica si datorita fondurilor europene. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru a cuceri consensuri in favoarea Europei. Motivul identitar a avut un rol major in rezultatul referendumului irlandez. Sa ne gandim la atacul la adresa Constitutiei europene facut in numele apararii radacinilor religioase si crestine ale Occidentului. In “NU-ul” spus de Irlanda exista cu siguranta si un reflex identitar, o repliere asupra valorilor traditiei. Premejdiile noii drepte „etno-nationale” Exista riscul ca noua dreapta europeana sa exacerbeze nesiguranta extinsa si sa ocazioneze xenofobie. A existat un progres al unei noi drepte “etno-nationale”. Nu exista numai vechea extrema-dreapta a lui Le Pen, care a fost dintotdeauna contrara integrarii europene. In Franta, in Danemarca si in Olanda progreseaza miscari etno-populiste care nu tolereaza nici Europa nici integrarea economica. In acest fel, colecteaza protestul fata de un model european care nu a stiut niciodata sa propuna o guvernare a economiei, asa cum au spus francezii lui Lionel Jospin. Europa s-a oprit la institutiile financiare. Nu exista unitate nici in materie de politica economica nici in materie de politica fiscala si nici de politica externa. S-a accentuat impresia ca UE este guvernata de un gen de “eurocratie”, de o birocratie separata de nevoile concrete ale popoarelor. Liberazione